Pe fondul haosului din cauza tarifelor impuse de SUA la importurile de produse din oțel, Comisia Europeană intenționează să reducă cotele pentru importurile de oțel din cauza temerii că pe piața europeană va fi invadată de produse la preț de dumping. Aceste temeri se datorează în principal impunerii tarifelor de 25% asupra tuturor importurilor de oțel și aluminiu în Statele Unite, care au intrat în vigoare la începutul lunii martie.
Măsurile fac parte dintr-un pachet intitulat „Plan de acțiune european pentru oțel și metale”, pe care executivul european l-a lansat pe 19 martie. Comisia spune că măsurile de salvagardare pentru industria siderurgică europeană vor implementate cel mai târziu în T3/2025 și cele pentru feroaliaje până pe 18 noiembrie.
Suplimentar institurii măsurilor de salvagardare a producției interne de oțel, planul prevede asigurarea cantităților necesare de fier vechi. Aceasta presupune instituirea de restricții pentru exportul fierului vechi până în T3/2025.
Tarife pentru oțel, relocarea carbonului și importurile UE
Comisia Europeană are în vedere implementarea de măsuri suplimentare menite să prevină relocarea emisiilor de carbon: „În timp ce mecanismul de ajustare a emisiilor de carbon la frontieră se aplică mărfurilor importate, nu se adresează posibilelor riscuri de relocare a emisiilor de carbon pentru oțelul și metalele produse în UE care sunt supuse taxării conform Sistemului de comercializare a certificatelor de carbon comercializate în UE comercializate în terțe țări cu reguli climatice relaxate”.
CE intenționează acum să emită o revizuire cuprinzătoare cu privire la modul de abordare a relocației de carbon pentru bunurile CBAM până în trimestrul IV. Analiza va include extinderea domeniului său de aplicare la anumite produse din aval cu consum intens de oțel și aluminiu, precum și măsuri suplimentare anti-eludare.
Sprijinul acordat indutriei trebuie să fie echitabil la nivelul UE
Sectoarele industriale din UE cu cel mai mare risc în fața tarifelor impuse importurilor în SUA sunt: siderurgia, aluminiul, autovehiculele, semiconductorii și industria farma. Pentru oțel, aliuminiu și autovehicule sunt deja în vigoar tarife de 25% la importul în SUA.
Coordonarea sprijinului pentru industriile afectate în UE este esențială, deoarece unele guverne au spațiu fiscal mai mare și își pot permite să acorde ajutoare mai mari propriilor companii, în timp ce altele nu pot din cauza deficitelor în creștere. O astfel de inegalitate ar denatura concurența loială pe piața unică a UE, România numărându-se printre țările dezavantajate.
Eurofer cere scăderea prețului energiei
Asociația Europeană a Oțelului – Eurofer a oferit o evaluare pozitivă a planului CE și a problemelor pe care le abordează. Cu toate acestea, Eurofer a subliniat necesitatea de a reduce prețul energiei care afectează profitabilitatea producătorilor europeni de oțel.
„În ciuda propunerilor pozitive din partea Comisiei, energia rămâne elefantul din cameră. Prețurile ridicate ale energiei afectează nu numai producția de oțel și metale, ci trage în jos întregi lanțuri valorice industriale europene. Măsurile suplimentare pentru reducerea costurilor cu energie sunt cruciale”, a spus președintele Eurofer, dr. Adam Henrik.
Citit si: Alertă la Bruxelles: Un val de mărfuri ieftine din Asia se îndreaptă către Europa, după ce SUA a ridicat zidul tarifar. Comisia lucrează la măsuri
***