13 iulie, 2025

Aproximativ 75% dintre români consideră că fenomenul corupției este larg răspândit în România, mult peste media Uniunii Europene, de 69%, dar care plasează țara abia în jumătatea de jos a clasamentului, conform celui mai recent Eurobarometru privind percepția corupției. 

România nu intră în grupul statelor cu cele mai ridicate ponderi de cetățeni convinși de generalizarea corupției în țara lor (categorie ce cuprinde statele unde procentul acestora se situează între 81 și 100%), și nici măcar în prima jumătate a clasamentului, care este dominat de Grecia (97%), Croația (92%) și Portugalia (91%). 

Finlanda înregistrează doar 21%, ceea ce denotă o încredere ridicată în instituțiile publice, grație transparenței acestora.


Domeniile unde corupția este percepută de români ca fiind cea mai gravă:

  • Sistemul de sănătate: 44% dintre români cred că acest sector este afectat de mită și abuzuri (față de 25% în UE).
  • Poliția și vama: 35% în România vs. 22% în UE.
  • Justiția: 29% dintre români vs. 17% la nivelul UE.
  • Educația: 22% în România comparativ cu 12% în UE.

Diferențe semnificative de percepție, comparativ cu situația din alte țări, apar la nivelul instituțiilor care gestionează corupția:

Poliția este considerată drept autoritate competentă la nivelul UE (61%), însă în România doar 43% împărtășesc această opinie.

Românii au mai multă încredere în agențiile anticorupție specializate (32%), comparativ de media europeană (19%).


Sistemul judiciar se bucură de o încredere medie la nivelul UE (23%), în timp ce doar 10% dintre români îl consideră eficient. Alte instituții precum presa, ONG-urile sau sindicatele sunt menționate rar, ceea ce indică o lipsă de încredere generalizată.

Un Eurobarometru dedicat mediului de afaceri arată că 94% dintre companiile din România consideră corupția larg răspândită, iar 53% dintre firme se plâng direct de corupție, iar 43% de nepotism și patronaj în mediul public – cele mai ridicate niveluri din UE.

(Citește și: Anularea cazurilor de corupție din cauza deciziilor CCR privind prescripția, precum și finanțarea presei de către partide – marile probleme ale României în Raportul anual al Comisiei privind statul de drept)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: