Cine ține în mână volanul (NE)Digitalizării României. ”Există progrese. Dar: …”

Titlul e o parafrază după întrebarea pusă de Robert Berza, directorul Edge Institute, la evenimentul organizat de Conferințele CDG marți, la Comisia de Tehnologie a amerei Deputaților.
”Cine ține în mână volanul digitalizării României” însemnând, aici, concluzia studiului pe care Institutul l-a făcut cu experții campioanei europene la digitalizare (Estonia), si care presupune existența unui ”creier” politico-administrativ vizionar, competent și determinat să atingă obiective – chiar la nivelul unui vicepremier care doar cu asta să se ocupe. 
Conferința ”Un cincinal de digitalizare – unde au ajuns Statul și Economia? Dar industruia IT” a ”scanat” gradul digitalizării României – aflate în urma nu doar a suratelor ei din Vestul UE, ci chiar a Bulgariei, a Albaniei, a Serbiei, ba chiar a Republicii Moldova: boardul strategiilor și implementărilor acestora e chiar mai atomizat decât acum 2-3 ani – nemaivorbind de anul 2020, în care pandemia a constrând atât statul cât și companiile să ia în serios digitalizarea. 

În timp ce oficialii au admis existența unor ”probleme obiective” de care se izbește digitalizarea (inclusiv contractele cu dedicație), jucătorii din industria IT au venit cu lista de probleme care nu-și găses soluții nici după mari presiuni: cercul restrâns de companii care au acces la contracte, comenzile depășite tehnic pe care le cere statul, caietele de sarcini construite anapoda, incompetența celor care evaluează ofertele, incapacitatea generală a administrației de-a face din ecosistemul IT un partener – totul pe fondul intrării în epoca Inteligenței Artificiale, în care dacă nu ai o infrastructura IT performantă zbori de pe hărțile care contează.
Discuțiile au fost directe, fără eufemisme, uneori mai ferme – ceea ce ne-am dorit și noi, ca organizatori.
Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

Mai jos, intervențiile speakerilor,
iar în zilele următoare vom veni cu temele mult mai aplicate ale fiecăruia dintre ei, în format video, text și documente.
(C. Grosu)

***

Lista speakerilor:

Radu-Nicolae MIHAIU, Președinte, Comisia pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor, Camera Deputaților

Cătălin VASILE, Consilier AI – Compartiment Inteligență Artificială și Tehnologii Emergente.
Direcția Generală Comunicatii Electronice, Politici și Strategii în Digitalizare

Pavel POPESCU, Vicepreședinte, ANCOM – Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații

Andrei NICULAE, Vicepreședinte, ADR – Autoritatea pentru Digitalizarea României

Diana-Alisa PAȘAVEL, Expert accesare fonduri, implementare și administrare proiecte securitate cibernetică, DNSC – Directoratul Național de Securitate Cibernetică

Robert BERZA, Director Executiv, Edge Institute

Edward CREȚESCU, Președinte, ANIS – Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii

Cristian ROȘCA, Account Executive – Google Cloud – Public sector CEE

Alexandru LǍPUŞAN, CEO & Co-fondator Zitec

Mihai MATEI, CEO Essensys

Cristian PELIVAN, Director Executiv, ARMO – Asociația Română a Magazinelor Online

***

Radu Mihaiu, președinte Comisia IT&C din Camera Deputaților: Avem o problemă reală în a evalua oferte pentru digitalizarea administrației. Avem prea puțini specialiști care înțeleg tehnic diverse lucruri

Lipsa de cunoștințe tehnice a angajaților din administrația publică însărcinați cu evaluarea ofertelor depuse de companiile private pentru proiectele de digitalizare scoase la licitație reprezintă o barieră în calea dezvoltării serviciilor digitale, susține Radu Mihaiu, președintele Comisiei pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor din Camera Deputaților.

„Statul nu trebuie să implementeze. Avem oameni extraordinar de buni în piața privată să implementeze lucruri, însă statul trebuie să aibă specialiști capabili să evalueze oferte. Avem o problemă reală în a evalua oferte; avem prea puțini specialiști care înțeleg tehnic diverse lucruri. Vă pot da un exemplu pe care l-am avut în calitate de implementator mai degrabă”, a declarat Radu Mihaiu.

Fostul primar al Primăriei Sectorului 2 a dat un exemplu despre o situație întâmpinată în timpul procesului de refacere a site-ului web a instituției.

„Am vrut să refac site-ul primăriei pentru că, îmi spuneam în acel moment, dacă vrei să îngropi un mort undeva, pe site-ul primăriei nu-l găsește nimeni. Toate informațiile necesare cetățenilor există pe site, însă sunt imposibil de găsit. Am zis să căutăm în piața privată cum putem să refacem interfața, practic servicii de user experience și user interface. Am scris un caiet de sarcini împreună cu piața, toți actorii relevanți invitați la masă, am lansat licitația și la acea licitație a participat o firmă care nu participase la nimic. A zis: „Dom’le, eu îndeplinesc toate condițiile astea, am făcut în viața mea user experience și user interface” și când i-am cerut să demonstreze acest lucru, am primit hârtie de la un minister că a făcut cândva o bază de date de back-end și că acolo a făcut și user interface. Și cei din primărie care făceau evaluarea acelor oferte au zis: „Dom’le, dacă zice ministerul că a făcut, cum pot eu să zic că n-a făcut user interface?” Ce spun eu este că noi nu avem oameni în executiv capabili să evalueze, să facă diferențele între soluțiile tehnice, și asta pentru că nu putem să-i plătim suficient de bine. Noi, ca stat, avem nevoie ca în aceste instituții să fie oameni capabili să înțeleagă despre ce este vorba într-o ofertă sau alta, și asta nu avem”, a precizat el.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Aș vrea să încep prin a spune că frenezia digitalizării a început de mai demult, un pic decât 2020. Industria IT a crescut în permanență în România; unii ar spune în ciuda statului, alții ar spune pentru că statul nu și-a băgat coada mai mult decât e cazul. Poate ar trebui să ținem cont de ambele. E clar că este un vector de schimbare major, pentru că industria de IT este conectată cu precădere la sistemul din Vest mult mai bine și înțelege mult mai bine conceptele noi pe care statul român încă se străduiește să le cuprindă.

• Suntem în Parlamentul României, suntem în Comisia de tehnologie a informației și aș vrea să vă spun că statul român stă bine la digitalizare. Potrivit unui raport Edge Institute, nu stăm chiar foarte bine. Pe o scară de la unu la zece, digitalizarea în România se află la 3,2. Deci nu stăm bine. Statul român nu stă bine la digitalizare și sunt diverse motive pentru care nu stăm bine. Aș vrea să le menționez, o parte. În primul rând, cred că digitalizarea în acest moment suferă de lipsă de atenție coordonată a statului român. Este împărțită în prea multe direcții strategice la nivel de implementare. Cred că în acest moment sunt actori extraordinar de importanți care au viziuni despre digitalizare diferite. Avem, pe de o parte, Ministerul Afacerilor Interne care gestionează identitatea digitală, dar avem și Autoritatea pentru Digitalizarea României care gestionează identitatea digitală, și avem ANAF sau Ministerul de Finanțe care gestionează identitatea digitală a contribuabililor. Sunt trei instituții care văd identitatea digitală foarte diferit, fiecare prin propria lupă, fiecare din propriul punct de vedere.

• Sunt de acord cu una dintre concluziile pe care le-am văzut în raportul Edge, că pentru ca digitalizarea să se miște într-o direcție mai bună, avem nevoie de o reprezentare politică mai serioasă la nivel guvernamental care să poată coordona toate aceste lucruri. Sunt ministere extraordinar de importante, cu portofolii foarte grele care gestionează digitalizarea, iar coordonarea acestora, alinierea pe o strategie, trebuie să fie făcută de către cineva care să aibă inclusiv autoritatea politică și decizională de a mișca lucrurile mai departe. Suntem la cinci ani de 2020, de o criză teribilă pe care întreaga omenire a suferit-o și care, pentru digitalizare, a însemnat dezvoltarea de servicii noi pentru piață, dar pentru statul român a însemnat foarte mult și a însemnat foarte mult că am văzut că putem să nu mai mergem la ghișeu. Statul român a fost speriat de mersul la ghișeu pentru că eram în pandemie și a acceptat faptul că… la instanțe se pot depune diverse documente electronic, la ghișeul de la primărie sau la alte ghișee se pot primi documente electronic. Sigur că au început oamenii să creadă că digitalizarea înseamnă să avem o hârtie pe care a semnat-o toată lumea holograf și după aceea o scanăm și o punem online. Sigur că și acesta este un pas, dar este un prim pas de înțelegere a digitalizării. Am trecut mai departe de acest lucru.

