12 septembrie, 2025

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de producţie de gaze din Uniunea Europeană, a atras deja noi cumpărători de gaze, a anunțat directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere (foto), conform Agerpres.

Compania, operatorul de proiect care s-a angajat să livreze primele cantităţi de gaze din Marea Neagră în 2027, a încheiat recent „mai multe” acorduri şi, de asemenea, a semnat un contract cu grupul german de utilităţi Uniper SE, a spus Verchere într-un interviu pentru Bloomberg.

„Existe unele pieţe din Europa foarte coapte pentru asta. Cumpărătorii sunt interesaţi să îşi diversifice portofoliile. Nimeni nu îşi mai pune toate ouăle într-un singur coş”, a declarat Christina Verchere, miercuri, cu ocazia conferinţei Gastech de la Milano.


Proiectul Neptun Deep va ajuta la aprovizionare cu gaze a României şi a altor ţări, într-un moment în care UE se îndreaptă treptat spre eliminarea importurilor de energie din Rusia. Producţia proprie de gaze a Europei este în scădere rapidă din cauza îmbătrânirii zăcămintelor, iar cererea rămâne stabilă, în pofida avansului regenerabilelor.

Gazele din Marea Neagră vor avea ”un preț competitiv” – Ministrul Energiei vorbea despre Romgaz și furnizarea de gaze către Azomureș

Verchere a adăugat că gazele de la Neptun Deep vor avea „un preţ competitiv”.

Asta în timp de declarațiile de joi ale Ministrul Energiei Bogdan Ivan, arată speranța privind furnizarea de gaze la „prețuri corecte” către Azomureș, după preluarea combinatului de către Romgaz.

„În timp ce ne pregătim de exploatarea gazelor din Neptun Deep, prin Romgaz, care deține 50% din proiect, propunem un lucru simplu: acces cu prioritate la prețuri rezonabile la gazele produse pe teritoriul României pentru companiile energointensive – îngrășăminte, instalații de piroliză – care vor duce la o reducere a deficitului comercial cu minimum 1 miliard de euro. Combinatul de la Azomureș: am început discuții prin Romgaz pentru preluarea combinatului, vorbim de 700 de milioane de euro, să nu mai importăm îngrășăminte, ci să producem aici la un preț corect al gazului. Vom folosi resursele României în România”, afirma joi ministrul PSD al Energiei, în cadrul conferinței în care PSD și-a prezentat planul de relansare a economiei.


Verchere a adăugat că prețurile vor fi competitive chiar dacă Europa a promis să îşi majoreze importurile de gaze lichefiate din SUA, în conformitate cu un recent acord comercial convenit cu administraţia Trump.

„Nu avem nevoie să ne îngheţăm produsul şi să îl punem pe o navă. Îl punem direct pe piaţa europeană şi amprenta noastră operaţională de CO2 este redusă comparativ cu cea a gazelor lichefiate”, a precizat directorul OMV Petrom.

Flexibilitate pe gazele care vor fi vândute pe piața spot și cele vândute prin acorduri pe termen lung

Verchere nu a dorit să dezvăluie care sunt companiile cu care poartă negocieri OMV Petrom SA, dar a spus că va exista o anumită flexibilitate cu privire la ce cantităţi de gaze vor fi vândute în cadrul acordurilor pe termen lung şi ce cantităţi vor fi păstrate pentru a fi vândute pe piaţa spot.

(Citește și „Planul PSD pentru relansarea economiei, prezentat de Sorin Grindeanu. Măsurile și sectoarele vizate”)

(Citește și „Primul acord de furnizare gaze din Neptun Deep: OMV – Uniper Germania”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: