Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Banca Națională a României (BNR) vor fi desemnate ca autorităţi naționale competente responsabile cu îndeplinirea funcţiilor și sarcinilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind piețele criptoactivelor, conform unui proiect de OUG publicat în transparență de Ministerul Finanțelor.
Regulamentul european este aplicabil în toate statele membre ale UE, iar ținând cont de faptul că la momentul actual, la nivelul UE, este în curs de implementare și armonizare legislația care va reglementa piețele criptoactivelor și cerințele pentru furnizorii de astfel de active, este necesar ca România să adere la această armonizare, sens în care se impune crearea cadrului legislativ național.
„Pentru continuitatea funcționării pieței criptoactivelor, pentru a se asigura timpul necesar operaționalizării noilor structuri cu atribuții de autorizare, supraveghere, control și investigare a furnizorilor de servicii de criptoactive și de asemenea pentru crearea condițiilor necesare autorizării acestor furnizori, pentru care, până în prezent nu există un cadru legislativ de reglementare, proiectul conține dispoziții tranzitorii pentru entitățile care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență efectuează activități de natura celor reglementate prin aceasta”, se arată în nota de fundamentare a OUG.
ASF mai primește niște bani: 0,5% din veniturile lunare din exploatare obținute de furnizorii de servicii cripto
Prin OUG se va stabili și care va fi regimul sancționator, administrativ și penal aferent încălcării dispozițiilor Regulamentului. Proiectul prevede și posibilitatea ca ASF să solicite, conform unei proceduri stabilite, blocarea site-urilor cu conținut ilegal.
Totodată, prin adoptarea proiectului de OUG se asigură cadrul de reglementare necesar pentru funcționarea efectivă a piețelor de criptoactive, cu luarea în considerare a protecției consumatorilor. Per total, autoritățile naționale competente stabilite prin proiect vor asigura autorizarea entităților participante și supravegherea activităților desfășurate de acestea.
Prin ordonanță se va mai institui o nouă taxă, în cuantum de 0,5%, aplicată asupra veniturilor din exploatare obținute din încasările lunare realizate de furnizorii de servicii cripto autorizați, iar suma rezultată din aplicarea acestei taxe se virează integral către ASF, „în vederea susținerii activității de reglementare, supraveghere și control a pieței respective”.
Schimbările – Apar Crypto ATM-uri
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este autoritatea competentă responsabilă cu îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de Regulament în ceea ce privește desfășurarea oricăreia dintre următoarele activități:
- a) activitate de emitere de ART;
- b) activitate de emitere de criptoactive, altele decât ART sau EMT;
- c) activitate de furnizare de servicii de criptoactive, cu excepția furnizorilor de servicii de criptoactive inclusiv punerea la dispoziția clienților Crypto ATM-uri.
Banca Națională a României (BNR) este autoritatea competentă care exercită atribuții în ceea ce privește activitățile de emitere de EMT desfășurate de instituțiile de credit și instituțiile emitente de monedă electronică, care sunt autorizate și supravegheate prudențial de către BNR.
BNR îndeplinește totodată și atribuțiile prevăzute de Regulament în calitate de bancă centrală și în calitate de autoritate de rezoluție a instituțiilor de credit.
Aplicarea dispozițiilor Titlului VI din Regulament se face de către autoritatea competentă a operatorilor platformelor de tranzacționare pentru criptoactive conform dispozițiilor ordonanței de urgență și a Regulamentului.
Totodată, prin proiectul de ordonanță de urgență sunt desemnate punctele unice de contact după cum urmează:
- ASF este desemnată punct unic de contact pentru cooperarea cu ESMA (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe) și, totodată, pentru cooperarea transfrontalieră cu alte autorități competente pentru activitățile desfășurate de entitățile ce intră în aria sa de competență;
- BNR este desemnată punct unic de contact pentru cooperarea cu ABE (Autoritatea Bancară Europeană) și, totodată, pentru cooperarea transfrontalieră cu alte autorități competente în ceea ce privește activitățile de emitere de EMT;
În vederea îndeplinirii atribuțiilor lor, autoritățile naționale competente (ANC), respectiv ASF și BNR, beneficiază de suport de specialitate, la cerere, din partea MAI, ANPC, ANAF, ICI, MEDAT prin ADR și prin a altor entități conform prevederilor ordonanței de urgență și a legislației secundare emise în aplicarea acesteia.
De asemenea, pentru buna realizare a atribuțiilor ce le revin, prin proiect se prevede posibilitatea ca ANC să poată încheia protocoale prin care să se stabilească măsuri de cooperare corespunzătoare în legătură cu entitățile ce intră sub incidența prevederilor ordonanței de urgență.
Proiectul prevede și mecanismul de colaborare între BNR și ASF în cazul în care o instituție de credit, o instituție de plată sau o instituție emitentă de monedă electronică, autorizată de BNR, intenționează să emită ART sau criptoactive, altele decât ART sau EMT și/sau să furnizeze servicii de criptoactive, precum și obligațiile solicitantului privind completarea corespunzătoare a obiectului de activitate.
Proiectul ordonanței de urgență cuprinde de asemenea precizări privind autorizarea de către ASF a furnizorilor de servicii de criptoactive, inclusiv a celor care pun la dispoziția utilizatorilor CryptoATM-uri.
În vederea obținerii autorizației, furnizorii de servicii de criptoactive care pun la dispoziția utilizatorilor CryptoATM-uri, urmează să depună ASF avizul tehnic al modelului de CryptoATM emis de ICI, precum și avizul tehnic al sistemului informatic emis de către ADR. De asemenea, aceștia au obligația de a implementa mijloace tehnice adecvate care să permită autorității competente accesul în timp real, de la distanță, la datele privind tranzacțiile efectuate prin intermediul CryptoATM-urilor, inclusiv identificarea utilizatorilor pentru fiecare tranzactie, în conformitate cu legislația națională și europeană.
În proiect sunt prevăzute condițiile care trebuie să fie îndeplinite de operatorii economici atât în vederea obținerii autorizaţiei în calitate de furnizor de servicii de criptoactive, cât și pe perioada deținerii autorizației. În aplicarea prevederilor art. 94 din Regulament, prin ordonanța de urgență sunt aduse completări competențelor minimale de supraveghere și investigare pe care urmează să le aibă autoritățile competente ale statelor membre în raport cu furnizorii de servicii de criptoactive. Astfel, pentru transparență și o verificare prealabilă a îndeplinirii condițiilor privind buna reputație, în ordonanța de urgență sunt specificate ca și condiții de autorizare, dar și ca obligații pe perioada deținerii autorizației, următoarele:
- entitatea să nu înregistreze obligaţii fiscale restante administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi orice alte creanţe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central în vederea recuperării;
- entitatea să nu fi fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea;
- entitatea, acționarii și asociaţii care deţin participații calificate în cadrul entității, administratorii şi reprezentanţii legali ai acesteia nu au înscrise informaţii în cazierul fiscal.
Conform proiectului, CryptoATM-urile trebuie să îndeplinească următoarele condiții tehnice și operaționale:
- a) să fie dotate cu sisteme de autentificare a utilizatorilor pentru prevenirea utilizării frauduloase;
- b) să fie echipate cu tehnologii de securitate avansată, inclusiv criptarea datelor și măsuri anti-fraudă;
- c) să fie amplasate doar în locații care respectă cerințele minime de securitate, să fie supuse unei analize de risc la securitate fizică, să fie dotate cu sisteme de supraveghere video și să fie incluse într-un plan de securitate aprobat de autoritățile competente, în conformitate cu cerințele prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
- d) să permită utilizatorilor acces facil la informații privind comisioanele aplicate, termeni și condiții, precum și riscurile asociate utilizării criptoactivelor.
O altă condiție prevăzută de proiectul ordonanței de urgență, este aceea ca furnizorii de servicii de criptoactive care pun la dispoziția clienților Crypto ATM -uri, trebuie să furnizeze ASF acces neîntrerupt, securizat, de la distanţă, la serverul în oglindă şi la serverul de siguranţă, inclusiv la baza de date de pe serverul central al furnizorului de servicii care conţine informaţii cu privire la utilizatori, tranzacții, comisioanele precepute.
Procedura de autorizare și condițiile tehnice ce vor trebui a fi îndeplinite se vor detalia în legislația secundară de aplicare a ordonanței de urgență, care se va emite în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
Proiectul de ordonanță de urgență cuprinde de asemenea, precizări privind faptele ce constituie contravenții și cuantumul amenzilor aplicabile, precum și faptele ce reprezintă infracțiuni și pedepsele aferente acestora. Trebuie precizat că faptele contravenționale/amenzile și infracțiunile/pedepsele sunt stabilite distinct pentru ASF și BNR.
De asemenea, proiectul conține prevederi referitoare la alte sancțiuni aplicabile, precum și la alte măsuri ce vor putea fi aplicate de ASF (cum ar fi emiterea unei atenționări prin care i se solicită persoanei fizice sau juridice să înceteze comportamentul care încalcă prevederile Regulamentului și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv; solicitarea încetării temporare sau permanente a oricărei practici sau a oricărui comportament în legătură cu care ASF consideră că acestea contravin dispozițiilor Regulamentului şi solicitarea prevenirii unei eventuale repetări a practicii sau a comportamentului în cauză; emiterea unor anunțuri publice, inclusiv a unor declarații publice care indică identitatea persoanei fizice sau juridice şi natura încălcării prevederilor Regulamentului).
BNR va putea, potrivit proiectului, să aplice pentru faptele expres prevăzute în ordonanță măsuri sancționatoare precum emiterea unei atenționări prin care i se solicită persoanei fizice sau juridice să înceteze comportamentul care încalcă prevederile Regulamentului și să se abțină de la repetarea comportamentului respectiv, sau emiterea unor anunțuri publice, inclusiv a unor declarații publice care indică identitatea persoanei fizice sau juridice şi natura încălcării prevederilor Regulamentului.
Proiectul conține și precizări privind contestarea actelor administrative emise de ASF și BNR în temeiul prevederilor ordonanței de urgență.
Pentru continuitatea funcționării pieței criptoactivelor, pentru a se asigura timpul necesar operaționalizării noilor structuri cu atribuții de autorizare, supraveghere, control și investigare a furnizorilor de servicii de criptoactive și de asemenea pentru crearea condițiilor necesare autorizării acestor furnizori, pentru care, până în prezent nu există un cadru legislativ de reglementare, proiectul conține dispoziții tranzitorii pentru entitățile care la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență efectuează activități de natura celor reglementate prin aceasta.
Ca și dispoziții finale, proiectul prevede cursul de schimb valutar leu/euro ce va fi utilizat pentru stabilirea capitalului social conform anexei nr. IV a Regulamentului.
Pentru activitățile desfășurate de entitățile prevăzute la art. II alin. (1) din proiectul de ordonanță, se instituie o taxă în cuantum de 0,5% aplicată asupra veniturilor din exploatare obținute din încasările lunare realizate de operatorii economici autorizați din activitățile autorizate potrivit regulamentului, iar suma rezultată din aplicarea acestei taxe se virează integral către ASF, în vederea susținerii activității de reglementare, supraveghere și control a pieței respective.
Proiectul prevede și posibilitatea ca ASF să solicite, conform unei proceduri stabilite, blocarea site-urilor cu conținut ilegal.
În condițiile în care interdicția privind acordarea de dobândă sau de orice alt beneficiu a cărei/cărui valoare este direct corelată cu perioada în care deţinătorul de monedă electronică deţine moneda electronică nu vizează protejarea drepturilor deținătorilor ci obiective de natură prudențială (asigurarea condițiilor pentru respectarea interdicției de atragere de depozite și alte fonduri rambursabile de la public de către entități care nu sunt instituții de credit), nu se justifică tratarea sesizărilor în această materie de către autoritățile în a căror competență intră protejarea drepturilor consumatorilor/persoanelor juridice, modificarea urmând să transfere instrumentarea acestora în competența supraveghetorului prudențial, respectiv BNR. Totodată, în vederea reflectării în mod corespunzător a naturii sesizărilor adresate de consumatori/persoane juridice, referirea din lege se va face la plângeri. Considerăm oportună modificarea Legii nr. 210/2019 conform celor propuse prin proiectul de act normativ, pentru a se asigura corelarea cu competențele BNR reglementate prin proiect.
Măsuri pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului
Proiectul de modicare a ordonanței de urgență asigură transpunerea la nivelul legislației primare a prevederilor din Directiva 2013/36/UE, astfel cum au fost modificate prin articolul 146 din Regulamentul (UE) 2023/1114. Astfel, vor fi aduse modificări și completări O.U.G. nr. 99/2006, în sensul introducerii de prevederi care să completeze obiectul de activitate al unei instituții de credit, care beneficiază de recunoaștere mutuală între statele membre, cu următoarele activități: (i) emiterea de tokenuri de monedă electronică, (ii) emiterea de tokenuri raportate la active și (iii) servicii de criptoactive.
Având în vedere faptul că Titlul II1 din Partea I a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 cuprinde prevederi aplicabile unei categorii de entități aflate în aria de competență a Autorității de Supraveghere Financiară, respectiv instituțiile de credit definite la art. 4 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care provin din firme de investiții și care nu desfășoară activitate specific bancară, proiectul de lege conține propuneri în vederea completării obiectului de activitate al acestei categorii de entități cu următoarele activități: (i) emiterea de tokenuri raportate la active și (ii) servicii de criptoactive.
(Citește și: ”Guvernul lucrează la reglementarea tranzacțiilor ieșite din „sfera clasică bancară” – Finanțele pregătesc urmărirea tranzacțiilor pe rețele sociale și pe criptomonede”)
***