VIDEO / Alex MILCEV, EY România & Moldova: România e importator net de capital, poate pierde foarte ușor investiții: Automotive construiește în Ungaria, din cauza infrastructurii ineficiente din România, deși în Ungaria costurile de producție sunt mai mari

5 noiembrie, 2025

România este importator net de capital, ceea ce înseamnă că are o mare vulnerabilitate în momente de impredictibilitate și instabilitate: multinaționalele pot alege să investească pe alte piețe pe care sunt prezente, opțiune pe care puțini antreprenori locali o au, aceștia din urmă optând în general în astfel de momente pentru amânarea investițiilor, a explicat marți, Alex Milcev, partener, liderul departamentului de Asistență Fiscală și Juridică la EY România & Moldova.

Declarațiile au fost făcute la conferința anuală „Bugetul și fiscalitatea 2026: Efectele fiscalității și așteptările economiei”, organizată marți de Conferințele CDG și Academia de Studii Economice (ASE). Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„E o diferență între investitorii străini și români. De ce? E particularitatea României, dacă doriți, diferența României față de celelalte țări. Suntem importator net de capital. Investițiile vin la noi, dar, spre deosebire de multe alte țări din regiune – Ungaria, Polonia ș.a.m.d. –, România aproape că nu exportă capital. Investițiile românești în străinătate le numărăm pe degete. Este neglijabil ceea ce se exportă. Un investitor român nu prea are de ales în mod serios decât să investească în țară. În ce să investească? Într-o afacere în care pierde banii? Companiile multinaționale nu au această dilemă, și asta este o problemă. Capitalul de investit al românului eventual stă într-un cont bancar din România – produce sau nu bani –, dar nu pleacă din țară. În cazul investițiilor străine, companiile multinaționale prezente în 30, 50, o sută de piețe, această dilemă nu există. Dacă nu se investește în România pentru că investiția nu produce randament în 2025-2026-2027, acele capacități de producție se fac în altă parte. Aici este o problemă, pentru că nu e vorba despre o amânare, ci banii investitorilor străini care sunt alocați în alte țări nu mai ajung în România. Oportunitatea e pierdută – știm o grămadă de exemple. Automotive construiește la granița României, în Ungaria, din cauza infrastructurii ineficiente din România, chiar dacă în Ungaria costurile de producție sunt mai mari”, a declarat Alex Milcev.

Prezentare integrală – DOCUMENT

În opinia sa, motivul pentru care există puține exemple de export de capital românesc au legătură cu modul în care a fost gestionată tranziția României la economia de piață.

Redăm în continuare principalele declarații:

Mi-aș propune o zonă mai îngustă de discuție: investițiile străine. Știm foarte bine ce rol important au în istoria noastră economică în ultimii 30 de ani, nu doar cantitatea de bani care a intrat în țară – avem un stoc de peste 120-130 mld. euro la acest moment, ISD –, dar a contat foarte mult și infuzia de know-how, skill-set, educație și R&D care a venit în România. Fără investiții străine nu am avea economia pe care o avem în acest moment.

Suntem o destinație atractivă. Avem forță de muncă încă relativ ieftină, în ciuda unui sistem de fiscalitate care nu este tocmai competitiv. Nu vorbesc de impozitul pe venit, care este printre cele mai reduse în UE (10%), printre altele – să spunem că avem și 16% impozit pe dividende –, vorbim de un sistem nu tocmai competitiv de asigurări sociale, dar, per total, forța de muncă este încă competitivă. Per total, a fost și încă este un atu.

Avem avantajul geografiei: suntem cu acces și la Marea Neagră, și la Dunăre. Suntem în Schengen, infrastructura și logistica se îmbunătățesc. E un avans economic care e observat și de investitori. Piața de desfacere – suntem a doua după Polonia. Chiar dacă suferim la comparabilitate per capita, totuși populația semnificativă e un avantaj din acest punct de vedere. O afirmație poate controversată: avem un sistem fiscal mai puțin împovărător, însă relativ simplu. Dacă ne uităm în jur, nu stăm așa de rău la acest capitol. Există, în vecinătatea noastră, situații și mai dificile, sisteme fiscale mai dure pentru investitori. Aș pune asta la atuuri.

Unde ne-a adus acest lucru? Aș vrea să citez un studiu EY – companie pe care o reprezint –, un studiu realizat la nivel european în fiecare an privind atractivitatea economiilor. Se compară și România, desigur; comparația se face cu toată Europa, inclusiv țări din afara UE. În anul 2025 – studiul e făcut în mai 2025, acum câteva luni –, România a urcat patru locuri din punct de vedere al atractivității, de pe 17 pe 13. De ce precizez „mai”? Pentru că, atunci când s-a făcut studiul, nu se cunoștea rezultatul alegerilor. Investitorii străini – toți investitorii, nu doar cei străini – votează cu banii, investesc în țară. Atunci când votează cu banii, este foarte clar ce părere au.

Ca și specialist în fiscalitate, poate aș fi tentat să spun că politica fiscală contează foarte mult și investitorii vin în România pentru fiscalitatea redusă. Nu este adevărat; știm foarte bine că investitorii vin și în țări cu fiscalitate foarte crescută. Dacă vă uitați în Franța, 50% din PIB se colectează la buget – se fac investiții incomparabil mai mari decât în România. Se fac. Deci, în România nu se vine pentru fiscalitate redusă sau impozit pe profit de 16%, se vine pentru oportunități de afaceri. Însă politica fiscală nu poate fi ignorată; e un factor care influențează decizia investitorilor.

Evoluția investițiilor străine în ultimul deceniu indică un spike în 2022, anul când a început războiul în Ucraina, când am anticipat – și vă spun că noi, firma noastră, anticipam – o scădere semnificativă a investițiilor străine în România. Cum știm acum, nimic mai fals. A fost anul record de investiții străine în România, cu tot felul de explicații. De atunci, din păcate, ne-am dus în jos. Conform ultimelor informații, se pare că trendul se stabilizează și s-a reversat puțin în 2025.

Cărui factor s-a datorat această scădere? Sunt multe explicații macroeconomice – problemele economiei europene, problemele din Germania, putem discuta foarte mult pe tema asta –, însă un factor care s-a enunțat și în prezentările anterioare este legat de politica fiscală. Nu neapărat de niște procente, ci o stare, cred că rar văzută, ca să nu zic nemaivăzută, de impredictibilitate și imprevizibilitate a politicii fiscale. Nu am statistici ca să pot spune că din cauza asta nu s-au făcut X locuri de muncă sau nu s-a investit nu știu câte sute de milioane de dolari, dar știu empiric, de la companii, colegi, din piață, despre investiții amânate, investiții anulate și locuri de muncă necreate.

Nu știu de vreun studiu care să fi calculat câte investiții au fost amânate din cauza acelui IMCA, ICAS – companiile din energie. Dacă sunteți în retail și aveți o marjă de profit de 1% și acel 1% vi se ia… rata de impozitare pe profit poate fi 100%. Distorsiunea pieței care s-a creat în mai multe industrii a fost neneglijabilă, și acolo chiar s-au pus pe hold mai multe investiții.

E o diferență între investitorii străini și români. De ce? E particularitatea României, dacă doriți, diferența României față de celelalte țări. Suntem importator net de capital. Investițiile vin la noi, dar, spre deosebire de multe alte țări din regiune – Ungaria, Polonia ș.a.m.d. –, România aproape că nu exportă capital. Investițiile românești în străinătate le numărăm pe degete. Este neglijabil ceea ce se exportă. Un investitor român nu prea are de ales în mod serios decât să investească în țară. În ce să investească? Într-o afacere în care pierde banii? Companiile multinaționale nu au această dilemă, și asta este o problemă. Capitalul de investit al românului eventual stă într-un cont bancar din România – produce sau nu bani –, dar nu pleacă din țară. În cazul investițiilor străine, companiile multinaționale prezente în 30, 50, o sută de piețe, această dilemă nu există. Dacă nu se investește în România pentru că investiția nu produce randament în 2025-2026-2027, acele capacități de producție se fac în altă parte. Aici este o problemă, pentru că nu e vorba despre o amânare, ci banii investitorilor străini care sunt alocați în alte țări nu mai ajung în România. Oportunitatea e pierdută – știm o grămadă de exemple. Automotive construiește la granița României, în Ungaria, din cauza infrastructurii ineficiente din România, chiar dacă în Ungaria costurile de producție sunt mai mari.

Avem cea mai mică densitate de investiții, și investițiile noastre contribuie cel mai puțin la export. Partea bună este că, dacă bulgarii, cehii și polonezii au reușit să urce mult mai departe pe această scară, este știută calea cum să urcăm mai departe pe această ierarhie. Dacă eram în top, era complicat să avansăm. Luați asta ca pe partea plină a paharului, că avem această oportunitate să creștem.

Antreprenorii străini și români trebuie lăsați în pace să-și facă treaba, să nu fie încurcați. Cea mai bună politică a Guvernului pentru sectorul privat este să fie lăsați să-și facă treaba. Revin la formula foarte uzată în ultimele două decenii: predictibilitatea și stabilitatea cadrului fiscal sunt foarte importante. Nu trebuie să speriem investitorii – nici pe ai noștri, nici pe cei străini.

Exemple sunt prea puține de export de capital românesc. Dacă ne comparăm cu Ungaria, Cehia și Polonia, diferența e de la cer la pământ. De ce? Cred că sunt metehnele noastre românești despre cât de prost am implementat economia de piață. În anii ’90, când majoritatea vecinilor au ales terapia de șoc, noi am luat-o pe un capitalism cu față umană, și, din păcate, nu ne-a servit bine. Am pierdut 10-15 ani cu acest decalaj. De aceea, calitatea și cantitatea capitalului românesc nu au ajuns la un nivel comparabil. Sunt chestii din trecut pe care nu putem să le corectăm; putem să recuperăm – și nu am recuperat prost, dacă vă uitați în ultimii 30 de ani. Economia României a crescut cu cel mai rapid ritm. În anii ’90 aveam PIB-ul 24-25 de miliarde de dolari; gândiți-vă cât îl avem acum.

În era informației, în secolul schimbului de informații, cele mai bune practici se copiază foarte repede. Oamenii de afaceri, sectorul privat nu au nevoie, de regulă, să fie împinși din spate. Sunt niște sectoare unde ajutorul statului ajută – am văzut asta în industria IT. Fără acele facilități, probabil nu aveam 5-6% din PIB IT, față de 0,5% acum 15 ani. Și statul joacă un rol, dar trebuie să-l joace selectiv, acolo unde intervenția nu este nocivă. Batem o cărare pe care au bătut-o multe țări înainte. Suntem mai în spate, doar trebuie să învățăm din greșelile altora și să parcurgem acel drum mai repede. Putem. Se știe deja, nu suntem pionieri.