Cei care doresc să investească în metale prețioase, evitând totodată logistica destul de complexă presupusă de deținerea fizică a acestora, pot să se orienteze spre ETC-uri de aur.
Ce sunt ETC-urile
Un ETC (Exchange Traded Commodities) este un instrument financiar care urmărește prețul unei anumite mărfi (ca de exemplu aur, petrol, gaze naturale, cereale etc) sau al unui indice de mărfuri, și care este tranzacționat la bursă precum ETF-urile (fondurile tranzacționate la bursă).
În momentul în care prețul mărfii subiacente urmărită de un ETC scade (prețul aurului, de pildă), și prețul unităților ETC tranzacționate pe bursă va scădea. În mod similar, dacă prețul aurului va crește, și prețul unităților ETC va crește pe bursă.
Există însă o diferență majoră între ETC-uri și ETF-uri. În vreme ce ETF-urile dețin anumite active (cumpără/vând/investesc în diverse instrumente financiare, cum ar fi acțiunile sau obligațiunile), un ETC este emis sub forma unui instrument de datorie (similar obligațiunilor) care este garantat cu marfa-suport.
Cum funcționează ETC-urile
În contextul discuției despre ETC-uri de aur mai trebuie menționat că un ETC este structurat ca un instrument de datorie subscris de o bancă pentru emitentul ETC-ului. La rândul său, ETC-ul este garantat de marfa sau de mărfurile urmărite, adică de marfa fizică ce este cumpărată folosind numerarul provenit din intrările în ETC.
Scopul garantării ETC-urilor prin marfa fizică constă în reducerea riscurilor pentru investitori în cazul în care administratorul ETC-ului intră în incapacitate de plată.
Potrivit platformei justetf.com, ETC-urile de aur fizic își protejează investitorii fiind susținute integral de depozite reale de aur. Această garanție este depusă la bănci de renume ce oferă servicii de custodie, iar garanțiile contractuale asigură că aurul este protejat în beneficiul acționarilor ETC-ului. Investitorii pot verifica lista custozilor ETC-ului în care au investit pe site-ul web al ETC-ului în cauză și pot accesa și alte detalii, cum ar fi inventarul său de lingouri de aur, mai notează sursa citată.
ETC-urile de aur fizic urmăresc prețul spot al aurului pe bursă, adică prețul de piață curent la care un anumit activ (în acest caz, aurul) poate fi cumpărat sau vândut pentru livrare imediată. Spre deosebire de acestea, ETC-urile sintetice sunt legate de piața contractelor futures (care se referă la prețul anumitor mărfuri în viitor).

ETC-uri de aur – beneficii
Lichiditatea se numără printre beneficiile principale ale ETC-urilor de aur. Acestea se tranzacționează ca orice altă acțiune sau ETF la bursa de valori, fiind mult mai lichide decât aurul fizic, de exemplu. În cazul în care deținătorul ETC-urilor are nevoie de bani, el le poate vinde mult mai ușor la bursă decât dacă ar deține lingouri fizice, pentru care este mai dificil să găsească un cumpărător, mai ales dacă este vorba de un lingou cu o greutate mare.
Un alt avantaj al ETC-urilor de aur este că sunt ieftine de deținut. Conform justetf.com, costul anual al ETC-urilor de aur variază între 0% și 0,59%.
Transparența se numără, de asemenea, printre beneficiile ETC-urilor de aur. Astfel, mulți furnizori oferă online informații detaliate despre deținerile de aur, despre acordurile de custodie, iar unii chiar le trimit investitorilor deținerea în aur pur, contra cost.
ETC-uri de aur – riscuri și dezavantaje
Unul dintre dezavantajele ETC-urilor de aur este că acestea, spre deosebire de multe ETF-uri, nu plătesc dividende. Aurul nu generează venituri, iar ETC-urile sunt instrumente de datorie. Prin urmare, investitorii pot obține câștiguri de pe urma ETC-urilor doar atunci când le vând la bursă pentru un preț mai bun decât cel plătit pentru acțiunile/unitățile ETC respective.
Un risc al ETC-urilor de aur constă în faptul că prețul aurului poate fi foarte volatil. Pe de altă parte, acest fapt le oferă investitorilor șansa de a obține profituri cumpărând la un preț mic și vânzând la un preț mare, mai notează sursa citată.
Exemple de ETC-uri de aur
Pe piață există zeci de ETC-uri de aur, printre cele mai cunoscute fiind:
1. iShares Physical Gold EUR Hedged ETC
2. Xtrackers IE Physical Gold EUR Hedged ETC Securities
3. Invesco Physical Gold EUR Hedged ETC
4. Invesco Physical Gold A
5. Xetra-Gold
6. Amundi Physical Gold ETC (C)
7. WisdomTree Physical Gold
8. WisdomTree Physical Swiss Gold
9. Gold Bullion Securities
10. EUWAX Gold II
Listă cu ETC-uri de aur
11. Xtrackers Physical Gold ETC (EUR)
12. Xtrackers Physical Gold EUR Hedged ETC
13. WisdomTree Core Physical Gold
14. HANetf The Royal Mint Responsibly Sourced Physical Gold ETC
15.Xtrackers IE Physical Gold EUR Hedged ETC Securities
16. WisdomTree Physical Gold – EUR Daily Hedged
17. EUWAX Gold
18. boerse.de Gold ETC
19. HANetf The Royal Mint Responsibly Sourced Physical Gold EUR Hedged ETC
20. EUWAX Gold Core
21. EUWAX Gold Traceable
Foto: soofiatailor / hamiltonleen / pixabay.com
Dacă acest articol despre ETC-uri de aur vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Ce sunt ETC-urile și cum funcționează. Ghid cu exemple
ETF-uri de aur. TOP 8 fonduri cu active peste 1 miliard $
Cele mai profitabile ETF-uri după randamentul la 5 ani. TOP 15
Investiții în lingouri de aur. Ghid cu evoluția prețului, avantaje
ETF-uri de energie. Exemple de la BVB și din piața globală
ETF-uri cu dividende. 6 exemple și ghid cu explicații
Cele mai populare ETF-uri. 4 mari fonduri tranzacționate la bursă
ETF-uri cu acumulare. Listă cu 11 fonduri tranzacționate la bursă
ETF-uri de obligațiuni. Definiție, avantaje, exemple