Conducerea Băncii Naționale a României (BNR) a decis vineri menținerea dobânzii-cheie la nivelul de 6,5% pe an, în linie cu așteptările analiștilor, cu toate că în comunicatul oficial avertizează asupra saltului „amplu” al inflației în trimestrul al treilea.
Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția august 2025, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile privind evoluția prețurilor.
„Potrivit prognozei din Raport, rata anuală a inflației va consemna un amplu salt în trimestrul III 2025, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a prețului la energia electrică și al majorării începând cu 1 august a cotelor de TVA și a accizelor, iar în următoarele trei trimestre se va reduce relativ lent și pe o traiectorie fluctuantă considerabil mai ridicată decât cea din proiecția precedentă. Ea va cunoaște însă o corecție descendentă abruptă în trimestrul III 2026, odată cu epuizarea impactului inflaționist direct al celor două șocuri pe partea ofertei, și va descrește apoi gradual, reintrând și coborând tot mai mult în interiorul intervalului țintei spre finele orizontului proiecției, pe fondul intensificării presiunilor dezinflaționiste ale deficitului de cerere agregată, anticipat să crească mult mai pronunțat decât în proiecția precedentă, în contextul pachetelor de măsuri fiscal-bugetare corective implementate începând cu luna august 2025”, se arată în comunicatul de presă transmis de Banca Națională.
Rata anuală a inflației a înregistrat o creștere și în luna iunie 2025, urcând la 5,66%, de la 5,45% în mai, în condițiile continuării scumpirii alimentelor și combustibililor, care a devansat ca impact scăderea prețurilor energiei electrice și gazelor naturale.
„Pe ansamblul trimestrului II 2025, rata anuală a inflației s-a mărit astfel mai mult decât s-a anticipat, de la nivelul de 4,86 la sută atins în martie, sub influența scumpirii alimentelor, îndeosebi a fructelor – inclusiv pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile pe plan regional -, în timp ce noua creștere de dinamică consemnată în acest interval de prețurile energiei a fost mai mult decât contrabalansată de evoluția de sens opus de pe segmentul produselor din tutun”, punctează BNR.
Noile date statistice reconfirmă stagnarea activității economice în primele luni ale anului
Noile date statistice reconfirmă stagnarea activității economice în trimestrul I 2025, după creșterea cu 0,5% în precedentele trei luni, precum și scăderea dinamicii anuale a acesteia la 0,3% , de la 0,5% în trimestrul IV 2024, se mai arată în comunicat.
Scăderea a fost antrenată în totalitate de cererea internă, al cărei ritm s-a redus ușor, în condițiile în care consumul gospodăriilor populației și-a încetinit brusc creșterea în termeni anuali, în timp ce dinamica anuală a formării brute de capital fix a consemnat un salt deosebit de amplu, redevenind semnificativ pozitivă, după descreșterea abruptă în teritoriul negativ în trimestrul precedent.
BNR mai avertizează că cele mai recente date și analize indică o creștere modestă a economiei în termeni trimestriali în trimestrul II 2025, „în condițiile unor evoluții eterogene la nivelul componentelor cererii agregate și al sectoarelor majore față de perioada similară a anului anterior.”
Alte observații:
În aprilie-mai, vânzările cu amănuntul au continuat să-și diminueze avansul în termeni anuali, în timp ce serviciile prestate populației au înregistrat o creștere superioară ca amplitudine declinului suferit în trimestrul precedent.
Pe piața muncii, noile date arată atât descreșteri ale efectivului salariaților din economie în lunile aprilie și mai, cât și o scădere a ratei șomajului BIM (Biroul Internațional al Muncii) pe ansamblul trimestrului II 2025, după majorarea acesteia la 6,0 la sută în primul trimestru.
Dinamica anuală a salariului mediu brut nominal pe economie a continuat să se reducă lent în primele două luni ale trimestrului II 2025, iar cea a costului salarial unitar nominal din industrie și-a corectat doar parțial saltul consemnat în trimestrul I 2025, ambele rămânând astfel pe palierul de două cifre.
Sondajele de specialitate din luna iulie 2025 indică însă o slăbire abruptă, și generalizată la nivelul sectoarelor majore, a intențiilor de angajare pe orizontul foarte scurt de timp, precum și o nouă scădere a deficitului de forță de muncă raportat de companii
Condițiile de pe piața financiară și-au accentuat tendința de normalizare în luna iulie 2025, în contextul finalizării și adoptării primului pachet de măsuri fiscale corective, de natură să amelioreze așteptările investitorilor financiari privind perspectiva consolidării bugetare.
Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat s-a redus în luna iunie 2025 la 9,1% , de la 9,7% în mai, în condițiile scăderii semnificative consemnate de ritmul înalt al componentei în lei, exclusiv pe seama împrumuturilor societăților nefinanciare.
(Citește și: ”Economiști: BNR se confruntă cu o combinație dificilă între șocuri temporare asupra prețurilor și o economie care stagnează. Strategia de gestionare a echilibrului inflație-curs-dobânzi”)
***