Sistemul de sănătate din România nu are doar o problemă de subfinanțare, ci și una de design al sistemului, cu alocări ce generează costuri mari și în creștere accelerată, dar și cea mai mare mortalitate din cauze tratabile, în rândul statelor OECD.

Pe această radiografie realizată de Ionuț Dumitru, economistul șef la Raiffeisen Bank România și consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, la Conferința CDG „Programele de sănătate – sursă de securitate națională”, au fost lansate recente două viziuni de reformare foarte diferite propuse dezbaterii publice.

Controversa dintre ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, privind spargerea monopolului CNAS și introducerea asigurătorilor privați în gestionarea contribuțiilor obligatorii de sănătate, a acaparat discuțiile privind reformarea sistemului.
Ministrul propune o reformă inspirată din modele precum cel israelian, permițând pacienților să aleagă între mai multe case de asigurări (publice și private) pentru a introduce concurență și a îmbunătăți eficiența, susținând că „în orice sistem unde există concurenţă, lucrurile funcţionează mai bine”.

În replică, președintele CNAS critică ideea, avertizând că transferul fondului social către administrare privată ar transmite un semnal periculos că statul nu mai poate gestiona probleme sociale esențiale, ducând la riscuri precum selecția pacienților (atragerea celor sănătoși și evitarea bolnavilor cronici), creșterea costurilor administrative și o sănătate cu două viteze. În viziunea sa, fără eficientizarea sistemului actual, privatizarea ar periclita accesul egal la servicii, crescând riscul unei sănătăți inechitabile și fragmentate, unde interesul economic primează asupra solidarității sociale. Reforma trebuie să repare sistemul actual prin management și politici mai bune, nu prin demontarea lui, pentru a asigura convergența cu standardele UE.

Orice reformă, susțin și experții din domeniur, trebuie să înceapă cu eficientizarea sistemului public de sănătate prin preluarea modelelor performante din Europa, adică pentru realizarea tranziției despre care se vorbește de decenii – de la finanțarea centrată pe servicii spitalicești în detrimentul prevenției și ambulatoriului.

Situația de la care trebuie să pornească orice discuție

1, Alocările

România a alocat 4,7% din PIB pentru sănătate în 2023, a doua cea mai mică pondere din UE după Bulgaria (3,9%), față de media UE27 de 7,3%, ceea ce arată subfinanțare cronică și incapacitatea de a răspunde nevoilor populației.

Cheltuielile publice cu Sănătatea indică pentru România al doilea cel mai mic buget din UE, ca pondere în PIB:

Dacă se iau în considerare toate cheltuielile cu sănătate (publice și private), România se află pe ultimul loc, chiar dacă datele Eurostat arată că țara a înregistrat cele mai mari creșeri în deceniul cuprins între 2013 și 2023, alături de alte state, toate din fostul bloc comunist, care și-au dublat alocările – Bulgaria, Lituania, Letonia, Polonia, Cehia, Estonia și Croația.

Mult mai sugestivă este raportarea la dimensiunea populației și exprimat în euro, întrucât, de exemplu, se observă că Luxemburgul, deși înregistrează a doua cea mai mică alocare din PIB, marchează cea mai mare sumă a cheltuielilor per capita (6.888 euro), de aproximativ șapte ori mai mari decât cele din România, țară ce rămâne pe ultimul loc, cu mai puțin de 1.000 de euro per capita la capitolul sănătate.

În privința Luxemburgului este important de menționat că înregistrează o pondere semnificativă de lucrători transfrontalieri care locuiesc în afara țării și, fiind nerezidenți, cheltuielile pentru asistența lor medicală nu sunt incluse în conturile de sănătate ale țării, în timp ce activitatea lor economică contribuie la PIB-ul acestuia.

România, Bulgaria, Ungaria sunt singurele state UE cu alocări per capita sub 2.100 euro.

2, Structura alocărilor – centrare pe spitale și cele mai reduse distribuiri spre prevenție și medicina primară. Avem cele mai mici alocări pentru ambulatoriu din UE

Datele arată nu doar un nivel scăzut de finanțare, ci și o alocare disproporționată către spitale, în detrimentul prevenției și segmentului medicină de familie – ambulatoriu, ceea ce duce la rezultate slabe ale sistemului și rate ridicate de mortalitatea prevenibilă.

România alocă 46,8% din totalul cheltuielilor publice de sănătate pentru spitale, față de 25,5% Bulgaria și 28,1% Polonia. Aceasta plasează România cu un model mai spitalo-centric decât vecinii săi estici, deși toate trei țările au cheltuieli totale mici (România 4,7% PIB, Bulgaria 5,5%, Polonia 5,7%).

De asemenea, costurile cu salariile reprezintă 38,3% din totalul cheltuielilor publice cu sănătatea în România (1,8% din PIB), o pondere mare comparativ cu țările est-europene similare și mult peste media UE – 23,3%.

În contrast, cheltuielile pentru ambulatoriu sunt cele mai reduse din UE:

Structura din România, cu cheltuieli pentru salarii și bunuri dominante, lasă puțin spațiu pentru investiții și prevenție, contribuind la ineficiența sistemului.

Raportul OECD „Reviews of Health Systems: Romania 2025”, la fel ca și multe alte documente anterioare ale Comisiei critică dependența excesivă a sistemului de spitale, recomandând transferul paturilor către îngrijiri de zi/comunitare, consolidarea rolului medicilor de familie ca „porți de intrare” și stimulente pentru pacienți/profesioniști să evite internările inutile. Altfel, explică studiul, costurile vor crește fără a îmbunătăți rezultatele. 

Raportul mai notează că acest model este nepotrivit pentru îmbătrânirea populației și bolile cronice, amplificând presiunea pe buget și accesul echitabil.​

O altă analiză, anterioară, a Comisiei Europene, sublinia cheltuielile scăzute per capita (cele mai mici din UE), dar și această structură dezechilibrată, cu accent pe spitale în detrimentul prevenției și digitalizării, ceea ce crește plățile din buzunar, cu rezultate modeste. La fel, recomandarea era transferarea treptată a unor fonduri în creștere spre medicina primară.

Situația din 2023, prezentată de OECD:

Sistemul de sănătate din România este centrat pe spital, cu un număr mare de paturi de spital, rate ridicate de externare și cheltuieli mari pentru serviciile spitalicești.

Mai exact, România are 7,3 paturi de spital la 1.000 de locuitori, comparativ cu media OECD de 4,2 și media țărilor vecine din grupul EU, de 5,8 în 2023.

Numărul a crescut în ultimul deceniu, ratele paturilor de spital fiind semnificativ mai mari decât în majoritatea țărilor OECD, reflectând dependența excesivă de sectorul spitalicesc pentru furnizarea de îngrijiri acute.

În același timp, rata de externare din spital a fost de 169 la 1.000 de locuitori în 2023, fiind relativ ridicată în comparație cu țările OECD.

Aproape jumătate din cheltuielile totale de sănătate sunt dedicate activităților spitalicești (44% față de 39% în media OECD, cu utilizare a inadecvată a serviciilor unităților de primiri urgențe, care au o rată foarte ridicată.

Acțiunile de reformare „ar trebui să fie susținute de un angajament politic puternic și de o realocare a resurselor către asistența primară și prevenție, pentru a construi un sistem de sănătate mai puternic și mai rezilient, capabil să răspundă nevoilor populației îmbătrânite și provocărilor viitoare de sănătate„, notează analiza OECD publicată la sfârșitul anului trecut.

Rezultatul: Cele mai ridicate rate de mortalitate din cauze tratabile

Ineficiența sistemului din România, cu alocări minimale spre prevenție și medicina primară, ambulatoriu, face ca țara să înregistreze cele mai mari rate din OECD la decese ce puteau fi prevenite și evitate.

Mortalitatea din cauze prevenibile, care poate fi evitată prin strategii eficiente de sănătate publică și prevenție primară, a fost de 251 de decese la 100.000 de locuitori, peste media OECD de 145 de decese și peste media țărilor vecine, de 179 de decese.

În mod similar, mortalitatea din cauze tratabile, care poate fi evitată prin intervenții de asistență medicală, inclusiv screening și tratament, a fost cea mai ridicată dintre țările OECD, cu 179 de decese la 100.000 de locuitori.

Graficele arată clar că rate mici dețin statele nordice, precum:

• Suedia, care pune accent pe o prevenție puernică și asistență primară
• Olanda – care se remarcă prin acces rapid și digitalizare
• Franța – unde este foarte dezvoltat segmentul de ambulatoriu

(Citește și: VIDEO/ Ionuț Dumitru, economist șef, Raiffeisen Bank și Consilier onorific al premierului: „România cheltuie puțin și ineficient în sănătate; accesul la terapii moderne rămâne limitat fără predictibilitate în finanțare”)

****