Ministerul Finanțelor a pus vineri în transparență publică proiectul de OUG privind modalitatea de aplicare a impozitul anual pe construcțiile speciale, așa-numita „taxă pe stâlp”.
Prin OUG se introduce acum un nou nivel de taxare, pe lângă faptul că taxa se reduce de la 1,5%, cât era la intrarea în vigoare prin adoptarea ordonanței-trenuleț din final de 2024.
Astfel, companiile private vor datora un impozit de 1% aplicat asupra valorii nete a construcțiilor speciale, în timp ce un impozit redus, de doar 0,5%, va fi aplicat pe construcțiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităţilor locale, concesionate sau date în administrare, impozitul pentru acestea aplicându-se asupra valorii istorice a construcţiilor.
Ministrul Finanțelor: Modificările iau în considerare atât necesitatea eficienței colectării, cât și feedbackul primit din partea sectoarelor economice
Barna Tanczos, ministrul Finanțelor, a afirmat că încasările la buget în contul acestei taxe se vor situa în jurul cifrei de 1 miliard de lei în acest an.
„Prin ordonanța de urgență publicată astăzi în transparență, asigurăm încasări cel puțin la nivelul estimărilor inițiale de 1 miliard de lei în 2025, printr-o reglementare care ia în considerare atât necesitatea eficienței colectării, cât și feedbackul primit din partea sectoarelor economice.
Companiile private au solicitat ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcțiilor, ci pe valoarea netă a acestora. Ținând cont de această propunere, am hotărât să aplicăm pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcțiilor speciale. Totodată, pe baza propunerilor administratorilor de infrastructură publică și a analizelor, am stabilit un nivel de impozitare de 0,5% pentru construcțiile speciale aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale, concesionate sau date în administrare, deoarece în aceste cazuri impozitul se aplică asupra valorii istorice a construcțiilor”, a declarat Tánczos Barna, viceprim-ministru și ministrul finanțelor.
Textul din OUG
Cele două niveluri de taxare, conform proiectului de act normativ:
- a). Cota de 1% introdusă în final de 2024 prin ordonanța-trenuleț și aplicată asupra valorii nete a construcțiilor, altele decât cele prevăzute la lit. b), pentru care nu se datorează impozit pe clădiri/taxa pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX, indiferent de valoarea care a reprezentat baza pentru determinarea impozitului/taxei pe clădiri, existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior/în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcții.
- b). Cotă de 0,5% asupra valorii construcțiilor din contractele de administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere, în cazul celor de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, existente la data de 31 decembrie a anului anterior/în ultima zi a anului fiscal modificat anterior celui pentru care se datorează impozitul pe construcții, pentru care nu se datorează taxa pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX, indiferent de valoarea care a reprezentat baza pentru determinarea taxei pe clădiri. În acest caz, impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere.
Finanțele: Prevederile OUG țin cont de impactul pe care taxa pe construcții speciale în poate avea asupra mediului de afaceri
Finanțele spun că, în cursul lunilor ianuarie și februarie, a avut consultări cu reprezentanții tuturor sectoarelor vizate pentru a stabili cea mai eficientă modalitate de implementare a impozitului pe construcții speciale, iar clarificările mecanismului de calcul și declarare a impozitului pe construcții „țin cont de analiza nivelului de colectare ce poate fi atins prin acest impozit și de impactul pe care acesta îl poate avea asupra mediului de afaceri”.
Potrivit ministrului Barna Tanczos, ținând cont de solicitarea companiilor private ca impozitarea să se facă nu pe valoarea brută a construcțiilor, ci pe valoarea netă a acestora, Ministerul Finanțelor a hotărât să aplice pentru sectorul privat un impozit de 1% asupra valorii nete a construcțiilor speciale.
Taxa pe stâlp se declară până pe 25 mai și se plătește în două tranșe, până la final de iunie, respectiv final de octombrie
Conform Ministerului Finanțelor, proiectul de act normativ mai cuprinde măsuri ce vizează următoarele modificări ale prevederilor în domeniul impozitului pe construcții:
- Stabilirea unor reguli de calcul, de declarare și de plată a impozitului în cazul contribuabililor care au an fiscal modificat, pentru cei care încetează să existe sau pentru contribuabilii nou-înființați în cursul anului.
- Stabilirea sferei de aplicare a impozitului în sensul aplicării acestuia doar pentru construcțiile situate pe teritoriul României.
Proiectul de act normativ poate fi consultat AICI, în timp ce nota de fundamentare poate fi consultată AICI.
(Citește și: ””Taxa pe stâlp” nu se va aplica decât după ce vor fi emise normele și va fi redusă la 1% din valoarea construcțiilor”)
***