Guvernul va adopta în şedinţa de luni ”Ordonanţa trenuleţ”, care cuprinde măsuri fiscale în valoare de 133 de miliarde de lei, printre care amânarea unor majorări de cheltuieli publice (pensii speciale pentru primari, indexarea pensiilor, majorarea salariilor, burselor și alocațiilor etc), precum și introducerea unor impozite (taxa pe stâlp), majorarea altora (impozitul pe dividende) sau eliminarea unor facilități fiscale.
Premierul Marcel Ciolacu a amintit la debutul ședinței de Guvern că România a obţinut de la Comisia Europeană o prelungire de la patru la şapte ani pentru reducerea deficitului bugetar, iar primul pas este să diminuarea acestuia la 7% în 2025.
„Un comportament economic iresponsabil în acest moment ar însemna automat scăderea ratingului de ţară, alungarea investitorilor şi împrumuturile la dobânzi foarte mari. Asta înseamnă în scurt timp recesiune, falimente şi şomaj pentru foarte mulţi români. De aceea, am hotărât, împreună cu partenerii de coaliţie, să adoptăm azi aşa-zisa ordonanţă ‘ trenuleţ’, pentru a ţine sub control deficitul bugetar în 2025, aşa cum ne-am angajat în faţa Comisiei Europene, prin planul fiscal. Am obţinut o prelungire de la patru la şapte ani, pentru reducerea deficitului, iar primul pas este să coborâm la 7% în 2025. Asta înseamnă că vom avea acces în continuare la fondurile europene şi din PNRR, atât de necesare pentru a continua modernizarea României”, a afirmat prim-ministrul.
Marcel Ciolacu a precizat totodată că nu regretă niciuna dintre măsurile luate de majorare a pensiilor, salariilor sau de acordare de bani în plus pentru menţinerea facturilor la energie neschimbate, susţinând că „a făcut dreptate” pentru milioane de oameni şi a ajutat economia prin investiţii „majore”.
„Ultima prognoză oficială a Comisiei Europene din noiembrie, dar şi datele venite în decembrie de la Comisia Naţională de Prognoză au fost mult mai pesimiste decât aşteptările specialiştilor. Situaţia s-a deteriorat accelerat în majoritatea statelor Uniunii Europene, începând cu a doua parte a lunii octombrie, iar acest lucru nu avea cum să ocolească România. Noi avem deja un deficit ridicat în acest an deoarece cheltuielile au fost mai mari cu 69 de miliarde lei, adică 3,92% din PIB, faţă de ceea ce era prevăzut în buget. Însă, niciun om de bună credinţă nu poate critica că am mărit pensiile de două ori şi am eliminat inechităţile pentru 3,8 milioane de pensionari sau că am majorat salariile profesorilor, poliţiştilor, medicilor sau militarilor”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.
El a adăugat că s-au acordat bani pentru menţinerea facturilor la energie şi gaze neschimbate şi pentru sănătate şi infrastructură, subliniind că nu regretă niciuna dintre aceste măsuri.
”Nimeni nu poate contesta că a trebuit să acordăm bani în plus pentru a menţine facturile la energie şi gaze neschimbate pentru populaţie şi economie, că am mărit fondurile pentru sănătate sau că am făcut investiţii record în infrastructură. Toate împrumuturile au fost pentru a construi autostrăzi, şcoli, spitale şi pentru a achita datoriile din urmă. Vreau să anunţ că nu regret niciuna dintre aceste măsuri, pentru că am făcut dreptate pentru milioane de oameni şi am ajutat economia prin investiţii majore”, a explicat prim-ministrul.
(Citește și: ”Modificările fiscale prevăzute de ”Ordonanța trenuleț””)
***