Producătorii auto europeni, care abia mai rezistă în fața concurenței venită din China și aflați sub spectrul majorării tarifelor vamale din partea noii administrații Trump în SUA, sunt pasibili de amenzi în UE de până la 15 miliarde de euro dacă flotele de mașini vândute în 2025 depășesc limitele de CO2 impuse de Comisia Europeană.
Președintele Asociației Producătorilor Europeni de Automobile – ACEA, Ola Kaellenius (foto), care este și CEO Mercedes-Benz, a întocmit o listă de cerereri din partea producătorilor de automobile, a furnizorilor de componente și a sindicatelor pe care o va prezenta Bruxellesului în cadrul unui „dialog strategic”, relatează Reuters.
Industria auto din Europa este în criză
Dialogul cu Comisia Europeană are rolul de menține competitivitatea industriei auto în Europa, care se confruntă în prezent cu reducerea dramatică a locurilor de muncă.
Kaellenius a declarat că se așteaptă ca discuțiile să demareze peste câteva săptămâni, adăugând că UE ar trebui să caute să ajungă la un „mare acord” cu Donals Trump pentru a evita un război comercial.
Președintele ACEA a spus că obiectivele privind mașinile cu emisii de CO2 se bazează pe așteptările privind creșterea cererii de vehicule electrice, ceea ce nu s-a întâmplat și a îndemnat liderii politici să vină cu noi idei.
„Am făcut câteva sugestii, dar nu am vrut să venim cu o abordare de «fă doar asta», ci să spunem, să recunoaștem că avem o problemă”, a spus el reporterilor. „Orice fel de ajutor care ne protejează capacitatea investițională este ceea ce dorim”.
Vânzările de EV au scăzut în 2024 cu 5,9%
ACEA a anunțat că vânzările de vehicule electrice (EV) au scăzut în UE cu 5,9% anul trecut, ajungând la o cotă de piață de 13,6% din totalul vânzărilor, cu un punct procentual mai puțin decât în 2023, în loc să se înregistreze o creștere de 20% pentru a îndeplini cerințele privind emisiile de carbon. Acesta a estimat că cota de piață a vehiculelor electrice va scădea și în 2025, industria riscând sancțiuni mari pentru nerespectarea directivelor UE.
Înmatriculările de mașini noi în UE au crescut cu 0,8% în 2024, conform cifrelor provizorii ale ACEA, dar numărul de vehicule vândute a fost cu 18,4% mai mic decât în 2019, înainte de pandemie.
Cititi si: Producătorii auto chinezi se extind agresiv pe piețele internaționale în ciuda barierelor vamale
***