Un val neobosit de optimism mătură piața cripto, evaluată la aproape 4 trilioane de dolari, alimentat de o frenezie de inițiative politice la Washington care accelerează integrarea acesteia în finanțele reglementate, potrivit Bloomberg.
Aprobarea unei legi istorice a SUA privind stablecoin-urile, dar și avântul legislativ mai larg au conferit sectorului o nouă legitimitate, ducând la creșterea prețurilor și la reaprinderea apetitului pentru risc pentru activele digitale.
Reapar semnale de reimplicare a investitorilor de retail
Aplicația Coinbase a urcat pe locul 5 în categoria Finanțe a Apple, de pe locul 25 cu o lună înainte, potrivit datelor furnizate de Sensor Tower. Căutările pe Google pentru “Bitcoin” sunt în creștere.
Grupurile de pe Telegram și forumurile de pe Discord au fost animate în timpul „Săptămânii Cripto” de la Washington – o ofensivă politică minuțios orchestrată care a culminat cu semnarea de către președintele Donald Trump a primei legislații majore din SUA privind stablecoin-urile.
Această explozie de vizibilitate, totuși, maschează o realitate mai complexă despre cine generează, de fapt, fluxurile din piață.
Deși interesul consumatorilor revine, arhitectura actualului raliu este clar instituțională
Deținătorii mari – cei care controlează 10.000 de Bitcoin sau mai mult – au achiziționat aproximativ 47.000 de monede înainte de atingerea maximului istoric al Bitcoin de aproximativ 123.000 dolari pe 14 iulie, potrivit datelor de la 10x Research. De atunci, acești mari deținători au început să își reducă expunerile, contribuind la o corecție a prețului în jurul valorii de 118.600 dolari. O mare parte din această reimplicare a început acum aproximativ o lună, după IPO-ul spectaculos al emitentului de stablecoin-uri Circle Internet Group Inc., potrivit lui Chris Rhine, șeful diviziei de strategii active lichide la Galaxy Digital.
„I-a încurajat pe toți investitorii să revină – de la retailul mic la marile instituții”, a spus Rhine. „Avem instituții care ne sună acum, întrebând cum să se poziționeze în jurul stablecoin-urilor. Sentimentul de urgență este prezent”, susține Rhine.
Totuși, acest sentiment nu se traduce (încă) în indicatorii clasici – cel puțin nu în rezultatele trimestriale. Coinbase Global Inc., care urmează să raporteze pe 31 iulie, probabil a înregistrat o scădere a volumului de tranzacționare cu 44% în T2 față de T1 și cu 3% față de anul trecut, potrivit Oppenheimer & Co. Descărcările aplicației Coinbase Wallet, redenumită recent, au scăzut cu 51% de la un trimestru la altul, cu declinuri similare observate și în cazul altor exchange-uri importante, potrivit Sensor Tower.
Mult din atenția speculativă care era odată direcționată către token-uri s-a mutat în altă parte. Analiștii notează că investitorii de retail s-au orientat spre acțiuni legate de inteligența artificială și nume adiacente cripto. Unii participanți de retail au ieșit complet din piață, invocând preocupări macroeconomice și tarifele din „Ziua Eliberării”, a spus analistul Oppenheimer, Owen Lau.
Companiile care dețin Bitcoin în trezorerie și administratorii de active absorb acum fluxurile care altădată treceau prin portofele individuale
Ceea ce dezvăluie raliul recent este o schimbare mai profundă în ceea ce privește cine determină mișcările de preț – și de ce contează asta, punctează jurnaliștii străini.
Companiile care dețin Bitcoin în trezorerie și administratorii de active absorb acum fluxurile care altădată treceau prin portofele individuale. Retailul nu a dispărut, dar influența sa este mediată prin produse structurate, nu prin activitate directă în piață, scriu ei.
Susținătorii implicării instituționale mai largi susțin că firmele financiare consacrate oferă lichiditate necesară, reduc volatilitatea și asigură un comportament mai previzibil. Ei consideră profesionalizarea drept o condiție necesară pentru integrarea cripto în piețele globale de capital.
Scepticii susțin că o instituționalizare excesivă riscă să submineze principiile fondatoare ale cripto
O piață dominată de ETF-uri și intermediari reglementați ar putea estompa energia participativă care a alimentat adopția timpurie. Există, de asemenea, îngrijorări că inovația și accesul liber ar putea avea de suferit pe măsură ce capitalul migrează spre vehicule închise.
Pentru claritate, fluxurile către ETF-uri nu sunt exclusiv instituționale. Interesul de retail persistă, deși prin canale de consultanță și brokeraj. ETF-urile spot pe Bitcoin au atras aproximativ 19 miliarde de dolari anul acesta, ceea ce evidențiază cererea din ambele clase de investitori. Totuși, controlul și participarea nu sunt sinonime – și din ce în ce mai mult, centrul de greutate pare să se afle la alocatori.
(Citește și: ”Bursa din Londra ia în calcul lansarea tranzacționării continue – Marile burse americane se îndreaptă deja spre modelul Bitcoin, care permite tranzacții 24/7”)
***