Rusia este dispusă să negocieze „garanţii de securitate” pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spaţiul eurasiatic, a declarat marţi ministru rus de externe Serghei Lavrov, care a subliniat că aşteaptă din partea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, „iniţiative concrete” pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, anunță Reuters.
„Suntem dispuşi să abordăm garanţii de securitate pentru ţara care se numeşte Ucraina”, a spus Serghei Lavrov la o conferinţă de presă în care a făcut o sinteză a activităţii diplomaţiei ruse în 2024 şi a prezentat provocările pentru anul care a început.
El a susţinut că „o parte a acestei ţări” a luat deja o decizie de alipire la Rusia, referindu-se la teritoriile Ucrainei ocupate de Rusia, menţionând explicit peninsula Crimeea şi provinciile Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
Trebuie „lichidate” ameninţările de pe flancul vestic la adresa securităţii Federaţiei Ruse
Dar, în primul rând, vor trebui „lichidate” ameninţările la adresa securităţii Federaţiei Ruse pe flancul vestic, a subliniat Lavrov, făcând aluzie la extinderea NATO.
De asemenea, va trebui stabilit rolul Rusiei în viitorul sistem de securitate european, după ce puterile occidentale au folosit în ultimii ani Ucraina ca instrument „pentru a slăbi Rusia”, a continuat Lavrov în enumerarea priorităţilor Rusiei la negocierile pe care le aşteaptă cu Occidentul, în special cu Donald Trump.
”NATO să renunţe la tentaţia de a se amesteca în regiuni departe de zona sa tradiţională de influenţă”
„Dar contextul eurasiatic va fi dominant” în aceste negocieri, întrucât partea occidentală a continentului european nu poate ignora „giganţi precum China, India şi Rusia” şi nici ţările din Golful Persic şi din sudul Asiei, a explicat el viziunea geopolitică a Moscovei.
Ministrul rus de externe a asigurat, în acest context, că Rusia nu intenţionează să renunţe la implicarea în politica Orientului Mijlociu, deşi a suferit în Siria o înfrângere strategică prin înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, şi a susţinut că parteneriatul strategic al Rusiei cu Iranul nu este îndreptat împotriva nimănui.
Lavrov a cerut, de asemenea, NATO să renunţe la tentaţia de a se amesteca în regiuni departe de zona sa tradiţională de influenţă, cum ar fi Caucazul, peninsula coreeană ori strâmtoarea Taiwan.
(Citește și: ”Au început negocierile: Vladimir Putin anunță că Rusia susține revendicările Chinei asupra Taiwan”)
***