Măsurile pe care le propune ministrul Educației, Daniel David, pentru reformarea sistemului românesc de educație au declanșat un val de furie din partea sindicatelor, care acuză că ministrul tocmai poduce ”distrugerea învățământului românesc”.
Asta în ciuda faptului că chiar o bună parte din cadrele didactice – dedicate misiunii din care și-au făcut un sens în viață și care reprezintă nuleul dur de profesionalism care mai ține Școala în picioare – cred invers: că Educația românescă nu prea mai are unde să coboare.
Înainte de-a face câteva observații, o întâmplare apărută în presă săptămânile trecute:
O familie de români stabilită în Anglia a venit în România cu copilul școlar, pentru a face niște analize medicale și pentru a fi văzut de un medic specialist (în Anglia, dacă nu ești o urgență, ajungi la un medic specialist după 2-4-6 luni – ceea ce in România ar fi chestie de breaking news seara pe toate televiziunile, dar asta e o poveste separată). Deși problema de sănătate a copilului era serioasă și nu reușea să ajungă la un medic specialist în Anglia, la întoarcere familia a fost amendată: copilul a lipsit de la școală 4 zile fără a avea aprobarea scrisă a conducerii școlii.
Voi scrie mai jos de ce am început cu acest exemplu. Până atunci, câteva observații lapidare – adevăruri desupra oricărui dubiu din sistemele de educație românesc și european, la care cei care au dus Educația românească la cel mai de jos nivel posibil ar trebui să reflecteze:
1, Ministrul vrea să crească norma didactică săptămânală de la 18 la 20 de ore – sindicatele românești acuză că media europeană este de 19 ore.
Media europeană deci: dar să spunem și că în Anglia norma de predare efectivă (dincolo de celelalte activități specifice profesorului) este de 24 de ore săptămânal la învățământul primar, și de 21 de ore la cel secundar.
Luxembourg are 23-25 de ore și la cel primar si la cel secundar. În Franța sunt 20 de ore. În Suedia și Norvegia media e de 18 ore, dar se adaugă încă 3 ore de evaluări la clasă, care sunt contabilizate separat.
Media statelor OECD – la care ne străduim să aderăm – e de 19-20 de ore săptămânal.
Deci care e problema că România – cu nivelul ei, trece la 20 de ore?
2, Caracterul electoral (STRICT electoral) în care împărțită România locală trage și Educația după aceleasi principii:
așa cum avem comune cu 300 de locuitori (în loc de minim 1500 cât scrie în lege), avem si scoli rurale cu 10-15 elevi, în care se învață combinat: clasa I cu a IV-a și a II-a cu a III-a.
Acele școli au conducere administrativă, costuri de funționare și mai au… contracte de întreținere de tot felul – cine ar avea curajul să nu aloce sute de mii de euro pentru renovarea unei școli chiar dacă are câțiva elevi?
Asta în loc de-a fi comasate școlile din 2-3 sate și de a fi înființată INSTITUȚIA autobuzului școlar pe sistem american (autobuzul galben) care să ia și să aducă elevii la punct fix.
Dar e greu pentru o primărie care nu-și poate plăti nici măcar salariile să aibă si autobuz pentru 2-3 sate, pentru că primăriile nu sunt în România unități administrative, ci exclusiv circumscripții electorale.
3, Nu există bursă de merit pentru 30% din clasă. 30% nu e merit, mai ales în condițiile în care profesorii sunt pur și simplu inamovibili pe notele pe care le pun și pe modul în care-și fac evaluările. Poate fi bursă socială, poate fi bursă de ajutor, poate fi orice fel de bursă într-o țară în care sărăcia și dependența socială sunt aur curat și bine păstrat e și pentru partidele populiste.
Ba, chiar banii luați de la înjumătățirea numărului celor care iau ”bursele de merit” pot fi dirijați integral în creșterea burselor sociale sau către programele de hrană caldă, acolo unde sărăcia este extremă, sau bani de cărți pentru profesori și pentru elevi. Dar să nu prostim copiii cu ce înseamnă – în școală și în viață – Meritul.
4, Avem cele mai proaste rezultate la Testele PISA din statele UE, iar experimentele pur ideologice pe Educație (care au coborât, la aceleași teste, inclusiv vestitele state nordice) au făcut mai mult rău decât bine.
Dar și-a pus cineva întrebarea ce surprize am avea dacă s-ar da aceleași teste la… profesori?
5, Dintre profesorii care au candidat anul acesta la titularizare, numai 43,5% au luat nota minimă 7 și pot să predea pe perioadă nederminată.
Perioadă nederminată: cei care prind un post disponibil pe termen lung pot ieși la pensie din acest job, dacă nu violează vreun copil sau nu pun o bombă într-un tren.
Pot preda, însă, fără titularizare, 36% din profesorii care au luat note între 5 și 6,99.
21% dintre profesorii candidați au luat sub nota 5.
6, Distribuția competenței didactice în țară este violent polarizată:
Mai ales în rural și în urbanul mic, foarte puține sunt cazurile în care elevii pot accede la BAC fără susținere suplimentară din partea familiei și a unor profesori dedicați, foarte puțini elevi de liceu pot intra la o facultate serioasă (serioasă, nu fabricile de diplome pe bani) fără să fi trecut prin industria meditațiilor.
Or, în afară de intelectualii din rural și din urbanul mic – preocupați de viitorul profesional al copiilor – inteligența și capacitatea copiilor dotați se pierd acolo pur și simplu.
7, Cu excepția orașelor mai înstărite, liceele nu mai ”livrează”: liceele care au sub 15% promovabiltate la BAC nu merită să existe – sunt bani luați din altă zonă a educației și aruncați pe geam.
Economia are nevoie de tot mai mulți absolvenți de studii superioare, dar universitățile (alea serioase, nu fabricile de diplome pe bani) se plâng de numărul mic și de pregătirea generală precară a absolvenților de BAC.
*
Ăsta e sistemul aflat acum ”în pericol de distrugere”. Nu cred că actualul ministru va reuși să facă o reformă până la capăt (rezistența sistemului e prea mare), cred, însă, că măsurile de reorganizare propuse pot fi începutul reașezării sistemului pe niște principii incredibil de simple. Două motive la baza acestui ”pesimism optimist”:
în primul rând, a aplica ameste măsuri înseamnă să dai peste cap legile scrise și nescrise ale celui mai mare conglomerat de bugetari, care este Educația: componenta socială are multe șanse să bată componenta de competență în sistem – de aici vine și uriașa rezistență împotriva oricărei schimbări;
în al doile rând – si asta e partea bună – un sistem așezat pe baze logice de funcționare și având pe de o parte meritocrația, iar pe de alta susținerea prin ajutor social a copiilor defavorizați – are șanse ca, la un moment dat, să devină performant prin atragerea în Educație a vârfurilor unei generații :
O soluție: profesorii de peste 15 ani într-un sistem reformat azi
Ultimii 25 de ani au făcut din Educație a 17-a roată la căruță, a fi profesor devenind – în ciuda măririlor sporadice de salarii – cea mai neatractivă ”meserie”, cu atât mai mult cu cât are și o puternică componentă vocațională. Chiar dacă ai dubla mâine salariile profesorilor, cei 57% câți n-au reușit să ia un 7 la titularizare tot atât competență și performanță la clasă vor avea.
Astfel că marea miză este adresabilitatea către viitoarele generații de profesori:
o lege care să prevadă că un debutant bine pregătit intră în sistem cu salariul mediu pe economie, care să crească apoi, în 7-10 ani, cu încă pe atât – astfel încât peste un deceniu un profesor să câștige 2 salarii medii pe economie – ar fi o ofertă pentru viitor:
îți selectezi profesorii de peste 10 ani din rândul școlarilor care au acum 12-14 ani, și care vor ști că a fi profesor e o ”meserie” pentru care merită să muncești – iar aici ne întoarcem la exemplul cu care am început, cu școlarul din Anglia, la care mai adaug unul:
frate-meu din Luxembourg vine în România întotdeauna, cu numeroșii lui copii, pe data de 16 iulie, nicio zi mai devreme: asta pentru că acolo școala se termină pe data de 15, si se merge la scoală până în ultima zi chiar dacă e vineri. ”Cum, frate, e vineri, e ultima zi, vino si tu de joi seara!”. ”Nu pot. La întoarcere în Luxembourg aș fi vizitat de o echipă formată din cineva din conducerea școlii, un reprezentant al primăriei, cineva de la protecția copilului și, eventul, un psiholog care să urmărească din atitudinea mea dacă nu cumva sunt dintre cei care nu iau în serios educația copiilor”.
