29 iulie, 2025

Ordonanța-trenuleț, adoptată în final de 2024 pentru a ține în loc cheltuielile cu veniturile bugetarilor și cu pensiile astfel încât bugetul României să nu sufere o deteriorare masivă în 2025, a fost ciuntită printr-un pachet de aproape 100 de memorandumuri guvernamentale care au creat diferite excepții și au majorat veniturile bugetarilor.

Situația a fost dezvăluită de către premierul Ilie Bolojan, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Victoria, în care premierul a făcut din nou apel la un mai bun control al cheltuielilor bugetare, inclusiv în anii viitori, în care România trebuie să corecteze un deficit bugetar de peste 9% din PIB la sub 3% până în 2030, fără a împinge economia în criză.

Premierul a fost întrebat în cadrul conferinței de marți despre un proiect de lege, la care se lucrează, care ar îngheța transferurile și detașările între instituții publice, precursor pentru reducerea cu 20% a personalului bugetar din administrația centrală, măsură trecută inclusiv în programul de guvernare.


”În perioada următoare trebuie să ne controlăm cheltuielile. Și invit să vă gândiți că efectele ordonanței (trenuleț – n. red.) care a fost dată la sfârșitul anului trecut, care trebuia să controleze cheltuielile de personal, în sensul în care să nu mai crească necontrolat, au fost din păcate anulate de un pachet de cred că 98 de memorandumuri care au creat diferite excepții. Ceea ce trebuie să facem în toate zonele este să anulăm aceste excepții care generează o grămadă de probleme.
Dacă orice guvern va avea România, astăzi sau în anii următori, dorește să nu mai pună taxe suplimentare pe cetățenii României și să aibă bani de investiții, în mod cert trebuie să controleze cheltuielile statului și să elimine risipa, inclusiv calculând în mod corect necesarul de personal în toate instituțiile statului”, a afirmat Ilie Bolojan.

90% din veniturile bugetare din taxe și impozite și contribuții de asigurări se duc pe dobânzi, salariile bugetarilor și pensii și alte beneficii sociale

Premierul a adăugat că memorandumurile acestea au ”anulat” prevederile ordonanței-trenuleț, care pe lângă plafonarea veniturilor bugetarilor și pensionarilor a majorat și anumite taxe și accize.

Bolojan a vorbit și despre rectificarea bugetară: ”În condițiile în care în 6 luni am încasat mai puțin decât ne-am propus și am cheltuit mult mai mult decât am estimat – pentru că am anulat prevederile ordonanței (trenuleț), pentru că am continuat cu cu abordările «normale» – înseamnă că nu avem posibilitatea, indiferent cine este premier, să facem rectificări pozitive. Pentru că nu avem spațiu fiscal. Prin urmare, orice fel de alocare suplimentară pentru un program va trebui să fie un minus mult mai mare de pe alte programe. Cu cât înțelegem cu toții că trebuie să ne controlăm cheltuielile, să nu mai risipim banii, să ne reducem toate cheltuielile care sunt strict urgente, cu atât Guvernul României și autoritățile locale vor avea capacitatea să asigure o prioritizare a acestor proiecte într-o manieră care să nu creeze probleme”.

Amintim că execuția bugetului general consolidat după primele șase luni din an arată o creștere de 10,1% a cheltuielilor de personal, adică a cheltuielii cu veniturile bugetarilor. Totodată, din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale, în primele 6 luni ale anului 2025, ceea ce înseamnă o copleșire totală a bugetului.

(Citește și: ”T1: din 10 lei intrați sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 9 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și beneficii sociale – Cu plățile dobânzilor la datorie, bugetul e copleșit total”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. TOT APARATUL BUGETAR AL ROMANIEI TREBUIE SUPUS UNUI AUDIT PERFORMANT INDEPENDENT . Ceea ce va duce la optimizarea numarului de POSTURI (de conducere si executie cu indicatori de performanta a muncii temeinic stabiliti)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. TOT APARATUL BUGETAR AL ROMANIEI TREBUIE SUPUS UNUI AUDIT PERFORMANT INDEPENDENT . Ceea ce va duce la optimizarea numarului de POSTURI (de conducere si executie cu indicatori de performanta a muncii temeinic stabiliti)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: