6 octombrie, 2025

Mary Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi au primit luni Premiul Nobel pentru Medicină 2025 pentru descoperirile lor fundamentale legate de toleranța imunitară periferică. Laureații au identificat „gardienii sistemului imunitar”, celulele T regulatoare, care împiedică celulele imunitare să ne atace propriul corp, conform anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia.

Descoperirile laureaților au dat naștere domeniului toleranței periferice, stimulând dezvoltarea tratamentelor medicale pentru cancer și boli autoimune. Acest lucru poate duce, de asemenea, la transplanturi mai reușite. Mai multe dintre aceste tratamente sunt în prezent în fază de studii clinice.

Mary E. Brunkow (n. 1961) este o bioloagă americancă, în prezent Senior Program Manager la Institute for Systems Biology, Seattle, SUA.


Fred Ramsdell (n. 1960) este un imunolog american, în prezent Scientific Advisor în cadrul Sonoma Biotherapeutics, San Francisco, SUA.

Shimon Sakaguchi (n. 1951) este un imunolog japonez și profeser emerit la Immunology Frontier Research Center, Osaka University, Japonia.

În fiecare zi, sistemul nostru imunitar ne protejează de mii de microbi diferiți care încearcă să ne invadeze organismul. Aceștia au aspecte diferite, iar mulți dintre ei au dezvoltat similitudini cu celulele umane ca formă de camuflaj.

„Descoperirile lor au fost decisive pentru înțelegerea modului în care funcționează sistemul imunitar și a motivului pentru care nu dezvoltăm cu toții boli autoimune grave”, spune Olle Kämpe, președintele Comitetului Nobel.

Shimon Sakaguchi a făcut în 1995 prima descoperire cheie. La acea vreme, mulți cercetători erau convinși că toleranța imunitară se dezvolta numai datorită eliminării celulelor imune potențial dăunătoare din timus, printr-un proces numit toleranță centrală.


Sakaguchi a demonstrat că sistemul imunitar este mai complex și a descoperit o clasă de celule imune până atunci necunoscută, care protejează organismul de bolile autoimune.

Mary Brunkow și Fred Ramsdell au făcut o altă descoperire importantă în 2001, când au prezentat explicația pentru care o anumită specie de șoareci era deosebit de vulnerabilă la bolile autoimune.

Ei au descoperit că șoarecii aveau o mutație într-un genă pe care au numit-o Foxp3. De asemenea, au demonstrat că mutațiile în echivalentul uman al acestei gene provoacă o boală autoimună gravă, IPEX.

Doi ani mai târziu, Shimon Sakaguchi a reușit să facă legătura între aceste descoperiri. El a demonstrat că gena Foxp3 controlează dezvoltarea celulelor pe care le identificase în 1995.

Aceste celule, cunoscute acum sub numele de celule T reglatoare, monitorizează alte celule imune și se asigură că sistemul nostru imunitar tolerează propriile țesuturi.

(Citește și: Nobelul pentru Medicină 2024, acordat pentru descoperirea microARN și a rolului acestuia)


****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: