15 iulie, 2025

Agenția internațională de rating Moody’s a redus estimarea de creștere economică (PIB) a României în 2025 și 2026, cu ocazia ultimei evaluări, în care transmite că primul pachet fiscal de consolidare bugetară este “un pas important“ în direcția potrivită.

“În prezent, prognozăm o creștere reală a PIB de 0,9% în 2025 și am redus din nou estimarea pentru 2026 la 1,5%, de la 2,2%, întrucât acesta va fi anul în care se va resimți pe deplin impactul majorității măsurilor de consolidare fiscală“, arată analiștii agenției.

Aceștia adaugă că “atât factorii interni, cât și cei externi cresc riscul unei înrăutățiri suplimentare a perspectivei de creștere, ceea ce ar putea complica efortul de consolidare fiscală“.

Ecuația bugetară e complicată de faptul că PSD își pierde electoratul, spune Moody’s


Pe de altă parte, agenția de rating subliniază că implementarea cu succes a planului de consolidare bugetară și respectarea acestuia va fi una nu lipsită de provocări.

Una dintre provocările scoase în evidență de Moody’s este faptul că PSD își pierde electoratul.

“Sondajele recente (Inscop – n.r.) indică o scădere semnificativă a sprijinului pentru PSD în ultimele luni, în timp ce partenerii lor de coaliție de centru-dreapta, PNL și USR, precum și partidul de extremă dreapta AUR, câștigă teren. Alegerile interne pentru conducerea PSD din această toamnă, precum și rotația funcției de prim-ministru de la PNL la PSD în 2027, rămân teste importante ale angajamentului partidului față de coaliție“, arată agenția internațională de rating.

Conform Moody’s, PSD este un “partener indispensabil pentru asigurarea unei majorități“, dar este și partidul cel mai predispus să încerce o diluare a măsurilor de consolidare fiscală.


“Guvernul, care a preluat mandatul la sfârșitul lunii iunie, este format din patru partide de centru, sprijinite de un grup de deputați care reprezintă minoritățile etnice din parlament. În calitate de cel mai mare partid parlamentar, social-democrații (PSD) sunt un partener indispensabil pentru asigurarea unei majorități. Cu toate acestea, îi vedem și ca fiind partidul cel mai ambivalent în privința programului de reducere a deficitului și a rolului lor în actuala coaliție de guvernare“, arată agenția.

Condiția pentru succesul programului de consolidare fiscală: Nediluarea măsurilor

Potrivit agenției de rating, măsurile fiscale pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea repune deficitul bugetar pe traiectoria de reducere, un pas important în condițiile în care estimările din martie și mai ale analiștilor Moody’s arătau o deteriorare puternică a finanțelor publice ale României – cuplată cu creșterea datoriei publice cu un ritm superior celui al altor țări cu care țara noastră împarte același rating.

Conform Moody’s, pachetul fiscal va limita în același timp și ritmul în care va crește datoria publică în anii următori, care cu tot efortul de consolidare va continua să crească până la 62,6% la final de 2026, de la 54,8% în 2024. Un platou ar urma să fie atins din 2029 încolo la nivelul de circa 66-67% din PIB, sub vârful de 71% din PIB estimat anterior de agenția de rating pentru 2030 la schimbarea perspectivei la negativă din martie.


În același timp, agenția spune că pentru a evita orice presiune negativă pe ratingul suveran al României, Guvernul va trebui să se asigure că “țintele fiscale stabilite sunt respectate“.

În același timp, Guvernul Bolojan va trebui “să facă față presiunii populare și opoziției politice, în același timp abținându-se din a dilua măsurile“ de consolidare.

Consolidare fiscală de 3% din PIB, anticipată de Moody’s pentru 2026

Agenția de rating estimează un impact de 0,6% din PIB în 2025 din primul pachet de măsuri fiscale (deficit bugetar de 7,7%), care intră în vigoare de la 1 august.

Pentru 2026, însă, impactul consolidării fiscale estimate de Moody’s este unul enorm, de circa 3% din PIB – din care mai bine de jumătate este așteptat să provină din măsuri pe partea de venituri, adică majorări de taxe și impozite. În ceea ce privește cheltuielile, Moody’s spune că principala măsură care va reduce deficitul în 2026 va fi reînghețarea și neindexarea pensiilor și salariilor din domeniul public la 1 ianuarie 2026, cel mai probabil la nivelul din noiembrie 2024.

(Citește și: ”DOCUMENT / Undă verde la ECOFIN pentru România. Valdis Dombrovskis: Pachetul fiscal, o etapă în direcția bună – Ne vom prezenta evaluarea în toamnă”)

(Citește și: ”Video / Pachetul 2 de măsuri, anunțat de premierul Bolojan: Eficientizarea companiilor de stat, Reforma pensiilor magistraților, reducerea risipei în sănătate, reorganizarea ANAF. Lista de măsuri și direcții de acțiune”)

(Citește și: ”Scade prima de risc suveran a României – Dobânzile coboară la cel mai redus nivel din 2025, după adoptarea pachetului fiscal”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: