Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut puternic în luna mai, cu 11,5 puncte până la valoarea de 44,9 puncte.
Această situație s-a datorat în special majorării puternice a componentei de anticipații a indicatorului, cu 15,2 puncte, în timp ce componenta de condiții curente a crescut cu 4,3 puncte.
“Cum riscul unui rezultat al alegerilor prezidențiale care ar fi condus România pe o traiectorie către euroscepticism a dispărut, indicatorul de încredere a crescut puternic în luna mai. Însă, riscul economiei românești rămâne ridicat și este cauzat în special de deficitul bugetar nesustenabil. În contextul incertitudinii, în special fiscale, economia este anticipată să crească modest, nefiind exclus un scenariu de recesiune pentru acest an”, a explicat Adrian Codîrlașu (foto), președintele Asociației CFA România.

În ceea ce privește riscul retrogradării României în categoria de rating nerecomandată investițiilor („junk”). 74% dintre analiști anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor (în creștere față de exercițiul anterior).
Toate agențiile mari au revizuit în jos perspectiva de rating a României în ultimul an. Din punct de vedere statistic, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită de la „neutru” la „negativ”, în unul din trei cazuri acesta este retrogradat în următoarele 12 luni. De asemenea, cu cât ratingul este mai slab (ex: BBB-, BB+), cu atât riscul de retrogradare după o perspectivă negativă este mai ridicat.
5,17 lei/euro, cursul anticipat pe un orizont de 12 luni
Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iunie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna martie și a atins nivelul de 4,87%.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 70% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1046 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este 5,1723 lei pentru un euro.
Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 60% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 25% anticipează o scădere. De asemenea 60% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 35% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a scăzut ușor comparativ cu exercițiul anterior, la valoarea medie a anticipațiilor de 7,7% din PIB.
Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează, în creștere față de exercițiul anterior, la valoarea medie de 1,0%, existând și opinii în rândul participanților privind o posibilă intrare în recesiune a economiei românești.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni.
(Citește și: ”Studiu: Efectele cuantificabile ale incertitudinii politicii fiscale”)
***