fbpx

12 decembrie, 2024

Autoritățile au aflat despre venirea la București a lui Horațiu Potra și a grupului său de mercenari dintr-un apel la 112 al verișorului unuia dintre cei implicați în presupusul complot. Informația apare în motivarea hotărârii prin care instanța a decis cercetarea sub control judiciar a șefului mercenarilor, apropiat al lui Călin Georgescu.

Mercenarii lui Horațiu Potra au fost opriți în trafic și reținuți pe 8 decembrie. Pe numele lor s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și instigare publică.

“Nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă și semnificativă a ordinii publice”, a apreciat judecători de drepturi și libertăți care s-a pronunțat pe solicitarea de arestare preventivă depusă de procurori.


Anchetatorii au susținut în fața judecătorilor că Horațiu Potra, împreună cu alți 19 bărbați, ar fi plănuit să ajungă duminică, în jurul prânzului, la Catedrala Mântuirii Neamului, pentru a organiza un protest față de decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale. Catedrala Neamului este situată în apropierea sediului CCR.

Acuzațiile și indiciile/probele procurorilor:

  • grupul s-ar fi organizat pe platforma WhatsApp, fiecare dintre ei plecând din colțuri diferite ale țării, pentru a ajunge împreună în Capitală

  • în urma perchezițiilor efectuate, în mașinile cu care cei 20 se îndreptau spre București au fost descoperite pistoale, arme albe și echipamente militare

  • poliția a primit un apel la 112, din partea unei rude a unui suspect, vizibil speriate, care a anunțat că foști membri ai Legiunii Străine se îndreaptă înarmați către București

  • „În urma cercetărilor s-a stabilit că, în noaptea de 7/8 decembrie, inculpaţii P.H. şi L.A.F. şi alte persoane se deplasau spre Municipiul Bucureşti, având asupra lor arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, precum şi importante sume de bani (aproximativ 18.000 USD şi 25.000 de lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională, cu privire la care se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.

Considerațiile judecătorului care a dispus eliberarea lui Horațiu Potra (din motivare)

  • “Nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă și semnificativă a ordinii publice”.

  • “Din actele aflate la dosarul cauzei, reiese faptul că presupusa faptă comisă nu prezintă elemente care să conducă la concluzia existenței unui pericol social pentru care să se impună luarea măsurii arestării preventive și nu a produs în concret urmări grave”.

  • “Din cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă rezultă că aceste aspecte au fost prezentate în scopul evidențierii pericolului social pe care l-ar putea reprezenta inculpatul Potra Horațiu, fără a fi dovedit caracterul ilicit al acestor activități și nici folosirea resurselor pe care se presupune că inculpatul le deține în scopul săvârșirii unor infracțiuni mai grave care să justifice luarea măsurii arestării preventive față de acesta”.

  • “Singura persoana care a participat la conversația din grupul Whatsapp RALF și despre care s-a stabilit că se deplasa către București, eventual cu scopul participării la o manifestare publică, este Potra Alexandru, ceilalți participanți la această conversație folosind pseudonime care au făcut imposibilă stabilirea identității lor”.

  • “Așadar,  constată că în cauză nu au fost identificate și audiate persoanele cu care inculpații s-ar fi deplasat înspre mun. București și care ar fi urmat să fie înarmate în scopul manifestării violente la o adunare publică”.

  • “Punând în balanţă, pe de o parte, gravitatea faptei imputate, care este de nivel redus, iar nu de nivelul unei gravităţi deosebite, astfel cum s-a alegat în cuprinsul propunerii formulate, cu, pe de altă parte, situaţia inculpaților și circumstanțele personale ale fiecăruia dintre aceștia, judecătorul apreciază că prima nu cântăreşte suficient cât să permită luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive chiar şi în situaţia unor fapte de o gravitate abstractă şi concretă medie, ceea ce ar duce la lipsirea de semnificaţie a caracterului excepţional al acestei măsuri preventive”.

  • Fapta imputată este de o gravitate medie, raportat la circumstanțele reale și personale în care a fost săvârșită, iar “faptul că prezumtiva activitate ilicită  a fost amplu dezbătută în presă și prin intermediul rețelelor de socializare, în contextul social și politic actual,  nu poate constitui temei pentru dispunerea arestării preventive”.

Horaţiu Potra a fost prezent joi la percheziţii informatice efectuate în București, la sediul IGPR

Horaţiu Potra, liderul mercenarilor români care au acționat în Africa, a fost adus, joi, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), pentru realizarea unei percheziţii informatice, relatează Agerpres.

El a asistat la verificarea dispozitivelor ridicate de polițiști – telefoane și laptopuri.

Percheziția informatică poate ajuta la dovedirea și radiografierea pregătirilor pentru proteste violente care să creeze haos și, de asemenea, la probarea legăturilor lui Horațiu Potra cu candidatul Călin Georgescu, cel care ieșise victorios în primul tur al prezidențialelor anulate.

(Citește și: Oficial / Horațiu Potra și mercenarii lui, suspectați că voiau să genereze haos prin proteste ilegale la care urmau să participe persoane înarmate)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: