15 iulie, 2025

Guvernul are confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta granturilor nerambursabile din PNRR, a anunțat marți ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Acesta a adăugat precizând că nu există în acest moment un risc să avem proiecte pe granturi care să nu poată fi îndeplinite până în august 2026.

Dragoș Pîslaru a detaliat de unde provin o serie de întârzieri în proiecte, acesta afirmând că partea română a refuzat până acum să își asume întârzierile și să renunțe la anumite proiecte din PNRR, așteptând în schimb o decizie de la Comisie pentru a da vina pe Bruxelles pentru „căderea” proiectelor de către Executivul european.

Pe de altă parte, a afirmat ministrul Pîslaru, proiecte în valoare de 6,3 miliarde de euro din componenta de împrumuturi a PNRR nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026.

Dragoș Pîslaru: Comisia ne-a transmis și la București și la Bruxelles că pachetele fiscale 1 și 2 sunt suficiente pentru a rezolva problema traiectoriei fiscale


Conferința de presă a avut loc după o discuție de 3 ore la București cu Celine Gauer, oficialul Comisiei Europene însărcinat cu PNRR, și cu Comitetul Interministerial de Coordonare PNRR (CIC PNRR), discuții pe care ministrul Fondurilor Europene le-a catalogat drept „foarte bune”. În cadrul întâlnirii cu CIC PNRR, Celine Gauer a declarat că „este o plăcere să vad angajamentul și dedicarea Guvernului din ultimele luni în a face PNRR să funcționeze”.

„Comisia a reiterat pe 4 iunie că termenul-limită pentru PNRR rămâne august 2026. Asta înseamnă că toate investițiile și reformele incluse în planurile de reziliență naționale trebuie implementate și finalizate până în august 2026 și că toate dovezile care arată asta trebuie transmise până în septembrie 2026”, a spus Gauer.

Prezentăm în cele ce urmează principalele declarații ale lui Dragoș Pîslaru:

Ministrul a subliniat, de asemenea, importanța colaborării directe cu reprezentanții Comisiei pentru simplificarea jaloanelor și țintelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR): „E o veste importantă: vom lucra cot la cot cu Comisia Europeană pentru a simplifica jaloanele și țintele care urmează”.

Potrivit ministrului, o altă veste importantă este că echipa Comisiei Europene a confirmat că pachetul fiscal 1 și pachetul 2, care urmează să fie adoptat de guvern în această lună, sunt găsite suficiente în a rezolva problema traiectoriei fiscale a României.

Despre discuțiile cu Comisia:

  • Comisia Europeană, la nivel tehnic, oprise discuțiile cu România, având în vedere că partea română nu voia să asume întârzierile pe care le-am avut. Deși existau aceste întârzieri, partea română nu își asuma politic că există proiecte care pot „cădea” din PNRR, ci aștepta să primească din partea Comisiei Europene un fel de decizie, ca să poată motiva că cineva de la Bruxelles ne-a dat jos proiecte. Aici este o problemă majoră de atitudine, pentru că Comisia Europeană nu dă jos nimic, doar constată (…) întârzierile avute de România, că România nu aduce argumente tehnice pentru a demonstra că proiectele se mai pot îndeplini până în august 2026 sau constata că au fost probleme de achiziții publice sau de proceduri, care fac ca prin nerespectarea regulamentului și a condițiilor PNRR ca proiectele să fie neeligibile.

  • Am avut o coordonare directă din partea prim-ministrului Ilie Bolojan cu privire la modul în care să ne organizăm, de urgență, cu sarcină de Guvern, pentru a înțelege fundamentele pe care stăm cu componentele, mai ales pe investiții. Ce anume aveam ca investiții în PNRR. (…) Întreaga săptămâna trecută am actualizat această imagine pe care o avea Comisia Europeană cu privire la faptul că nu exista justificare pe 7,8 miliarde de euro, ca proiectele pe acești bani să nu fie excluse din PNRR.

