Cristian Grosu / Noua eră – negocierile de dincolo de pace. Unde sunt UE și România în țesătura viitorului. Dar întreg Occidentul?

Nu știm acum dacă e bine sau e rău. Să privind, așadar faptele fără să le catalogăm încă. Încă.
În mod cert, Nu avem ”o negociere tip Yalta”, așa cum încearcă să acrediteze in România propaganda rusească: România are pur și simplu de ales dacă rămâne de partea Aliaților, sau dacă o cârmește spre Est.

*

”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei. Putem vedea mai bine de securitatea ei”.
Această frază – potrivit stenogramelor desecretizate de americani în urmă cu câțiva ani (mai multe detalii- AICI-LIK) – i-a fost spusă președintelui SUA Bill Blinton de către Boris Elțîn la întâlnirea din 1995, când s-a discutat soarta Europei Centrale și de Est (ECE), proaspăt ieșită din comunism, dar cu economiile prăbușite și ieșite de sub orice umbrelă de securitate.

Cel care l-ar fi convins pe Bill Clinton că extinderea NATO e esențială în fața eventualelor pretenții ale Rusiei de-a-și recupera influența în statele ECE a fost venerabilul Vaclav Havel, președintele Cehiei:

Vechiul Război Rece se terminase teoretic, vechii beligeranți, la care se adăugase China, se pregăteau de Războiul Rece cel nou:
până la urmă, era vorba de confruntarea sistemică între democrația în sens occidental și modelul de societate autoritaristă/dictatorială reprezentat de ceilalți. A fost marea șansă și momentul astral al României, care a prins atunci ultimul tren către lumea civilizată.

A- Contextul

Anunțul lui Donald Trump de miercuri seară că a vorbit cu Vladimir Putin și au început negocierile pentru pacea din Ucraina se înscrie în aceeași logică a istoriei omenești, care umblă cu pași repezi: la scară, 30 de ani înseamnă foarte puțin –

Iar acest lucru era știut încă din anii 90 încoace de mai toți șefii de state care știu cum funcționează lumea:

“În natură vidul absoarbe forțele exterioare. Astfel, un vid de securitate în Europa Centrală ar încuraja proiecția intereselor geopolitice rusești ceea ce amintește de vremurile sovietice.” – își argumenta același Vaclav Havel cererea intrării statelor ECE sub protecția Occidentului.

În 2014, prin anexarea Crimeii, Rusia a aprins fitilul câtorva bombe, iar prima a explodat in februarie 2022, prin invadarea Ucrainei – nu doar răsturnând legislația și dreptul internațional, ci și grăbind marii actori geopolitici să se poziționeze față de viitorul Război Rece, care va fi de o cu totul altă natură și în cu totul alte circumstanțe față de primul.

Să mai adăugăm aici că, din 2014 de când Rusia a anexat Crimeea, adică în ultimul deceniu, nici China nu a stat cu mâinile în sân: expasiunea artificială în Marea Chinei de Sud și ținerea Indo-Pacificului sub o tensiune constantă, precum și acționarea prin proxi-ul Coreea de Nord (inclusiv economică – Australia știe mai bine), i-au conslidat poziția strategică în triunghiul anti-occidental Rusia-China-Iran.

B- Negocierile de pace și cele de dincolo de pace

Acesta fiind contextul, sunt câteva puncte foarte vizibile care ar putea configura harta negocierilor SUA-Rusia pe care a anunțat-o Donald Trump.
Să le luăm la rând:

1, În primul rând, negocierile Nu vor viza doar soarta păcii din Ucraina. Ele vor viza securizarea întregii falii dintre Europa Unită și Asia, coborând până în Orientul Mijlociu, aflat în plină negociere de reașezare a forțelor și alianțelor.

2, În privința Ucrainei, se va pleca – iar Volodimir Zelenski știe asta – de la situația realistă din teren:

*, va fi imposibil de scos Rusia din Crimeea fără un război total: revenirea Crimeii la Ucraina ar insemna o forță militară de anvergura SUA sau NATO – ceea ce în acest moment nu-și poate dori nimeni.

*, va fi imposibil ca Ucraina să adere la NATO: pentru Rusia ar fi o condiție inacceptabilă să aibă o graniță atât de mare cu NATO iar asta ar întrerupe pur și simplu discuțiile. Înainte de extinderea NATO, cea mai mare bază din Europa a sa era la Ramstein, în Germania Federală, și erau 4 rânduri de granițe până la Rusia asa cum e ea azi.

În plus, există marea, uriașa problemă a statelor NATO prietene cu Rusia, care ar putea bloca aderarea (vedem cât s-a negociat cu Turcia și cu Ungaria pentru intrarea în NATO, anul trecut, a Finlandei și Suediei).
Să mai amintim, aici, și faptul că în 1995, după discuția Clinton – Elțîn, președintele Franței, Francois Mitterrand, s-a opus extinderii NATO spre fostele state comuniste, iar România a avut de așteptat până ce Franța lui Jacques Chirac a dat undă verde.

*, Încă din anii 90 se știa că Ucraina va fi o zonă tampon între Occident (aici intrând și fostele state socialiste integrate), și Rusia. Memorandumul de la Budapesta, din 1994, semnat intre Rusia, SUA, UK și Ucraina, care prevedea mutarea armelor nucleare din Ucraina în Rusia și oferea garanții de securitate pentru Kiev – se știa încă de atunci că nu va putea fi aplicat practic: ar fi însemnat pur și simplu un război între 3 state nucleare.

*, Se știa încă de la finalul anilor 90 că Ucraina va intra, la un moment dat, ”la împărțeală”:
asta pentru că, din cele 3-4 ”ucraine”, două sunt fundamental diferite între ele – cea de vest, la granița cu Polonia, și cea de est, unde populația e fie rusească în majoritate, fie croită după calapodul populației rusești.

Într-un atare caz, Vladimir Putin ar putea face din regiunile deja ocupate ceea ce-i place lui cel mai mult: ”conflicte îngețate”, încălzite rapid atunci când e nevoie de dezordine regională – se vede ce poate face cu o palmă de pământ cum e Transnistria.

3, În cheia celor de mai sus poate fi citită declarația de miercuri a secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, la Sediul NATO, potrivit căruia Ucraina nu va intra în NATO, nu va putea reveni la teritoriile de dinainte de Anexarea Crimeii, iar trupele de menținere a păcii dintre Ucraina și Rusia nu vor sta sub Articolul 5 al NATO (activarea tuturor aliaților în caz de… ).

4, Cel mai probabil, pacea va fi obținută după următorul scenariu:

investițiile americane în industria materiilor prime critice și a metalor rare vor fi atât de mari, iar miza noii economii care bate la ușă atât de stringentă, încât un atac asupra Ucrainei va însemna un atac direct asupra intereselor strategice ale SUA – lucru pe care Rusia e greu de crezut că-l va face:

Avem exemplul Taiwan, care, pe lângă miza de securitate a insulei, are una la fel de mare: 70% din clienții companiei TSMC – de cipuri – sunt companii din SUA, printre care Apple și Nvidia.

La asta ar trebui să reflecteze și România, care, sub guvernarea lui Liviu Dragnea a alungat pur și simplu din Marea Neagră compania Exxon:  dificil de estimat cum ar fi străpuns Rusia ”cupola de securitate economică” din regiune cu plaformele americane în vizor.

Ucraina va face pași mici dar siguri către aderarea la Uniunea Europeană – iar investițiile europene acolo (UE are un memorandum cu Ucraina pe materii prime critice încă din 2021), atât greenfield, cât și la reconstrucție se vor dăuga celor americane și vor configura o entitate economică strategică pentru Occident.

5, Marea, uriașa problemă care rămâne în suspensie este lovitura mortală pe are o atare negociere o dă DREPTULUI INTERNAȚIONAL: chiar și la capătul unui război sângeros și criminal, Rusia obține ce vrea, adică păstrarea statutului de putere mondială, într-un moment în care luneca spre cel de putere regională.

Aici, următorul pas al omenirii belicoase – întotdeauna belicoase – va fi reformarea marilor instituții internaționale, depășite, în ultimele 3 decenii, de noile realități – de la Organizația Mondială a Comețului la cea a Sănătății, a Energiei, ba chiar a ONU, care e pe cale să devină anacronică, așa cum devenise Societatea Națiunilor după Primul Mare Război.

6, Negocierile dintre SUA și Rusia NU vor viza doar dosarul Ucraina:

Locul ales pentru întâlnirea Trump-Putin – Arabia Saudită – pune acestă țară pe harta jucătorilor geopolitici relevanți din regiune, ignorând insistențele cu care China se voia gazdă a negocierilor.

Negocieri care, astfel, vor avea ca miză și Orientul Mijlociu – al doilea vârf al triunghiului antioccidental, Iranul, a fost deja în bună măsură izolat în lumea musulmană, sătulă să îi fie compromise înțelegerile și tratatele prin atacurile pe care regimul ayatolahilor le provocau în regiune prin Hamas și Hezbolah – adevărat miză a războiului din Gaza.
(Ceea ce e interesant în legătură cu măcelul din Gaza: niciuna din orgnizațiile de extremă drepta din Occident – inclusiv cele antisemite – nu au fost vocale împotriva Israel – vocale au fost doar extremele stângi.)

Liniștea cu care lumea occidentală și cea musulmană au acceptat preluarea puterii în Siria de către un regim radical, retragerea fără multă vorbă a Rusiei din Siria, acceptarea de către toată lume a imenselor avantaje care-i revin Turciei din prăbsirea regimului Assad – toate arată că asistăm la o încercare de trasare a granițelor in Orientul Mijlociu în lumea multipolară care se configurează.

În această logică, până și fantezista ”Gaza turistică” de care vorbește Trump poate reprezenta o prezență mult mai mult decât ”turistică” a SUA în apropierea Iran.

7, Mai există un punct fierbinte care, cu siguranță, va fi atins, mai devreme sau mai târziu, în aceste negocieri: el e situat între ghețuri, la Polul Nord, acolo unde beligerații sunt, geografic, periculos de aproape: Groenlanda (un LINK la harta zonei strategice_AICI).

8, Rămâne de văzut formatul prin care Uniunea Europenă își va face loc la masa negocierilor și, mai ales, cât de multe vor fi temele în care UE va fi relevantă.

Pentru că în acest moment lucrurile nu arată prea bine pentru europeni, deși UE încă ar mai avea cărți ofensive în mână:

C- Europa negocierilor pentru pace în Ucraina

UE e prinsă pe picior greșit în acest moment de negocieri pe viitoarea ordine mondială.

Să trecem în revistă punctele care o dezavantajeză și care e sursa de teamă în fața discuțiilor la care ar putea lipsi:

a), Miercuri, 12 februarie, secretarul de stat al Apărării, Pete Hegseth, a spus la sediul NATO nu doar ce poate și ce nu poate obține Ucraina în procesul de pace: el s-a referit și la statele UE și la UE în general:

„Sunt aici astăzi pentru a exprima direct și fără echivoc că realitățile strategice dure împiedică Statele Unite ale Americii să se concentreze în principal pe securitatea Europei.” Și că UE ”trebuie să asigure ce mai mare parte a asistenței militare petru Kiev”.

b), De-a lungul întregului Război Rece și apoi și după încheierea lui teoretică, SUA au garantat securitatea UE.

Or, un stat capitalist care-și administrează cu luciditate bugetele știe că Apărarea NU e gratuită – așa cum educația de bază și sănătatea de bază nu sunt gratuite, căci cineva plătește, prin bugete, bani pentru ele.

Europa nu are altă cale decât să ia în serios problema și să-și facă tema neapărat la capitolul Securitate – căci Rusia are prea mulți prieteni în NATO care să poată bloca activarea Articolului 5.

b), Uniunea Europeană a avut 7 (șapte) ani la dispoziție să negocieze si să rezolve conflictul Rusia-Ucraina de după anexarea Crimeii, în ”Formatul Minsk”, cu mediere din partea Franței și Germaniei.

Dar medierea franco-germană pe Rusia – Ucraina s-a soldat cu construcția gazoductului Nord Stream 2 pentru Germania Angelei Merkel (care și-a și închis centralele nucleare și și-a pus toate ouăle în coșul gazului rusesc – o lovitură pentru întreaga economie europeană), și cu viziunea lui Emmanuel Macron care vedea ”O Europă de la Vladivostok la Lisabona”.

c), Scenariul cu care s-a iluzionat Uniunea Europeană în ultimele 3 decenii – anume, UE + Rusia = Europa geopolitică a fost o fabulație: el a ignorat atât obsesia imperialistă a unui gigant precum Rusia, cât și incompatibilitatea sistemică și economică dintre democrația și  liberalismul de piață occidental și ceea ce vedem azi în Rusia – față de care sistemele chinezești sunt parfum.

d), Europa are grave probleme economice:
cu dirijarea producției și industriilor către Green Deal – înainte de-a avea soluții realiste de tranziție – cu sectoare întregi puse pe butuci după după uriașa ”diversiune Greta Tumberg” și fără o geopolitică coerentă,

există pentru UE pe lumea asta numai un om mai ”nebun” decât Donald Trump: Mario Draghi:

dacă cu megalomania, uneori delirantă, a președintelui SUA se mai poate negocia (și se poate negocia, chiar avantajos pentru UE), cu Raportul lui Mario Draghi și cu cifrele din el, nu. Cu aritmetica nu se poate negocia.

e), UE are o singură șansă să conteze în această ecuație: pe cat au europenii nevoie de asistența de securitate a SUA pe falia cu Rusia, pe atât au nevoie SUA de europeni în Indo-Pacific, acolo unde stau față în față cu adversarul sistemic cel mare: China.
SUA nu-și vor permite – căci nu vor putea efectiv –  administrarea, sau chiar purtarea  a două conflicte simultane – si cu Rusia și cu China.
Cu atât mai puțin cu cât China mai are, cel puțin teoretic, doar 2 ani ferestra de oportunitate de-a anexa Taiwanul și de a putea suporta și  consecințele sancțiunilor pentru asta.

f), Șansa UE e să stea împreună și să se construiască și economic și societal ca monolit – lumea se schimbă în jurul ei într-un ritm cu care nu ține pasul – și trebuie să aibă o politică PROACTIVĂ, nu defensivă – încă mai are în mână cărți bune de jucat. Încă.

