Decalajele critice de ocupare a forței de muncă se conservă între Nordul și Sudul Europei, iar în unele state din fostul bloc comunist se mențin diferențe consistente între capitale și regiunile cu pondere ridicată a agriculturii și populației rurale, sau între capitale și fostele regiuni monoindustriale de dinainte de 1990, care nu au reușit să se adapteze la noile economii.
Observațiile apar în cea mai recentă analiză a Eurostat referitoare la starea regiunilor (NUTS 2), care oferă o radiografie a paternurilor referitoare la divergența din punct de vedere al ocupării persoanelor cu vârste între 20 și 64 de ani, paternuri în care se încadrează și România, acolo unde nu se remarcă printre excepțiile negative.
În 2024, rata ocupării forței de muncă în UE a atins un nivel istoric de 75,8%, cu 2,2 pp sub obiectivul de 78% stabilit în Planul de acțiune privind pilonul european al drepturilor sociale pentru 2030.
Aproape jumătate (46,5%) din toate regiunile UE de nivel 2 din nomenclatura unităților teritoriale statistice (NUTS 2) pentru care sunt disponibile date au atins sau depășit obiectivul UE de 78%.
Aceste 113 regiuni se regăseau în grupuri cu concentrații ridicate în:
- Cehia (toate cele 8 regiuni)
- Danemarca (toate cele 5 regiuni)
- Germania (35 din 38 de regiuni)
- Irlanda (toate cele 3 regiuni)
- Țările de Jos (toate cele 12 regiuni)
- Slovacia (3 din 4 regiuni)
- Suedia (toate cele 8 regiuni), Estonia, Cipru și Malta.
Italia raportează constant cea mai mare disparitate regională; România, în apropierea ei
Zonele cu rate relativ scăzute ale ocupării sunt regiuni rurale, slab populate sau situate la periferia UE.
Modelul este deosebit de vizibil în regiunile sudice ale Spaniei și Italiei, în mare parte din Grecia, în unele regiuni din România și în cele ultraperiferice ale Franței.
Aceste zone se caracterizează, de obicei, prin oportunități limitate de ocupare a forței de muncă, în special pentru persoanele cu niveluri de calificare medii și ridicate.
Un alt grup de regiuni cu rate relativ scăzute ale ocupării sunt fostele centre industriale (în special monoindustriale) ce nu s-au adaptat din punct de vedere economic.
Unele dintre acestea au resimțit impactul negativ al globalizării asupra sectoarelor tradiționale ale economiilor lor (cum ar fi mineritul cărbunelui, siderurgia sau industria textilă).
Printre exemple se numără o serie de regiuni care se întind de la nord-estul Franței până în Regiunea Valonă (Belgia).
Aproximativ 1 din 4 regiuni ale UE pentru care sunt disponibile date aveau o rată a ocupării forței de muncă sub 73,5% (media UE) în 2024:
Acest grup includea:
- 2 regiuni din sudul Italiei, unde mai puțin de jumătate din populația activă era angajată – Calabria (48,5%) și Campania (49,4%)
- regiunea insulară Sicilia (tot în sudul Italiei), unde ocuparea forței de muncă acoperea puțin peste jumătate din populația activă (50,7%), a treia cea mai scăzută rată din UE
România, al treilea cel mai mare coeficient de variație interregională
Țările din UE ce se confruntă cu decalaje considerabile pe piața muncii între regiunile lor, cu deficit de forță de muncă în unele regiuni, în contrast cu șomajul persistent ridicat din altele, sunt destul de numeroase.
Coeficientul de variație ponderat în funcție de populație oferă cel mai bun instrument de analiză a acestor disparități interregionale, explică Eurostat.
De exemplu, Italia avea cele mai mari disparități regionale în ceea ce privește ratele de ocupare a forței de muncă, cu un coeficient de variație de 15,6%, observabilă pe axa nord-sud:
- regiunea alpină Provincia Autonoma di Bolzano/Bozen a înregistrat cea mai mare rată de ocupare a forței de muncă (79,9%)
- regiunile sudice Calabria și Campania au înregistrat cele mai scăzute rate (48,5% și 49,4%).
Belgia (8,1%), România (7,6%) și Spania (6,5%) au înregistrat următoarele coeficienți de variație pentru ratele regionale de ocupare a forței de muncă în 2024:
- în Belgia, cele mai ridicate rate regionale ale ocupării forței de muncă au fost consemnate în Vlaams Gewest, în timp ce rate mai scăzute au fost observate în Région Wallonne și, în special, în regiunea capitalei
- în România, cea mai mare rată regională de ocupare a forței de muncă a fost înregistrată în regiunea capitalei București-Ilfov (81,1%), rate semnificativ mai scăzute există în toate celelalte regiuni, în special în Sud-Est (62,6%) și Sud-Vest Oltenia (63,5%)
- în Spania, cele mai ridicate rate regionale se înregistrează, în regiunile nordice și estice, precum și în regiunea capitalei; rate mai scăzute au fost observate în regiunile periferice, sudice și vestice.
La celălalt capăt al spectrului, cele mai mici disparități regionale în ceea ce privește ratele ocupării forței de muncă – cu un coeficient de variație de cel mult 2,0% – se observă în țările nordice ale UE și în Țările de Jos.
România și Austria, singurele state UE cu o creștere a disparităților, între 2014 și 2024
Datele publicate de Eurostat indică o oarecare convergență a ratelor de ocupare în întreaga UE, între 2014 și 2024 – coeficientul de variație a scăzut de la 13,0%, la 9,5%, în decada analizată.
În majoritatea statelor, disparitățile interregionale în ceea ce privește rata de ocupare a forței de muncă s-au redus. Cele mai mari scăderi – în termeni relativi – s-au înregistrat în Finlanda, Țările de Jos, Cehia, Portugalia și Spania, unde aceste decalaje regionale au coborât cu cel puțin 40%.
În schimb, România și Austria sunt singurele țări din UE care au raportat o creștere a disparităților regionale, cu 8,6% și, respectiv, 2,0%:
Polarizare accentuată cu dieferență de 19 pp între București – Ilfov și Regiunea Sud – Est; Capitala singura care atinge, și depășește media UE
În privința României, cauzele rezidă în incapacitatea județelor sărace să-și diversifice economia, acestea având ponderi mari ale agriculturii în economia locală, mai puține servicii, dar și o resursă mai puțin calificată, din cauza migrației interne spre orașele cu oferte de muncă mai atractive sau din cauza emigrației forței de lucru calificate.
Datele arată polarizarea accentuată, cu regiunea București-Ilfov (81,1%) singura care depășește media europeană.
Toate celelalte regiuni se poziționează sub media UE, cu diferențe semnificative între Nord-Vest (71,8%) și Sud-Est (62,6%).
Discrepanța între cea mai ocupată și cea mai slab ocupată regiune este de aproape 19 puncte procentuale, ceea ce evidențiază polarizarea regională a pieței muncii din România.
(Citește și: Alarmă nouă: Scădere bruscă a gradului de ocupare – în cel mai mare ritm de după pandemie. Industria – victima principală. IT-ul pierde și el 30.000 de joburi. Către ce se îndreaptă piața muncii? O comparație cu statele UE)
****
Urmărește-ne pe Google News
