29 iulie, 2025

Guvernul va căuta diferite mecanisme pentru a continua investițiile locale vitale, iar intenția la nivel guvernamental este să se creeze o planificare multianuală a finanțărilor care vor fi alocate prin programe de investiții locale precum Anghel Saligny, a explicat, marți, premierul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria.

Premierul a spus că alocarea pentru programul Anghel Saligny aferentă acestui an, de 10 miliarde de lei, a fost deja epuizată, ceea ce înseamnă că orice alocare suplimentară va trebui să fie un minus mare pe alte programe, o precizare relevantă despre rectificarea bugetară pentru discuțiile din Coaliție de miercuri.
În același timp, Ilie Bolojan a vorbit și despre faptul că planificarea multianuală la investițiile locale înseamnă o alocare mai mare în anii 2027-2028, dacă se reușește un control al cheltuielilor bugetare în perioada următoare.

Premierul Bolojan a vorbit și despre PNRR, unde se dorește accesarea tuturor banilor de pe componenta de granturi și finalizarea proiectelor de pe componenta de împrumuturi astfel încât să nu fie nevoie să dăm banii înapoi sau să fim penalizați.


Principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan despre investiții, asigurarea fluxurilor financiare pentru aceste investiții și despre PNRR:

  • Asigurarea fluxurilor de investiții în România, în perioada viitoare, este un obiectiv important, pentru că pe de o parte ne asigură menținerea unor echilibre financiare, accesând fondurile europene, iar pe de altă parte creează baza pentru dezvoltare și relansarea economică în anii următori prin proiectele care se realizează. De la infrastructura mare, rețeaua de autostrăzi, la infrastructura mică locală, Sau investițiile care îmbunătățesc condițiile din spitale, prin investițiile în infrastructura spitalicească.

  • În ceea ce privește asigurarea fluxurilor de plăți către cei care au prestări de servicii către stat, care derulează investiții pentru autoritățile locale dar prin programe finanțate de Guvern, aici sunt 2 aspecte cât se poate de clare și știu toți constructorii din România că în momentul de față bugetul care a fost alocat Ministerului Dezvoltării pe componenta de Anghel Saligny practic este epuizat. Deci cele 10 miliarde de lei cât a fost bugetul acestui program pe anul acesta au fost epuizate.

  • În condițiile în care în 6 luni am încasat mai puțin decât ne-am propus și am cheltuit mult mai mult decât am estimat, pentru că am anulat prevederile ordonanței (trenuleț), pentru că am continuat cu cu abordările ”normale”, înseamnă că nu avem posibilitatea, indiferent cine este premier, să facem rectificări pozitive. Pentru că nu avem spațiu fiscal. Prin urmare, orice fel de alocare suplimentară pentru un program va trebui să fie un minus mult mai mare de pe alte programe.

  • Cu cât înțelegem cu toții că trebuie să ne controlăm cheltuielile, să nu mai risipim banii, să ne reducem toate cheltuielile care sunt strict urgente, cu atât Guvernul României și autoritățile locale vor avea capacitatea să asigure o prioritizare a acestor proiecte într-o manieră care să nu creeze probleme.

  • În același timp, cred că este corect ca în anii următori să avem un plan multianual în care să se știe pe fiecare an, pe 2-3-4 ani de zile de acum înainte, care este alocarea pe care România o poate face ca exemplu pe acest program și în funcție de aceste alocări să se stabilească pentru fiecare lucrare în parte capacitatea de a aloca banii anual.

  • Atunci atât primăria cât și constructorul știu că lucrarea respectivă are capacitatea financiară de a fi achitată de statul român doar în următorii 3 ani de zile – că anul viitor va fi o sumă mai mică pentru că nu avem spațiu fiscal, că în 2027-2028 va fi o sumă mai mare, iar primăria sau constructorul au mai multe posibilități: vor să termine mai repede – foarte bine, pot să contracteze credite ca să termine lucrarea anul acesta, iar banii pe care statul garantează că îi va plăti pot fi folosiți la ratele la băncile de unde se împrumută. Deci vom căuta să cream niște mecanisme.

  • În ceea ce privește PNRR, obiectivele pe care le avem este să închidem lista de proiecte pentru cele 13,5 miliarde de euro care sunt pe componenta de grant – pe care trebuie să le grupăm în așa fel încât să nu pierdem niciun leu. Este foarte important să ne accesăm banii europeni. Din punctul ăsta de vedere, presiunea pe care ministerele trebuie să o deruleze și celelalte autorități contractante, este să căutăm toate soluțiile prin care să asigurăm front de lucru pentru constructori, să asigurăm fluxul de plăți și să eliminăm orice blocaje astfel încât până la sfârșitul verii anului viitor să putem consuma aceste resurse.

  • O altă componentă importantă din PNRR este zona care finanțează investiții din împrumuturi. Aici ne propunem să accesăm cea mai mare sumă posibilă în condițiile în care finalizăm proiectele. Specificul PNRR față de celelalte fonduri europene este că aceste proiecte nu pot fi trecute pe alte programe de finanțare. Dacă le-ai terminat este foarte bine, dacă nu le-ai terminat nu doar că trebuie să dai banii înapoi integral, dar este și nevoie de plata unor penalități și atunci în aceste liste de proiecte care sunt pe componenta de împrumut vor fi cuprinse proiectele care au o anumită maturitate și pentru care există garanția că se finalizează până în toamna anului viitor.

(Citește și: ”Execuția bugetară pe S1, de la care pornește rectificarea: deficit bugetar de 3,68% din PIB / Ordonanța trenuleț a crescut veniturile / Nu toate cheltuielile sunt sub control”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: