Umbrela nucleară este o formă de garanție de securitate prin care un stat care deține arme nucleare se angajează să protejeze statele aliate sau prietene care nu dețin astfel de arme.
Statele europene membre NATO se află sub umbrela nucleară a SUA. Franța are una proprie și vrea să o extindă, iar România se numără printre țările invitate la discuțiile pe această temă.
Generalul-locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu a explicat, pentru CursDeGuvernare.ro, ce presupun cele două opțiuni de descurajare nucleară.
Președintele francez Emmanuel Macron (foto) a anunțat, săptămâna aceasta, că țara sa își va consolida arsenalul și își va extinde puterea de descurajare nucleară pentru a acoperi și alte țări europene.
„Următorii 50 de ani vor fi o eră a armelor nucleare”, a afirmat liderul de la Élysée”, care a anunțat și că opt state europene sunt interesate de discuțiile referitoare la extinderea umbrelei nucleare franceze: Marea Britanie, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia din Danemarca.
„În ceea ce priveşte propunerea Franţei, România este una dintre ţările invitate să participe la aceste discuţii”, a declarat șefa diplomației de la București, Oana Țoiu. Ea a ţinut să puncteze însă că este o etapă incipientă a discuţiilor în ceea ce priveşte detaliile unui potenţial plan.
„Din partea României şi în ceea ce priveşte poziţia noastră, acest subiect ţine de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prezidat de Preşedinte, iar întrucât Preşedintele urmează să aibă întâlniri relevante pe această temă, voi lăsa răspunsul în sarcina acestuia”, a declarat Țoiu.
Două umbrele și un singur scop: descurajarea nucleară. Ce înseamnă umbrela Franței

Forțele nucleare strategice ale Alianței, în special cele ale Statelor Unite, reprezintă garanția supremă a securității NATO. Forțele nucleare strategice independente ale Regatului Unit și Franței au un rol descurajator propriu și contribuie în mod semnificativ la securitatea generală a Alianței.
Poziția de descurajare nucleară a NATO se bazează, de asemenea, pe armele nucleare ale Statelor Unite dislocate în Europa, precum și pe capacitățile și infrastructura furnizate de aliații în cauză. O serie de țări NATO contribuie la Alianță cu aeronave cu dublă capacitate (DCA). Aceste aeronave sunt esențiale pentru misiunea de descurajare nucleară a NATO și sunt disponibile pentru roluri nucleare la diferite niveluri de pregătire. În rolul lor nuclear, aeronavele sunt echipate pentru a transporta arme nucleare într-un conflict, iar personalul este instruit în consecință.
„Există umbrela nucleară a NATO. Ea se bazează pe mijloacele nucleare strategice și tactice ale Statelor Unite și ale Marii Britanii. Franța, din 1966, când s-a retras din structurile militare de conducere NATO, dar nu din NATO, a dezvoltat arma nucleară strategică și strategică medie, dacă ne referim la rachetele de pe avioanele Rafale, în ideea apărării proprie a Franței. Vorbim, în prezent, de 290 de focoase nucleare, mai multe decât Marea Britanie, care are 225. Franța are, de asemenea, mai multe focoase nucleare active, deci nu în depozite – aproape 280”, a explicat generalul-locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu (foto), pentru CursDeGuvernare.ro.
În ceea ce privește componentele umbrelei nucleare a Franței, vorbim de o componentă de bază – patru submarine, care au rachete nucleare, balistice intercontinentale, cu rază de acțiune de 8.000-10.000 de kilometri, precum și de o componentă aeriană – rachete folosite de pe avioanele Rafale, cu o „bătaie” mai mică, de aproximativ 500 de kilometri.
„Baza descurajării nucleare a Franței o reprezintă submarinele. Dar o componente importantă o reprezintă și rachetele de croazieră, care pot să aibă focoase nucleare. În general, noi trebuie să înțelegem arma nucleară ca o armă de descurajare. Ar fi vorba de o descurajare avansată în momentul în care s-ar realiza dislocarea, chiar cu o perioadă temporară de dislocare a rachetelor și avioanelor Rafale, în statele care au fost invitate (sub umbrela nucleară franceză, n.r.) și care acceptă”, a precizat Virgil Bălăceanu.
Componenta maritimă de decurajare nucleară ar putea fi asigurată pentru România din Marea Mediterană. „În primul rând, Marea Neagră este închisă. Și de ce să aduci un submarin un submarin nuclear francez în Marea Neagră când racheta balistică intercontinentală de pe submarin are o bătaie de 8.000-10.000 de kilometri. Din Marea Mediterană, atât mijloacele navale ale Flotei a 6-a americane, cât și submarinele franceze pot să realizeze – ca, de altfel, și cele ale Marii Britanii – acoperirea nucleară strategică a zonei în care se găsește România”, a precizat generalul.
O precizare importantă: codul de activare a armelor nucleare atât în cazul SUA – care are desfășurate rachete nucleare în Europa, cât și al Franței se află la președinții celor două mari puteri, Donald Trump și, respectiv, Emmanuel Macron.

Componenta aeriană a umbrelei. Diferențele între SUA și Franța
Componenta aeriană a umbrelei nucleare implică mai multe opțiuni. Se pot pune la dispoziție de către țara protejată aerodromurile, iar, în cazul bombelor B61 americane se pot pune la dispoziție și avioanele F-16 sau F-35.
„Când vorbim despre armele nucleare tactice, bombele B61 americane, pot fi utilizate și de către piloți instruiți din acest punct de vedere și aeronave ale statelor care dețin ca depozitare aceste bombe nucleare tactice”, potrivit generalui Bălăceanu.
În schimb, francezii vor folosi doar propriile avioane Rafale și proprii piloți. „Această opțiune ar presupune o dislocare temporară a unui număr de aeronave Rafale, de pregătire în comun prin exerciții, pentru că e un întreg ansamblu de pregătire a folosirii armei nucleare tactice, apoi exersarea în ce condiții se folosesc aceste arme. Sunt probleme legate de protecție a forțelor proprii, dincolo de incidența politică majoră, avută în vedere atunci când decizi folosirea acestor arme nucleare. Și atunci elementele țin de o pregătire în comun, de o dislocare temporară, eventual de o depozitare, condiționată și de numărul de lovituri”, a subliniat generalul-locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu.
„Sigur că sunt mai multe variante aici, inclusiv alimentarea avioanelor Rafale în aer, inclusiv aterizare-decolare pe aerodromurile statului respectiv. Și nu excludem nici posibilitatea de depozitare a rachetelor de croazieră, cu tot cu avioanele Rafale. Trebuie să ai și mijloculu, dacă pleci de la ideea că este un sistem operaționalizat. Diferența între sistemul american și cel francez este că sistemul american permite folosirea acestor bombe de către aeronave naționale din categoria F-16 și F-35. Desigur, cu un instructaj foarte bun al piloților, cu participare la exerciții. Și în toate situațiile trebuie create condiții de protecție a acestor mijloace. Asta însemnând protecția aeronavelor în hangare speciale și, dacă este cazul, protecția depozitelor de arme nucleare tactice”, a adăugat el.
Cât de pregătită este România și ce înseamnă să fii pregătit
Întrebat în cât timp poate fi operaționalizat un sistem de descurajare nucleară precum cel propus de Franța, generalul Virgil Bălăceanu a spus că depinde de la țară la țară și s-a referit la cazul României.
„Aerodromurile noastre – atât Kogălniceanu, cât și Câmpia Turzii – permit aterizarea și decolarea Rafale. Dacă se merge pe ideea de depozitare, trebuie să pregătești și depozitele, care nu înseamnă altceva decât construcția hangarelor, care trebuie să aibă niște condiții de protecție a aeronavelor superioare. Deci asta nu înseamnă lucrări extrem de complexe și extrem de costisitoare și se poate realiza, într-un termen rezonabil, de un an la câțiva ani. Nu aceasta este problema majoră, pentru că nu sunt niște investiții foarte mari. Problema majoră ar fi decizia politică, iar partea de securitate se asigură pornind de la experiența franceză”, a adăugat generalul.
Deocamdată, decizia politică se lasă așteptată:
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat joi, la Varșovia, că România se află sub umbrela nucleară NATO oferită de Statele Unite şi ia parte la deciziile cu componentă nucleară, care se iau în cadrul Alianţei. „Mai departe, în relaţia cu Franţa noi avem un parteneriat strategic, care este pe mai multe paliere. Acest parteneriat este în extindere și mă opresc aici”, a spus șeful statului.
(Citește și: „Doctrina nucleară a lui Macron: „Pentru a fi liberi trebuie să fim temuți” – Franța își va extinde arsenalul nuclear și ar putea desfășura active nucleare în alte țări UE”)
***