17 februarie, 2025

Miniştrii Economiei şi Finanţelor din zona euro (Eurogrup) vor discuta luni despre impactul pe care recentele decizii tarifare ale administraţiei Trump l-ar putea avea asupra economiei zonei euro. Aceasta  va fi şi prima întâlnire a Eurogrupului după anunţul că Bruxelles-ul va propune suspendarea regulilor fiscale pentru a permite majorarea cheltuielilor pentru apărare.

Dezbaterea cu privire la deciziile autorităţilor americane va fi încadrată în cadrul tradiţionalei revizuiri a perspectivelor macroeconomice pentru zona euro, care este marcată de o creştere economică modestă în ultimul trimestru al anului trecut şi de riscurile la adresa inflaţiei care decurg din incertitudinea generată de politicile administrației americane.

Discuțiile vor viza și cum ar putea arăta putea răspunsul UE la eventualele majorări de tarife ce ar putea intra în vigoare de la 1 aprilie încolo. Administrația președintelui Trump a impus recent tarife de 25% asupra importurilor de aluminiu și oțel și analizează până la 1 aprilie ce tarife și până la ce nivel vor trebui majorate pentru a egaliza taxele vamale aplicate de partenerii comerciali ai SUA pe bunurile americane.

Administrația Trump a schimbat abordarea, de la măsuri șoc la o abordare graduală de aplicare de tarife


Administraţia preşedintelui Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că va impune tarife “reciproce” ţărilor care impozitează produsele americane nu numai cu tarife, ci şi cu taxe (cum este cazul TVA în UE), că va supune toate importurile de oţel şi aluminiu la tarife şi că se va retrage din acordul global privind o taxă minimă pentru multinaţionale, pe care Bruxelles l-a adoptat deja.

Comisia Europeană a anunţat că va da un răspuns “ferm” şi “proporţionat” tarifelor pe care le consideră “nedrepte”, dar atât instituţia, cât şi statele membre insistă că este necesar să se cunoască modul în care se vor desfăşura aceste acţiuni pentru a le măsura efectele şi a ajunge la un acord asupra răspunsului.

Pe masa Eurogrup se vor mai afla eventuale măsuri de creștere a competitivitații și subiectul creșterii cheltuielilor de apărare

În paralel, reuniunea de luni a Eurogrupului se va concentra şi pe problema creşterii cheltuielilor pentru apărare ca urmare a presiunii exercitate de Trump asupra aliaţilor europeni NATO pentru a-şi creşte cheltuielile până la 5%, cu mult peste ţinta actuală de 2%.

Vineri, preşedintele executivului european, Ursula von der Leyen, a anunţat că va propune activarea clauzei de evitare a regulilor fiscale pentru a oferi “spaţiu fiscal suplimentar” ţărilor europene, astfel încât acestea să investească “substanţial” mai mult în apărare.

Această măsură permite guvernelor să încalce limitele de deficit şi datorii din tratatele europene, în cazul unei crize, fără a fi expuse la sancţiuni. Acest mecanism a fost folosit în ultimii ani în urma pandemiei şi a războiului din Ucraina.


Dincolo de aceste aspecte, Eurogrupul va analiza şi ultimii paşi ai Bulgariei către aderarea la zona euro precum şi programul de lucru al forumului pentru 2025.

(Citește și: ”Șeful comerțului UE: Bruxelles, pregătit să negocieze „orice” pentru a evita tarifele lui Donald Trump”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: