Transgaz (TGN), compania de stat care exploatează sistemul național de gazoducte, a obținut un profit net de 519 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 282% față de cel din perioada similară a anului trecut, la o cifră de afaceri de 1,73 miliarde de lei, cu 52% mai mare față de cea realizată în S1 2024, conform raportului cu rezultatele semestriale publicat la Bursa de Valori București (BVB).
De notat totuși că, la nivel de trimestre, în T2 2025, transportatorul național de gaze naturale deținut în proporție de 58,5% de Ministerul Energiei a realizat un profit net de doar 2,4 milioane, mare parte din profit (516,6 milioane de lei) fiind realizat în T1 din acest an.
Compania are activitate monopolistă, veniturile fiind reglementate
Veniturile din exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții s-au ridicat la 1,57 miliarde lei, în prima jumătate a anului, cu 43,7% peste cele din același interval al anului trecut. Veniturile obținute din rezervarea de capacitate au fost mai mari cu 364,8 milioane lei, datorită tarifului de rezervare a capacității mai mare cu 1,545 lei/MWh, cu influență pozitivă de 285,6 milioane lei, a capacității rezervate mai mare cu 7,59 milioane MWh, cu influență pozitivă de 31,58 milioane lei și a veniturilor din depășire de capacitate mai mari cu 40,9 milioane lei.
Pentru primul semestru al anului, veniturile financiare ale Transgaz s-au ridicat la 134,2 milioane lei, cu 21,7% mai mari decât cele din același interval al anului trecut.
Cheltuieli de exploatare înainte de echilibrare și de activitatea de construcții s-au ridicat la 1,02 miliarde lei, cu 11,2% peste cele din prima jumătate a anului trecut, în vreme ce cheltuielile financiare au fost de 84,2 milioane lei, în creștere cu 25,5%.
Cantitatea de gaze transportată de Transgaz în prima jumătate a anului s-a ridicat la 7,18 miliarde metri cubi, cu 10,9% mai mare decât cea din primele șase luni ale anului 2024.
Evaluarea bursieră a companiei de stat se ridică la peste 9 miliarde de lei.
(Citește și: ”Bursa – la noi maxime, dar rezultatele duc cu gândul la o potențială corecție (sănătoasă) pe termen scurt”)
(Citește și: ”Bursa bate noi recorduri – premierul anunță noi listări. BET trece de pragul de 20.000 de puncte, după un raliu de +23% în doar 10 săptămâni”)
***