Printre cele mai profitabile ETF-uri se numără fonduri ce investesc în semiconductori, criptomonede (Bitcoin), uraniu, țiței, energie, companii de tehnologie sau financiare.
Ce este un ETF
Înainte de a detalia care sunt cele mai profitabile ETF-uri, vom explica, pe scurt, care sunt caracteristicile de bază ale unui ETF. Denumirea de ETF vine din engleză, de la „exchange-traded fund” (adică „fond tranzacționat la bursă”).
Un ETF este asemănător unui fond mutual, în sensul că este un fond de investiții administrat de o societate de administrare a investițiilor, ce colectează bani de la persoane fizice și juridice, iar apoi îi investește în diferite active: titluri de stat, acțiuni, obligațiuni (corporative sau emise de autoritățile centrale ori locale), instrumente financiare derivate, metale prețioase (aur, argint, platină etc), bunuri imobiliare, mărfuri (precum țițeiul, gazele naturale etc), valute, depozite bancare etc.
Diferența față de un fond mutual constă în faptul că un ETF poate fi tranzacționat la bursă. Astfel, dreptul de proprietate asupra ETF-ului este împărțit în acțiuni (sau unități de fond) deținute de investitori, iar acestea se pot tranzacționa (vinde/cumpăra) în mod liber la bursă.
ETF-uri cu dividende sau cu acumulare
În contextul discuției despre cele mai profitabile ETF-uri trebuie menționat că acționarii unui ETF nu sunt acționari ai companiilor în care au investit administratorii ETF-ului. Altfel spus, acționarii dețin în mod indirect activele fondului, dar au dreptul la o parte din profitul ETF-ului în momentul în care administratorii distribuie părți din câștig sub formă de dividende.
Este important de știut însă că nu toate ETF-urile acordă dividende. Unele ETF-uri, cunoscute sub numele de ETF-uri cu acumulare, investesc profitul obținut în noi dețineri (alte active) pentru a crește valoarea ETF-ului.
Unele ETF-uri urmăresc indici bursieri, în timp ce altele sunt administrate activ. În primul caz, administratorul ETF-ului urmărește ca, prin investițiile sale, să reproducă structura coșului de acțiuni din indicele bursier replicat. În cel de-al doilea caz, administratorul ETF-ului alege în mod liber, în funcție de strategia sa de investiții, în ce active să investească, fără să își propună să imite structura unui indice bursier precum BET, S&P 500, Dow Jones etc.
Cele mai profitabile ETF-uri după randamentul la 5 ani
Potrivit platformei ETF Database, atunci când se ia drept criteriu randamentul ETF-urilor pe ultimii 5 ani, cele mai profitabile ETF-uri sunt cele ce investesc în semiconductori, criptomonede (Bitcoin) sau instrumente financiar ce folosesc efectul de levier.
Iată, în continuare, câteva dintre ETF-urile cu cele mai mari randamente și care administrează active totale de cel puțin 300.000 de dolari:
1. ProShares Ultra Semiconductors, randament de 53,54% la 5 ani, active totale administrate în valoare de 1,1 milioane de dolari. ETF-ul urmărește indicele dow jones U.S. Semiconductors, oferind efect de levier. Specialiștii ETF Database atrag atenția că acest fond poate fi un instrument bun pentru investitorii sofisticați, dar ar trebui evitat de către cei cu o toleranță scăzută la risc sau de investitorii care au o strategie de cumpărare și menținere a activelor.
2. Grayscale Bitcoin trust ETF, randament 49,89%, active totale 20,15 milioane de dolari;

3. MicroSectors FANG+ Index 2X Leveraged ETNs, randament 42,88%, active totale de 498.000 de dolari. Acest ETF oferă un efect de levier pentru indicele Russell 1000 Financial Services, ceea ce îl face un instrument potrivit pentru investitorii cu o perspectivă optimistă pe termen scurt asupra pieței financiare în general, mai notează sursa citată.
Cele mai profitabile ETF-uri – clasament
4. Direxion Daily Financial Bull 3X Shares, randament la 5 ani de 34,41%, active totale administrate de 2,4 milioane de dolari;
5. Global X Uranium ETF, randament 32,32%, active totale de 3,7 milioane de dolari. Acest ETF le oferă investitorilor oportunitatea de a obține expunere la uraniu, un mineral important care în prezent este inaccesibil prin contracte futures. ETF-ul poate fi un instrument util pentru investitorii care doresc să parieze pe creșterea cererii pentru această materie primă utilizată pe scară largă în producția de energie. Acest fond poate experimenta o volatilitate semnificativă, dar poate fi un instrument potrivit pentru a profita de o creștere a prețurilor mărfurilor.
6. Sprott Uranium Miners ETF, randament de 32,16%, active totale de 1,7 milioane de dolari;
7. ProShares Ultra Bloomberg Crude Oil, randament de 31,51%, active totale de 448.000 de dolari;
8. Global X MSCI Argentina ETF, randament de 30,58%, active totale de 1 milion de dolari;
TOP cele mai profitabile ETF-uri
9. Direxion Daily Technology Bull 3X Shares, randament de 30,23%, active totale de 3,2 milioane de dolari;
10. Direxion Daily S&P 500 Bull 3X Shares, randament de 30,13%, active totale de 5 milioane de dolari;
11. ProShares UltraPro S&P500, randament de 29,85%, active totale de 4 milioane de dolari;
12. VanEck Semiconductor ETF, randament de 29,24%, active totale de 25 de milioane de dolari;
13. MicroSectors FANG+ ETN, randament de 27,83%, active totale de 462.000 de dolari;
14. First trust Natural Gas ETF, randament de 27,17%, active totale de 358.000 de dolari;
15. ProShares UltraPro QQQ, randament de 27,04%, active totale de 25 de milioane de dolari.
Foto: Tumisu / geralt / pixabay.com
Dacă acest articol despre cele mai profitabile ETF-uri vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
ETF-uri de energie. Exemple de la BVB și din piața globală
ETF-uri cu dividende. 6 exemple și ghid cu explicații
Cele mai populare ETF-uri. 4 mari fonduri tranzacționate la bursă
ETF-uri S&P 500. Listă cu 24 de fonduri tranzacționate la bursă
Ce sunt ETF-urile și care e singurul ETF listat la Bursa de Valori București
ETF-uri BVB. 4 fonduri tranzacționate la Bursa de Valori București
ETF-uri cu acumulare. Listă cu 11 fonduri tranzacționate la bursă
ETF-uri de obligațiuni. Definiție, avantaje, exemple