Despre stadiul investițiilor și banilor din PNRR:

  • În acest moment suntem într-o situație în care proiecte de cam 6,3 miliarde de euro sunt din perspectiva analizelor tehnice proiecte care nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026. Deci avem o diferență de la 7,8 miliarde (la 6,3 miliarde) de euro. Deci din totalul împrumuturilor, 15 miliarde de euro, minus 6,3, adică 8,7 miliarde de euro care ar rămâne în PNRR, la care se adaugă un pachet de măsuri legate de reziliență (…) de proiecte de 540 milioane de euro care a fost pus pe masă.

  • Proiectul poate cel mai important în materie de a deschide noi lucrări vitale, cel de instrumente financiare, unde discutăm de o potențială injecție în Banca pentru Investiții și Dezvoltare. Deocamdată nu putem estima suma.

  • Luni am agreat un pachet de 2,54 miliarde euro care cuprinde investițiile în câteva domenii cheie, unde Comisia Europeană, față de ce am găsit, nu era convinsă că se pot salva. Am strâns dovezi că pot fi terminate până la sfârșitul lunii august 2026, deci pot rămâne în componenta de împrumuturi din PNRR. (…) Acest pachet se referă la proiecte care au toate achizițiile făcute, contracte existente, lucrări în cele mai multe dintre cazuri. Unde n-am început încă vorbim de proiectele din cele 6,3 miliarde de euro (de pe componenta împrumuturi care se vor pierde – n.r.).

  • Avem deja confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta nerambursabilă. Acest obiectiv prioritar este revalidat la Bruxelles săptămâna trecută și revalidat inclusiv în discuțiile pe care le-am avut acum, când delegația Comisiei Europene a venit în România. Nu există vreun risc să avem proiecte care să nu fie îndeplinite până în august 2026. Acesta a fost mandatul cel mai important, un lucru agreat deja cu Comisia Europeană.

  • Pe componenta de împrumut, discutăm de o sumă importantă pe valul renovării – 437 milioane de euro – de suplimentarea sumelor pentru școli verzi și infrastructura universitară, transformarea digitală a administrației centrale – proiect la ADR, producția de hidrogen verde, CHP și de lanțul de baterii – proiecte inovative care au avut întârzieri –, de sistemele apă-canal și de recâștigarea a măcar 2.000 de hectare de împădurire adiționale, de menținerea integrală a obiectivului de centre comunitare integrate și de cabinete de planificare familiară, dar și de recuperare de la 5 spitale agreate că sunt fezabil de a fi finalizate până în august 2026 a încă 7 spitale.

Despre discuții viitoare cu Comisia și calendarul viitor:

  • Nu pot spune că aceste componente sunt deja obținute. Dar în discuția avută cu Comisia Europeană, ministerele de linie au adus argumentele pentru care aceste investiții sunt fezabile. A rămas că vor trimite documente adiționale. Există o apreciere din partea Comisiei Europene că anumite lucruri sunt mai fezabile decât altele – nu avem o închidere acum pe acest subiect și nici suma exactă. Până la finalul săptămânii vom pune pe masă restul dovezilor pe care le-am detaliat astăzi. Săptămâna viitoare vor avea loc ultimele discuții tehnice.

  • Vom lucre cot la cot cu Comisia Europeană să simplificăm jaloanele și țintele care urmează. Planul nostru a fost unul dintre cele mai stufoase, cu peste 500 de jaloane și ținte. În acest moment încă mai sunt vreo 378 și discutăm de o reducere semnificativă a țintelor intermediare, simplificarea descrierilor, lucruri care sunt în linie cu comunicarea Comisiei de pe 4 iunie, în care văzând anumite probleme sistemice în mai multe state membre, Comisia vine în întâmpinarea inclusiv a României cu aceste propuneri de simplificare.

  • Până la sfârșitul lunii iulie trimitem cover note cu privire la forma revizuită a PNRR, să ne încadrăm până la sfârșitul anului să depunem și să primim suma aferentă cererii de plată 4.

  • Cea mai bună veste este resetarea modului în care Comisia Europeană lucrează cu noi. Reconstruim încrederea, au fost multe lucruri pe care am promis că le facem și nu s-au întâmplat.  

Despre remedierea jaloanelor, simplificarea PNRR, rezolvarea întârzierilor și a finanțării proiectelor ce pica din PNRR:

  • Vom salva o parte din proiectele care erau considerate „moarte”, când a venit acest guvern.

  • Suntem cu acest front de lucru deschis pentru remedierea jaloanelor suspendate din cererea de plată 3, incluzând reforma pensiilor speciale.

  • Vorbim cu Comisia, pe simplificare, despre toate proiectele care nu au început încă, care au avut probleme de achiziții. Sunt segmente de autostradă – nu din progres fizic, ci din probleme de achiziții publice. Este vorba nu de eliminarea completă a țintei respective, ci în reducerea ambiției de la un număr mai mare de metri pătrați, de kilometri, pentru că nu au fost demarate proiectele la timp. (…) Căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele prioritare din A7 și A8 care nu mai sunt prinse în PNRR. Vestea bună, au rămas segmente pe care le finanțăm acum integral, cu tot cu componenta națională, pentru că putem împinge finalizarea lor.

  • Avem mai multe tipuri de stadii (la proiectele care vor pica din PNRR): unde avem semnate doar contractele și nu se întâmplă nimic pe ele, acolo mai bine închizi contractele și aștepți să vezi altă sursă de finanțare. Dar sunt și proiecte mature, care sunt în implementare sau care poate de abia au început dar sunt cruciale pentru modernizarea țării. De exemplu loturile de pe A7 și A8 care sunt cruciale. Am vorbit deja cu Ministerul de Finanțe, al Dezvoltării, vom avea un mecanism de prioritizare și de găsire a surselor alternative de finanțare. Avem politica de coeziune, fondul de modernizare, avem Banca Europeană de Investiții. (…) Verificăm spațiul fiscal și cum plasăm toate celelalte proiecte.

  • În ce privește problemele de achiziții, este vorba de nerespectarea regulamentului european de achiziții publice, adică anumite erate la aceste achiziții nu au fost publicate în Jurnalul Oficial al UE. (…) Sunt mai multe situații (nu doar metroul de la Cluj), au fost mai multe cazuri de proiecte unde s-a întâmplat acest lucru. (…) În anumite cazuri au fost depuse chiar contestații. În momentul în care am preluat mandatul, nici măcar la nivel tehnic nu mai exista punere în discuție a acestor situații, se discută din august 2024, ele au fost mai mult sau mai puțin recunoscute public, rolul meu este doar să constat că au existat aceste comunicări din partea română pentru a convinge că lucrurile poate totuși au altă interpretare, dar concluziile din partea Comisiei și fără argumente adiționale din partea autorităților române pe care le-am găsit la preluarea mandatului sunt că aceste proiecte nu pot fi considerate că îndeplinesc toate condițiile regulamentelor europene.

Despre credibilitate și traiectoria fiscală:

  • Problema de credibilitate (cu Comisia) este sistemică. Trebuia să facem lucruri începând cu anul 2021 și până astăzi și nu le-am făcut la timp. Comisia dorește să vadă care este progresul fizic al proiectelor, al zonei de finanțare de care discutăm. Sunt lucruri firești. Rolul meu este să mă asigur că au toate avizele și dovezile (de la primării și instituții) pentru stadiile fizice. Mai ales că 3 ani de zile nu ai făcut prea multe lucruri și acum zici că în 12 luni termini, dar dialogul este deschis și amiabil.

  • O altă veste importantă: echipa Comisiei Europene ne-a confirmat și aici și la Bruxelles că pachetul fiscal 1 și pachetul 2, care urmează, sunt găsite a rezolva problema traiectoriei fiscale, dacă sunt implementate, ceea ce este asumarea acestui cabinet. Este o veste foarte bună.  

(Citește și: ”Planul Guvernului de a salva PNRR: încă sunt șanse pentru absorbția integrală a fondurilor nerambursabile; calendarul – renegociat)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: