coruptie

Aripa Veştea din PNL încearcă să blocheze organizarea Congresului extraordinar al PNL în care ar putea fi excluși din partid, înregistrând o nouă solicitare la Tribunalul Ilfov, cel care a emis joi, în timp record, o ordonanță președințială...
19 iunie, 2026
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, cercetat de DNA sub control judiciar pentru luare de mită, spune că este posibil ca se pare că unele persoane s-ar fi folosit de numele său pentru a cere fonduri în campania de la...
18 iunie, 2026
Autorităţile judiciare din Paris au dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România, însă decizia nu este definitivă. El are de executat în România o condamnare la trei ani și patru luni de închisoare, în...
18 iunie, 2026
Primarul comunei bihorene Buduslău, Kocza Istvan (UDMR), a fost prins marți în flagrant (momentul surprins în foto), de către procurorii europeni, în timp ce primea o mită de 28.800 de euro, parte dintr-o sumă totală de 38.500 de euro solicitată...
20 mai, 2026
Preşedintele Autorităţii Vamale Române (AVR), Mihai Savin (foto), a fost reţinut pentru 24 de ore, miercuri, alături de alte două persoane din cadrul instituţiei, într-o acţiune desfăşurată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la...
14 mai, 2026
Polițiștii efectuează, miercuri, 19 percheziții domiciliare în mai multe județe, într-un dosar privind derularea de achiziții de către o companie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Conform surselor Agerpres este...
13 mai, 2026

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: