Statul a împrumutat joi 2,28 miliarde de lei de pe piața internă, în cadrul unei licitații de obligațiuni cu maturitate de 124 de luni (562 de milioane de lei), precum și printr-o emisiune de certificate de trezorerie pe termen scurt, 11 luni, prin care a atras 1,7 miliarde de lei de la investitorii prezenți pe piața locală (în principal bănci), reiese din datele publicate de Banca Națională a României (BNR).
Randamentul mediu de adjudecare a obligațiunilor de stat a fost de 7,18% pe an, statul împrumutând o sumă mai mică decât cea prevăzută în prospect (600 de mil. de lei). Randamentul mediu de adjudecare pentru certificatele de trezorerie a fost de 6,49% pe an, valoarea subscrierilor fiind de peste patru ori mai ridicată decât valoarea indicată în prospect.
Împrumuturile de joi survin în contextul în care Ministerul Finanțelor a mai împrumutat marți alte două miliarde de lei, după ce în ultimele săptămâni, împrumuturile de pe piața internă nu au mers prea bine, pe fondul turbulențelor politice generate de alegerile prezidențiale.
Statul a planificat împrumuturi de 5,6 miliarde de lei pentru luna decembrie, pe piața internă.
Ministerul Finanțelor a cheltuit șase miliarde de euro din rezerva Trezoreriei pentru a acoperi golurile de lichiditate generate de dificultățile de finanțare întâmpinate de stat ca urmare a instabilității politice, a anunțat săptămâna trecută ministrul Marcel Boloș.
Marcel Boloș a explicat că statul are dificultăți în asigurarea fluxului de numerar necesar operațiunilor curente, în condițiile în care principalii finanțatori de la nivel local au început să solicite dobânzi tot mai mari, iar Finanțele au fost nevoite să respingă ofertele acestora la câteva licitații.
”Prima reacție este cea a băncilor, care nu mai ofertează acum disponibilități bănești, nu mai oferă pentru ceea ce înseamnă deficitele temporare de Trezorerie pe care le avem și sigur e o perioadă destul de incertă până la numirea noului guvern ca să se stabilească și să definitiveze politicile bugetare ale României și sperăm ca această criză să înceteze cât de curând”, a explicat Boloș.
Statul are o nevoie record de finanțare în acest an: România trebuie să împrumute 235 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar de peste 8% din PIB și pentru rostogolirea datoriilor mai vechi ce ajung la scadență în 2024. Datoria publică a României a urcat la 54,4% din PIB la sfârșitul lunii septembrie și va depăși în anii următori pragul de 60% din PIB. Necesarul de finanțare s-ar putea dovedi chiar mai ridicat de atât, având în vedere că pragul pentru deficit bugetar a fost majorat la 8,6% din PIB.
(Citește și: ”Statul a împrumutat 2 mld. lei de pe piața locală, după ce săptămânile trecute a fost nevoit să scoată bani din buffer”)
***