Cele mai mari companii de audit din lume, numite în mod curent „Big Four”, sunt Deloitte, Ernst & Young, KPMG și PwC.
Cum sunt organizate marile firme de audit din lume
Toate cele 4 companii le oferă clienților servicii de audit, contabilitate, consultanță în management și asigurări, consultanță fiscală și financiară (taxe, impozitare etc), servicii de evaluare, juridice, actuariale și de cercetare de piață. Potrivit Wikipedia.org, o majoritate semnificativă a auditurilor pentru marile companii listate la bursă (publice), dar și pentru cele private, sunt realizate de aceste 4 mari corporații.
După cum notează sursa citată, niciuna dintre aceste companii nu este o firmă individuală, fiind vorba mai degrabă de rețele de servicii profesionale. Cele 4 companii sunt rețele de firme deținute și administrate în mod independent, care au încheiat acorduri cu celelalte firme membre în rețea pentru a avea un nume și un brand comun, precum și aceleași standarde de calitate și drepturi de proprietate intelectuală. Cele 4 rețele au înființat câte o entitate globală pentru a coordona activitățile rețelei.
Big Four sunt adesea grupate împreună deoarece sunt cele mai mari companii de audit din lume în funcție de venituri, fiind comparabile ca mărime față de restul pieței, atât în ceea ce privește cifra de afaceri, cât și numărul de angajați.
Cele mai mari firme de audit din lume – Deloitte
1. Deloitte, pe numele complet Deloitte Touche Tohmatsu Limited, este cea mai mare rețea multinațională de servicii profesionale din lume, având sediul central în Londra, Marea Britanie. Firma a fost fondată de William Welch Deloitte în Londra în anul 1845, iar în 1890 compania s-a extins în SUA. Au urmat două fuziuni importante, cu Haskins & Sells în 1972, și cu Touche Ross în 1989, iar în 2013 Deloitte a achiziționat Monitor Group, un business de consultanță strategică.
Deloitte este o companie privată, nelistată la bursă, ce oferă servicii de audit, consultanță în management, consultanță financiară și de risc, servicii juridice și fiscale. Are operațiuni în peste 150 de țări, inclusiv în România, iar în 2024 avea peste 460.000 de angajați la nivel mondial.
În ceea ce privește veniturile Deloitte, datele de la finalul ultimului an fiscal (mai 2024) arată că în ultimul an compania a avut venituri de peste 67,2 miliarde de dolari, în creștere cu 2,3 miliarde de dolari (+ 3,5%) față de anul fiscal precedent.
Cele mai mari companii de audit din lume – PwC
2. PwC (PricewaterhouseCoopers International Limited) este a doua cea mai mare rețea de audit din lume, după Deloitte, în funcție de veniturile din ultimul an. Având sediul central în Londra, PricewaterhouseCoopers este o rețea multinațională de firme de servicii profesionale ce operează ca parteneriate sub brandul PwC.
Istoria companiei începe în 1854, când William Cooper a fondat un cabinet de contabilitate în Londra, căruia ulterior i s-au alăturat și frații săi, adoptând numele Cooper Brothers. Un alt moment important a avut loc în 1898, în SUA, când Robert H. Montgomery, William M. Lybrand, Adam A. Ross Jr. și fratele său T. Edward Ross au fondat societatea Lybrand, Ross Brothers și Montgomery. În 1957, compania din Marea Britanie și cea din SUA s-au pus de acord să adopte numele Coopers & Lybrand în practica internațională. Numele de actual (PricewaterhouseCoopers) a fost adoptat mai târziu, în 1998, când Coopers & Lybrand a fuzionat cu Price Waterhouse.
La ora actuală, rețeaua PwC este prezentă în 149 de țări, inclusiv în România. La nivelul anului 2019, 32% din angajați se aflau în Europa de Vest, 26% în America de Nord și America de Sud, 26% în Asia, iar 5% în Orientul Mijlociu și Africa, potrivit Wikipedia.org.
Printre serviciile oferite de PwC se numără consultanță în domeniul asigurărilor, consultanță de risc, consultanță fiscală, servicii juridice, analiză de date, consultanță în management, în digitalizare, consultanță financiară și contabilitate criminalistică (aceasta din urmă se axează pe investigarea fraudelor, a cazurilor de evaziune fiscală și a practicilor greșite ale companiilor în raportarea financiară).
În ceea ce privește veniurile PwC, la finele anului fiscal 2024 acestea au fost de 55,4 miliarde de dolari, cu 2,3 miliarde de dolari mai mult decât în anul precedent (+ 4,3%). La acea dată, circa 370.000 de angajați lucrau în rețeaua PwC.
audit din lume” class=”wp-image-575076″/>Cele mai mari firme de audit din lume – Ernst & Young
3. Ernst & Young Global Limited este cea de-a treia firmă din grupul „Big Four”, din care fac parte cele mai mari companii de audit din lume. Precum competitoarele sale, și Ernst & Young (EY) este un parteneriat multinațional de servicii profesionale. Astfel, EY operează o rețea de firme membre care sunt structurate ca entități juridice separate, având peste 700 de sedii în circa 150 de țări (inclusiv în România).
EY a rezultat din mai multe fuziuni ale unor firme, cea mai veche dintre acestea fiind fondată în Anglia în 1849, sub numele de Harding & Pullein. Numele actual, de Ernst & Young, datează din 1989, când Ernst & Whinney a fuzionat cu Arthur Young & Co.
Compania ce are sediul central la Londra oferă în principal servicii de consultanță în domeniul asigurărilor, consultanță fiscală, servicii privind securitatea cibernetică, transformarea digitală, tehnologia informației și inteligența artificială, consultanță juridică, financiară și de management.
Datele de la finalul ultimului an fiscal (iunie 2024) arată că EY a avut venituri totale de 51,2 miliarde de dolari, în creștere cu 1,8 miliarde de dolari (+3,6%) față de anul anterior. La acea dată, multinaționala avea circa 393.000 de angajați.
Cele mai mari companii de audit din lume – KPMG
4. KPMG, al cărei nume vine de la Klynveld Peat Marwick Goerdeler, este cea de-a patra mare companie de audit din lume. Precum celelalte 3 companii, și KPMG are sediul central la Londra, în Marea Britanie, și este o rețea multinațională de servicii profesionale.
Istoricul firmelor care au stat la baza KPMG se întinde până la începutul secolului al XIX-lea, însă numele KPMG a fost ales în 1987, când KMG (Klynveld Main Goerdeler) a fuzionat cu Peat Marwick.
La ora actuală, KPMG este prezentă în 145 de țări și are circa 275.000 de angajați, inclusiv în România. Compania are 3 direcții principale de servicii: audit financiar, audit fiscal și consultanță. În ultimul an fiscal, KPMG a avut venituri de 38,4 miliarde de dolari, cu 2 miliarde de dolari în plus față de anul precedent (+5,5%).
Foto: Tumisu / Tumisu / pixabay.com
Dacă acest articol despre cele mai mari companii de audit din lume vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:
Producători de baterii din România. 3 mari jucători din piață
Producători de rulmenți din România. 3 mari jucători din piață
Cei mai mari producători de avioane din lume. 3 giganți din piață
Cele mai mari porturi din România. Capacitate, trafic, dotări
Ce sunt investițiile greenfield. Exemple și listă cu avantaje și riscuri
Ce sunt investițiile brownfield. Diferența față de cele greenfield