acțiuni premium bvb

16 octombrie, 2025

UPDATE:
Prețul final la care s-a închis oferta este 34 de lei, ceea ce înseamnă că emitentul a atras de la investitori 24,7 milioane de lei. La prețul final al ofertei, compania are o capitalizare de puțin peste 610 milioane de lei.

***
Știrea inițială:
***

Oferta publică inițială a Grup EM (EM), controlat de familia Bîlteanu și acționar majoritar al Electromontaj, s-a încheiat cu un grad de subscriere de doar 37,61%, potrivit datelor din platforma TradeVille, intermediarul operațiunii.


Oferta, destinată exclusiv investitorilor persoane fizice, s-a încheiat la ora 12:00, joi, iar investitorii au plasat ordine de subscriere pentru doar 725.476 de acțiuni, 37,61% din totalul celor 1,929 milioane puse la vânzare de emitent.

Compania a atras astfel 26,17 milioane de lei, comparativ cu suma de 74,6 milioane de lei pe care urmărea să o atragă de la investitori pentru 10% din firmă. Acțiunile Grup EM urmează să fie listate în perioada următoare la Bursa de Valori București (BVB), cu simbolul EM.

Evaluare de aprox. 660 mil. lei. Fondurile atrase vor rămâne în companie pentru finanțarea activității curente și a proiectelor de dezvoltare

De notat că Grup EM este controlat de familia Bîlteanu (Gheorghe și Dragoș Bîlteanu) prin două societăți înregistrate în Cipru: Albertha Enterprises din Cipru (60% control asupra EM) și Stintelo (39,99% din companie). Cele două, Albertha Enterprises și Stintelo, sunt deținute în proporție de 100% de Gheorghe Bîlteanu.

Pentru anul trecut, Grup EM a raportat venituri din exploatare de 1,05 miliarde lei, cu 16% peste cele de anul precedent, în vreme ce, în anul anterior, veniturile Grup EM s-au ridicat la 629,2 milioane lei. Profitul net a fost de 73 milioane lei anul trecut, cu 17% sub cel din anul 2023, în vreme ce, în anul 2022, emitentul a raportat un rezultat net de 47,1 milioane lei.

Grup EM mai controlează, pe lângă Electromontaj (care se ocupă de retehnologizarea hidrocentralei Vidraru), companiile Hidroconstrucția, Emfor, Iproeb, Pro ELM Electrice, Paper Invest, Electrotehnica și RV Active.

Oferta slabă, explicată cel mai probabil de reputația proprietarilor. Subscrierea minimă a fost de 60 de acțiuni


Pe grupurile de investitori de pe rețele sociale au fost semnalate multiple nemulțumiri legate de companie, inclusiv de faptul că grupul nu a raportat rezultatele semestriale, ci doar pe cele la 2024, deși suntem în luna octombrie.

Rareș Mihăilă, investitor și fondator al proiectului investestelabursa.ro. ridică o serie de semne de întrebare cu privire la activitatea companiei, inclusiv în ceea ce privește tranzacțiile cu afiliații care apar în prospect.

Acestea includ o achiziție de teren la o societate controlată tot de familia Bîlteanu, dar și achiziția  a 2,1 milioane acțiuni Lion Capital SA ca parte a strategiei de consolidare și diversificare a portofoliului – Lion Capital este fosta SIF Banat-Crișana (SIF1), pe care Dragoș Bîlteanu a condus-o până a fost arestat în decembrie 2014 și ulterior condamnat definitiv în 2019 la 3 ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe termen de încercare de cinci ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire cu rea-credință a creditului sau bunurilor societăților Industrialexport și SIF1, precum și pentru trei infracțiuni de manipulare a pieței de capital.

Istoric slab de acordare de dividende

Dragoş Bîlteanu a încheiat un acord de recunoaştere a faptelor, în condiţiile în care complicele său, Najib El Lakis, a semnat un astfel de acord. Prejudiciul produs de Najib El Lakis şi Dragoş Bîlteanu s-ar fi ridicat la mai mult de 20 de milioane de euro, iar ulterior conducerile SIF1 şi Industrialexport nu s-au constituit parte civilă vătămată.

Alte elemente ce probabil au influențat cel mai probabil negativ oferta Grup EM este faptul că grupul listat oferă drepturi de vot asupra Electromontaj, ci asupra unui holding care înglobeaza deținerile familiei Bîlteanu la diverse societăți, printre care și Electromontaj.


În ceea ce priveşte dividendele, în prospect se menţionează că emitentul nu a făcut alocări până în prezent pentru acţionari, dar că îşi propune, orientativ, o rată de distribuire a dividendelor de aproximativ 30% din profitul net distribuibil, cu respectarea capacităţii financiare şi a planurilor de investiţii: ”În măsura în care situaţia o permite, se urmăreşte o creştere anuală a dividendului de bază pe acţiune, ca expresie a angajamentului faţă de rentabilitatea sustenabilă”, după cum se menţionează în document.

(Citește și: ”IPO-ul Cris-Tim: Cum e structurată oferta, cât pentru investitorii mici, cât pentru instituționali. Angajament pentru distribuirea a minimum 50% din profiturile anuale ca dividende”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: