Avem multiplicatori fiscali slabi, bagi un leu și scoți mai puțin

5 noiembrie, 2025

Investițiile publice din România sunt la niveluri record, însă impactul asupra creșterii economice este extrem de redus, a avertizat marți Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank, adăugând că și multiplicatorii fiscali ai României sunt foarte slabi, în sensul în care politicile publice produc efecte extrem de redus.

Declarațiile au fost făcute la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG și Academia de Studii Economice (ASE). Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Investițiile publice în România sunt foarte mari. România are programate pentru anul acesta 8% din PIB investiții publice, cele mai mari din istorie, din UE. Există un volum de investiții uriaș. Mi se pare eronat, chiar tendențios, să spui că s-au blocat. Anul trecut am avut 5,7% din PIB investițiile publice și abia am avut o creștere economică de 0,9%; anul acesta avem 8% din PIB și abia dacă avem o creștere economică de 0,3%”, a declarat Ionuț Dumitru, la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG.

El a avertizat că toate studiile arată că indicatorii fiscali ai României sunt foarte slabi, ceea ce înseamnă că măsurile produc efecte extrem de reduse la nivelul economiei reale, o parte din motiv fiind ineficiența.

Prezentare integrală – DOCUMENT

„Toți multiplicatorii fiscali, în toate studiile pe care le-am văzut, pentru economia noastră și pentru economiile în dezvoltare, arată că aceștia sunt foarte scăzuți și subunitari. Bagi un leu în economie prin cheltuieli sau venituri bugetare și scoți mai puțin de atât, ceea ce arată că politica fiscală este ineficientă în stimularea economiei. Sunt multe studii care arată și de ce. De exemplu, noi avem o problemă majoră de eficiență. Avem o țară plină de șantiere. Nu știu cât se vede în creșterea economică. Am văzut și eu astfel de șantiere; te plimbi prin mijlocul Bărăganului și între două localități vedem șanțuri unde există piste de biciclete. Cine le folosește, nu știm, dar acestea sunt șantiere despre care discutăm. Ele nu au un efect multiplicator foarte mare în economie și se vede în cifre. Când ai multiplicatori fiscali atât de scăzuți, se vede că politica ta fiscal-bugetară nu e atât de eficientă. Ai o situație în care multiplicatorii sunt mai puternici pe partea de cheltuieli decât pe cea de venituri”, a comentat economistul.

Redăm în continuare principalele declarații:

O să vorbesc despre câteva mituri versus realități în ajustarea fiscal-bugetară prin care România trece astăzi. Și o să încep cu mitul nr. 1 care circulă în spațiul public destul de frecvent – se putea evita austeritatea. După mine, afirmația este complet falsă. Alternativa la austeritatea rațională pe care încercăm să o implementăm era corecția brutală impusă de piețele financiare. Austeritatea sau ajustarea prin care trece România era inevitabilă și existau două scenarii: o facem rațional, prin politici publice raționale, sau o lăsăm în seama piețelor financiare, adică ajustarea ar fi fost mult mai brutală pentru că, până la urmă, un deficit bugetar mare există numai dacă este finanțat, iar dacă nu mai este finanțat, dacă piețele financiare nu te mai finanțează pentru că nu mai au încredere, în momentul respectiv va trebui să te limitezi la veniturile încasate, adică să faci o ajustare mult mai brutală, la modul extrem: veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile. Ce vedem noi astăzi, o ajustare de câteva procente, unu-două puncte procentuale anul acesta, putea să fie o ajustare mult mai mare dacă era făcută brutal de piețele financiare.

Care este scopul acestor ajustări? În primul rând, să reducem deficitul bugetar uriaș pe care l-am atins în ultimii ani; să nu uităm că în 2019 aveam deficite foarte mari, în medie peste 7% din PIB; să oprim creșterea nesustenabilă a datoriei publice, care va continua să crească chiar dacă ajustarea va continua, dar cu o rată de creștere mai încetată, până reușim să o stabilizăm; să refacem încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali și europeni, agenții de rating; și, nu în ultimul rând, să refacem stabilitatea macroeconomică – o precondiție pentru o convergență reală sustenabilă. Am ajuns la 78% din media UE în termen de PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare. A fost și rezultatul unor politici expansioniste fiscal-bugetare, dar nu cred că cineva crede că România este la paritate cu Polonia în termen de PIB/capita sau că suntem peste Ungaria. Lucrurile au luat-o un pic pe repede înainte, iar deficitele pe care le-am avut în ultimii ani și îndatorarea excesivă în sectorul public au jucat un rol. Trebuie să revenim la convergență, dar una care să poată fi susținută, nu una forțată de îndatorare. Avem dezechilibre foarte mari, deci faptul că am acumulat dezechilibre în ultimii ani face ca ajustarea să fie inevitabilă. Dacă ne uităm la nevoia de finanțare pe care o avem în sectorul public/privat, ce ne diferențiază astăzi față de criza financiară este că astăzi doar sectorul public este dezechilibrat puternic, în timp ce înainte de criza financiară aveam o dezechilibrare serioasă și în sectorul privat. Astăzi pare că sectorul privat stă pe picioarele lui mai bine, nu are o nevoie de finanțare, dimpotrivă, are un plus, în timp ce sectorul public este responsabil pentru deficitul extern. Avem o situație clară de deficite gemene.

Am avut în ultimii ani o creștere foarte rapidă a deficitelor în sectorul bugetar. Ceea ce s-a reușit în perioada anterioară a fost doar o stopare a creșterii deficitului bugetar. Avem o schimbare de direcție, dar e mult până departe; până ajungem la 3% deficit bugetar avem o cale foarte lungă de parcurs. 9,3% deficit este uriaș; Polonia și Franța urmează, dar ele sunt în zona de 6%. Ar fi un rezultat foarte bun dacă anul viitor reușim să ieșim din această zonă extremă pe care o avem în momentul de față în clasamentul european.

Datoria publică a crescut foarte mult. Dacă ne uităm la poza din 2007, când aveam 12% din PIB, și ne uităm la poza de astăzi, când avem 57% din PIB datorie publică, chiar cu reducerea de deficit pe care o avem anul acesta și pe care o prognozăm pentru anul viitor, datoria publică continuă să crească: CE prognozează 59,4% în acest an și 63,3% anul viitor. Datoria publică continuă să crească pentru că deficitele publice rămân foarte mari; chiar și la 6%, deficitul rămâne ridicat.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani și dezechilibrele la care am ajuns au fost rezultatul unor stimulente fiscale foarte puternice, care au determinat o creștere a veniturilor disponibile. Din 2015 a început expansiunea fiscală; dacă vrem să găsim cauza, trebuie să începem cu 2015, când au început măsurile de relaxare fiscală, urmate de creșteri de cheltuieli. Consumul populației a crescut în perioada aceasta cu 59%, în termeni reali. A fost o creștere a veniturilor disponibile în termeni reali din salarii și pensii de 90%. A fost o expansiune fiscală care a determinat o creștere puternică a veniturilor din salarii și pensii în termeni reali, care au alimentat o creștere a consumului cu 60%, respectiv a vânzărilor cu amănuntul de 111%. În final, ceea ce am realizat cu aceste stimulente foarte puternice în economie a fost o creștere a valorii adăugate, a PIB-ului, de 32%.

Dacă ne uităm la cifrele de creștere a veniturilor, de creștere a consumului și ne uităm la valoarea adăugată, se vede clar că am acumulat niște dezechilibre foarte mari, adică am suprastimulat cererea fără să avem contraparte pe ofertă, și asta se vede în acumularea deficitelor externe. Am stimulat practic îndatorându-ne economiile altora, nu propria economie.

Mitul nr. 2: dacă se reduceau cheltuielile bugetare și nu creșteau taxele, nu am fi avut recesiune. În primul rând, nu știm dacă avem recesiune. În momentul de față, avem o creștere economică modestă, de 0,3% pe primele șase luni ale anului, dar afirmația este falsă pentru că, dacă ne uităm la studiile de specialitate, există un studiu al OCDE care face o sinteză a măsurilor de consolidare fiscală care pot fi adoptate – reduceri de cheltuieli sau creșteri de venituri bugetare – și le cuantifică în termen de impact asupra creșterii economice, pe termen scurt și lung, și le ierarhizează în funcție de impactul mai redus. Dacă ne uităm la măsurile de consolidare, fie că e vorba de reduceri de cheltuieli sau creșteri de venituri, toate măsurile de consolidare fiscal-bugetară au efecte negative asupra creșterii economice, adică au un efect recesionist.

În plus, ideea că ar fi fost mai bine să reducem cheltuielile decât să creștem veniturile este la fel de falsă, dacă ne uităm la literatura de specialitate, care lucrează cu așa-numiții multiplicatori fiscali. Dat fiind faptul că toate măsurile de consolidare fiscală sunt negative pentru creșterea economică, arta este să jonglezi cu aceste măsuri pentru a optimiza impactul negativ, adică să te uiți la multiplicatori și să vezi care ar avea impactul mai puțin nociv asupra economiei. Sunt studii chiar ale unor colegi de catedră care arată că multiplicatorii veniturilor sunt mai mici decât multiplicatorii cheltuielilor. Adică dacă ai crește taxele, impactul e mai mic asupra economiei decât dacă ai reduce cheltuielile.

Toți multiplicatorii fiscali, în toate studiile pe care le-am văzut, pentru economia noastră și pentru economiile în dezvoltare, arată că aceștia sunt foarte scăzuți și subunitari. Bagi un leu în economie prin cheltuieli sau venituri bugetare și scoți mai puțin de atât, ceea ce arată că politica fiscală este ineficientă în stimularea economiei. Sunt multe studii care arată și de ce. De exemplu, noi avem o problemă majoră de eficiență. Avem o țară plină de șantiere. Nu știu cât se vede în creșterea economică. Am văzut și eu astfel de șantiere; te plimbi prin mijlocul Bărăganului și între două localități vedem șanțuri unde există piste de biciclete. Cine le folosește, nu știm, dar acestea sunt șantiere despre care discutăm. Ele nu au un efect multiplicator foarte mare în economie și se vede în cifre. Când ai multiplicatori fiscali atât de scăzuți, se vede că politica ta fiscal-bugetară nu e atât de eficientă. Ai o situație în care multiplicatorii sunt mai puternici pe partea de cheltuieli decât pe cea de venituri.

Mitul nr. 3: se putea reduce deficitul bugetar altfel, prin introducerea impozitului progresiv și a taxei de solidaritate pentru veniturile mari, în loc de majorarea TVA. Fals din perspectiva creșterii economice. Sigur că pot fi alte rațiuni legate de echitate, dar din perspectiva creșterii economice, dacă ne uităm la același studiu OECD, o să vedem că impozitul pe consum, când trebuie să crești taxe, se recurge la cele pe consum – TVA/accize, impozitul pe mediu și cele pe proprietate – care sunt mai puțin negative din perspectivă economică. O creștere a taxelor pe consum, mediu și proprietate are efecte negative mai puțin nocive asupra creșterii economice decât ar aduce-o creșterea impozitelor pe venit/profit.

Mitul nr. 4: s-au blocat investițiile. Era să cad de pe scaun când am auzit asta. Investițiile publice în România sunt foarte mari. România are programate pentru anul acesta 8% din PIB investiții publice, cele mai mari din istorie, din UE. Există un volum de investiții uriaș. Mi se pare eronat, chiar tendențios, să spui că s-au blocat. Anul trecut am avut 5,7% din PIB investițiile publice și abia am avut o creștere economică de 0,9%; anul acesta avem 8% din PIB și abia dacă avem o creștere economică de 0,3%, apropo de eficiența cheltuirii banilor publici.

În 2024, componenta cea mai importantă a fost cheltuielile de capital din bugetul statului național, faimoasele Anghel Saligny și CNI, unde vedem că există o rezistență politică foarte mare. Sigur că lista de dorințe e foarte lungă, dar trebuie să ne raportăm și la putințele reale, care nu sunt chiar atât de mari, și atunci trebuie raționalizate acele cheltuieli. E greu să explici celor de la CE de ce România cheltuie atât de mulți bani pentru investiții; arătăm ca o țară care încearcă să se recupereze după ceva – după un război, după o calamitate – iar când investești atât de mult și nu prea vezi rezultate în economie, trebuie să îți pui întrebări și despre eficiența cheltuirii acelor bani.

Mitul nr. 5: de ce nu scade mai mult deficitul bugetar în 2025 dacă s-au luat măsuri de austeritate. Toată lumea se uită la acel 8,4% și spune de ce nu e mai puțin. Bugetul pentru 2025, acea țintă de 7%, era nerealistă pentru că s-au subbugetat cheltuielile în mod voit și s-au suprabugetat veniturile, de asemenea în mod intenționat. Am văzut la rectificarea bugetară că au fost necesare 12,4 mld. lei pentru dobânzi – dobânzi pe care le ai destul de clare de la începutul anului, știi cam ce cupoane ajung la maturitate, cam care sunt cheltuielile cu dobânzile, ai o predictibilitate destul de bună în această zonă. Dar, cu toate acestea, s-au sub-bugetat cu 12 mld. dobânzile; s-au sub-bugetat cheltuielile cu asistența socială și pensiile (destul de predictibile), 3,2 mld. la bunuri și servicii – nu ai o reformă serioasă acolo și trebuie să le ajustezi. În total, 1,3% din PIB. Mai adăugăm pe venituri 9,7 mld. puse în buget dintr-o iluzorie îmbunătățire a colectării, pielea ursului din pădure. În total avem 1,33 + 0,5% din PIB, adică 1,82% din PIB.

Dacă nu s-ar fi luat măsuri și măsurile de consolidare s-au introdus destul de târziu – sunt câteva luni din an afectate de noile măsuri, pachetul 1 și 2 – dacă ne uităm la estimarea de impact, împreună aduc 3,6% din PIB într-un an întreg; unele se aplică din august, altele de la începutul anului viitor. Cred că nu greșim dacă spunem că fără măsurile care s-au luat anul acesta, deficitul ar fi fost mai mare decât în 2024, probabil peste 10%, chiar mai mult. Fără măsuri, deficitul ar fi fost mai mare. Reducerea la 8% nu e un efort mic, ci unul destul de mare, de mai bine de două puncte procentuale din PIB, ceea ce nu e puțin.

Mitul nr. 6: se pot implementa măsuri ample de stimulare economică. Revin la tabelul din studiul OECD din 2013 – o sinteză a studiilor care s-au făcut în literatură – care arată efectul măsurilor de consolidare fiscală la nivel global. Toate studiile ulterioare arată același lucru. În termen de impact asupra creșterii economice, toate măsurile de consolidare fiscală aduc un impact negativ. La întrebarea „cum avem măsuri de stimulare fiscală concomitent cu măsuri de consolidare fiscală”, răspunsul este foarte complicat. Cred că, dacă rămânem realiști, măsurile de stimulare economică care sunt compatibile cu reducerea deficitului bugetar sunt destul de puține: cel mai important instrument sunt fondurile europene și PNRR, pentru că au un impact bugetar destul de mic; deci poți să faci investiții și să stimulezi economia folosind resursele europene, deoarece ele nu-ți afectează foarte mult deficitul bugetar. Celelalte măsuri sunt măsuri care țin de reforme: reforma administrativă, debirocratizare, digitalizare, susținerea IMM-urilor și antreprenorilor locali prin scheme de garantare, politici industriale și energetice inteligente.

Mitul nr. 7, ultimul: investițiile nu cresc pentru că există un sentiment negativ. Aș spune că este parțial adevărat. Ce cred eu că blochează cu adevărat investițiile private sunt câteva lucruri. În primul rând, IMCA (impozitul minim pe cifra de afaceri), care face ca rata efectivă de impozitare să fie foarte mare pentru multe companii – acel 1% pe cifra de afaceri, sau care obligă companii care nu au profit din motive obiective să plătească impozit. Am făcut calcule care arată că principalii jucători din industria auto au o rată efectivă de impozitare după acest IMCA de 30 și ceva la sută, cea mai mare rată efectivă din Europa. Nu cred că poți să păcălești pe nimeni spunând că ai rată de profit de 16%, printre cele mai mici din Europa, când în realitate impozitezi cu peste 30%, cea mai mare din Europa. Sunt multe companii care au o rată de impozitare care se duce spre 80%, chiar 90% pe IMCA.

Întrebarea legitimă a antreprenorului este: de ce să investesc când trebuie să împart banii cu statul? Statul ia 50% din profitul meu; eu de ce aș continua să investesc dacă sunt atât de penalizat cu acest impozit foarte mare pe businessuri care nu au marje mari, dar care nu fac nimic ilegal? Taxa pe stâlp, la fel, o taxă pe investiții, coturile foarte mari de finanțare și nevoia de finanțare a statului. Acest proces de consolidare fiscală este necesar și din această perspectivă, că statul face un crowding-out în sectorul privat.

Faptul că statul are o nevoie mare de finanțare și la costuri ridicate ține costul de finanțare al economiei foarte sus. Dacă statul român se împrumută pe 10 ani la 7%, cum ar putea o companie privată să se împrumute mai ieftin? Care ar trebui să fie marjele ca să-ți acoperi un cost de finanțare atât de ridicat? Birocrație, instabilitate legislativă, probleme juridice și lipsa de încredere în justiție – apropo de pensiile magistraților – trebuie să avem și discuția despre rezultatele muncii din justiție, pentru că foarte mulți antreprenori și cetățeni de rând au o lipsă de încredere în justiție. Deficit de forță de muncă calificată, lipsa de competitivitate pe partea de ofertă. Apropo de stimulentul fiscal pe care l-am alimentat în ultimii ani, care a crescut consumul și nu s-a văzut în oferta internă. Oferta noastră internă are o problemă majoră de competitivitate: creșterea costurilor de producție din ultimii ani, din cauza creșterii costurilor la energie și a salariilor. Salariile în sectorul public au crescut cu 20% anul trecut și cu 10% în sectorul privat. Ca să ai competitivitate trebuie să ai câștiguri de productivitate foarte mari ca să le acoperi. O creștere de salariu minim, când ai o problemă majoră de competitivitate, când ai avut un deficit de peste 9% și creșterea economică a fost doar 0,9%, cred că trebuie să conștientizăm că problema nu este pe cerere, ci pe partea de ofertă.

Q&A

Dacă ne uităm la 2026, cred că va fi configurat în primul rând de succesul programului de ajustare fiscală. Cu măsurile care s-au implementat până în momentul de față, probabil că putem să mergem cu deficitul bugetar la 6–6,5%. Mai sunt necesare măsuri pe partea de cheltuieli, iar partea de cheltuieli trebuie adresată în primul rând prin prisma eficienței cheltuirii banilor publici, pentru că, dacă ne uităm la nivel cantitativ, cu câteva excepții, în general, cheltuielile publice pe diverse componente sunt mai mici decât mediile europene. Avem o problemă de eficiență acolo, să reușim să cheltuim mai mult în anii viitori, dar mai eficient, ceea ce este obligatoriu și pentru îmbunătățirea colectării, pentru că trebuie privite împreună.

Anul viitor o să trebuiască să ne uităm mai mult pe partea de colectare, pentru că nu vom mai avea discuția „ce taxe vor crește anul viitor”. Economia nu mai are nevoie de așa ceva și nu cred că mai sunt necesare, dar ca să putem continua procesul de ajustare bugetară de la 6 și ceva în 2026 până în anii următori să ajungem la 3%, cred că trebuie să apăsăm pe cele două pedale.

Din perspectiva indicatorilor macro, cred că, dacă reușim să facem această ajustare fiscală și încrederea piețelor se reface, probabil că și costurile de finanțare vor scădea și putem să avem o revenire a activității economice, dar destul de încetată; o creștere de 1–1,5% anul viitor pare realistă în momentul de față.

Trebuie să rezolvăm însă partea de competitivitate. Degeaba stimulăm cererea dacă nu avem competitivitate și produsele românești sunt supuse unei presiuni foarte ridicate din partea importurilor mult mai competitive la preț; aici avem mult de lucrat. Avem o problemă și pe partea de fiscalitate cu acel IMCA; noi, la bancă, în miile de întâlniri pe care le-am avut cu antreprenori străini și români, nu am auzit pe nimeni să nu zică ceva negativ despre IMCA. Toată lumea este extrem de supărată, pentru că penalizează foarte mult și nu încurajează antreprenorii să facă investiții.

Inflație: odată ce efectele creșterii TVA și a prețului la energie se vor disipa, începând cu iulie anul viitor, inflația va trebui să aibă o scădere semnificativă; o vedem la 4% la sfârșitul anului.

Cursul valutar: cred că suntem într-o zonă apropiată de echilibru. Am văzut opinii prin presă că ar trebui să se deprecieze foarte mult cursul valutar; nu sunt de acord. Probabil că leul este ușor supraevaluat, dar nu dramatic. Dacă reușim să facem consolidarea fiscală, sentimentul piețelor se va îmbunătăți și presiunea pe curs va scădea.

Acolo unde există probleme de externalizare a profiturilor, ANAF trebuie să își facă datoria. Are toate instrumentele; ANAF are acces la aproape toate facturile din această economie, stă pe un munte de informații, trebuie doar să le proceseze și să se ducă cu controalele mai țintit acolo unde există riscul de evaziune. Dar să penalizezi un întreg mediu de afaceri pentru că sunt unii care nu joacă corect nu mi se pare o abordare corectă.

Sunt și companii românești care nu repatriază nimic, nu au companii-mamă, fac trading sau distribuție cu marje mici; asta este businessul, ce problemă avem cu el? De ce să îi iau 70%? Am văzut cazuri de 90%. 90% din profitul companiei – antreprenorul acela mai are o motivație să meargă mai departe dacă statul îi ia 90% din profit? Nu e vorba numai de multinaționale.

Ordonanța-trenuleț e în fiecare an și de multe ori nu o băgăm în seamă; o băgăm mai mult în seamă atunci când se uită de ea, pentru că ar intra în vigoare mai multe lucruri pe care nu ne-am dori să intre. Ce nu înțeleg: dacă sunt lucruri pe care le prorogăm an de an pentru că nu avem bani pentru ele, de ce nu le anulăm pur și simplu? Dacă cineva uită în decembrie să proroge nu știu ce lucru și intră în vigoare…