Un val de importuri chinezești la preț redus se îndreaptă către UE, avertizează analiștii, îndemnând Bruxelles-ul să pregătească măsuri de protecție împotriva afluxului de produse ieftine din Asia în căutare de alte piețe în urma introducerii tarifelor vamale din SUA, notează Financial Times.
Potrivit unor surse citate de publicația străină, Comisia monitorizează deja situația și analizează posibile măsuri.
Impactul direct al tarifului de 20% impus de președintele SUA asupra produselor UE a stârnit temeri privind perspectivele pentru producătorii europeni deja afectați de taxele americane pe autoturisme și oțel.
Dar severitatea tarifelor lui Trump asupra unor economii precum China și Vietnam a alertat Bruxelles-ul în privința unui aflux de produse asiatice, precum echipamente electrice și utilaje, redirecționate către piețele europene. Comisia pregătește noi tarife de urgență, au declarat oficialii, adăugând că au intensificat monitorizarea fluxurilor de importuri.
„Șocul comercial imediat asupra Asiei va reverbera probabil înapoi către Europa”, a declarat Robin Winkler, economist-șef pentru Germania la Deutsche Bank. Producătorii chinezi vor încerca să vândă mai multe produse în Europa și în alte regiuni, deoarece se confruntă cu „un zid tarifar de netrecut în SUA”.
UE ar putea fi forțată să majoreze tarifele vamale impuse Chinei
„Va trebui să luăm măsuri de protecție pentru mai multe dintre industriile noastre”, a spus un diplomat european de rang înalt. „Suntem foarte îngrijorați că acesta va fi un nou punct de tensiune cu China. Nu mă aștept ca ei să își schimbe modelul de export al supracapacității.”
Diplomatul a adăugat că UE a impus deja tarife de până la 35% pe vehiculele electrice chinezești și că este posibil ca Bruxelles-ul să fie nevoit să meargă „mult mai sus” pentru alte produse.
Factorii de decizie din întreaga lume iau în calcul o schimbare de proporții în sistemul comercial global, după ce administrația Trump și-a uimit partenerii comerciali prin amploarea și magnitudinea așa-numitelor tarife reciproce. Aceste măsuri au dus rata efectivă a tarifelor SUA la un nivel nemaivăzut din 1909, potrivit Yale Budget Lab.
UE se numără printre economiile afectate de o taxă mai mare decât tariful de bază de 10% pe care Casa Albă îl aplică tuturor partenerilor, cu excepția Canadei și Mexicului.
Însă China va fi lovită și mai dur. Beijingul se confruntă cu un tarif „reciproc” de 34%, pe lângă taxa de 20% deja impusă de președinte. Președintele a vizat, de asemenea, țările prin care companiile chineze au redirecționat produse către SUA, printre care și Vietnamul, care se confruntă cu un nou tarif de 46%.
Liderii europeni, în alertă
Deși analiștii au speculat că aceste măsuri punitive ar putea apropia UE și China, Bruxelles-ul este de luni de zile în alertă din cauza riscului ca producătorii chinezi să încerce să își crească cota de piață prin reduceri de prețuri, având în vedere barierele prohibitive ridicate de SUA.
Emmanuel Macron, președintele Franței, a avertizat că tarifele ridicate impuse țărilor asiatice le-ar putea determina să redirecționeze capacitățile de producție excedentare către Europa, ceea ce ar putea avea „consecințe masive” pentru industriile de pe continent.
Andrzej Szczepaniak, economist la Nomura, a remarcat că tarifele impuse Chinei sunt „mult mai mari decât se așteptau mulți — inclusiv noi”. În consecință, riscul ca China să „inunde Europa cu mărfuri ieftine” va crește „semnificativ”.
Această situație ar putea reduce inflația, ceea ce, la rândul său, ar putea duce la scăderi mai rapide și mai ample ale ratelor dobânzilor de către Banca Centrală Europeană.
UE, pregătită să închidă piața în fața afluxului de importuri, după un model similar aplicat în 2018
UE s-a confruntat cu presiuni similare în primul mandat al lui Trump. Bruxelles-ul a impus în 2018 tarife „de protecție” de 25% pentru importurile de oțel care depășeau o cotă prestabilită, după ce Trump a aplicat măsuri similare. Scopul a fost prevenirea redirecționării produselor din țări exportatoare, precum China, către piața unică europeană, în contextul barierelor comerciale americane.
Oficialii au declarat că sunt pregătiți să acționeze din nou. „Putem închide piețele noastre în fața unui aflux brusc și neașteptat de importuri”, a spus un oficial de rang înalt al Comisiei Europene. „Am făcut acest lucru deja în cazul oțelului și vom vedea dacă va fi nevoie să procedăm la fel în alte sectoare.”
Totuși, experiențele anterioare demonstrează cât de dificil este să se combată producția subvenționată a Chinei.
Măsurile de protecție nu au fost suficiente pentru a atenua scăderea industriilor europene
Producția de oțel a UE a scăzut în 2024, în timp ce alte țări au continuat să își extindă capacitățile, potrivit OCDE. Cele mai recente date arată că supracapacitatea globală de producție a oțelului este estimată să crească de la 602 milioane de tone în 2024 la 721 milioane de tone până în 2027 — de peste cinci ori mai mult decât producția UE.
„Această situație nesustenabilă evidențiază limitele măsurilor de protecție ale UE, în condițiile în care decalajul tot mai mare dintre importurile permise pe piața UE și cererea reală nu poate fi corectat”, a spus Axel Eggert, director general al grupului industrial Eurofer.
Clemens Fuest, președintele Institutului Ifo, un think-tank economic din Germania, a declarat că lovitura dură pe care Trump intenționează să o aplice Chinei va fi o dublă lovitură pentru industria germană. Țara asiatică va încerca să vândă mai mult pe alte piețe, ceea ce va pune „presiune suplimentară asupra companiilor germane”, în timp ce, din cauza propriilor probleme economice, va cumpăra probabil mai puține produse fabricate în Germania.
Toate acestea se adaugă amenințărilor la adresa producătorilor din Germania și din alte state europene, care se confruntă acum cu bariere comerciale dure în SUA. Având în vedere că economia Germaniei este deja în stagnare, este posibil ca tarifele americane să împingă din nou țara într-o recesiune, a adăugat Fuest.
„Cel mai sumbru coșmar economic al Europei tocmai a devenit realitate”, a scris Carsten Brzeski, șeful global de macroeconomie al ING, într-o notă adresată clienților.
(Citește și: ”Excedentul comercial al Chinei a ajuns în 2024 la o valoare record: 1 trilion de dolari”)
(Citește și: ”Marcel Ciolacu anunță scheme de ajutor de stat pentru companiile afectate de tarifele SUA. Ministrul Finanțelor va analiza măsuri concrete cu mediul de afaceri”)
***