5 septembrie, 2025

Cea mai mare firmă-fantomă din România, situată în top 100 după cifre, este avizată de ANAF, iar o toaletă publică din Capitală figurează drept sediu principal, arată o anchetă Recorder.

Potrivit sursei citate, compania RICHRBT 1 SRL a reușit să raporteze venituri de peste 3,6 miliarde de lei – cu activitate declarată lucrări de construcție a drumurilor și autostrăzilor – și să obţină validarea ANAF a bilanțurilor, în ciuda implicării în activități de fraudă.

Firma ar trebui să fie cea mai mare din România în domeniul de activitate raportat și s-ar clasa astfel pe locul 64 în topul celor mai mari 100 de companii din România, cu venituri mai mici decât Romsilva și puțin mai mari decât una dintre cele mai cunoscute companii la nivel internațional: Coca Cola. Potrivit investigației, însă, nicio cifră din bilanțurile depuse la ANAF și validate de instituție nu există.

O toaletă publică din Capitală, sediul celei mai mari firme-fantomă din România 


Conform sursei citate, compania are ca obiect de activitate construcția de drumuri și autostrăzi și figurează în bilanțurile ultimilor ani cu venituri cumulate de 3,6 miliarde de lei, echivalentul a peste 700 de milioane de euro. 

Pe domeniul declarat, aceasta este prima din ţara noastră. În urma verificărilor făcute privind adresele oficiale înscrise de companie, au fost identificate mai multe nereguli și falsuri în acte. Sediul social principal, declarat pe Bulevardul Charles de Gaulle nr. 16 din București, este, în realitate, o toaletă publică. În plus, la sediile secundare din țară declarate nu există nimic sau funcționează de fapt alte afaceri: de la șaormerii la saloane de evenimente ori alte firme de construcții.

Cea mai mare firmă-fantomă din România, furată de la un român printr-o semnătură falsă

Potrivit investigației celor de la Recorder, firma i-a fost furată unui cetățean român printr-o semnătură falsă, depusă la Registrul Comerțului. Acesta s-a trezit că altcineva a preluat compania în numele său și a trecut-o pe numele propriu, după care a început întreaga schemă de fraudă.

În acte, bărbatul a figurat ca patron, dar compania a fost vândută, ulterior, unor alte firme străine pentru suma de 26 de milioane de euro, fără să fie clar dacă aceste companii există, de fapt, în realitate, sau dacă sunt fictive.

Mai mult, proprietarul de drept al firmei spune că, încă din mai anul trecut, a făcut plângeri la poliție și că a depus sesizări la Registrul Comerțului și ANAF, însă nu a fost chemat până acum la audieri și nu a primit niciun răspuns.


Așa cum reiese din anchetă, până în 2024, în acte figura un bărbat pe nume Vasile Ciot. Acesta, un pensionar pe caz de boală din Râmnicu Sărat, a negat orice implicare.

Firma a fost vândută în luna iulie a anului trecut, pentru suma de 126 de milioane de lei, către două companii din Elveția, controlate de un bărbat din Suedia pe nume Reman Henk, însă este probabil că și aceste entități să fie fictive.

Imediat după preluare firmei de către cele două societăți elvețiene, în 2024 în presa din România au apărut advertoriale potrivit cărora firma RICHRBT România ar pregăti investiții uriașe în parcuri fotovoltaice.

Aceste articole plătite aveau scopul de a arăta că firma este una serioasă. Însă, lucrările prezentate pe site-ul RICHRBT România sunt, de fapt, ale companiei de construcții Erbașu – un reprezentant al firmei a confirmat pentru Recorder că îi aparțin și a spus că a depus o plângere penală.

În această etapă a schemei, firma RICHRBT a început să comande cantități mari de țevi de oțel din străinătate, cu plata la livrare, și a închiriat un depozit de materiale în care le-ar fi stocat. Însă, după trei săptămâni, cei din spatele firmei ar fi dispărut cu tot cu materialele de construcții, păgubind mai multe firme din România și cel puțin una din Cehia cu 900.000 de euro.

ANAF „monitorizează” de opt luni


ANAF, sesizată în mai 2024 de Gabriel Stroe că i-a fost furată firma, a validat câteva zile mai târziu bilanțurile contabile ale RICHRBT 1 SRL.

Mai mult, Recorder relatează că firma a primit și cod de TVA, deși pentru acest lucru trebuie făcute verificări, iar bilanțurile au fost încadrate la microîntreprinderi, deși cu cifrele raportate firma se încadra la mari contribuabili.

Problema cea mai mare, potrivit Recorder, este că nu se știe dacă RICHRBT 1 SRL a plătit profitul declarat: 182 de milioane de lei între 2018 și 2023. În plus, firma nu apare pe lista ANAF a firmelor cu datorii la stat.

Într-un răspuns scris, Fiscul a răspuns că informațiile cerute „intră sub incidenta secretului fiscal”.

Noul președinte al ANAF, Adrian Nica, a precizat că instituția face verificări asupra „unui lanț de firme”, inclusiv în acest caz, iar rezultatele vor fi comunicate la finalul investigațiilor.

Reacția și explicațiile ministrului Finanțelor


Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a reacţionat pe Facebook după ce a văzut ancheta celor Recorder şi a cerut celor de la ANAF publicarea propriei anchete, care ar fi în lucru de 8 luni de zile.

Despre cum funcţionează schema, ministrul Finanţelor a făcut următoarele precizări pe Facebook, utilizând un caz similar de fraudă cu panouri fotovoltaice:”Anumite firme importǎ panouri fotovoltaice pe care ulterior le livreazǎ în Bulgaria către firme fictive, create de persoane care instrumenteazǎ întregul circuit de fraudulos. Apoi, mărfurile sunt reintroduse în România, dar prin alte firme, controlate de aceleași persoane. Mărfurile sunt, ulterior, vândute printr-un lanț fictiv de tranzacții în care sunt implicate firme fantomă, care sunt administrate în acte de terți, fără însă a declara veniturile. 

Mai mult, firmele importatoare depun bilanțuri, în care prezintǎ o situație financiară nereală, nesusținută de tranzacțiile desfǎşurate. Asta pentru a avea credibilitate în fața furnizorilor și a beneficia de credite furnizor pentru a le fi livrate bunurile cu plata ulterioară.

Panourile ajung apoi la cumpărători reali, de bună credință. Dar firmele care le vând nu declarǎ ulterior veniturile reale. Sumele de bani obținute prin vânzările finale la cumpărătorii de bună credință sunt retrase ulterior în numerar de la bancomate de către administratorii reali (țepari, în limbaj popular). Din investigația Antifraudei reiese că doar o astfel de societate a făcut retrageri cash de peste 800.000 de lei”.

„Investigațiile sunt în curs, pentru a demasca rețelele care operează în acest mod. Sunt deja puse sechestre și confiscate mărfuri, iar datele la zi aratǎ astfel:

  • peste 5.500 de panouri confiscate;

  • sume de peste 1.3 milioane de lei confiscate;

  • prejudiciu estimat de peste 3 milioane de lei.

Am cerut ANAF sǎ prezinte public rezultatele întregii anchete, pe mǎsura avansǎrii cercetǎrilor şi identificǎrii tuturor celor vinovați”, a mai scris ministrul Finanţelor pe Facebook.

(Citiți și: ”Horror-ANAF: 700.000 de firme active în România nu au cont și card bancar, dar au datorii de 1,7 mld. lei”)

(Citește și: ”Video / Pachetul 2, de reformă a administrației locale, prezentat oficial. Printre măsuri: Plafonarea numărului de angajați din primării și de polițiști locali; alocarea fondurilor guvernamentale în funcție de gradul de colectare a impozitelor”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: