subsidiare

Comisia Europeană a prezentat planurile privind combaterea evaziunii fiscale, pentru a evita neplata taxelor de către corporaţii, scrie EUObserver. Planul oficialilor europeni este acela de a rescrie regulile privind statutul taxelor companiilor-mamă şi al subsidiarelor, pentru a preveni...
4 decembrie, 2013
Reprezentanți ai creditorilor Greciei și Directoratul General pentru Concurență al Comisiei Europene au cerut băncilor comerciale elene să-și vândă activitățile nonbancare din Grecia și subsidiarele din sud-estul Europei, scrie publicația Kathimerini. Surse spun că Troica – Comisia Europeană,...
24 mai, 2013
„Mă bucură aprecierile pozitive ale guvernului german la modul în care ţara a reuşit să restabilească obiectivele macroeconomice. Ne menţinem obiectivul de a intra în zona euro în 2015. Niciunul din statele UE probabil că nu va reuşi...
10 noiembrie, 2011
Creşterea economiei în 2012 va veni mai degrabă din zona consumului privat în 2012, decât din exporturi şi agricultură, cum s-a întâmplat în 2011 - a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI, duminică.
30 octombrie, 2011
Liderii UE au pus la cale miercuri seară, la summitul Consiliului European, măsurile care ar putea rezolva criza datoriilor suverane din Europa. Măsurile se referă, în principal, la datoria Greciei, la capacitatea de împrumut şi sprijin a Fondului...
27 octombrie, 2011
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, i-a asigurat, miercuri, pe liderii coaliţiei de guvernare că banca centrală dispune de resursele necesare pentru a menţine echilibrul cursului leu-euro, iar, în paralel, şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks a declarat presei...
26 octombrie, 2011

Decizia: 1000 de miliarde în Fondul de Stabilitate, 100 de miliarde recapitalizare a băncilor expuse pe statele cu probleme, 50% din datoria Greciei- ştearsă. Băncile din eurozonă îşi păstrează capitalul în subsidiare

Liderii UE au pus la cale miercuri seară, la summitul Consiliului European, măsurile care ar putea rezolva criza datoriilor suverane din Europa. Măsurile se referă, în principal, la datoria Greciei, la capacitatea de împrumut şi sprijin a Fondului de Stabilitate Financiară şi la recapitalizarea băncilor expuse pe datoriile statelor cu probleme.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: