4 decembrie, 2013

Comisia Europeană a prezentat planurile privind combaterea evaziunii fiscale, pentru a evita neplata taxelor de către corporaţii, scrie EUObserver.

Planul oficialilor europeni este acela de a rescrie regulile privind statutul taxelor companiilor-mamă şi al subsidiarelor, pentru a preveni situaţiile în care firmele înfiinţează alte firme, fantomă, în alte ţări, pentru a nu-şi plăti impozitele.

Directiva UE privind companiile subsidiare, care a fost revizuită ultima dată în 2003, a fost menită iniţial să asigure faptul că firmele nu vor fi taxate de două ori în interiorul Uniunii Europene, prin exceptarea mutării dividentelor şi a altor profturi de la subsidiare la companiile-mamă.


Acum însă executivul comunitar este îngrijorat că directiva a fost manipulată de firme, pentru a evita plata taxelor în orice ţară.

Comisarul pentru taxe, Algirdas Semeta, a declarat că toate companiile trebuie să contribuie în mod corect la finanţele publice. „Nu ne putem permite evazionişti care fac profituri uriaşe în UE, fără să contribuie la bugetul public”, a spus el. Semeta a comentat că în timp ce propunerea va respecta spiritul şi litera legii, este, în acelaşi timp, pro-afaceri. Pentru că se referă în special la utilizarea unui tip de împrumut-hibrid, care poate fi clasificat de către companii ca fiind ori datorie, ori echitate la plata taxelor.

Potrivit regulilor actuale, guvernele trebuie să ofere companiilor-mamă exceptare de la plata taxelor a dividendelor pe care le au de la subsidiarele din alte state. Propunerea include o clauză „anti-abuz”, care permite guvernelor să taxeze firmele, pe baza activităţii economice din ţara lor.

De pildă, reţeaua de cafenele Starbucks a plătit o taxă pentru corporaţii în Marea Britanie de 8,6 milioane de lire sterline, între 1998-2011, din vânzări de peste 3 miliarde de lire. În acelaşi timp, giganţi precum Apple sau Google au plătit între 2-2,5% taxe pe profiturile pe care le au în afara SUA, prin folosirea filialelor.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Regulile, care se referă în primul rând la Irlanda, Belgia, Luxemburg şi Cipru, care au taxe scăzute pentru corporaţii, pentru a atrage investiţii, trebuie adoptate cu unanimitate de voturi din partea statelor membre, pentru a deveni lege.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: