Adaugă aici textul pentru subtitlu

VIDEO / Andrei NICULAE, Vicepreședinte, ADR – Autoritatea pentru Digitalizarea României: În momentul de față există 6 sisteme informatice migrate în cloud-ul guvernamental și alte 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare

Add Your Heading Text Here

20 noiembrie, 2025

În momentul de față există 6 sisteme informatice migrate în cloud-ul guvernamental și alte 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare, a afirmat Andrei Nicolae, vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

Declarațiile au fost făcute la conferința ”Un cincinal de digitalizare – unde au ajuns Statul și Economia. Dar industria IT?”, organizată marți de Conferințele CDG la Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaților. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

„Plus încă 60 care sunt într-o zonă de analiză de business vizavi de fezabilitatea migrării în cloud-ul guvernamental. Deci lucruri se întâmplă. Bazele unui ecosistem, unui sistem electronic național se pun. Dar trebuie să înțelegem că ADR și digitalizarea, așa cum e ea, puțină, pe harta guvernării în România, există din 2019-2020, odată cu fondarea ADR, transformarea din AADR care era, mă rog, un call-center pentru Ghișeul.ro.
Deci în 5 ani de zile s-au pus bazele unor dezvoltări ulterioare care să permită inter-operabilitate, care să permită până la urmă servicii pe care omul să le simtă, că se îmbunătățesc – că dincolo de hârțogăraie și fire și chestiuni tehnice, acesta este dezideratul final. Omul să simtă, iar pilonii, bazele, le-am pus. Cloud-ul guvernamental, așa cum e el, se construiește. Platforma națională de inter-operabilitate, care să creeze acele autostrăzi digitale care să faciliteze comunicarea între baze de date, se va face. Portalul digital-unic al României, care să fie acel one-stop-shot de unde să poți accesa servicii, fără să te mai pierzi în hățișul birocratic de site-uri și de platforme, toate se vor face”, a dat garanții Nicolae.

Redăm în continuare principalele declarații:

E o bucurie să discutăm aceleași probleme, a n-a oară, iar poate de aici pleacă principală problemă. Oricum de o oră-jumate tot discutăm probleme. La orice fel de întâlnire pe subiectul acesta, ADR – justificat – poartă cele mai mari ținte pe spate, iar asta și din numele pe care îl poartă și inclusiv din felul în care e construită arhitectura guvernamentală pe zona aceasta de digitalizare. Nu ne rămâne decât să explicăm de ce, cum, am ajuns în situația asta. Fără a ne concentra pe probleme, care au fost extrem de abil punctate de către antevorbitorii mei.

Începând cu o chestiune, cum spuneam, în egală măsură tristă și fericită, o să vă fac o provocare. De acum încolo, cu tot respectul pentru colegii din Guvern, pentru prim-ministrul României, președintele României, demnitari de la cel mai înalt nivel în Guvernul României, când îi mai auziți în conferințe de presă descriind situația României luați un caiețel și cu un pix notați de câte ori au zis cuvântul digitalizare. Vă spun eu: aproape niciodată. Iar poate, asta, este esența problemei pe care o avem în acest domeniu, în România. Pentru că digitalizarea, din păcate, este la capitolul ’și altele’.

Trebuie să recunoaștem faptul că da, în PNRR sunt câteva miliarde. Da, avem instituții, oameni capabili și companii de zece ori mai capabile, în România – dar asta nu înseamnă că e un subiect prioritar în România și trebuie să recunoaștem chestiunea asta.

De aici derivă o altă problemă: haosul care este în arhitectura de guvernanță a acestui domeniu, în România. Prin guvernanță înțelegem: cine face ce. Ai n instituții care fac n lucruri, în n limbi diferite, foarte rar punându-se de acord vizavi de cum trebuie făcute lucrurile. Atunci vei vedea că pe un anumit tip de proiect, cum este o identitate digitală, lucrează 3 instituții – pentru că aș adăuga și Ministerul Sănătății. Pe zona de finanțări la fel: conceptul de share and re-use (reutilizare a datelor) nu există absolut deloc în România și așa mai departe.

Dar trebuie să clarificăm totuși peisajul acesta de guvernanță pentru că ADR-ul, cum a fost el înființat și gândit, din păcate, merge pe logica aceasta a verticalității unui sistem. Din perspectiva administrativă. Or, pe digitalizare, în ce privește digitalizarea serviciilor publice, nu există conceptul de vertical. Adică nu e o industrie ca transporturile, de exemplu – acolo am un Minister care construiește un drum, la Sănătate am un minister care construiește spitale și desfășoară niște servicii. Digitalizarea este o disciplină orizontală. Nu există de sine stătătoare. Acest domeniu și această instituție trebuie să poată să lucreze la nivel orizontal: să coordoneze, să implementeze, să refolosească anumite chestiuni astfel încât să permită inter-operabilitatea, astfel încât să permită instituțiilor și bazelor de date să comunice.

Pentru că de foarte multe ori veți vedea că un serviciu public, din punctul de vedere al cetățeanului, nu este accesibil… Sau nu veți vedea pentru că asta este mai mult în spate – dar ca să poată fi livrat (un serviciu public) are nevoie de informații de la mai multe zone orizontale din stat, ca să poată să se întâmple. Dacă nu ai acest liant care trebuie să devină ADR-ul, într-o formă orizontală de înțelegere a rolului său și nu pe pe verticală, nu prea ai cum să faci chestia asta. Atunci… îmi pare rău că domnul Vasile nu mai e în sală… A fost întrebat câți oameni are în compartimentul dumnealui, 9-10. Dar la ADR sunt aproape 300. De ce trebuie să fie și în Minister, și în ADR, și în MAI, și în Ministerul Sănătății și în toate instituțiile din România, oameni care lucrează de capul lor și fac lucrurile așa cum le înțeleg dânșii să le facă – bine, prost, eu nu evaluez calitativ, ci cantitativ, legat de guvernanță. Mie nu îmi este foarte clar cine face ce. Deși fac parte din instituția-fanion în acest domeniu, teoretic instituție-fanion.

Acum, vizavi de existența unui CIO guvernamental, vizavi de coordonarea poate de la nivel mai înalt a acestui domeniu: Guvernul României are un vicepremier care, printre altele, are și zona de digitalizare. Eu nu am auzit-o pe doamna vicepremier (Oana Gheorghiu) – față de care am o stimă profundă, nu este sub nicio formă o judecată la adresa dânsei, ci mai degrabă la adresa portofoliului – să vorbească despre digitalizare. Da, vorbește abstract, ca componentă de reformă, de eficientizare și așa mai departe. Dar nu punctual, ce anume vrea să facă pe domeniul ăla. Din nou, nu e o critică la adresa dânsei, este o persoană pe care o stimez deosebit de tare. A reușit să facă multe lucruri pe care alții se laudă că le-au făcut și nu le-au făcut niciodată.

Iarăși, la nivelul administrației prezidențiale nu avem un consilier prezidențial în zona de digitalizare. Revin la începutul intervenției mele: ajungem în situația în care, în aceste întâlniri, suntem aceleași persoane care se întâlnesc și discută aceleași lucruri, de 9 ani cum spunea domnul (Pavel) Popescu, de 4 ani de când sunt eu în instituție, de 1 an de zile cum este domnul Mihaiu ca președinte al Comisiei IT. Aceeași oameni. Pe dl. Roșca, dl. Matei, dl. Pelivan, dl. Lăpușan – i-am văzut de atâtea ori. De 3 ani sunt vicepreședinte. Mă bucur să vă revăd, dar problema care este: indiferent cine este la masa asta, subiectele sunt aceleași. Și nu vedem evoluții deosebite în discutarea sau în rezolvarea acestor probleme pe care le avem: guvernanță, salarizare și așa mai departe.

Dar omitem să discutăm esențialul: dincolo de salarii, dincolo de plată, dincolo de investiții, PNRR și așa mai departe, digitalizarea trebuie să însemne și niște chestiuni concrete. Adică timp câștigat de către cetățean printr-un serviciu public, timp câștigat de administratorul unei companii în desfășurarea activității pe care o are, eficiență și transparență în felul în care statul, în spate își desfășoară activitatea. În total, lucrurile astea trebuie să însemne mai puțin stat în viața omului. Ăsta este dezideratul. Că eu sunt mai degrabă om de dreapta… o fi acesta un deziderat de dreapta, dar până la urmă este civilizat să sperăm că o să vedem cât mai puțin stat în viața omului.

Cum ajungem acolo? Din poziția ADR-ului, care are mereu ținta pe spate și binemeritat de multe ori, ar fi fost absurd să vin să mă bat cu cărămida în piept pe câte lucruri frumoase face. Facem, nu câte ne-am fi așteptat să facem, dar are un pic nevoie și de contextul acesta pe care trebuie să îl înțelegem cum toții.

Deci cum facem să avem mai puțin stat în viața omului: s-a menționat de inter-operabilitate. Ar trebui să se spună mai puțin, aceasta ar trebui să fie biblia oricărei persoane care dorește să intre în acest domeniu pe partea guvernamentală – până la AI, alte chestiuni avansate, asta aduce o schimbare în viața omului, inter-operabilitatea. Aici, pe zona aceasta, există câteva exemple, din păcate foarte puține. Spunea dl. Pavel Popescu despre Ghișeul.ro. Da, este un parteneriat public-privat mai degrabă, unde ai mici frânturi de interoperabilitate, care arată că cumva pun presiune pe stat. Dacă ai reușit să faci un cazier judiciar să fie livrat într-un minut, să plătește niște taxe tot într-un minut, iar dacă asta ți-a câștigat niște milioane de ore în viața cetățenilor, atunci trebuie să apeși accelerația și mai tare. Sunt niște dovezi care mai degrabă ne obligă.

Cloud-ul guvernamental: a fost menționat, e o componentă din PNRR. Dacă nu exista PNRR nu știu unde am fi fost acum (cu cloud-ul). Pentru digitalizare PNRR-ul a fost o gură de aer. Nu doar din perspectiva finanțării, ci și din perspectiva aspectului de document programatic pe care îl are. Pentru că oricine vine la putere, oricine conduce ADR, oricine conduce Guvernul României, trebuie să se țină de foaia de parcurs pentru că altfel pierde bani și e rău. Deci, cum spunea dl. Vasile, dacă am văzut că cu morcovul nu funcționează, atunci trebuie și un bici. PNRR a fost un bici foarte bun. Pe cloud-ul guvernamental există întârzieri, da, sigur că da, din păcate. Dar aici este o chestiune care trebuie tratată tot orizontal: haideți să ne uităm la legislația de achiziții publice, haideți să ne uităm la felul în care se atribuie contracte, la parteneriate public-private. Nu doar la incapacitatea sau lentoarea cu care anumite instituții implementează lucruri.

În momentul de față avem 6 sisteme informatice migrate acolo, avem o aplicație lansată în activ, în cloud-ul guvernamental. Avem 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare în cloud-ul guvernamental. Încă 60 care sunt într-o zonă de analiză de business vizavi de fezabilitatea migrării în cloud-ul guvernamental. Deci lucruri se întâmplă. Bazele unui ecosistem, unui sistem electronic național se pun. Dar trebuie să înțelegem că ADR și digitalizarea, așa cum e ea, puțină, pe harta guvernării în România, există din 2019-2020, odată cu fondarea ADR, transformarea din AADR care era, mă rog, un call-center pentru Ghișeul.ro.

Deci în 5 ani de zile s-au pus bazele unor dezvoltări ulterioare care să permită inter-operabilitate, care să permită până la urmă servicii pe care omul să le simtă, că se îmbunătățesc – că dincolo de hârțogăraie și fire și chestiuni tehnice, acesta este dezideratul final. Omul să simtă, iar pilonii, bazele, le-am pus. Cloud-ul guvernamental, așa cum e el, se construiește. Platforma națională de inter-operabilitate, care să creeze acele autostrăzi digitale care să faciliteze comunicarea între baze de date, se va face. Portalul digital-unic al României, care să fie acel one-stop-shot de unde să poți accesa servicii, fără să te mai pierzi în hățișul birocratic de site-uri și de platforme, toate se vor face. Dacă nu se fac aveți tot dreptul să arătați cu degetul spre noi.

Intervenție la o întrebare adresată de Radu Mihaiu (președintele Comisiei pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor din Camera Deputaților) lui Mihai Matei, CEO Essensys:

Eu dacă mă întâlnesc cu oricare de aici și agreem o soluție la o problemă pe care o am, și agreem că este de foarte bună calitate, nu am cum să fac un caiet de sarcini la care dvs. să puteți să îl câștigați. În România asta înseamnă corupție în România. Spre deosebire de drumuri sau șosele sau poduri, unde asfaltul sau betonul îl vinde toată lumea la fel, spre deosebire de construcții de diverse clădiri unde ele sunt în mare la fel. Aici, ce ar fi logic, intră sub incidența corupției.

Intervenție Alexandru Lăpușan:

Din păcate sunt foarte în dezacord cu dvs. Acest fenomen pe care îl descrieți se întâmplă, ne întâlnim cu el, și din cauza asta sunt licitații, inclusiv cea pe care ați menționat-o de la Sectorul 2, în care nu participăm. Pentru că vedem că acel caiet de sarcini este o struțo-cămilă. Motivul nu este legea, că nu ne lasă, ci lipsa de competențe a celor care fac caietul de sarcini. Pentru că ei se întâlnesc cu un furnizor de avioane, apoi cu un furnizor de bărci și apoi cu unul de submarine. Și ei cer un proiect care să zboare, să se scufunde și să plutească în același timp. Acolo vine din incompetență. În momentul în care ar exista o identificare reală a nevoii, atunci caietul de sarcini, poate scris de un consultant într-un mod pragmatic – nu așa într-o secvență de 6 ani – poate ar putea să răspundă la întrebare. Însă ce voiam să vă spun: poate nu ar trebui să vină să ceară instituția respectivă o platformă. De exemplu, acel PCUE – care este o interpretare defectuoasă a ce spune directiva europeană – noi îl înțelegem ca punct în care faci toate formularele. Ăla nu va merge niciodată, proiectul respectiv, iar directiva europeană nu cere asta, dar noi suntem mai creativi la capitolul respectiv. Dacă noi am spune: vreau să angajez un consultant ca 4 fluxuri prin care cetățeanul interacționează cu instituția mea să fie optimizat. Ce ziceți de problema asta, să o dau unui consultant, nu hai să luăm pe cineva care să ne facă o platformă, care ghici ce, trebuie să rezolve toate ideile pe care le avem, ideile tuturor din instituție. A, și în bugetul ăsta mic. Sau, mai rău: vine PNRR-ul, trebuie să le facem foarte rapid, deci proiectul ăsta are 17 luni, pe proiectul intern, noi trebuie să îl facem în 6, dați drumul așa la licitație. Sau nu contează că s-a întârziat cu punerea caietului de sarcini sau că a fost și o contestație, termenul e același. Astea sunt realitățile, ce fac instituțiile acum, care reduc șansele de absorbție a fondurilor și șansele ca proiectele să fie executate corect.