26 iulie, 2025

Portul Constanța se poziționează ca principal nod comercial al Mării Negre, cu investiții de aproape două miliarde de euro, deschizând un drum vital către Asia prin Orientul Mijlociu, ceea ce îl face un pilon strategic al transportului regionala, potrivit ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban (foto stânga).

„Astăzi, am fost în Portul Constanța, la invitația directorului general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Mihai Teodorescu, care mi-a prezentat strategia de dezvoltare a acestui obiectiv esențial pentru economia românească. Portul Constanța rămâne un hub strategic pentru România și Europa, iar proiectele aflate în derulare sau pregătire vor consolida acest rol. Investițiile sprijină activitatea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA (CN APM SA) și aduc beneficii directe economiei naționale”, a scris ministrul Transporturilor, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, mai multe proiecte majore au fost deja finalizate, printre care: extinderea la patru benzi a drumului Poarta 10 bis – Poarta 9 (12,69 milioane euro), modernizarea infrastructurii și protecția mediului (15,03 milioane euro), drum și parcare în zona cheului fluvio-maritim (3,26 milioane euro).


În prezent, sunt în curs de implementare sau pregătire alte proiecte precum: modernizarea infrastructurii electrice, în valoare de 23,05 milioane de euro, extinderea cheurilor danelor 10 și 12 – Zona Midia (16,93 milioane de euro), proiectul E-COLD pentru alimentarea navelor cu energie de la cheu (18,8 milioane de euro), extinderea la 4 benzi Poarta 7 – Pod Canal – 50 milioane de euro.

De asemenea, șeful de la Transporturi a mai anunțat și alte proiecte în postarea sa, respectiv: master planul rutier – 122,6 milioane de euro, Electrice II – 82,41 milioane de euro, MEIAC (Apă și Canal) – 28 milioane de euro, dragaje investiții – 142,6 milioane de euro, dezvoltarea capacității feroviare – etapa II (23,8 milioane de euro), cheuri Midia (214,7 milioane de euro), parc fotovoltaic – 11,3 milioane de euro, parcare securizată lângă A4 – 43,37 milioane de euro, cheu nave tehnice Midia – 22,18 milioane de euro și molurile III S și IV S (1,1 miliarde euro).

Potrivit sursei citate, valoarea totală a acestor investiții se ridică la 1,93 miliarde de euro.

Șerban a menționat că a vizitat și terminalul de pasageri, despre care susține că este „un spațiu nou, modern și primitor, gata să ofere o experiență plăcută turiștilor care vizitează România”.

Un alt obiectiv prioritar menționat de ministrul Transporturilor, aflat în reabilitare, este Digul de Nord – tronsonul Poarta 1 – Farul Alb, cu o lungime de 3.550 metri. Lucrările includ reparații structurale, consolidarea taluzurilor, refacerea pereului din beton și montarea de stabilopozi de până la 25 de tone.


„Portul Constanța nu este doar o facilitate logistică – este un pilon strategic al transportului regional. Cu aproape două miliarde de euro investiți prin CN APM SA, Portul Constanța se poziționează ca principal nod comercial al Mării Negre, deschizând un drum vital către Asia prin Orientul Mijlociu. Viitorul transportului maritim românesc se construiește acum, aici”, a transmis ministrul Transporturilor în postarea sa.

(Citește și: ”Fost șef ANAF: „Amploarea evaziunii în Portul Constanța este foarte mare, e principalul punct de intrare a produselor fără acte în România”. Ce spune despre optimizarea cu locuințe și mașini pe firme: „Impact deloc mic în colectarea TVA””)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: