Ministerul Finanțelor a planificat, în luna februarie, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 840 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitațiilor de obligațiuni, potrivit Agerpres.
Suma totală, de 8,04 miliarde lei, este cu 2,27 miliarde lei mai mare decât cea care a fost programată în luna ianuarie a acestui an, de 5,77 miliarde de lei, și va fi destinată refinanțării datoriei publice și finanțării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în zilele de 5 și 24 februarie vor fi organizate două licitații pentru două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 800 milioane de lei fiecare, cu scadența în 27 august 2025, și, respectiv, în 28 ianuarie 2026.
De asemenea, pe parcursul lunii februarie, vor fi organizate licitații pentru 10 emisiuni de obligațiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5,6 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea inițială a emisiunii de obligațiuni (840 milioane de lei în total).
Astfel, au fost programate licitații pentru cinci emisiuni de obligațiuni de câte 500 milioane lei, în 3, 6, 17, 24 și 17 februarie, pentru patru emisiuni de 600 milioane lei, în 10, 13, 20 și 24 februarie și pentru o emisiune de 700 milioane lei, în 6 februarie.
Februarie aduce și prima ediție Fidelis din acest an
Prima ediție de titluri de stat fidelis din acest an se desfășoară între 7-14 februarie și va avea dobânzi de până la 7,95%, potrivit Ministerului Finanțelor.
„Pentru că 2024 a fost un an record, prin 16,4 miliarde de lei investite în cele 6 ediții FIDELIS, continuăm să vă răsplătim fidelitatea și vă oferim condiții și mai avantajoase”, arată MFP în anunțul ofertei de titluri de stat.
Dobânzile la Fidelis, ediția din februarie
Titlurile în lei:
- Scadență la 1 an cu dobândă de 6,95%
- Scadență la 1 an cu dobândă de 7,95% pentru donatorii de sânge (cei care au donat începând cu 1 septembrie 2024)
- Scadență la 3 ani cu dobândă de 7.65%
- Scadență la 5 ani cu dobândă de 7.95%
Titlurile în euro:
- Scadență la 2 ani cu dobândă de 4%
- Scadență la 7 ani cu dobândă de 6,25%
În 2025, edițiile de emisiuni de titluri de stat Fidelis vor avea loc luna, cu o posibilitate de subscriere pe 6 zile lucrătoare, în prima parte a lunii.
Majorare a planului după împrumuturi mai slabe în ianuarie. România ar trebui să iasă și pe piețele internaționale – posibilă creștere a aversiunii la risc în piețe după tarifele lui Trump
Costurile suverane de îndatorare ale României au scăzut abrupt joi și vineri, pe fondul finalizării și apoi publicării proiectului legii bugetului de stat pentru 2025, care este construit pe un deficit bugetar de 7,04% din PIB, în scădere de la 8,64% în 2024. Proiectul legii bugetului prevede o majorare de doar 10,3% a cheltuielilor bugetare și ulterior o majorare lentă pe orizontul următorilor ani, în acord cu planul fiscal-bugetar agreat cu Comisia Europeană.
Dobânda pe 10 ani din piața secundară (RO10Y), referința pentru costul de finanțare din economie, a scăzut vineri până la 7,48%, un minim al ultimelor două săptămâni. Ulterior, până la închiderea ședinței de vineri, RO10Y a urcat la 7,65%.
Ultimele zile au adus totuși un declin cumulat de circa 35 de puncte de bază (0,35%) pentru costul suveran de îndatorare pe 10 ani. Un alt element în această dinamică este primul împrumut al anului pe care România trebuie să îl realizeze pe piețele externe, care ar putea să fie realizat în următoarea săptămână.
Condițiile de pe piețele financiare internaționale sunt ele relativ benefice, după incorporarea în piețe a deciziilor băncilor centrale din SUA și zona euro. Un risc vine din posibila creștere a aversiunii la risc ca răspuns la majorarea taxelor vamale de către administrația Trump pe Canada, Mexic și China.
Procesul de elaborare a proiectului de buget a fost înconjurat de incertitudine, care a redus cererea pentru titlurile de stat ale Guvernului și au împins dobânzile în sus. Investitorii au reevaluat în ultimele săptămâni perspectivele financiare ale României și riscul politic, în condițiile unui necesar ridicat de finanțare pentru anul curent și a creșterii riscurilor după revizuirea negativă a perspectivei țării noastre de către agențiile de rating Fitch și Standard & Poor’s.
O scădere prelungită a dobânzilor depinde de scăderea inflației și a deficitului, respectiv a necesarului brut de finanțare, care în acest an este prognozat la 231 miliarde de lei, al doilea cel mai ridicat din istorie.
(Citește și: ”Reacție pozitivă a piețelor financiare la Bugetul României: Costurile de îndatorare scad rapid – RO10Y coboară la 7,48%. Cum stăm la dobânzi în context regional”)
***