Un nou studiu arată cum aceleași elite și familii de industriași conduc economia Germaniei de peste 100 de ani – în ciuda a trei schimbări complete de regim politic.
Mai mulți cercetători din Germania au analizat circa 2.400 de persoane, inclusiv lideri din mediul de afaceri, și au constatat că elita economică – cei 4% din vârful de decizie economică – s-a schimbat foarte puțin.
Conform cotidianului nemțesc Süddeutsche Zeitung, studiul analizează originea socială a directorilor generali, respectiv a președinților de consilii de administrație de la cele mai mari 100 de companii germane.
Elitele domină economia. Marile familii industriale conduc economia Germaniei
Publicația din Bavaria afirmă că nemții consideră că Germania este o societate meritocratică și că succesul academic este rezultatul eforturilor personale. Însă, scrie Süddeutsche Zeitung, cercetările sociologice arată cât de mult depind educația superioară și carierele de succes de mediul familial din care provine cineva.
„Cu cât familia este mai înstărită și mai educată, cu atât șansele de reușită cresc – aceasta este formula simplificată. Astfel se formează elite care rămân între ele – de exemplu, în pozițiile de conducere ale marilor companii. Dar a fost oare mereu așa?”, scrie cotidianul bavarez.
Studiul de „mobilitate socială” citat de Süddeutsche Zeitung, realizat de sociologul german Michael Hartmann, analizează nu doar o perioadă scurtă, ca multe studii contemporane, ci arată cum a evoluat acest fenomen în Germania de la Imperiul German și până în prezent. Adică pe o durată de aproximativ 150 de ani.
Studiul este intitulat„Mai multă continuitate decât schimbare – Elitele germane de la Imperiu până azi”.
Economia Germaniei este deosebit de închisă
Rezultatul studiului, subliniază Süddeutsche Zeitung, este surprinzător: în ciuda progresului social în cei peste 150 de ani care s-au scurs de la înființarea Imperiului German, structura grupurilor sociale din care provin elitele economice germane s-a schimbat relativ puțin.
Elitele sunt definite aici, în mod simplificat, ca persoane care, datorită poziției lor economice sau profesionale, au o influență puternică asupra societății, deci au putere.
În Germania, acest grup exclusiv reprezintă, în funcție de perioadă, cam între trei și patru procente din populație. Studiul împarte aceste elite în patru grupuri: nobilime, moștenitori, categoria „alte mari burghezii”și burghezie. Restul, adică marea majoritate a populației, este împărțit între clasa muncitoare și clasele mijlocii.
Pentru acest studiu, sociologul Michael Hartmann (foto) a analizat originea socială a 2.400 de persoane din politică, justiție, administrație și economie. Pentru domeniul economic, a cercetat, printre altele, originea directorilor generali și președinților consiliilor de administrație ai celor mai mari 100 de companii germane. Au fost luați în calcul doar cei pentru care originea a putut fi determinată clar – în medie aproximativ 80% dintre liderii economici de top. Analiza s-a concentrat pe patru momente istorice: Imperiul German (1907), Republica de la Weimar (1927), perioada național-socialismului (1938), Republica Federală în timpul separării Germaniei (1970) și anul 2020.
Rezultatele
Rezultatele arată că, în esență, tot oameni din aceleași grupuri sociale ajung în pozițiile de vârf din economie. Proporția celor care au reușit să urce din clasa muncitoare sau din clasele mijlocii până în vârful marilor companii germane a crescut, în peste 100 de ani (din 1907 până în prezent), cu doar cinci puncte procentuale.
„Pentru o perioadă atât de lungă și patru sisteme diferite, aceasta este o mobilitate socială remarcabil de mică”, scrie Hartmann în studiu.
Potrivit acestuia, este de asemenea remarcabil faptul că economia a fost mult mai puțin influențată de marile rupturi politice ale istoriei germane decât alte domenii. Faptul că baza economică a rezistat mai multor războaie, crize și schimbări de sistem a dus la „o mare stabilitate și un nivel constant ridicat de exclusivism social” în vârful companiilor germane.
Perioada național-socialismului a produs o ruptură mai mare în politică, mai arată Hartmann, însă în marile concerne industriale, în esență, au rămas aceiași oameni la conducere, chiar și după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Totuși, în cadrul elitelor economice s-au produs anumite schimbări: astfel, nobilimea juca un rol mai mare în timpul Imperiului, dar importanța ei a scăzut rapid.
Au existat fluctuații semnificative și în rândul moștenitorilor: între 1927 și 1938, ponderea acestei categorii în pozițiile de vârf a scăzut de la 46,2% la 18,3%. Aceasta se explică, printre altele, prin faptul că moștenitorii evrei au fost persecutați și eliminați din companii de către naziști.
În Republica Federală de mai târziu, ponderea moștenitorilor a crescut din nou – destul de mult, de la 11,9% în 1970 la 20,5% în 2020. Potrivit lui Hartmann, acest lucru se datorează, printre altele, faptului că în 1970 multe dintre marile companii germane – cum ar fi Grundig, Neckermann, Otto sau Quelle – erau încă conduse de fondatorii lor, iar istoria economică pozitivă a Republicii Federale, întinsă pe mai multe decenii, a permis ca mai multe firme să fie transmise generațiilor următoare.
Ce înseamnă toate acestea pentru credința în meritocrație. Răspunsul sociologului
Hartmann trage o concluzie clară: deși, în perioada analizată de 150 de ani, ponderea claselor mijlocii în populație a crescut semnificativ, puțini reprezentanți ai acestui grup au reușit să ajungă în vârful celor mai mari companii germane.
Dacă există o schimbare, aceasta se produce extrem de lent. Dar, de cele mai multe ori, „originea bate meritul – azi ca și odinioară”, după cum afirmă Hartmann.
(Citiți și: ”Cristian Grosu / Europa von der Leyen și muncitorul german al lui Draghi”)
***
Urmărește-ne pe Google News
