investitii romania

Economiștii Băncii Transilvania prognozează o creștere economică de 1,67% din PIB a economiei României în 2026, bazată pe cinci factori structurali, respectiv investițiile naționale și europene, revenirea industriei, forța TIC, stabilizarea moderată a consumului și echilibrul extern mai...
29 ianuarie, 2026
Așa-numitele birouri familiale de investiții (family offices), entități financiare private a căror strategie vizează maximizarea randamentelor pentru investitori, au un impact din ce în ce mai mare asupra finanțelor globale, investițiilor și dezvoltării economice, arată un studiu realizat...
24 noiembrie, 2025
Compania germană Diehl Aviation, producător de echipamente aerospațiale, a anunțat miercuri extinderea prezenței în România printr-o nouă unitate de producție situată în Craiova. Construcția unității de producție, ce va acoperi 12.000 mp dintr-un teren de 33.500 mp, urmează...
30 iulie, 2025
Există un sentiment foarte bun vis-à-vis de România și o încredere mult îmbunătățită în toate mediile investiționale, a declarat, joi, șeful Trezoreriei din Ministerul Finanțelor, Ștefan Nanu (foto), în cadrul unui eveniment ce a marcat intrarea la tranzacționarea la...
17 iulie, 2025
Segmente din Autostrada Moldovei (A7 Sud-Nord) și Autostrada Unirii (A8 Est-Vest), cele mai importante obiective de infrastructură mare pentru regiunea Moldovei, dar și proiecte de infrastructură feroviară au fost eliminate din PNRR, din cauza unor probleme la procedurile...
15 iulie, 2025
Guvernul are confirmarea faptului că România nu va pierde niciun euro din componenta granturilor nerambursabile din PNRR, a anunțat marți ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. Acesta a adăugat precizând că nu...
15 iulie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: