Dacă România ar ajunge la testele PISA cu un scor la nivelul mediu al UE s-ar adăuga, pe termen lung, undeva la aproximativ 14 puncte procentuale la creșterea economică, a afirmat Ciprian Dascălu, economist-șef și director de cercetare al BCR.
„Avem un raport de la Comisia Europeană publicat acum 2 ani, cred că prezentarea e și pe site-ul BNR pentru că autorii au avut un seminar acolo. El estimează care ar fi aportul la PIB-ul potențial al României dacă am face diverse reforme structurale, care sunt prezentate peste tot. De la reglementarea excesivă, condițiile de participare la piața forței de muncă, sistemul de educație, stimulentele pentru cercetare și dezvoltare… O concluzie a fost că dacă România ar ajunge la testele PISA cu un scor la nivelul mediu al UE ar adăuga, pe termen lung, undeva la cam 14 puncte procentuale la creșterea economică”, a declarat Dascălu.
(DOCUMENT – Prezentare integrală)
Acesta a spus că creșterea economică nu provine doar din industrie, consum sau din agricultură, ci și din factorul muncă.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată în 30 septembrie de CursdeGuvernare.ro, la Parlament, Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților – înregistrarea integrală poate fi vazută AICI-LINK.
Redăm în continuare principalele declarații:
- Înțeleg că ideea conferinței a pornit de la Raportul Draghi. Pe 9 septembrie s-a împlinit 1 an de la publicarea raportului Draghi: The future of European Competitiveness, care dădea o foaie de parcurs în îmbunătățirea competitivității și reducerea decalajului de productivitate față de SUA și China. Cum stăm după 1 an: progresele sunt în general mixte, nu sunt schimbări radicale, schimbări majore, dar s-au implementat unele reforme.
- Să vedem cum stă România pe principalii indicatori de competitivitate. Decalajul dintre SUA și Europa e destul de mare, chiar și între China și Europa.
- În ceea ce privește România, indicele de dezvoltare a capitalului uman, care practic măsoară productivitatea unei generații când intră pe piața forței de muncă, care este dată în principal de educație și sănătate. Un nou intrat pe piața forței de muncă are cam 58% din potențial în România – vorbim de human capital index al Băncii Mondiale. Suntem la coada Europei. Din nou, datorită faptului că doar 1 sfert din generația tânără, 25-34 de ani, au studii superioare.
- Cheltuieli cu cercetare și dezvoltare printre cele mai mici și cred că asta se vede destul de clar și în indicele inovării, care ne pune din nou la coada Europei.
- Competențele digitale, că tot se vorbește în raport: avem cei mai puțini angajați cu competențe digitale. Firmele românești investesc cel mai puțin în training-ul ICT (tehnologia informației și comunicațiilor – n.r.) al angajaților. Nu e de mirare, 72% din angajații firmelor din România au un job cu intensitate digitală redusă.
- La decarbonizare stăm destul de bine, ca procent din energia regenerabilă, față de media UE. Stăm destul de bine și la independență energetică, din păcate companiile nu sunt atât de competitive, iar din perspectiva cheltuielilor cu apărarea, deși a crescut spațiul fiscal nu prea există loc pentru creșterea cu noile ținte (asumate în cadrul NATO).
- Avem și un raport de la Comisia Europeană publicat acum 2 ani, cred că prezentarea e și pe site-ul BNR, autorii au avut un seminar. El estimează care ar fi aportul la PIB-ul potențial al României dacă am face diverse reforme structurale, care sunt prezentate peste tot. De la reglementarea excesivă, condițiile de participare la piața forței de muncă, sistemul de educație, stimulentele pentru cercetare și dezvoltare… Dacă România ar ajunge la testele PISA cu un scor la nivelul mediu al UE ar adăuga, pe termen lung, undeva la cam 14 puncte procentuale la creșterea economică.
- Să privim creșterea economică nu numai din agricultură, industrie ș.a.m.d. Deci nu numai cererea și oferta, ci factorii de producție. Ei contează pentru creșterea economică. Factorii de producție în economie sunt simpli: capitalul și forța de muncă. Resursele naturale sunt relativ constante. Deci avem factorii de producție, iar pe de altă parte avem productivitatea factorilor de producție.
- Dacă ne uităm la date, creșterea economică a fost în principal trasă de factorul de producție capital. Cu factorul de producție muncă, în general, o contribuție negativă. Demografia, principalul vinovat pentru această contribuție negativă. Pe de altă parte nu s-a compensat cu productivitatea dat fiind sistemul de educație.
- Capitalul: am început să acumulăm capital acum 35 de ani și dacă ne luăm după primele sintame ale capitalismului de cumetrie probabil începutul de acumulare, cel puțin 10 ani, nu a fost chiar optim. De aceea cel mai mult ne-au ajutat fondurile europene. Ca procent din PIB, în schimb, dacă ne uităm pe o proiecție a crescut și numitorul fracției, dar ca procent din PIB fondurile europene este de așteptat să scadă în următorii ani.
- Fără fondurile europene am fi fost cu undeva la 60-70% mai săraci decât suntem acum.
- Cum finanțăm dezvoltarea: în primul rând prin stimularea economisirii interne și dacă ne gândim la fondurile de pensii, ele au avut ca principal scop structural stimularea economisirii interne. Deși au performat foarte bine de la lansare, acumularea de capital, raportată la PIB, este mult inferioară altor țări europene care au început cu acest sistem de pensii mult înaintea noastră.
- Intermedierea financiară măsurată ca raport între creditele acordate sectorului privat și produsul intern brut: avem 24%, cea mai scăzută valoare din UE. De ce nu crește? Sunt mai multe cauze.
- Dacă ne gândim la intermedierea financiară, creditul acordat companiilor, creditul bancar reprezintă cam 12% din PIB. Principala sursă de finanțare a companiilor în România este creditul comercial, undeva la 42%, după care urmează creditul bancar – 16% din pasive și 12% împrumuturi de la acționari.
- Lumea își pune întrebarea de ce nu crește creditul bancar – avem un raport al creditelor/depozite undeva la 0.6. Capitalizarea băncilor este peste media europeană, deci sunt reziliente și pot absorbi șocuri. Poate fi o problemă și de costuri. Costurile de împrumut în economie vin în principal de la deficitele gemene ridicate, implicit prima de risc a României e mare. Asta aduce un împrumut la costuri ridicate pentru statul român. Rata de dobândă în general, în modelele economice, este considerată rata de dobândă la titlurile de stat, acel risk-free-rate. Adică rata de dobândă fără risc. Cu rating triplu B minus (BBB-) și perspectivă negativă (de la agențiile de rating) nu știu cât e risk-free, dar când facem o evaluare în general ne raportăm la această rată de dobândă. Costul de capital pentru un business. Când se evaluează un model de evaluare la prețul unei acțiuni listate la bursă include și acest risk-free-rate. Sau dacă ne uităm la costul de oportunitate de a acorda credit unei companii, din nou, raportarea este la acest risk-free-rate.
- Probabil acest risk-free-rate implică o rată de rentabilitate pentru o companie, pentru un business, în general, prea mare ca să fie atractivă pentru investiții sau viabilă pentru împrumuturi.
- De aceea cred că este necesară consolidarea fiscală. Nu doar pentru a reduce costurile de împrumut ale statului, pe care tot contribuabilii le plătesc, ci pentru a reduce în general costurile de împrumut ale companiilor din România și pentru a îmbunătăți competitivitatea acestora.
- Decapitalizarea companiilor: necesarul de recapitalizare a companiilor este undeva la 34 de miliarde de lei, relativ constant, și sunt undeva la 3.500 de companii aproape de companii subcapitalizate. În același timp, dată fiind subcapitalizarea și diversele șocuri pe Covid, război, creșterea prețurilor la materii prime, băncile au crescut standardele de creditare. Într-o anumită măsură și din înăsprirea măsurilor macroprudențiale. După cum se vede a intervenit și statul prin acele programe de garantare și vedem o creștere a împrumuturilor garantate de către stat.
- Dacă ne uităm la structura capitalurilor companiilor, observăm cam aceeași poveste: acțiunile listate reprezintă circa 11% din capitalurile companiilor nefinanciare, iar în același timp, dacă ne uităm la populație, activele financiare ale populației sunt preponderent concentrate în depozite bancare și numerar. În general active financiare care oferă un randament mai redus.
- Și, aici, există la nivelul UE acest Savings and Investment Union, un fel de follow-up la planul Draghi care abordează deficiențele evidențiate de planul Draghi. Ce își propune această uniune a economisirilor și investițiilor: să direcționeze mai multe investiții de la populație, de către retail, către piețele financiare, să consolideze sistemul de pensii bazat pe acumularea de capital, armonizarea practicilor de supraveghere care este un alt punct și revitalizarea pieței obligațiunilor corporatiste. Este și un studiu Bruegel: dacă în condițiile actuale s-ar realoca 10% din depozitele populației, din economiile populației la nivelul UE, ar putea genera 416 miliarde de euro în investiții pe piețele de capital ale Uniunii Europene.
- O piață de capital complet integrată în general este esențială pentru competitivitate. Permite o alocare și o mobilizare mai bună a capitalului și a investițiilor private în UE. Aici este în derulare înființarea Uniunii Piețelor de Capital, în UE. A fost un progres lent, dar dacă ne uităm totuși la indicatorul BCE de integrare financiară a piețelor UE se văd ceva progrese. Cu toate acestea rămân piețele de capital în UE foarte fragmentate și există și un studiu FMI, care estimează echivalentul acestei fragmentări la un tarif de 100%, ca impact asupra business-ului.
- Dacă ne uităm din perspectiva companiilor românești și luăm un price-to-book (P/B) value pe indicele principal față de alți indici din regiune observăm că oferă posibilități atractive pentru acționari de a face cash-in, de a monetiza activele prin listare, sau de a strânge capital suplimentar prin investiții. Având în vedere pe de altă parte că este nevoie de investiții, diversificarea produselor românești care merg la export este mică – asta arată că competitivitatea este mai degrabă redusă.
- Se vorbește în același timp de high-tech, dar vedeam că forța de muncă nu prea corespunde acestor aspirații de a exporta valoare adăugată high-tech și dacă ne uităm doar la IT&C vedem că numărul de angajați în IT&C este mai mare decât media europeană. Pe de altă parte, valoarea exporturilor este mai mică decât media europeană. Înseamnă că se produc cu mulți oameni produse cu o valoare adăugată, chiar și pe IT, produse și servicii sub medie.
- Concluzia e că România mai are mult de lucru, probabil ne dăm seama, ca să ajungem la media europeană.
- Să revin un pic la tema prezentării: în general companiile românești se finanțează prin credit comercial. În general au o structură de capital netransparentă, de aici și riscul perceput de finanțatori, ca fiind ridicat, la care se adaugă prima de risc (risk-free-rate-ul) a statului român, destul de semnificativă. Asta implică pentru un business, ca să fie eligibil pentru finanțare, o rată de rentabilitate semnificativă, destul de mare, fie că vorbim de finanțare bancară sau prin intermediul pieței de capital.
- Sistemul bancar, am văzut, are și lichiditate, și capitalizare. Este bine poziționat pentru a finanța business-uri eligibile. Ce s-a făcut progrese și unde este necesar în continuare: investițiile în educația financiară. Pentru a eficientiza alocarea capitalului, inclusiv de către populație. Să aloce o parte și din capitalul pe care îl țin la dobânzi foarte reduse, sau în cash, diversificat către instrumente care ar putea aduce venituri suplimentare pentru pensii – unul din ele este fondul de pensii. În același timp, ar trebui să fie însoțite aceste investiții în educația financiară de stimulente fiscale și proceduri mai simple pentru a avea un efect, rezultate, într-un timp rezonabil de scurt.
- La nivel european, raportul Draghi a mers mai bine pe domenii de aplicare unde s-au aliniat interesele naționale cel mai bine. De exemplu reducerea birocrației, cel puțin în țările din Vest, sau unde a fost o presiune externă pronunțată. De exemplu creșterea cheltuielilor de apărare, unde s-au cam aliniat interesele.
Declarațiile au fost făcute în cadrul Conferinței CDG ”Finanțarea Dezvoltării: (Re)capitalizarea României și utilizarea instrumentelor de irigare financiară a economiei”, organizată în 30 septembrie de CursdeGuvernare.ro, la Parlament, Comisia pentru industrii și servicii din cadrul Camerei Deputaților – înregistrarea integrală poate fi vazută AICI-LINK.
Întrebări și răspunsuri:
Întrebare: Am auzit că există un adevărat fenomen de migrare a unor companii dinspre bănci spre IFN-uri pentru a-și finanța activitatea. Ce știți despre asta?
Răspuns:
- Am văzut o creștere a creditului acordat de instituțiile financiar non-bancare, în general reglementarea este mai blândă în cazul acestora, față de condițiile macroprudențiale impuse băncilor. Desigur, aceasta implică riscuri mai mari din partea lor și implicit dobânzi mai mari la care se împrumută firmele care sunt la început. Pe de altă parte sunt și alte soluții pentru firmele aflate la început, dacă au un business-case bun, un pitch bun, să meargă către private-equity și în altă parte unde își asumă un risc cel care pune banii la bătaie, un risc mai mare și nu are cerințe de reglementare. Astfel, dacă business-ul e coerent, poate fi win-win pentru ambele părți.
Întrebare Gabriel BIRIȘ, Co-Managing Partner Biriș Goran SPARL și Fondator The Tax Institute: Ați pomenit de nevoia de capitalizare a multor companii nebancabile. Oare problema împrumutului asociat nu este cumva exagerată, în sensul că dacă te uiți un pic la natura ei e un fel de cvasi-equity. Dacă noi am asimila împrumutul unui asociat (…) lucrurile nu ar arăta un pic mai bine? Când asistăm clienții la finanțări, banca vine cu cerințe de finanțare: 30% asociatul, investitorul dă 70% creditul… Nu spune niciodată: majorează capitalul social. E suficient un shareholder loan care e subordonat băncii. Dilema mea e dacă nu cumva exagerăm, pe un subiect care defapt nu e o problemă?
Răspuns:
- Pentru companiile bancabile nu este neapărat o problemă. Este o problemă mai degrabă sistemică legată de creditul comercial. Cei care evaluează acel credit comercial nu cred că au instrumentele să se uite la structura de capital și atunci putem la un șoc extern să avem o reacție în lanț pe un lanț de aprovizionare și producție, dacă cineva dă default și se întrerupe lanțul să vedem mai multe companii afectate.
Întrebare: Când scăpăm, să nu mai fie pe primul loc creditul comercial? Nu știu dacă e ceva rău dar pare un alt tip de economie.
- Din nou, acest credit comercial are și anumite… structural se datorează capitalizării reduse sau lipsei de capitalizare, în care nu pot să acceadă la o soluție de capital de lucru și atunci merg la credit comercial. În general, vorbim de companii care sunt mici dar reprezintă sângele unei economii. Companiile mari tind să își asume acest risc, controlând într-o anumită măsură fluxurile. Dar este un risc transferabil dinspre bănci spre sectorul privat. Care la anumite blocaje se poate materializa.
Partener instituțional:
Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României
Parteneri:
Asociația Cronica Europeană
***
Urmărește-ne pe Google News