D- România negocierilor lui Trump și Riscul Trump

România contează: între Ucraina și Orientul Mijlociu e Marea Neagră – ”pântecele moale al crocodilului” spre statele din estul UE.

NU mă număr printre cei care cred că Trump ”va vinde”, ”ca la Yalta” România către Putin – teoria asta avantajează tocmai prorușii de la București și e propagată de influencerii și propaganda rusească:
Pe de o parte, pentru că, între puținele realizări ale lui Klaus Iohannis, a fost și aceea că nu s-a poziționat față de politica ideologică din SUA, ci a rămas ”cablat” și cu democrații, și cu republicanii.

Pe de altă parte, mă îndoiesc că Donald Trump va face un pas înapoi de la Baza Kogălniceanu și de la Deveselu – fie și din consideretul talentului său pentru real estate…
Dacă e să ne facem cu adevărat griji este că avem prea puține investiții americane în România și că ne lipsește componenta de securitate economică pe care astfel de investiții i-o asigură Poloniei, de exemplu.

România are, în acest moment pur și simplu, încă o dată, ocazia să aleagă – iar ceea ce vedem de 6 luni încoace pe scena de la București este tocmai acest proces de alegere:

La ce i-ar trebui lui Vladimir Putin România, de vreme ce ar avea la București un regim care-l favorizează?
Deja, în acest moment în care statele riverane faliei UE-Rusia încing telefoanele cu aliații și-și fac cu coatele un loc la masă tocmai ca să nu se trezească în meniu – avem o criză nu politică, ci geopolitică: avem de ales nu între 2-3-4 partide unul mai corupt decât altul, ci între Est și Vest. Implicarea Rusiei în alegerile din România s-a soldat deja cu victoria lui Putin – să sperăm că a câștigat doar o luptă, și nu întreg războiul de la București – căci presiunea ca România să cârmească spre Est e mare.
Abia aici intervine pentru România ”riscul Trump”: să vadă că la București NU există determinarea necesară de a ne ține departe de Rusia, și să facă niște concesii tocmai pentru că ”românii asta își doresc”.

În câteva luni vom avea, poate nu deznodământul, ci, măcar elementele necesare de-a rămâne pe câmpul de luptă.

E- Războiul timpurilor – de la săgeata lui Otzi la Inteligența artificială

Trei lucruri de adăugat, lapidar:

1, Limpezirea granițelor dintre viitorii poli geopolitici se va face în viteză:

În mai puțin de 20 de ani, Inteligența Artificială ne-ar putea arunca într-o neagră distopie.

Lumea se va schimba în 20 de ani într-un mod în care nici nu ni-l putem imagina azi – iar folosirea AI în economie și în domeniul militar va fi atât de imprevizibilă, încât niciuna din marile puteri geopolitice nu va risca să o prindă acel moment cu granițele de influență netrasate.

2, Miza Occidentului în acest moment este păstrarea democrației în sensul său de azi – modelul său diferit într-un mod fericit de cel al adversarilor sistemici: Nu-l văd pe cetățeanul occidental înghițind sistemul de libertati chinezesc, libertatea rusească sau sistemul social musulman – decât dacă e spălat pe creier (ceea ce ideologiile woke și progresismul, după ce au sufocat social-democrația, alături de TikTok, asta și tocmai fac.)

3, Din perspectiva UE, lumea s-a întors la momentul 1945, la terminarea WWII, moment din care Europa a cunoscut pacea – și moment înainte de care pe-aici a fost mereu război până, hăt, în urmă cu sute de mii de ani, când primele cete de homo sapiens se încăierau cu bâtele  cu cele de homo neandertalis. Nu avem o mărturie mai vie decât mumia veche de 5000 de ani a lui Otzi, mort după ce a încasat o săgeată în spate.

(Citiți și: IARNA VRAJBEI NOASTRE (geoeconomice). CRONICILE Nr. 76. Sumarul, titlurile, autorii, coperta)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Miza supraeconomică a României 2025. Georgescu, rușii și românii”)

***