Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri că Termoenergetica datorează ELCEN între 400 și 500 de milioane de lei, nu 1,18 miliarde, iar banii provin dintr-o serie de regularizări care trebuie făcute între operatorii economici, transmite Agerpres.
El a atras atenția și asupra faptului că, potrivit proiectului de buget elaborat de coaliția de guvernare, Primăria Capitalei ar urma să primească 4 miliarde de lei în 2025, o sumă cu un miliard de lei mai mică față de anul anterior, ceea ce ar putea ridica probleme cu achitarea sumelor scadente către ELCEN.
„Datoria (către ELCEN) nu este de un milliard. De 15 ani, primarii Bucureștiului doresc să preia CET-urile în administrarea lor. Pentru asta, e nevoie de niște bani, dar împărțirea bugetului este defectuoasă. De asta, în iunie anul trecut am propus bucureștenilor o centralizare a bugetului la Primăria Capitalei, care ar fi permis în sfârșit să rezolvăm tipul acesta de probleme. Fiind două companii, fiecare dintre ele trebuie să își avizeze tariful la ANRE. Între momentul în care își avizează ELCEN tariful la ANRE și momentul în care avizează Termoenergetica se scurg de obicei două luni. Nu există corespondență între tarife, trebuie făcute regularizări”, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută la sediul PMB.
Termoenergetica este subordonată Primăriei Municipiului București și furnizează căldură și apă caldă în Capitală
„Din tot mecanismul acesta, din necorelare între datele la care oamenii plătesc factura și acești operatori economici care își facturează între ei, trebuie făcute niște regularizări, care țin de un audit. În linii mari, noi datorăm vreo 400 – 500 de milioane de lei către ELCEN, pe acest circuit – unele le datorăm noi către Termoenergetica, altele de la Termoenergetica către ei. Noi cu facturile suntem la zi, dar acele regularizări, care sunt foarte complicat de făcut, trebuie făcute și încet-încet stinsă acea datorie. Anul trecut am plătit 2,6 miliarde de lei la transport și termie. Acum, că o să avem 4 miliarde, și nu 5, mi-e greu să cred că o să putem să scoatem de undeva banii aceștia”, a mai explicat edilul general.
ELCEN a transmis miercuri că datoria Termoenergetica către ELCEN, reprezentând facturi neachitate aferente lunilor de consum martie-decembrie 2024, ar fi depășit 1,18 miliarde lei și pune în pericol investițiile în centrale noi.
(Citește și: Guvernul activează mecanismul ce obligă PMB să plătească treptat datoria către Termoenergetica)
***