UE ar putea amâna cu 10 ani taxarea carburanților pentru aviație și shipping
Statele membre ale Uniunii Europene analizează amânarea, cu 10 ani, a datei la care ar urma să fie introduse taxe la nivelul întregului bloc comunitar

Producătorul auto franco-italiano-american Stellantis ar putea închide unele fabrici din Europa din cauza riscului unor amenzi imense din partea UE pentru neîndeplinirea obiectivelor privind emisiile
Agenția pentru protecția mediului din SUA (EPA) a confirmat că lucrează la un act normativ care să elimine plafoanele pentru emisiile de carbon, impuse termocentralelor
Producătorii auto europeni, care abia mai rezistă în fața concurenței venită din China și aflați sub spectrul majorării tarifelor vamale din partea noii administrații Trump
Grupul energetic italian Eni a anunțat joi că va investi 2 miliarde de euro în următorii cinci ani pentru a își relansa divizia sa de
2023 a fost primul an integral în care s-au redirecționat livrările de resurse energetice rusești destinate Occidentului după invadarea Ucrainei în februarie 2022. De asemenea,