Așadar, seriozitate de sus până jos. Dar asta însemnă ca și în România, odată cu redesenarea sistemului, miza cea mare să devină – inclusiv pentru sindicate – dincolo de conservarea calității umane și primenirea ei în rândul profesorilor, regula de fier de-a lua în serios educație fiecărui copil în parte:
Iar ca să fie așa, două-trei-patru lucruri tot trebuie să distrugem. Dacă nu mai multe.
(Citește și: ”Cristian Grosu / Condiția vătămătoare a vieții extrauterine: cifrele care arată unde e adevărata problemă a economiei și bugetului. Și 2 chestiuni de strategie”)
***
Urmărește-ne pe Google News
23 de răspunsuri
Un subiect foarte important , abordat superficial și culmea cu multe greșeli de redactare .
Analiza își propune să prezinte problemele , identificate a fi ȘAPTE , și să ofere o soluție pentru viitor.
Dar la problemele prezentate autorul dă și soluțiile de îndreptare . Aceste soluții sunt parte a SOLUȚIEI propusă pentru viitor?
Pe de altă parte seriozitatea de sus până jos este valabilă pentru întreaga societate românească , nu numai pentru educație , inclusiv pentru autorul acestei analize și criticul ei.
Un filozof polonez a scris Tratatul despre lucrul bine făcut. De ținut minte.
În rest , numai de bine.
Articol de manipulare și propagandă neomarxistă, specifică neobolșevicilor! Bolșșșevicii doresc să controleze învățământul, astfel încât să existe cât mai mulți idioțți. care pot fi manevrați ușor! autorul articolului e o jjiggooddie năimită globbaliștilor!
Domnule T Herd , puteți să nu fiți de acord cu autorul articolului , dar nimic nu justifică limbajul folosit. Domnul Grosu poate să vă răspundă personal. Eu nu îl apăr pe dânsul , apar dreptul la opinie care să fie exprimat în termeni civilizați.
Puteți aduce argumente in loc de invective .
Acest site are un anumit nivel și foarte rar au fost comentarii similare cu ale dumneavoastră.
În rest , numai de bine.
P.S. O propoziție începe întotdeauna cu majusculă.
De unde are autorul datele cifrice privind norma didactică în diferite țări? Aș dori un răspuns de la acesta, chiar pe acest site.
Mulțumesc anticipat!
Sun informații perfect oficiale, din analizele OCDE privind educația în statele UE (rapoarte di mai mulți ani), din Rapoartele oficiale (din 2025) ale Departamentului pentru Educație din UK – care analizeză comparativ cu statele europene, din date statistice Eurostat, precum și Raportul Euridyce al UE
Am înțeles ca învățământul romanesc nu e ca în vest, de aia merge prost. O singura observație eminenta-voastra : dacă pui leii sa mănânce ce mănâncă porcii, vor ajunge piele și os. Asa și în învățământ.
Ați înțeles greșit. (Sper să nu fiți profesor și să nu înțelegeți ideea principală dintr-un text)
Întrebare:1: câți copii sunt in medie într-o clasă în Marea Britanie, Germania, Franța, Luxemburg, Danemarca etc.in prezent?
Întrebare 2: Care este părerea autorului legat de anularea surselor de excelență olimpică, burse care nu sunt in nici un fel legate de evaluarea la clasa a elevului de către profesor și care par a fi un motiv permanent de mândrie națională? Întrebarea Nr. 3. Care este retribuția fratelui profesor în Luxemburg?
Un comentariu foarte prost documentat! Dacă tot legi educația de ansamblului societății, poate îți spune fratele tău că acolo unde este El profesorul are un birou unde-si poate corecta in liniște lucrările, ca un judecător nu iese la pensie la 47 de ani, ca statul nu da burse la toți prostii, ca aici părinții vin si ceartă profesorii, ca o pensie speciala este cât 15 salararii de profesor, ca, multe, multe de care se pare ca nu ai habar, dar comentezi ca să te afli în treaba. Oricum te contrazici singur, chiar tu spunând ca scoala dincolo este lege!! Și dacă, ai ghicit sunt profesori chiar si de matematică, cu facultate făcută in în 1986.
Era si este o facultate grea, poate mai grea decât dreptul.Mai reflectează la ce am scris eu aici si la ce aberații ai scris tu. Cine crezi tu ca vine in învățământ acum? Poate nu știi, dar îți spune ca la materii grele, matematică, chimie, fizica, nu mai sunt oameni calificați! …..Deci mai bine dacă tăceai filosof ….. Oricum in învățământ pe viitor vor lucra ,,poieti ” din ăștia ca tine!!!
Hai să vă zic un lucru: am 5 copii trecuți prin școlile ultimilor 25 de ani: astfel că am cunoscut din experiența personală directă și bunele și relele sistemului. am multe rude în provincie – in urbanul mic și în rural – oameni cu care am purtat multe discuții privind școala copiilor lor. Am în familie cadre didactice și în România și în străinătate (UE). Am acces și știu să caut date, statistici și studii. Comunic și acum cu profesori din toate sferele educației – de la învățători, la profesori universitari.
Pe baza tuturor acestor lucruri am constatat că marea miză e calitatea umană, nivelul de înțelegere (inclusiv de inteligență) și competența profesională riguroasă a profesorilor. Am întâlnit mulți profesori care conștientizează problemele pe care le-am scris în articol (și sunt ei înșiși deranjați de ele) și reacționeză rațional, gândindu-se ei înșiși la soluții, am întâlnit mulți profesori excepționali și ei sunt nucleul dur care mai ține educația la un nivel acceptabil; așa cum am întâlnit – mulți – care reacționează precum ceata lui Bandar Log.
Știu, deci, un singur lucru: în România sunt zone în care școala e atât de jos încât cu greu poate accede la nivelul următor de studii – liceu sau o facultate serioasă. Și dacă văd și știu toate astea, credeți că mă pot aștepta la altceva decât la niște invective cum sunt cele din comentariile de aici?
Sper ca sistemul să fie redesenat – indiferent cine poate sau nu să înțelegă această necesitate – și mai sper ca soluția pe care am propus-o să fie văzută de cineva: profesorii trebuie să fie vârfurile unei generații. În rest, uitati-vă la cifrele pe care vi le-am oferit (apropo – nimeni dintre comentatori nu a îngăimat nimic despre notele la titularizare): aici suntem. V-o spune un om care a trecut prin școlile românești 5 copii, și care are acces la date, studii, discuții cu profesorii conștienți de problemă.
Un articol din seria celor comandate de politic. Autorul folosește limbuța pentru a-și satisface superiorii.
Dacă vorbim de medii europene să ne uităm și la raportul număr de elevi la un profesor, unde România stă cel mai rău din UE. Noile modificări vor duce educația de la noi prin Africa. Să ne uităm la media europeană a sumelor investite pentru a asigura cadrelor didactice condiții adecvate pentru desfășurarea activității și să vedem, de exemplu, că România, la 36 de ani de la Revoluție nu e capabilă să asigure manuale în învățământul profesional, iar la liceu avem manuale de 20 de ani cu informații depășite. Toate aceste minusuri se traduc prin munca suplimentară a cadrelor didactice pentru a asigura o educație de calitate.
Dovezi ale pupincurismului autorului vedem și prin obsesia pentru testele PISA, teste ce nu au nicio legătură cu predarea și programele românești, dar „uită” testele TEEMS unde stăm destul de bine, mai ales la clasa a 4-a. Reamintesc că testele PISA se dau elevilor de 14 ani și pentru oricine (mai puțin ministrul educației și admiratori) este evident că ele nu dau o imagine asupra educației din liceele noastre.
Hai să vă zic un lucru: am 5 copii trecuți prin școlile ultimilor 25 de ani: astfel că am cunoscut din experiența personală directă și bunele și relele sistemului. am multe rude în provincie – in urbanul mic și în rural – oameni cu care am purtat multe discuții privind școala copiilor lor. Am în familie cadre didactice și în România și în străinătate (UE). Am acces și știu să caut date, statistici și studii. Comunic și acum cu profesori din toate sferele educației – de la învățători, la profesori universitari.
Pe baza tuturor acestor lucruri am constatat că marea miză e calitatea umană, nivelul de înțelegere (inclusiv de inteligență) și competența profesională riguroasă a profesorilor. Am întâlnit mulți profesori care conștientizează problemele pe care le-am scris în articol (și sunt ei înșiși deranjați de ele) și reacționeză rațional, gândindu-se ei înșiși la soluții, am întâlnit mulți profesori excepționali și ei sunt nucleul dur care mai ține educația la un nivel acceptabil; așa cum am întâlnit – mulți – care reacționează precum ceata lui Bandar Log.
Știu, deci, un singur lucru: în România sunt zone în care școala e atât de jos încât cu greu poate accede la nivelul următor de studii – liceu sau o facultate serioasă. Și dacă văd și știu toate astea, credeți că mă pot aștepta la altceva decât la niște invective cum sunt cele din comentariile de aici?
Sper ca sistemul să fie redesenat – indiferent cine poate sau nu să înțelegă această necesitate – și mai sper ca soluția pe care am propus-o să fie văzută de cineva: profesorii trebuie să fie vârfurile unei generații. În rest, uitati-vă la cifrele pe care vi le-am oferit (apropo – nimeni dintre comentatori nu a îngăimat nimic despre notele la titularizare): aici suntem. V-o spune un om care a trecut prin școlile românești 5 copii, și care are acces la date, studii, discuții cu profesorii conștienți de problemă.
Hai să vă zic un lucru: am 5 copii trecuți prin școlile ultimilor 25 de ani: astfel că am cunoscut din experiența personală directă și bunele și relele sistemului. am multe rude în provincie – in urbanul mic și în rural – oameni cu care am purtat multe discuții privind școala copiilor lor. Am în familie cadre didactice și în România și în străinătate (UE). Am acces și știu să caut date, statistici și studii. Comunic și acum cu profesori din toate sferele educației – de la învățători, la profesori universitari.
Pe baza tuturor acestor lucruri am constatat că marea miză e calitatea umană, nivelul de înțelegere (inclusiv de inteligență) și competența profesională riguroasă a profesorilor. Am întâlnit mulți profesori care conștientizează problemele pe care le-am scris în articol (și sunt ei înșiși deranjați de ele) și reacționeză rațional, gândindu-se ei înșiși la soluții – am întâlnit mulți profesori excepționali și ei sunt nucleul dur care mai ține educația la un nivel acceptabil; așa cum am întâlnit – mulți – care reacționează precum ceata lui Bandar Log.
Știu, deci, un singur lucru: în România sunt zone în care școala e atât de jos încât cu greu poate accede la nivelul următor de studii – liceu sau o facultate serioasă. Și dacă văd și știu toate astea, credeți că mă pot aștepta la altceva decât la niște invective cum sunt cele din comentariile de aici?
Sper ca sistemul să fie redesenat – indiferent cine poate sau nu să înțelegă această necesitate – și mai sper ca soluția pe care am propus-o să fie văzută de cineva: profesorii trebuie să fie vârfurile unei generații. În rest, uitati-vă la cifrele pe care vi le-am oferit (apropo – nimeni dintre comentatori nu a îngăimat nimic despre notele la titularizare): aici suntem. V-o spune un om care a trecut prin școlile românești 5 copii, și care are acces la date, studii, discuții cu profesorii conștienți de problemă.
Articolul, atinge câteva din realitățile învățământului românesc, cum ar fi rezultatele obținute la unele concursuri, de către profesori!! Sau acordarea unor burse de,,merit” la 30% din elevii unei clase, fapt care duce in derizoriu ideea de merit! Însă, conține adevăruri, spuse pe jumătate!! Nu știu motivul pentru care autorul, a omis să prezinte anumite aspecte din cadrul învățământului românesc dar și european și nici nu vreau să speculez, pe tema asta! Pot însă sa fac măcar o corectură! În învățământului din Anglia și nu numai, profesorii au norma didactică mai mare cu câteva ore! Adevărat, însă autorul a uitat sa specifice, că există profesori de sprijin, in fiecare clasă! Exemplu concret: intr o clasă cu 18 elevii, din Luton, erau 4 asistenți, prezenți permanent, care aveau grijă de 5 elevii cu nevoi speciale! Acest fapt, permite profesorului, sa își distribuie atenția și efortul in mod egal spre toți educabilii!
Articolul nu e o analiză a invățământului românesc (mai e curriculumul, o reformă a evaluării – elevilor si profesorilor – legătura dintre sistemul de educație si economie etc, etc): el atinge doar chestiunile concrete aflate în acest moment în controversă.
Un lucru e cert: copilul care trece prin acest sistem de educație nu va concura, la maturitate, cu colegul lui de la blocul vecin: ci cu cei de vârsta lui din alte state europene: căci deja asistăm la unificarea economiilor si articularea unui slot de competențe comun la nivel de UE.Deci, da: trebuie îmbunătățite multe lucruri, trebuie început de undeva: cu redesenarea sistemului, în care mai apoi să intre vârfurile unei generații. Altfel, putem tripla salariile – rezultatele vor fi exact ca acum.
Adevărul e că toată lumea vrea schimbare și setare a sistemelor, eventual pe performanță, dar numai în sistemele altor: profesorii vor resetare dar nu la ei, ci la Sănătate, doctorii vor resetre, dar nu la ei, ci la companiile de stat, cei din companiile de stat vor resetare la taxele aplicate companiilor private etc, etc: schimbarea e bună numai dacă se referă la alții.
Cele „7 adevăruri” sunt, de fapt… unul: autorul iubește profesorii precum sarea în… ochi! În cele trei decenii de când s-a infiltrat în presă (prietenii știu de ce e „infiltrat”) nu a scăpat nici măcar o ocazie de a șterge pe jos, la grămadă, cu profesorii!
Haideți, domnu Dorian – fiți puțin mai creativ: dacă sunteți profesor și așa vedeți lucrurile și la clasă, nici nu mă mir de voturile pe care le-a luat Călin Georgescu.
Pentru a stabili soluții pentru îmbunătățirea activității unui sistem ( sistemul de învățământ în acest caz )trebuie să faci o analiză de tip SOWT . Ceea ce nu e cazul în articolul domnului Grosu.
În lipsa unei astfel de analize lipsesc și măsurile pe termen scurt și mediu , care să fie parte unui program de lungă durată , care să cuprindă și soluția propusă de autor.
Din acest motiv am scris în primul comentariu că analiza este superficială.
Pe de altă parte problema salarizării corpului didactic ( care este reală ) este supraevaluată. Concret în sistemul medical au fost crescute salariile substanțial . S- au îmbunătățit serviciile medicale ? Nu ! Se ia șpagă în continuare ? Da ! Se condiționează actul medical ? Da ! Empatia lipsește în relația medic – pacient ? Da.
Să crească salariile profesorilor . Vor fi performanțele elevilor mai bune ? Nu ! Vor renunța profesorii sa dea meditații și se vor dedica activității la școală ? Nu! Vor plăti profesorii impozit pe veniturile din meditații ? NU.
Problemele sistemului de învățământ nu sunt doar ale acestuia. Sunt problemele întregii societăți românești.
Superficialitatea este caracteristica dominantă . Merge și așa este în felul de a fi al majorității ( nu spun toți , ca să nu generalizez ).
De aici trebuie pornit pentru o schimbare de mentalitate la nivelul întregii societăți și implicit la poziționarea învățământului alături de sănătate pe primele poziții în politicile naționale.
În rest numai de bine.
Corecție : analiză de tip SWOT .
Scuze.
În rest , numai de bine.
Domnul Grosu, având cinci copii trecuți prin sistem și niște tovarăși profesori, atât în țară că și în străinătate, are o opinie! E dreptul dumnealui sa o aibă, să creadă chiar că a acoperit exhaustiv toată problematica sistemului de educație românesc, ba chiar are și soluții la aceasta!
Dar sa ne prindem acum sa analizăm ce impresii are domnul Grosu mi se pare exact acea pildă care spune că un prost arunca in apa o piatră și zece înțelepți se chinuie sa o scoată!
Întrebări trebuie sa ne punem cu toții, să gândim critic, deasemenea, evident că trebuie sa avem preocuparea să înțelegem problemele din societate, dar trebuie sa fim extrem de rezervați in a da soluții! Nu credeți că mulți habarniști din ziua de azi, se cred reformatori!? Pseudointelectualitatea ne mănâncă, avem absolvenți de facultate care nu au pătruns într-o bibliotecă! Din acest articol, accept doar faptul că fără seriozitate vom obține un râs, dar unul amar, că pentru o comedie buna, e nevoie și aici de seriozitate, că după cum spunea Buster Keaton , ”umorul e o treabă foarte serioasa”.
Hai să vă spun și eu ceva! De peste 50 de ani mănânc pâine, dar asta nu mă face să dau lecții brutarului. Uneori iau o pâine foarte bună, alteori nu.
Mă uit la fotbal de zeci de ani, dar nu mă dau antrenor.
Exact. dar nu-i bați obrazul brutarului cand iti face pâinea rea? sau nu cauti alt brutar? nu trebuie să fii brutar ca sa-ti dai seama că făsesti un cui sau un soarece în pâine. asta-i si problema, dle. Lobază: dvs. vedeti problema doar din perspectiva brutarului, nu si a celui constrâns să-i mănânce pâinea. (așa e si la fotbal, cum ziceți – ba acolo chiar poți înjura, ori eu nu am făcut-o:).
Tot respectul pentru D-l Grosu, ale carui texte le citesc de multa vreme cu interes, ca si pe cele de la Curs de guvernare, aici Domnia-sa practica ceea ce in stiinte se cheama cherry picking, o metodologie eronata si dezavuata de toti oamenii de stiinta seriosi, adica alegerea argumentelor convenabile in favoarea opiniei/tezei Domniei-sale si ignorarea celorlalte. Pt o analiza corecta, ar trebui comparate nu doar normele profesorilor, ok, cam aceleasi in spatiul european give or take, ci si nr (mediu) de elevi in clasa, dotarea (inclusiv cu spatii) a scolilor, curriculele (nr si tipul disciplinelor predate de un profesor), raportul salariu mediu/salariu profesor la gimnaziu sau colegiu etc. in toate acele tari invocate ca exemplu, poate chiar si cuantumul investiilor in educatie in respectivele tari. Pe urma, discutam. Si, asa cum judicios s-a remarcat, marirea salariilor medicilor nu a dus la o imbunatatire a situatiei in Sanatate sau a actului medical in multe situatii, nici marirea salariilor profesorilor nu a dus – sau nu va duce – la o imbunatatire a prestatiei profesorilor. Dar intrebarea se pune si asa : o marire a numarului de elevi in clasa o va face? Adaugarea a „doua banci” in plus o va face? Marirea normei profesorilor o va face? Ma uimeste ca in aceasta discutie nimeni din Sindicate nu a adus vorba de perioada pe care se va aplica aceasta lege. Pina la acoperirea gaurii din PIB? Pina la plata integrala a datoriilor externe? For ever? Si daca e forever, a facut cineva un calcul de impact? (se pare ca da, dar nu era „bun”). Am cunoscut un cadru didactic (disciplina din aria stiinte cu mare potential de „pregatiri”) care, la un colegiu de prima mana, preda programatic cit mai putin si mai prost ca sa vina elevii la pregatire. Am cunoscut un alt cadru didactic (acum o fi gradul I) care facea cu elevii inzestrati in fiecare an nenumarate ore de pregatire gratuita pentru olimpiada si diferite concursuri in domeniu. Ce facem cu ei? Il pedepsim pe unul pentru lipsa de profesionalism si cupiditatea celuilalt? Si, in final, la cata evaziune, fraudare de fonduri europene si nu numai, bani la si pentru partide, presa etc etc se intampla in tara asta – si despre care D-l Grosu a vorbit si a scris – asta e metoda sigura de a astupa gaura din PIB si mijlocul de a imbunatati educatia? D-le Grosu, sa-mi dati voi sa am indoieli…