Adrian Codirlașu / Cel mai necruțător impozit pe politicile fiscale iresponsabile: INFLAȚIA a adus la buget un surplus de 97 mld. în 3 ani din numai câteva taxe. Guvernele o adoră: din ea plătesc datoriile făcute în anii electorali

La nivelul lunii iulie 2025, rata inflației în Romania se situa la 7.84%, în creștere cu aproape 2.2 puncte comparativ cu iunie. Cea mai are parte a acestei creșteri privine din anticipații. Din august vor fi intrat in vigoare noile cote majorate de TVA, inclusiv cea generală. În august, inflația va continua să se majoreze, dicuția  fiind dacă atingem sau nu borna de 10%.  Ulterior, odată ce efectele de runda  doua din majorarea prețurilor la toate componentele de energie (rezultate din majorarea accizelor și deplafonarea prețurilor la energia electrică și gazul metan) își vor face efectele, inflația va rămâne exprimată în două cifre.

Sigurul câștigator din această situația va fi guvernul, care în modul acesta își va majora veniturile și în modul acesta va reduce deficitul bugetar, cauzat tot de catre acesta prin politici fiscale prociclice și chiar iresponsabile în anumite perioade.

În România, avem două deficite nesustenabile – deficitul bugetar și cel de cont curent aflat în strânsă legătură (cauzat) cu primul.  Deficitul bugetar de 9.3% din PIB de anul trecut înseamnă de fapt tipărire de bani care caută să cumpere bunuri și servicii și astfel generează inflație, care eropdează puterea de cumăpărare și economiile.

De fapt acesta este modul prin care guvernele “corectează” aceste deficite prin inflație și depreciere a monedei.

Prin urmare, trebuie să ne așteptăm anii următori la rate de inflație ridicate și automat și depreciere a leului. În modul acesta, costul politicilor fiscale iresponsabile din ultimii ani este aruncat pe populație prin inflație și depreciere.

Acesta este și motivul pentru care guvernele nu au dorit și nu doresc aderarea României la zona euro. O țară din zona euro nu poate genera inflație și nu poate deprecia pentru a “corecta” dezechilibrele, ci trebuie, cum s-a întâmplat în Grecia, în timpul crizei financiare, să reducă salariile nominale.

Practic, noi preferăm această situație, ca să putem corecta erorile de politică fiscală generand inflație, și plătind astfel consumatorii aceste erori de politică economică prin inflație.

Cum funcționează: de la TVA, la prețul energiei și la taxe

Astfel, dacă pornim de la execuția bugetară de anul trecut, veniturile bugetare ca procent în PIB au fost în jur de 32.6%. La o inflație la nivelul întregii economii (deflator) de 10%, presupunând că economia stagnează, acest lucru se traduce într-o creștere a PIB nominal cu aproximativ 10%, ceea ce se traduce în venuturi nominale suplimentare la bugetul de stat de aproape 3.3 puncte procentuale, sau în jur de 63 de miliarde lei. În cazul în care ponderea veniturilor bugetare în PIB se majorează, și datorita creșterii fiscalității, procentul este anticipat să se majoreze spre 35% din PIB, îm pactul va fi chiar mai mare.  Însă, este adevărat, că și anunite cheltuieli ale guvernului se vor majora ca urmare a inflației.

Dacă ne uitam pe componente, veniturile suplimentare cauzate de inflație vor veni din TVA, accize, impozitul pe venit și impozitul pe profit.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) – Fiind un impozit pe consum, inflația internă crește automat încasările din TVA: prețurile mai mari conduc la baze de impozitare mai mari.

TVA este, prin excelență, taxa cea mai sensibilă la inflație. Fiind o taxă ad valorem, cota sa se aplică la valoarea (prețul) bunurilor și serviciilor tranzacționate. Mecanismul este simplu și direct: dacă prețul unui produs crește de la 100 lei la 115 lei din cauza inflației, TVA-ul colectat de stat la o cotă standard de 21% crește automat de la 21 lei la 24,15 lei. Această majorare de 15% a încasărilor din TVA pentru produsul respectiv se produce instantaneu, fără nicio intervenție legislativă sau administrativă.

Extrapolat la nivelul întregii economii, acest efect generează o creștere nominală masivă a veniturilor din TVA, care reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit ale bugetului României. Structura fiscală a țării, cu o pondere semnificativă a veniturilor din TVA, face ca bugetul să fie intrinsec „pro-inflaționist” pe partea de venituri.

În 2024, încasările nete din TVA au atins în jur de 120,95 mld. lei, în creștere cu +15,9% față de 2023. Această majorare robustă a depășit rata inflației de5.14% , indicând atât scumpirile la bunuri/servicii (inclusiv energie și alimente), cât și îmbunătățiri de colectare și modificări de cote de TVA. De exemplu, de la 1 ianuarie 2024 s-au aplicat cote mai mari la anumite produse (băuturi cu zahăr, servicii turistice, locuințe etc.), ceea ce a contribuit la creșterea veniturilor din TVA.

Însă, pentru primele 7 luni ale anului 2025, vedem o majorare a veniturilor din TVA de doar 5.7%, nivel aflat sub rata inflației.

Accizele – Inflația influențează și veniturile din accize, deși mecanismul diferă: multe accize sunt sume fixe pe unitate (de ex. pe litrul de carburant, 1.000 țigarete etc.), ajustate periodic prin legislație. În contextul inflaționist 2022–2023, autoritățile au operat majorări ale accizelor la tutun, alcool și carburanți, astfel că în 2024 veniturile din accize au urcat la 46,33 mld. lei, +24,3% față de anul precedent. O mare parte din acest salt provine din scumpirea produselor energetice (+27% accize la carburanți) și din indexarea accizelor la tutun (+19% creștere), reflectând atât inflația ridicată la aceste categorii, cât și creșteri de taxe.

În 2025 au fost operate majorări de accize la combustibil, majorări, care împreună cu TVA-ul (care se aplică peste acciză) au condus la majorări ale prețurilor de 7-8%, majorări de accize la tutun și alcool, precum și pentru produsele cu conțimut ridicat de zahăr. Astfel, pe primele 7 luni ale anului, creșterea venituilor din accize a fost de 13.2% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, superioară ratei inflației.

Impozitul pe venit (salarii și alte venituri ale populației) – Inflația anuală ridicată se transmite și asupra masei salariale: angajații cer și obțin salarii nominale mai mari, acest fenomen fiind numit în finanțele comportamentale drept iluzie monetară.  La acest fenomen s-a adăugat, creșterea salariului minim și deficitul de forță de muncă au alimentat majorări salariale în sectorul privat. Ca urmare, baza impozabilă pentru impozitul pe venit (cotă 10% în 2024) a crescut considerabil. În 2024, încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat în jur de 49,04 mld. lei, în creștere cu +21,4% anual. Această creștere, indică atât reducerea unor facilități (în 2023 s-au restrâns facilitățile pentru angajații din construcții, agricultură, IT – care anterior erau scutiți de impozit – ceea ce a mărit efectiv baza de impozitare), cât și majorările succesive ale salariului minim pe economie în contextul anului eleectoral. În primele 7 aluni ale anului 2025, creșterea încasărilor din aceasta categorie se situează la valoarea de 21.3%, peste rata inflației, și privine și din eliminarea unor scutiri fiscale.

Deși statul colectează mai mult pe seama salariilor crescute nominal, nivelul real al veniturilor nu evoluează direct proporțional, din cauza puterii de cumpărare erodată de inflație.

Impozitul pe profit – Inflația își face simțită prezența și aici, deși indirect: prețurile mai mari, acolo une mediul concurențial permite, pot spori veniturile nominale ale firmelor, ceea ce – dacă costurile cresc mai lent – poate duce la profituri contabile mai mari și deci la impozite pe profit mai mari. În 2022–2023, anumite sectoare au înregistrat profituri ridicate datorită creșterilor de prețuri (ex. energie, unde companiile de stat au plătit și dividende record). Astfel, în 2024 statul a încasat 35,98 mld. lei din impozitul pe profit, cu +23,5% mai mult decît în 2023. O contribuție importantă a venit din impozitarea suplimentară a sectorului bancar, energiei și supermarketurilor, precum și din extinderea bazei de impunere (de exemplu pentru microîntreprinderi). În primele șapte luni ale anului 2025, creșterea încasărilor din împozitul pe profit a fost de 11.1%, venită atât din majorarea inflației cât și din extindrea bazei de impozitare.

Abordarea, extrem de nocivă pentru a atrage investitori în economia rpmânească, a guvernelor este să caute în economie unde este lichiditate și să găsească apoi motive să o impoziteze. De exemplu, pentru “lăcomie”, pentru profit “prea mare”, pentru profit “prea mic”, pentru că unii jucători “își exportă profitul”, fără a veni cu dovezi și/sau condamnări/amenzi în acest sens.

De exemplu, din creșterea puternică a prețurilor energiei, statul este principalul câștigător. Și poate din această cauză, piața este ținută în această situație și Romania înregistrează unele din cele mai ridicate prețuri la energie din Europa. Statul este actionar majoritat sau minoritar la cele mai importante companii producatoare de enegergie din Romania: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, OMV Petrom. Aceste companii au inregistrat niveluri ridicate de profitabilitate iar o mare parte din aceste profituri au fost platite ca divedende catre actionari, guvernul fiind principalul bebeficiar.

Mai mult, guvernul a câștigat din impunea de impozit pe cifra de afaceri a acestor companii, a ridicat accizele pentru produsele energetice, precum și cota de TVA (care de exemplu se aplică peste accizele mărite…).

Indexarea impozitelor și taxelor locale Toate impozitele și taxele locale din România se indexează automat cu rata inflației conform Codului Fiscal, art. 491. Acest mecanism asigură că puterea de cumpărare a veniturilor fiscale locale rămâne constantă, în timp ce contribuabilii suportă creșterea nominală a impozitelor. În anul 2024, în contextul perioadei electorale, în general impozitele și taxele locale nu s-au majorat, îmsă, începand cu 2025 sun in proces de ajustare, inclusiv cu rata inflației din 2024.

În 3 ani, inflația a adus la Buget 97 de miliarde doar din câteva taxe și impozite

Estimare a „bonusului inflaționist” la Buget în 2022-2024

Pentru a izola și cuantifica impactul specific al inflației, dincolo de efectul creșterii economice reale, se poate aplica o metodologie de calcul simplă, pe cele trei componente principale. Aceasta constă în compararea veniturilor fiscale efectiv încasate cu un scenariu contrafactual, în care veniturile ar fi crescut doar în linie cu expansiunea reală a economiei.

Metodologie de calcul:

Pentru fiecare an t, se calculează venitul fiscal ipotetic (Vipotetic ) care s-ar fi obținut dacă venitul real din anul precedent (t−1) ar fi crescut doar cu rata de creștere a PIB-ului real:

Vipotetic​ (t)=Vreal (t−1)×(1+%Creștere PIB Real(t))

„Bonusul Inflaționist” se estimează ca diferența dintre venitul fiscal efectiv încasat (Vreal ) și venitul ipotetic calculat la pasul 1:

Bonus(t)=Vreal (t)−Vipotetic (t)

Aplicând această metodologie pe datele din tabelele anterioare, se poate estima surplusul de venituri generat de componenta inflaționistă a creșterii PIB-ului nominal.

Pe parcursul celor trei ani, inflația a contribuit la bugetul de stat cu un surplus estimat la aproximativ 96,5 miliarde de lei doar din principalele taxe și impozite.

Se observă că TVA a fost motorul principal, generând cel mai mare bonus în termeni absoluți în fiecare an, ceea ce confirmă dependența bugetului de această taxă pe consum.

De asemenea, este notabilă contribuția semnificativă a impozitului pe profit, în special în anii cu șocuri de prețuri sectoriale (2022 și 2024), și creșterea constantă a bonusului de la impozitul pe venit, pe fondul presiunii continue de majorare a salariilor.

Aceste cifre demonstrează amploarea cu care guvernul a beneficiat pasiv de pe urma inflației, fără a fi necesară o îmbunătățire structurală a eficienței colectării, o problemă cronică a sistemului fiscal românesc.

Mecanismul de eroziune a datoriei publice

Guvernul României, ca orice debitor, beneficiază de pe urma inflației atunci când are datorii denominate în moneda națională, cu scadențe pe termen mediu și lung și cu dobânzi fixe. Mecanismul este simplu: statul s-a împrumutat în trecut folosind „lei puternici”, iar acum rambursează datoria și plătește dobânzile folosind „lei slăbiți”, a căror putere de cumpărare a fost erodată de inflație. Valoarea reală a stocului de datorie publică scade. Acest efect este cu atât mai pronunțat cu cât inflația este mai mare și mai neașteptată, deoarece dobânzile la care statul s-a împrumutat în trecut nu au încorporat anticipații privind o creștere atât de abruptă a prețurilor.

Acest mecanism de erodare a valorii reale a datoriei are un impact direct asupra unuia dintre cei mai urmăriți indicatori de sănătate fiscală: ponderea datoriei publice în PIB. Inflația, prin umflarea rapidă a numitorului (PIB nominal), poate duce la o scădere sau la o stagnare a raportului datorie publică/PIB, chiar și în condițiile în care guvernul continuă să înregistreze deficite bugetare anuale semnificative. Acest efect a fost vizibil în România în perioada recentă, ajutând la menținerea indicatorului sub pragul de referință de 60% din PIB stabilit prin Tratatul de la Maastricht, oferind astfel o aparență de sustenabilitate pe termen scurt.

Totuși, acest efect poate fi comparat cu un drog fiscal. El oferă o ameliorare temporară a simptomelor (un raport datorie/PIB controlat), dar maschează și permite agravarea bolii de fond: un deficit bugetar structural ridicat, alimentat de cheltuieli permanente care depășesc veniturile structurale. Pericolul major apare atunci când inflația decelerează, iar „efectul de stabilizare” dispare. În acel moment, deficitul structural, rămas necorectat, începe să propulseze datoria publică pe o traiectorie ascendentă rapidă, expunând pe deplin vulnerabilitățile acumulate.

Ca urmare, în ultimii ani, în general, investitorii în tituluri de stat s-au aflat într-o situație de iluzie monetară. Adică, deși nominal primeau cupoanele, înflația era superioară randamentului. În concluzie în termeni de putere de cumpărare, investitorii de fapt pierdeau. Iar statul român câștiga puterea de cumpărare, în sensul că rambursa mai puțină putere de cumpărare decât primea.

Ce poate face statul ca să recompenseze corect pubicul care îl finanțează, și ceea ce fac țările atât dezvoltate cât și emergente este să emită, și în modul acesta să dezvolte, o piață de Treasury Inflation Protected Securities (TIPS). Cum funcționează acest produs – anual, valoaea lui nominală este indexată cu rata inflației din anul precedent. Astfel cuponul (rata de dobândă) furnizat de acest instrument reprezintă rata reală de dobandă. Există o piață dezvoltată de asemenea instrumente pe EUR (de exemplu, pentru euro, piața depășește un triliard EUR) și USD. Și de asmenenea există si în multe țări emergente, tări care înregistrează rate ridicate (cum are și România) ale inflației.

Însă, în România, guvernul este avantajat de inflația ridicată, vrea să o câștige el (ceea ce însemnă că automat publicul investitor o plătește), iar în foarte mare măsură chiar o cauzaează prin aceste deficte bugetare nesustenabile (care practic înseamnă tipărire de bani). Acesta este modul prin care noi toți plătim datoria publică a statului. De aceea lipsa de dorință de a emite TIPS. Este suficient să ne uitam în trecut, să vedem că am avut perioade semnificative, și o să ne întâlnim și anul acesta cu această situație, în care inflația va fi superioară ratei de dobândă a titlurilor de stat. Lucru care înseamnă de fapt pierdere (de putere de cumpărare) a deținătorilor de obligațuni. Adică, vom tot avea, și încuraja iluzie monetară.

Iar inflația va continua să fie ridicată și în urmatorii ani, acesta fiind modul prin care guvernul va “corecta” dezechilibrele macro.

Ins[, abordarea guvernelor de a plati datoria publică prin inflație ridicată (ceea ce de fapt inseamna plata datoriei de catre consumatori prin prețuri mai ridcate), este una periculoasă, care poate degenera într-o criză finanicară. În momentul în care rata inflaței se reduce iar guvernul nu mai poate utiliza inflația pentru „plata” datoriei publice se poate ajunge la crize financiare. Un asemenea exemplu este criza țărilor periferice ale Zonei Euro care a urmat după criza subprime. Toate acele țări inaintea accederii la Zona Euro înregistrau rate de inflației ridicate și practic foloseau rata inflației pentru sustinerea deficitelor bugetare și a datoriilor publice ridicate. În momentul în care au aderat la Zona Euro, nu au mai putut utiliza (genera) inflația pentru gestionarea datoriei publice și au inregistrat probleme seroase în finanțarea acesteia.

(Citește și: ”Marea Corecție a deficitului – impactul măsurilor: cât din taxe, cât din cheltuieli. Cum s-ar împărți povara între sectorul privat, cel public și consumatori”)

***