• Tot în 2020, în mult hulitul PNRR, au fost prinși foarte mulți bani pentru digitalizare. Se vorbește de cloudul guvernamental. Vorbesc oameni care nu știu ce e un cloud, ce ar trebui să fie acolo, cum ar trebui să funcționeze lucrurile astea. Poate e bine că se conștientizează lucrurile. În același timp, la nivel de implementare suntem în urmă. ADR are prea puțini specialiști IT; este o realitate pe care trebuie să o abordăm. Avem specialiști în fonduri europene, specialiști în achiziții publice, dar în digitalizare și IT nu prea sunt la ADR.

• Din poziția de președinte al Comisiei pentru tehnologia informației, vă pot spune că rolul acestei comisii este mai degrabă tehnic. Disputele politice în interiorul comisiei sunt extrem de rare. De obicei, discuțiile sunt relativ tehnice, iar rolul pe care voi încerca să-l impun prin aceste comisii este acela de a nu face rău. Asta vom face. Partea de implementare este însă cea care ne lipsește cel mai mult. Aici vom discuta care sunt barierele în implementare. Pe o parte, le știu și eu și ce se poate face din punct de vedere al legislației pentru a reuși să punem în valoare talentul extraordinar pe care îl are România în IT și digitalizare, să încercăm să creăm unicorni, nu doar plecând în Statele Unite. Este important să facem acest pas de a crea un ecosistem de încredere și aici, în România. Suntem corelați cu Comisia Europeană; sigur că avem în față provocări referitoare la AI, e de văzut cum le gestionăm. Cred că putem face acești pași și, cu buna credință pe care o văd, cu mai mult sprijin, focus și viziune guvernamentală, se pot face mai multe lucruri decât s-au făcut anterior.

Q&A

• Aș spune că în acest moment nu cred că lipsește cadrul legislativ pentru a face această interconectare. Cadrul legislativ există; e nevoie de mai multă capacitate de implementare. Pentru combaterea evaziunii fiscale s-au creat tot felul de instrumente: e-TVA, e-factură, e-transport, toate aceste sisteme care există. Din punct de vedere tehnic, ele trebuie să funcționeze ca interconectare. Una dintre problemele mari pe care le are statul român în ceea ce privește digitalizarea este nivelul de salarizare pe care îl poate oferi statul specialiștilor în tehnologia informației. Statul nu poate concura cu piața privată în ceea ce privește salariile pentru funcționarii publici și pentru cei care implementează aceste lucruri, pentru că statul funcționează în acest moment pe salarizare unică. Un dezvoltator software se duce la jumătate — sunt optimist — poate chiar mai puțin de jumătate față de cât se plătește de către industria privată. Este o problemă reală, dar și aici se pot găsi soluții. Se pot angaja specialiști în afara schemei, inclusiv la guvern, care să fie plătiți mai bine. Există instrumentele legale; este nevoie de mai multă implicare și drive politic în implementare și execuție.

• În prioritățile Comisiei pot să vă spun că sunt câteva lucruri importante. Apare foarte des în discuție partea aceasta de majorat digital. Este o chestiune importantă de reglementare pe care o să discutăm. Există multe păreri pro și contra diverselor soluții; avem două proiecte în Parlament în acest sens. Prevenirea conținutului creat de către boți, de către entități non-umane pe rețelele de socializare. O altă temă importantă, pe care o studiez și intenționez ca în următoarea sesiune parlamentară să depun un proiect de lege, este domiciliul digital, un lucru care mie mi se pare esențial pentru comunicarea pe care o poate avea statul român cu contribuabilul, pentru că în acest moment nu este suficient de clar.

• Statul nu trebuie să implementeze. Avem oameni extraordinar de buni în piața privată să implementeze lucruri, însă statul trebuie să aibă specialiști capabili să evalueze oferte. Avem o problemă reală în a evalua oferte; avem prea puțini specialiști care înțeleg tehnic diverse lucruri. Vă pot da un exemplu pe care l-am avut în calitate de implementator mai degrabă.

• La Primăria Sectorului 2, când eram primar, am vrut să refac site-ul primăriei pentru că, îmi spuneam în acel moment, dacă vrei să îngropi un mort undeva, pe site-ul primăriei nu-l găsește nimeni. Toate informațiile necesare cetățenilor există pe site, însă sunt imposibil de găsit. Am zis să căutăm în piața privată cum putem să refacem interfața, practic servicii de user experience și user interface. Am scris un caiet de sarcini împreună cu piața, toți actorii relevanți invitați la masă, am lansat licitația și la acea licitație a participat o firmă care nu participase la nimic. A zis: „Dom’le, eu îndeplinesc toate condițiile astea, am făcut în viața mea user experience și user interface” și când i-am cerut să demonstreze acest lucru, am primit hârtie de la un minister că a făcut cândva o bază de date de back-end și că acolo a făcut și user interface. Și cei din primărie care făceau evaluarea acelor oferte au zis: „Dom’le, dacă zice ministerul că a făcut, cum pot eu să zic că n-a făcut user interface?” Ce spun eu este că noi nu avem oameni în executiv capabili să evalueze, să facă diferențele între soluțiile tehnice, și asta pentru că nu putem să-i plătim suficient de bine. Noi, ca stat, avem nevoie ca în aceste instituții să fie oameni capabili să înțeleagă despre ce este vorba într-o ofertă sau alta, și asta nu avem.

• În acest moment există posibilitatea de a angaja; dacă nu mă înșel, există și un departament la nivelul SGG sau la nivelul Cancelariei pentru a angaja acești oameni. Sunt plătiți la nivel de 4.000-5.000 de euro pe lună, salariu net, ceea ce aș zice că este acceptabil pentru cineva din piață cu această expertiză care își dorește să facă lucruri. Probabil că în privat ar putea câștiga mai mult, dar cred că nu ar fi un obstacol de netrecut să lucreze la Guvern pe acești bani. Una dintre concluziile raportului Edge Institute este că avem nevoie de acest CIO (chief information officer). Din punctul meu de vedere, ar trebui să aibă puterea politică de a coordona diverse viziuni ale unor ministere extraordinar de puternice și încăpățânate. Avem nevoie să se coordoneze Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei și Digitalizării, ADR, nemaivorbind de instituții ale statului român care se află în poziția de servicii secrete cu atribuții în domeniul digitalizării. Din acest punct de vedere, e nevoie de o persoană cu o putere politică semnificativă, care să fie și autoritate. Ar trebui să aibă o putere de viceprim-ministru. Instrumentele legale există.

• Există acești bani, care sunt de multe ori administrați de persoane care nu au avut legătură și nu știu cum ar trebui să fie angajați oamenii cu expertiză în tehnologia informației. Decidenții nu știu să folosească banii în acest fel și atunci este posibil să folosească banii din asistență tehnică pentru a cere expertiză de la cineva care a auzit că a lucrat în IT și posibil să fi făcut depanare la o imprimantă cândva. Administrația publică din România nu are încă suficientă expertiză pentru a ști pe cine să angajeze. Bani există; avem extraordinar de mulți bani în PNRR, mult mai mulți decât poate România să cheltuiască în mod onest. În acest moment, dacă e să fim corecți și onești, statul român, prin muntele de bani pe care îl duce în digitalizare, creează o competiție pentru a merge să iei fonduri publice pentru a livra ceva ce aproape sigur nu va putea fi evaluat corect. Asta creează un know-how mai mare al administrației publice înspre ceea ce înseamnă digitalizare. Digitalizare în administrația publică nu mai înseamnă trei furnizori, cum însemna înainte. Și iată că ajungem să folosim și roboți în administrația publică, ajungem să înțelegem și cum se fac caiete de sarcini. Se discută modificări ale legii achizițiilor publice, tocmai pentru a ajusta ce înseamnă achizițiile publice în IT, pentru că nu sunt la fel ca a cumpăra șapte mașini și trei drujbe. Realitatea este că la nivelul acela de decizie locală a statului nu există suficientă expertiză.

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: Dacă statul nu își propune o strategie la cel mai înalt nivel, România nu va exista pe harta AI

România nu există la ora actuală pe harta AI, în ciuda potențialului pe care l-ar avea, a avertizat Pavel Popescu, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), precizând că o strategie serioasă de țară în această direcție, la pachet cu un angajament solid de cofinanțare ar putea stârni interesul giganților tehnologici pentru piața locală.

„Dacă am vedea un anunț de genul Guvernul României alocă un miliard cofinanțare, 500 de milioane cofinanțare pentru un Gigafactory, sub rezerva rezolvării problemei cu energia – atunci am putea să vedem că cineva, un CEO Nvidia sau cineva din OpenAI sau Grok vine în mod natural către tine, pentru că astăzi nu sunt în regiune astfel de anunțuri. Fără un anunț de bun simț că statul român, la cel mai înalt nivel, decide ca strategie de țară să existăm pe această hartă a AI-ului, nu vreau să ne mințim că cineva va păși pe aici; nu vor veni Elon Musk și Sam Altman în România. Ține strict de decizie politică”, a declarat Pavel Popescu.

România a transmis Comisiei Europene un proiect pentru construirea unei giga fabrici AI pe teritoriul țării. Proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locații: Cernavodă (Faza I) și Doicești (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală și acces la conectivitate internațională de înaltă capacitate.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Acum nouă ani am intrat prima dată în această sală și am stat vreo șapte ani și ceva. Este hilar cum, la aproape nouă ani, discutăm despre fix aceleași lucruri, despre cum cel mai mare proiect de digitalizare al României este ghiseul.ro, care este o inițiativă privată, nicidecum a statului român, de care statul s-a agățat așa, în momente de disperare. Discutăm încă de salarizarea din IT, discutăm de cloud, care, cu tot respectul, cloudul este… nu știu cu ce instrument de pe vremea bunicii mele aș putea să-l compar. Nimeni nu mai vorbește astăzi despre cloud decât sporadic.

• M-aș opri asupra unui val numit AI, care va schimba termenii în care discutăm despre digitalizare și, desigur, specific nouă românilor, am început să ne batem cu pumnii în piept ce proiecte senzaționale face România, neacceptând ideea că România nu există pe această hartă. Sper să apărem acolo în vreun fel.

• În 2020 s-a petrecut o mare greșeală din punct de vedere politic, în opinia mea, și am să o spun acum, pentru că partidul din care făceam parte a luat această decizie, și anume desființarea Ministerului Digitalizării, care, așa cum e el și astăzi, un siloz învechit, avea totuși atunci calitatea, funcția de a concentra tot ceea ce însemna acest subiect într-o clădire. Aveai un soi de one stop shop, știai unde să te duci. Odată cu desființarea acestui minister pe criterii de „hai să facem economie”, s-au întâmplat o serie de lucruri negative, și anume faptul că s-au disipat aceste funcții din cadrul ministerului în diferite locuri. S-au întâmplat și lucruri bune; așa a apărut Directoratul Național de Securitate Cibernetică, fostul CERT, care, din prisma puterii politice, a primit o promovare la nivel de prim-ministru.

• E un exemplu amuzant și trist în același timp. DNSC-ul s-a reinventat și și-a triplat salariile dintr-un motiv foarte simplu: telefoanele unor demnitari români au fost sparte pe WhatsApp și site-ul Camerei atacat. Toată lumea s-a întrebat ce facem cu buletinele celor care ne conduceau și cu WhatsApp-urile. La o discuție cu liderul deputaților PSD de atunci, Freddie Simonis (Alfred‑Robert Simonis, n.r.), am zis „hai să facem ceva” și am trecut Legea DNSC, care stătea în Parlament de un an și jumătate, doi ani. Am triplat salariile, care erau absolut ridicole: entry-level securitate cibernetică, 2.200 de lei net. Nu că prin această triplare s-ar fi întâmplat ceva major, dar cu puțin noroc mai reușești să angajezi doi, trei oameni.

• Rolul serviciilor. Paradoxal vorbind, pentru că toată lumea crede că e invers, această idee cu DNSC-ul a venit și din zona serviciilor, pentru că exista această stigmă cum că SRI-ul e în toate, SRI-ul controlează device-uri, telefoane, calculatoare. Cu această ocazie s-a tranșat și discuția între ceea ce înseamnă securitate cibernetică civilă și zona de securitate națională, pentru că a fost stupid ca ani de zile să trimitem SRI-ul să intervină la Spitalul din Onești, că a avut loc un atac cibernetic.

• Tot în această Comisie, semnătura electronică digitală disponibilă în spațiul public pentru administrația publică a fost făcută, s-a născut la inițiativa STS-ului, desigur după o luptă cu piața, care nu înțelegea că nu poți să vinzi o semnătură electronică în România la 50 de dolari, 45 de euro. Mai bine vinzi zece milioane la zece euro. Un lucru care a schimbat, cel puțin în spațiul public, modul în care semnăm documente. Noi, la ANCOM, din decembrie 2023, am intrat în acest program pilot și 99,99% din documente se semnează integral electronic, cu un token și o tabletă. Insular, lucruri bune încet-încet se întâmplă.

• Da, în pandemie, toată lumea spunea că este imposibil ca și companie să relaționezi cu ANAF-ul în mod digital; poți, persoană fizică, dar companie nu. În pandemie nu mai puteai să mergi la ghișeu și statul român a realizat că trebuie să încaseze taxele de la companii. Înainte, știți cum se încasau taxele la ghișeu: te umilea funcționarul public. Au realizat atunci că nu se pot încasa banii la buget. Evident că s-a executat cineva de la ghiseul.ro sau noua înființată instituție ADR, și am reușit să transformăm capacitatea platformei de a încasa și în baza unui CUI, nu doar a unui CNP. Asta era toată chestiunea tehnică. Astea sunt lucrurile micuțe care s-au întâmplat în ultimii opt-nouă ani. Mai avem un cazier judiciar. Se economisesc mult ore în trafic, o chestiune mică, dar cu impact mare.

• Dacă intrăm în zona de proiecte de digitalizare, mediul privat nu are loc în România. În fiecare săptămână ne lăudăm cu zeci de proiecte care au fost implementate, 300 de milioane de euro, 500 de milioane de euro.

• România nu are capacitatea de a înțelege că nu trebuie să existe o frică în a face proiecte de digitalizare cu mediul privat. Într-adevăr, până la discuția de corectitudine a caietelor de sarcini, până la discuția de evaluare făcută de experți pe care îi putem angaja pe 5.000 de euro, nu există acest reflex. Există acest reflex de teamă a decidentului politic. Ce ministru semnează mâine un parteneriat cu Google, cum face orice țară din lume, de la SUA până la Israel? E discuția clasică: „sunt datele mele”. Paradoxal, orice serviciu din orice țară, când face un astfel de parteneriat, are locul lui acolo, intră fără nicio problemă, are acces la date în caz de ceva. Asta a fost o pseudo-problemă în țara noastră. Problema noastră a fost că câțiva abonați la contracte au perpetuat mentalitatea asta de „hai mai încercăm o dată, mai băgăm o fisă” și e un dezastru, în sensul că de 20-25 de ani facem chestia asta și, la sfârșitul zilei, nu putem să facem două baze de date să comunice între ele. E penibil. Moldova face asta, Bulgaria face asta. Africa face asta. Dacă vă duceți în Nigeria, it blows your mind. Nu știu, Namibia. Am aterizat în Namibia, m-am speriat: noi suntem atât de deconectați de realitatea a ceea ce se întâmplă. Trăim din clișeele acestea: cel mai bun internet din lume, un potențial senzațional al IT-ului. Nu realizăm că, pe timp ce trece, sacrificăm acest potențial foarte real, de altfel, pe proiecte care se rezumă la scriere de cod și stoarcere de creier românesc, uneori cu niște oameni senzaționali. Noi, având în parteneriat cu SpaceX, a fost senzațional să aflu că directoarea de producție de la Starlink, care face cei mai avansați sateliți low-orbit din lume, este o româncă sau că cel mai apropiat adviser al CEO-ului este un inginer român de la Iași, numărul patru din companie; s-a pensionat acum câteva luni. Avem minți senzaționale prin afara țării. Aici în țară se izbesc de aceleași metehne.

• Singura soluție, e o opinie personală, care cred că s-ar putea aplica în următorii ani, e într-adevăr o decizie politică de la cel mai înalt nivel. Cel mai înalt nivel înseamnă președinte. Mulți au contrazis această idee, că președintele n-are pârghii, n-are legislație să poată să intervină pe așa ceva. Este un lucru fals. Orice vrea a se implementa în România un președinte, cu echipă de oameni, 2-3, poate seta o strategie, i-o poate da Guvernului pentru implementare și, de obicei, se întâmplă. Din păcate, în ultimii 10 ani, România a implementat la nivel prezidențial proiecte complet eșuate. Avem președinte matematician, cred că cel puțin din analiza mea înțelege că ceva se întâmplă pe zona asta. Speranța mea este că, la nivelul acesta, se va crea, la un moment dat, o strategie. Sigur, e nevoie de timp pentru a se instala o echipă. A doua persoană ar fi prim-ministrul României. Cu tot respectul, eu nu am văzut un prim-ministru al României care să facă ceva real pe digitalizare, în afară de discuții. Au fost niște curajoși care au reușit să medieze între instituții, dar, în mod real, cred că este o utopie ca, dintr-o funcție de viceprim-ministru, să poți face ceva, având în vedere cum sunt sparte astăzi instituțiile.

• Anul trecut, când am devenit și noi responsabili pe Directiva NIS2, pe securitate cibernetică, pe zona de telecom, am reușit, printr-o excepție – o excepție pe care foarte mulți ar critica-o din varii motive – să convingem Guvernul României să ne permită să transferăm pe zona de securitate cibernetică trei sau maxim patru specialiști din spațiul privat, din SRL-ul X, ca să poată să facă politicile pe zona de securitate cibernetică. Noi am fi putut atunci să dăm un salariu undeva între 3.500 și maxim 4.000 de euro pentru cineva care avea o experiență de 12-15 ani pe policy, cât și pe intervenție concretă pe cyber. Un astfel de om supervizează toată piața de telecom din România, toată piața de comunicații electronice, toată piața poștală, toate entitățile de care ANCOM este responsabil astăzi pe zona de IT&C. În 11 luni de zile, m-am ocupat personal de subiect, nu am găsit niște oameni, fără să fim acuzați că sunt de la nu știu ce partid politic, n-am reușit să găsim niște oameni pe care să-i punem în aceste funcții, pentru că nivelul de salarizare este foarte scăzut. Astăzi scădem cu 30% grilele de salarizare, ceea ce ne scade și mai mult șansele de a găsi oamenii ăștia. Nu poți să discuți astăzi de performanță la stat.

• Noi vom fi responsabili de AI, vom fi coordonatorul AI în România. Media de salarizare în Europa pentru un specialist AI – Franța, Germania, inclusiv Polonia – este de 7.500 minim – 9.500 de euro net. În SUA este 24.000 de dolari. Cred că trebuie să avem o discuție reală, nu politică și penibilă, cu privire la oamenii care sunt plătiți și cum sunt plătiți în astfel de instituții și, simultan cu această strategie, chiar văd că există o șansă ca la cel mai înalt nivel să se înțeleagă valoarea unei reforme pe acest domeniu. Sper să reușim să mișcăm aceste lucruri și să lăsăm mediul privat să facă cu adevărat proiecte pentru stat.

• Noi suntem într-o situație fericită din punct de vedere bugetar. În spațiul public s-a indus această eroare de burghezie. Nu s-a înțeles niciodată că, de exemplu, ANCOM-ul este una dintre instituțiile care nu are impact bugetar. Noi folosim o resursă a statului român. Anul acesta am plătit bugetului României 140 de milioane de euro. Avem niște bani frumoși în conturi cu care facem parteneriate. Anul trecut am plătit 10 milioane de euro operatorilor pentru un proiect cu STS-ul, prin care geolocația și sistemul de urgență 112 trece la un alt nivel. Vom ajunge la un nivel de videocalling. Avem exemple de genul acesta de parteneriate, condiționate de cadrul legislativ pe care îl urmăm.

• Această poveste a resursei și capacității, potențialului României, mi se pare că așteaptă într-o tribună și se uită la niște trenuri care trec. Am ratat chestiunea cu cloud-ul. Astăzi avem AI. Acest potențial poate fi folosit pe AI, dar cu o condiție: alocarea de resurse de la cel mai înalt nivel.

• Astăzi, dacă la nivel guvernamental am vedea un anunț de genul: „Guvernul României, prin SAFE, de exemplu, (parcă 35% din fonduri pot fi folosite și pentru alte scopuri), dacă am vedea un anunț de genul „Guvernul României alocă un miliard cofinanțare, 500 de milioane cofinanțare pentru un Gigafactory, sub rezerva rezolvării problemei cu energia” – atunci am putea să vedem că cineva, un CEO Nvidia sau cineva din OpenAI sau Grok vine în mod natural către tine, pentru că astăzi nu sunt în regiune astfel de anunțuri. Fără un anunț de bun simț că statul român, la cel mai înalt nivel, decide ca strategie de țară să existăm pe această hartă a AI-ului, nu vreau să ne mințim că cineva va păși pe aici; va veni Elon Musk și Sam Altman și vor anunța că vor fi în România. Ține strict de decizie politică.

• În acești ani nici nu am fost curios să fac o mapare a acestor firme. Mă uit la un singur rezultat: de 20 de ani facem proiecte de digitalizare în România și astăzi ANAF-ul nu este încă capabil să migreze într-un cloud toate datele, astfel încât românii să poată interacționa digital. Numele firmelor, numele celor din spatele firmelor este irelevant. Nu e de datoria noastră. Vorbeam de principiu. Întotdeauna s-a discutat despre acest lucru, că sunt aceleași firme abonate. Peste tot în lume, am stat șapte ani în Norvegia, peste tot în lume, inclusiv în Norvegia, o țară cu un nivel de digitalizare fantastic, sunt cam aceiași jucători. Întotdeauna sunt niște băieți din piață, cum îi numim noi, abonații. Diferența între orice altă țară și România e că a existat acea componentă minimă morală – nu vă gândiți că e la un procentaj maxim – prin care acele companii au știut să lase ceva în urmă. Să nu credeți că în Norvegia, în Danemarca, în cele mai digitalizate țări, în Estonia, nu s-au dat parandărături. E o prostie să crezi că acolo nu sunt oameni cu pile, aceiași oameni care câștigă licitații, dar cetățeanul nu a avut acces la această informație și nu s-a discutat foarte mult despre asta, dintr-un singur motiv: faptul că produsul a fost livrat; cineva a citit că 100 de milioane de euro s-au cheltuit pe produsul X și proiectul există și serviciul există. E puțin relevant că s-a mai dat un comision. La noi, din 100% alocare, stai și te gândești ce s-a întâmplat cu banii ăștia. Statul român a fost abuzat în cele mai urâte moduri pe acest domeniu. Au fost proiecte refinanțate pe două sau pe trei serii de fonduri europene și, la sfârșit, când au fost întrebați cei care trebuiau să le implementeze ce este serviciul Y, s-a ridicat din umeri.

• Intervenție Radu Mihaiu: Aș vrea să mă dezic total de trivializarea parandărătului care pare că se întâmplă în această conferință. Nu este normal să banalizăm, să spunem că e normal să se dea parandărături ca să se primească contracte. Mi se pare absolut îngrozitor că un oficial al statului român spune că este normal să se dea parandărături, atâta timp cât firma a și dat parandărătul, a și primit contractul, dar a și făcut.

Răspuns:

• Ați început conferința cu mențiunea că, în această conferință, întotdeauna ați găsit cale pentru dialog. Eu, cât am fost în această comisie, la începutul carierei mele, la începutul rolului meu aici în Parlament, infim deputat, am fost tentat să politizez orice discuție. Nu este cazul. Mă dezic și eu de faptul că dvs. mi-ați spus mie că am spus că parandărătul este o chestiune normală. Am încercat să definesc conceptul de parandărăt, aflat în spațiul public, în sutele sau miile de articole care s-au scris despre sistemul de digitalizare din România, cu conceptul de comision al companiilor din statele civilizate, aceleași companii abonate, despre care puteți citi la fel în public, și anume faptul că aceste comisioane în contractele cu guvernele din alte țări sunt absolut normale și transparente.

• Într-un contract cu guvernul unui stat civilizat, dacă o companie câștigă un contract, mai apare o companie care subcontratează acel contract și ea ia un comision de 5%, de 10%. În România, acest parandărăt pe care noi l-am văzut în spațiul public, în sutele de articole cu privire la domeniul digitalizare, a fost definit ca fiind un parandărăt. Am încercat să fac o comparație cu o țară civilizată unde lucrurile se și întâmplă. Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles. Îmi pare rău, stimate domnule președinte, că reflexul dvs. și al unor colegi este mereu de a taxa orice chestiune din punct de vedere politic. Dacă vrem să facem ceva, din punct de vedere politic trebuie să lucrăm împreună. Din această Comisie, instituția noastră a trecut anul trecut printr-o campanie de dezinformare gravă – nu voi intra în detalii – din care a pierdut statul român. Avem disponibilitatea să lucrăm cu această Comisie, cu ministerul, pentru a repara acest lucru.

Cătălin Vasile, consilier AI Ministerul Economiei și Digitalizării: Interoperabilitatea bazelor de date este una din priorități în privința digitalizării, laolaltă cu introducerea unui standard minim similar standardului pentru securitatea informației

Interoperabilitatea bazelor de date este una din prioritățile Ministerului Economiei în privința digitalizării, laolaltă cu introducerea unui standard minim de digitalizare similar standardului pentru securitatea informației, a afirmat Cătălin Vasile, Consilier AI – Compartiment Inteligență Artificială și Tehnologii Emergente. Direcția Generală Comunicații Electronice, Politici și Strategii în Digitalizare.

„Am vorbit de decalaje, de lipsa arhitecturii comune, de fragmentare. Într-adevăr, interoperabilitatea este una din probleme și este una din prioritățile noastre. Încercăm să rezolvăm problema asta, pentru că fiecare minister, fiecare agenție, fiecare entitate a considerat de la sine să își facă propria soluție. Care, într-adevăr, costă mai mult, are probleme tehnice, nu corespunde întotdeauna cerințelor tehnice și creează probleme. Ce încercăm să facem: să luăm sub cloudul guvernamental și să îi punem pe toți. Reticență există. Toată lumea vrea să își țină jucăria acolo, în spațiul lui, în camera lui tehnică și tot așa. Se va rezolva și lucrul acesta, mergem treptat”, a declarat Cătălin Vasile.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Aș vrea să schimb puțin registrul. Eu sunt mai optimist și ca să aduc o încurajare, la bază, eu sunt unul din cei care după 24 de ani de corporație, de 1 an de zile am decis să vin în administrația publică. Bineînțeles cu o schimbare majoră, deja s-a discutat – salariul meu pe o săptămână a devenit salariul meu pe o lună. Asta este o situație pe care am acceptat-o din dorința de a face ceva și de a trece peste toate barierele pe care le-am auzit și pe care le știm cu toții. Nu suntem la întâmplare în această discuție.

• Titlul discuției noastre începe de la ideea unui cincinal digitalizare – unde a ajuns statul și economia, industria IT. Sper ca discuția asta să nu rămână doar la capitolul trecut – unde am ajuns, unde suntem și să nu discutăm nimic despre ce dorim și am putea să facem. Cred că toate aspectele negative au un fundament și știm că sunt oameni în administrația publică de foarte mult timp, oameni cu multă experiență, care au trecut prin multe guverne și tot felul de administrații. La fel, colegii din mediul privat – vă înțeleg durerile, vin de acolo, știu care sunt provocările și barierele pe care le aveți și acum înțeleg și partea cealaltă.

• Ce aș vrea să vă spun, ca reprezentant al Guvernului României – mai exact al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, un minister imens. După cum spunea dl. Pavel Popescu, Digitalizarea a avut o transformare și ajuns acum o componentă într-un minister foarte mare, dar care nu a murit încă – o veste bună. Și nu va muri. Îmi pare rău să spun că, într-adevăr, multe lucruri puteau fi altfel. Am fi putut depăși cu mult alte țări – de ex. Estonia. Toată lumea o dă exemplu. Într-adevăr, am fost acolo, am văzut cu ochii mei, lucrând într-un mediu multinațional am văzut ce fac alții. Inclusiv Bulgaria, Israel și alte țări care conduc lumea aceasta în tot ce privește tehnologia. Eu sunt în Ministerul Economiei și conduc departamentul acesta foarte nou de Inteligență Artificială, în care credem cu toții că putem face ceva și investim și suntem gata, ca oameni cu maturitate, să cedeze din beneficii și să facă un pas ca să lase ceva în urmă pentru țara asta. Suntem o echipă de oameni care ne-am asumat lucrul acesta.

• Toată lumea am blamat perioada Covid. Bineînțeles, pe lângă faptul că am fost nevoiți să împingem niște lucruri la limita extremă, să împingem niște soluții la care societatea poate nu era pregătită, unele le-am făcut pe genunchi, dar vreau să spun următorul beneficiu: ne-am dat seama că suntem într-o situație în care trebuie să facem ceva. Iar starea aceasta de a face ceva rămâne în continuare. A fost un trigger care ne-a făcut totuși să ne miște.

• Un alt trigger este PNRR-ul. Pe lângă că ne aduce niște fonduri, mai are un rol foarte simplu: e biciul din spate care ne aduce aminte că trebuie să facem aia, asta și cealaltă. Multe discuții sunt în zona PNRR-ului, că dacă nu facem, pierdem (bani) și ne ajută și lucrul acesta. Avem nevoie de asemenea factori care să ne împingă de la spate.

• În administrația publică au fost și sunt totuși progrese. Chiar dacă sunt minore. Rolul Ministerului Economiei, al dl. Ministru, cu echipa din care fac și eu parte, împreună cu ADR-ul, care lucrează cu noi –  facem tot ce putem astfel încât să mergem mai departe. Pașii aceștia minori pe care i-am făcut de-a lungul ultimilor 5 ani sunt pe cale să se dezvolte și să avem într-adevăr niște pași uriași de acum încolo. Mai ales că dl. Ministru vine chiar din zona asta. Nu vorbim de oameni care nu știu cu ce se mănâncă digitalizarea.

• Dacă vorbim de IMM-uri – noi ne ocupăm și de partea aceasta de antreprenoriat care poate suferă cel mai mult în ziua de astăzi. Ei sunt cei mai chinuiți cu noile taxe, când trebuie să scaneze documente, să le încarce pe platforme… Și aici avem de lucru. Inclusiv oamenii care își deschid un IMM trebuie să înțeleagă că digitalizarea nu înseamnă doar un site – ci și un ERP, un CRM… Noi avem câteva proiecte pe care le avem în această zonă – Start-Up Nation, care a fost relansat de curând și care într-adevăr merge.

• Dacă vorbim de comunicații electronice, dezvoltăm în continuare infrastructura. La ce înseamnă 5G încă stăm bine. (…) Cu foarte puține resurse și oameni. Dar avem mâna tare a digitalizării, care este ADR-ul și care într-adevăr face cele mai multe lucruri din domeniul acesta. (…) Dacă vorbim doar de Digitalizare, cel puțin în Departamentul de Comunicații, suntem în momentul de față 10, încă avem posturi la Concurs. Aș zice că până la sfârșitul anului vom ajunge până la 16 sau 17 persoane.

• Am vorbit de decalaje, de lipsa arhitecturii comune, de fragmentare. Într-adevăr, interoperabilitatea este una din probleme și este una din prioritățile noastre. Încercăm să rezolvăm problema asta, pentru că fiecare minister, fiecare agenție, fiecare entitate a considerat de la sine să își facă propria soluție. Care, într-adevăr, costă mai mult, are probleme tehnice, nu corespunde întotdeauna cerințelor tehnice și creează probleme. Ce încercăm să facem: să luăm sub cloudul guvernamental și să îi punem pe toți. Reticență există. Toată lumea vrea să își țină jucăria acolo, în spațiul lui, în camera lui tehnică și tot așa. Se va rezolva și lucrul acesta, mergem treptat.

• Mai mult, dacă vorbim despre digitalizare și finanțare. Am vrea ca finanțarea aceasta către IMM-uri, către zona aceasta care poate fi motorul digitalizării – pentru că multe din aceste companii mici fac o grămadă de lucruri –, să nu fie doar de tip one-shot, ca deobicei. Adică doar pentru că mai apare aici un proiect, sau vorbim la anul ceva. Vrem să fie o chestie continuă, dacă se poate, iar asta încearcă Ministerul să facă.

• Introducerea unui standard minim de digitalizare. Așa cum pe securitatea informației avem un standard minim, ar trebui să avem și pe digitalizare așa ceva, care să facă lucrurile să funcționeze.

• Ce ne dorim în continuare este să rezolvăm toate problemele acestea pe care le-ați auzit mai devreme, probleme care există, dar care se pot rezolva. Printr-o viziune comună, de exemplu – când vorbim de chestii tehnice, nu e loc de politică. (…) Nu e cazul să aruncăm cu acuze, să scoatem în evidență lucrurile negative… Într-adevăr lucrurile se puteau face mai bine – și mie mi-ar fi convenit să lucrez într-un sistem în care lucrurile să meargă. Dar suntem la momentul acesta, 18 noiembrie, și dacă discutăm numai despre trecut putem scoate în față 1.000 de lucruri negative. Haideți să ne uităm puțin și în față. Suntem o echipă de oameni, suntem tineri, încă ne mai putem baza pe inteligența aceasta nativă pe care o are România – avem niște oameni pregătiți și școlile românești tehnice pregătesc oameni, pe care îi putem atrage, îi putem motiva.

• Apoi, cu atragerea de investiții, cu convingerea de la agenție, la om, de la director, de la președinte la președinte – toți trebuie să vină sub o umbrelă, care să fie securizată, să fie un singur punct de contact. Asta se poate face în primul rând printr-o viziune comună, lăsând orice diferență de politică, de mod de a vedea trecutul, o viziune concretă pe ce înseamnă viitorul digital.

• În ce privește AI-ul, atâta timp cât eu voi fi aici și voi coordona, cel puțin din partea Ministerului Economiei, zona aceasta de AI, vom trage și vom atrage tot ce se poate astfel încât România să aibă și Gigafactory, resurse și mai ales finanțare.

Întrebare moderator: Ce instrumente de sprijin sau de finanțare sunt disponibile pentru companiile mici și mijlocii pentru a adopta soluții digitale mai avansate, sau măcar acel standard minim de care vorbeați?

Răspuns:

• Cel mai cunoscut este Start-Up Nation. Este un program mai vechi, care a fost reinițializat, cu alte condiții, în care companiile mici sunt încurajate să acceseze finanțare. Este doar unul. Mai există și alte idei, nu le pot încă spune, pentru că vreau să fie chestiuni concrete, nu să dăm speranțe. Cel puțin în momentul la care suntem acum în România, în starea asta de recesiune, știți cum este: speranțele, planurile, toți avem o listă cu foarte multe idei despre cum să aducem bani. Parteneriatul public-privat (PPP) este, să știți, obligatoriu. Nu am vrea să reinventăm noi roata, să ne luăm angajați specialiști în tehnică, ingineri programatori și experți la firul ierbii, dar ca să putem să finanțăm și să încurajăm resursele acestea care ne pot ridica la un alt nivel… AI-ul de exemplu, aici avem nevoie de finanțări. Este ca o lansare, iar dl. Ministru și împreună cu cabinetul se gândesc și sunt câteva idei în zona aceasta, de finanțare pentru proiecte noi, iar aici componenta de PNRR este poate cea mai importantă.

Andrei Nicolae, vicepreședinte ADR: În momentul de față există 6 sisteme informatice migrate în cloud-ul guvernamental și alte 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare

În momentul de față există 6 sisteme informatice migrate în cloud-ul guvernamental și alte 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare, a afirmat Andrei Nicolae, vicepreședinte al Autorității pentru Digitalizarea României (ADR).

„Plus încă 60 care sunt într-o zonă de analiză de business vizavi de fezabilitatea migrării în cloud-ul guvernamental. Deci lucruri se întâmplă. Bazele unui ecosistem, unui sistem electronic național se pun. Dar trebuie să înțelegem că ADR și digitalizarea, așa cum e ea, puțină, pe harta guvernării în România, există din 2019-2020, odată cu fondarea ADR, transformarea din AADR care era, mă rog, un call-center pentru Ghișeul.ro.
Deci în 5 ani de zile s-au pus bazele unor dezvoltări ulterioare care să permită inter-operabilitate, care să permită până la urmă servicii pe care omul să le simtă, că se îmbunătățesc – că dincolo de hârțogăraie și fire și chestiuni tehnice, acesta este dezideratul final. Omul să simtă, iar pilonii, bazele, le-am pus. Cloud-ul guvernamental, așa cum e el, se construiește. Platforma națională de inter-operabilitate, care să creeze acele autostrăzi digitale care să faciliteze comunicarea între baze de date, se va face. Portalul digital-unic al României, care să fie acel one-stop-shot de unde să poți accesa servicii, fără să te mai pierzi în hățișul birocratic de site-uri și de platforme, toate se vor face”, a dat garanții Nicolae.

Redăm în continuare principalele declarații:

• E o bucurie să discutăm aceleași probleme, a n-a oară, iar poate de aici pleacă principală problemă. Oricum de o oră-jumate tot discutăm probleme. La orice fel de întâlnire pe subiectul acesta, ADR – justificat – poartă cele mai mari ținte pe spate, iar asta și din numele pe care îl poartă și inclusiv din felul în care e construită arhitectura guvernamentală pe zona aceasta de digitalizare. Nu ne rămâne decât să explicăm de ce, cum, am ajuns în situația asta. Fără a ne concentra pe probleme, care au fost extrem de abil punctate de către antevorbitorii mei.

• Începând cu o chestiune, cum spuneam, în egală măsură tristă și fericită, o să vă fac o provocare. De acum încolo, cu tot respectul pentru colegii din Guvern, pentru prim-ministrul României, președintele României, demnitari de la cel mai înalt nivel în Guvernul României, când îi mai auziți în conferințe de presă descriind situația României luați un caiețel și cu un pix notați de câte ori au zis cuvântul digitalizare. Vă spun eu: aproape niciodată. Iar poate, asta, este esența problemei pe care o avem în acest domeniu, în România. Pentru că digitalizarea, din păcate, este la capitolul ’și altele’.

• Trebuie să recunoaștem faptul că da, în PNRR sunt câteva miliarde. Da, avem instituții, oameni capabili și companii de zece ori mai capabile, în România – dar asta nu înseamnă că e un subiect prioritar în România și trebuie să recunoaștem chestiunea asta.

• De aici derivă o altă problemă: haosul care este în arhitectura de guvernanță a acestui domeniu, în România. Prin guvernanță înțelegem: cine face ce. Ai n instituții care fac n lucruri, în n limbi diferite, foarte rar punându-se de acord vizavi de cum trebuie făcute lucrurile. Atunci vei vedea că pe un anumit tip de proiect, cum este o identitate digitală, lucrează 3 instituții – pentru că aș adăuga și Ministerul Sănătății. Pe zona de finanțări la fel: conceptul de share and re-use (reutilizare a datelor) nu există absolut deloc în România și așa mai departe.

• Dar trebuie să clarificăm totuși peisajul acesta de guvernanță pentru că ADR-ul, cum a fost el înființat și gândit, din păcate, merge pe logica aceasta a verticalității unui sistem. Din perspectiva administrativă. Or, pe digitalizare, în ce privește digitalizarea serviciilor publice, nu există conceptul de vertical. Adică nu e o industrie ca transporturile, de exemplu – acolo am un Minister care construiește un drum, la Sănătate am un minister care construiește spitale și desfășoară niște servicii. Digitalizarea este o disciplină orizontală. Nu există de sine stătătoare. Acest domeniu și această instituție trebuie să poată să lucreze la nivel orizontal: să coordoneze, să implementeze, să refolosească anumite chestiuni astfel încât să permită inter-operabilitatea, astfel încât să permită instituțiilor și bazelor de date să comunice.

• Pentru că de foarte multe ori veți vedea că un serviciu public, din punctul de vedere al cetățeanului, nu este accesibil… Sau nu veți vedea pentru că asta este mai mult în spate – dar ca să poată fi livrat (un serviciu public) are nevoie de informații de la mai multe zone orizontale din stat, ca să poată să se întâmple. Dacă nu ai acest liant care trebuie să devină ADR-ul, într-o formă orizontală de înțelegere a rolului său și nu pe pe verticală, nu prea ai cum să faci chestia asta. Atunci… îmi pare rău că domnul Vasile nu mai e în sală… A fost întrebat câți oameni are în compartimentul dumnealui, 9-10. Dar la ADR sunt aproape 300. De ce trebuie să fie și în Minister, și în ADR, și în MAI, și în Ministerul Sănătății și în toate instituțiile din România, oameni care lucrează de capul lor și fac lucrurile așa cum le înțeleg dânșii să le facă – bine, prost, eu nu evaluez calitativ, ci cantitativ, legat de guvernanță. Mie nu îmi este foarte clar cine face ce. Deși fac parte din instituția-fanion în acest domeniu, teoretic instituție-fanion.

• Acum, vizavi de existența unui CIO guvernamental, vizavi de coordonarea poate de la nivel mai înalt a acestui domeniu: Guvernul României are un vicepremier care, printre altele, are și zona de digitalizare. Eu nu am auzit-o pe doamna vicepremier (Oana Gheorghiu) – față de care am o stimă profundă, nu este sub nicio formă o judecată la adresa dânsei, ci mai degrabă la adresa portofoliului – să vorbească despre digitalizare. Da, vorbește abstract, ca componentă de reformă, de eficientizare și așa mai departe. Dar nu punctual, ce anume vrea să facă pe domeniul ăla. Din nou, nu e o critică la adresa dânsei, este o persoană pe care o stimez deosebit de tare. A reușit să facă multe lucruri pe care alții se laudă că le-au făcut și nu le-au făcut niciodată.

• Iarăși, la nivelul administrației prezidențiale nu avem un consilier prezidențial în zona de digitalizare. Revin la începutul intervenției mele: ajungem în situația în care, în aceste întâlniri, suntem aceleași persoane care se întâlnesc și discută aceleași lucruri, de 9 ani cum spunea domnul (Pavel) Popescu, de 4 ani de când sunt eu în instituție, de 1 an de zile cum este domnul Mihaiu ca președinte al Comisiei IT. Aceeași oameni. Pe dl. Roșca, dl. Matei, dl. Pelivan, dl. Lăpușan – i-am văzut de atâtea ori. De 3 ani sunt vicepreședinte. Mă bucur să vă revăd, dar problema care este: indiferent cine este la masa asta, subiectele sunt aceleași. Și nu vedem evoluții deosebite în discutarea sau în rezolvarea acestor probleme pe care le avem: guvernanță, salarizare și așa mai departe.

• Dar omitem să discutăm esențialul: dincolo de salarii, dincolo de plată, dincolo de investiții, PNRR și așa mai departe, digitalizarea trebuie să însemne și niște chestiuni concrete. Adică timp câștigat de către cetățean printr-un serviciu public, timp câștigat de administratorul unei companii în desfășurarea activității pe care o are, eficiență și transparență în felul în care statul, în spate își desfășoară activitatea. În total, lucrurile astea trebuie să însemne mai puțin stat în viața omului. Ăsta este dezideratul. Că eu sunt mai degrabă om de dreapta… o fi acesta un deziderat de dreapta, dar până la urmă este civilizat să sperăm că o să vedem cât mai puțin stat în viața omului.

• Cum ajungem acolo? Din poziția ADR-ului, care are mereu ținta pe spate și binemeritat de multe ori, ar fi fost absurd să vin să mă bat cu cărămida în piept pe câte lucruri frumoase face. Facem, nu câte ne-am fi așteptat să facem, dar are un pic nevoie și de contextul acesta pe care trebuie să îl înțelegem cum toții.

• Deci cum facem să avem mai puțin stat în viața omului: s-a menționat de inter-operabilitate. Ar trebui să se spună mai puțin, aceasta ar trebui să fie biblia oricărei persoane care dorește să intre în acest domeniu pe partea guvernamentală – până la AI, alte chestiuni avansate, asta aduce o schimbare în viața omului, inter-operabilitatea. Aici, pe zona aceasta, există câteva exemple, din păcate foarte puține. Spunea dl. Pavel Popescu despre Ghișeul.ro. Da, este un parteneriat public-privat mai degrabă, unde ai mici frânturi de interoperabilitate, care arată că cumva pun presiune pe stat. Dacă ai reușit să faci un cazier judiciar să fie livrat într-un minut, să plătește niște taxe tot într-un minut, iar dacă asta ți-a câștigat niște milioane de ore în viața cetățenilor, atunci trebuie să apeși accelerația și mai tare. Sunt niște dovezi care mai degrabă ne obligă.

• Cloud-ul guvernamental: a fost menționat, e o componentă din PNRR. Dacă nu exista PNRR nu știu unde am fi fost acum (cu cloud-ul). Pentru digitalizare PNRR-ul a fost o gură de aer. Nu doar din perspectiva finanțării, ci și din perspectiva aspectului de document programatic pe care îl are. Pentru că oricine vine la putere, oricine conduce ADR, oricine conduce Guvernul României, trebuie să se țină de foaia de parcurs pentru că altfel pierde bani și e rău. Deci, cum spunea dl. Vasile, dacă am văzut că cu morcovul nu funcționează, atunci trebuie și un bici. PNRR a fost un bici foarte bun. Pe cloud-ul guvernamental există întârzieri, da, sigur că da, din păcate. Dar aici este o chestiune care trebuie tratată tot orizontal: haideți să ne uităm la legislația de achiziții publice, haideți să ne uităm la felul în care se atribuie contracte, la parteneriate public-private. Nu doar la incapacitatea sau lentoarea cu care anumite instituții implementează lucruri.

• În momentul de față avem 6 sisteme informatice migrate acolo, avem o aplicație lansată în activ, în cloud-ul guvernamental. Avem 25 de sisteme deja mapate și în proces de migrare în cloud-ul guvernamental. Încă 60 care sunt într-o zonă de analiză de business vizavi de fezabilitatea migrării în cloud-ul guvernamental. Deci lucruri se întâmplă. Bazele unui ecosistem, unui sistem electronic național se pun. Dar trebuie să înțelegem că ADR și digitalizarea, așa cum e ea, puțină, pe harta guvernării în România, există din 2019-2020, odată cu fondarea ADR, transformarea din AADR care era, mă rog, un call-center pentru Ghișeul.ro.

• Deci în 5 ani de zile s-au pus bazele unor dezvoltări ulterioare care să permită inter-operabilitate, care să permită până la urmă servicii pe care omul să le simtă, că se îmbunătățesc – că dincolo de hârțogăraie și fire și chestiuni tehnice, acesta este dezideratul final. Omul să simtă, iar pilonii, bazele, le-am pus. Cloud-ul guvernamental, așa cum e el, se construiește. Platforma națională de inter-operabilitate, care să creeze acele autostrăzi digitale care să faciliteze comunicarea între baze de date, se va face. Portalul digital-unic al României, care să fie acel one-stop-shot de unde să poți accesa servicii, fără să te mai pierzi în hățișul birocratic de site-uri și de platforme, toate se vor face. Dacă nu se fac aveți tot dreptul să arătați cu degetul spre noi.

Intervenție la o întrebare adresată de Radu Mihaiu (președintele Comisiei pentru tehnologia informațiilor și comunicațiilor din Camera Deputaților) lui Mihai Matei, CEO Essensys:

• Eu dacă mă întâlnesc cu oricare de aici și agreem o soluție la o problemă pe care o am, și agreem că este de foarte bună calitate, nu am cum să fac un caiet de sarcini la care dvs. să puteți să îl câștigați. În România asta înseamnă corupție în România. Spre deosebire de drumuri sau șosele sau poduri, unde asfaltul sau betonul îl vinde toată lumea la fel, spre deosebire de construcții de diverse clădiri unde ele sunt în mare la fel. Aici, ce ar fi logic, intră sub incidența corupției.

Intervenție Alexandru Lăpușan:

• Din păcate sunt foarte în dezacord cu dvs. Acest fenomen pe care îl descrieți se întâmplă, ne întâlnim cu el, și din cauza asta sunt licitații, inclusiv cea pe care ați menționat-o de la Sectorul 2, în care nu participăm. Pentru că vedem că acel caiet de sarcini este o struțo-cămilă. Motivul nu este legea, că nu ne lasă, ci lipsa de competențe a celor care fac caietul de sarcini. Pentru că ei se întâlnesc cu un furnizor de avioane, apoi cu un furnizor de bărci și apoi cu unul de submarine. Și ei cer un proiect care să zboare, să se scufunde și să plutească în același timp. Acolo vine din incompetență. În momentul în care ar exista o identificare reală a nevoii, atunci caietul de sarcini, poate scris de un consultant într-un mod pragmatic – nu așa într-o secvență de 6 ani – poate ar putea să răspundă la întrebare. Însă ce voiam să vă spun: poate nu ar trebui să vină să ceară instituția respectivă o platformă. De exemplu, acel PCUE – care este o interpretare defectuoasă a ce spune directiva europeană – noi îl înțelegem ca punct în care faci toate formularele. Ăla nu va merge niciodată, proiectul respectiv, iar directiva europeană nu cere asta, dar noi suntem mai creativi la capitolul respectiv. Dacă noi am spune: vreau să angajez un consultant ca 4 fluxuri prin care cetățeanul interacționează cu instituția mea să fie optimizat. Ce ziceți de problema asta, să o dau unui consultant, nu hai să luăm pe cineva care să ne facă o platformă, care ghici ce, trebuie să rezolve toate ideile pe care le avem, ideile tuturor din instituție. A, și în bugetul ăsta mic. Sau, mai rău: vine PNRR-ul, trebuie să le facem foarte rapid, deci proiectul ăsta are 17 luni, pe proiectul intern, noi trebuie să îl facem în 6, dați drumul așa la licitație. Sau nu contează că s-a întârziat cu punerea caietului de sarcini sau că a fost și o contestație, termenul e același. Astea sunt realitățile, ce fac instituțiile acum, care reduc șansele de absorbție a fondurilor și șansele ca proiectele să fie executate corect.

Mihai Matei, CEO Essensys: Ce se întâmplă în România în zona achizițiilor publice de produse digitale este bezna minții / Cumpărăm soluții pentru probleme de acum zece ani

Legislația extrem de rigidă din domeniul achizițiilor publice – cu zeci de norme, metodologii și instituții care se suprapun – este incompatibilă cu viteza cu care se mișcă tehnologia, așa încât procedurile învechite și anevoioase fac ca administrația publică să cumpere azi soluții digitale pentru problemele pe care le avea cu ani în urmă, a avertizat Mihai Matei, CEO Essensys

„În acest moment, ce se întâmplă în zona achizițiilor publice – și vă spun asta din perspectiva unui furnizor cu experiență internațională, în America, în agenții ONU și în alte state europene – este bezna minții. Faptul că avem această legislație absolut rigidă în domeniul achizițiilor publice ne blochează.
Noi astăzi cumpărăm soluții, inclusiv software, dar pentru nevoi pe care le aveam acum zece ani, pentru că, de facto, în zona digitalizării proiectele se derulează astfel: instituțiile publice au teamă să-și asume decizii sau nu înțeleg; fac o procedură competitivă pentru a achiziționa un consultant; după un an, consultantul începe să livreze și face un nou caiet de sarcini pentru implementare. Astfel, rezolvăm peste cinci ani o problemă pe care o aveam acum zece ani”, a declarat Mihai Matei.

În opinia sa, zona achizițiilor publice trebuie reformată pentru a fi mai flexibilă și a putea ține ritmul cu piața.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Ce cred că ar trebui să se schimbe este să înțelegem mai bine ce înseamnă digitalizare și să avem o misiune mai clară în privința digitalizării. O să povestesc experiența mea de a intra în acest templu al democrației românești sau, mai degrabă, în Babilonul democrației românești. Am intrat pe poartă și efectiv nu știam unde să mă duc. Am dat telefoane, am ajuns într-un lift și, în lift – liftul este foarte digitalizat, are o tabletă mare unde vezi programul Camerei Deputaților, vezi vremea – este foarte bun. Este un exemplu extraordinar pentru că arată exact ce a înțeles instituția asta despre digitalizare. Arată faptul că atunci când un cetățean intră în această instituție, habar nu are pe unde să o ia. La intrare mi s-au trecut datele de pe buletin cu mâna, pe un registru, dar în lift am o tabletă și un televizor ultramodern în care văd programul.

• Acest lucru arată două lucruri: ce înțelege această instituție fundamentală a democrației despre digitalizare – o vedem live – și care este abordarea ei în privința digitalizării. În loc să fie o abordare orientată către cetățean, către vizitator, este o abordare în care instituția își arată fațada: „Iată ce facem noi aici”. Trebuie să înțelegem că digitalizare nu înseamnă fiare, servere, tablete sau licențe; înseamnă efectiv servicii în interesul cetățeanului.

• Din păcate, de 35 de ani s-au investit miliarde în această zonă, probabil că doar 5–10% din acești bani s-au dus pe implementarea efectivă de servicii pentru cetățean, de lucruri care să ajute cetățeanul într-o formă sau alta. Primul meu punct este legat de definirea mai clară a digitalizării, pentru că fiecare înțelegem altceva.

• Al doilea punct este această viziune centralizată, centralistă a statului. În primul rând, există abordarea conform căreia statul trebuie să implementeze, statul trebuie să fie furnizor, statul trebuie să facă totul. Nu. Dacă vrem o economie puternică, statul trebuie să acționeze în parteneriat cu industria. Ne plângem de lipsa specialiștilor. De ce nu rezolvăm problema asta prin parteneriat? Prin deschidere, prin parteneriate deschise și oneste cu mediul privat.

• Primul lucru: statul nu trebuie să fie furnizor. Această viziune centralistă s-a tradus în numeroase sisteme unice și sisteme naționale. Vrem să centralizăm totul, să găsim o soluție unică care să rezolve toate nevoile. Nu există așa ceva: punctul de contact unic, dialogul, portalul unic de formulare, platforma unică de interoperabilitate. Ne împiedicăm în sisteme unice și sisteme naționale și trebuie să aprindem puțin lumina. Totul este unic, național, centralizat. Acestea provin dintr-o perioadă comunistă în care statul trebuia să rezolve totul centralizat. Nu, nu așa trebuie făcut. Trebuie să fie cât mai descentralizat, prin parteneriat cu piața, cât mai deschis la explorare, la experimentare, la greșeli și învățare pe parcurs. Astăzi, zero experimentare.

• Și ultimul punct, de care vorbim de multă vreme: legea achizițiilor publice, zecile de norme, metodologii și instituții care suprapun această lege, iar apoi stratul gros de cutumă pus peste legislație. În acest moment, ce se întâmplă în zona achizițiilor publice – și vă spun asta din perspectiva unui furnizor cu experiență internațională, în America, în agenții ONU și în alte state europene – este bezna minții. Faptul că avem această legislație absolut rigidă în domeniul achizițiilor publice ne blochează.

• Noi astăzi cumpărăm soluții, inclusiv software, dar pentru nevoi pe care le aveam acum zece ani, pentru că, de facto, în zona digitalizării proiectele se derulează astfel: instituțiile publice au teamă să-și asume decizii sau nu înțeleg; fac o procedură competitivă pentru a achiziționa un consultant; după un an, consultantul începe să livreze și face un nou caiet de sarcini pentru implementare. Astfel, rezolvăm peste cinci ani o problemă pe care o aveam acum zece ani.

• Dacă nu reformăm zona asta și nu avem mai multă flexibilitate în achiziții, este ca și cum azi aș încerca să cumpăr roșiile de care aveam nevoie acum cinci ani – nu voi avea o nutriție echilibrată. Trebuie să avem mai multă deschidere față de mediul privat, să nu mai privim zona aceasta ca pe răul absolut și, foarte important, mai ales în digitalizare, să avem o abordare pe termen lung, nu rigidă. Trebuie să avem o viziune de produs asupra serviciilor publice.

• Există o mare diferență între a merge pe piața privată cu o cerință de soluție specifică – mai ales dacă facem o combinație de cerințe redundante – și a merge cu o problemă de rezolvat. Cheia este să mergem spre piața privată spunând: „Avem nevoie să rezolvăm problema x, y și z”, și ei vin cu soluția. Dacă mergem spre piață cu soluții, este foarte atractiv și ușor să cerem „soluția roz cu bască mov”.

Diana-Alisa Pașavel, expert DNSC: Fiecare etapă a digitalizării trebuie să conțină și componenta de securitate cibernetică – Avem un nivel ridicat de amenințări

Fiecare etapă a digitalizării poate și trebuie să conțină și o componentă de securitate cibernetică, pentru a diminua riscurile în caz de atacuri, a atras atenția Diana-Alisa Pașavel, expert accesare fonduri, implementare și administrare proiecte securitate cibernetică în cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

DNSC este instituția din România care are misiunea de a proteja spațiul național civil, asigurând cadrul de securitate pentru toate soluțiile digitale care sunt implementate.

„În prima etapă a digitalizării, vorbim de analiză și planificare și aici ideal ar fi să includem evaluarea riscurilor și a cerințelor. Mergând mai departe, vorbim de design și arhitectură și ar trebui să includem conceptul de «secure by design», în care luăm în calcul riscurile evaluate anterior, vedem ce putem diminua și cu cât. Și suntem pregătiți și în cazul în care nu putem diminua un risc suficient de mult, cu pașii următori. În partea de dezvoltare și implementare, ne asigurăm că efectuăm toate testele de securitate înainte de a pune în producție o soluție. Iar în integrare și operare discutăm despre monitorizarea atacurilor cibernetice și trebuie să luăm în calcul inclusiv dezafectarea sau migrarea de la o soluție, în momentul în care nu ne mai este utilă sau și-a servit scopul. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că eliminarea datelor se face în siguranță”, a explicat Diana-Alisa Pașavel.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Directoratul Național de Securitate Cibernetică este instituția din România care are misiunea de a proteja spațiul național civil. Nu avem atribuții în partea de implementare a digitalizării, nu dezvoltăm platforme, nu dezvoltăm servicii digitale, dar ne asigurăm de cadrul de securitate pentru toate soluțiile digitale care sunt implementate. O facem prin transpunerea Directivei NIS2, prin stabilirea cerințelor obligatorii pentru entitățile esențiale și importante și prin audituri și sancțiuni, atunci când este cazul, pentru nerespectarea normelor. Ca obiective, avem partea de monitorizare și răspuns la incidente cibernetice, dar avem și atribuții mult mai mari: oferim sprijin și consiliere pentru instituții, în cadrul problemelor de securitate cibernetică, coordonăm reacția națională la amenințările cibernetice și, pentru asta, colaborăm cu alte instituții ale statului, dar și cu organizații internaționale.

• În cadrul directoratului, parteneriatele sunt importante, pentru că spațiul național civil nu prea are granițe. Și atunci trebuie să colaborăm cu toată lumea și să vedem perspectiva internațională a acestor atacuri. În plus, promovăm educația și conștientizarea. Nu suntem suficient de conștienți că această securitate cibernetică se adresează tuturor, nu doar departamentului IT, nu este o componentă extra pe care o punem la final, după ce am dezvoltat o soluție.

• Avem un nivel ridicat de amenințări și ultimii ani au fost influențați și de războiul de la graniță. Au crescut destul de mult atacurile și incidentele și reamintim câteva dintre amenințările cibernetice cu care ne-am confruntat. Vorbim de ransomware: amenințarea a continuat să fie prezentă și e asociată, în mare măsură, cu grupări proruse, care s-au remarcat prin activitate intensă în ultimii ani. Aceste atacuri vizează organizații mari, IMM-uri, unde perturbările sunt semnificative. Vorbim, de asemenea, de malware și peisajul malware a devenit mai diversificat, pentru că se utilizează echipamente software de tip infostealer. Tacticile au evoluat atât de mult, încât destructurarea și prevenirea sunt mai dificile. Pe de altă parte, atacurile DDoS (distributed denial-of-service, n.r.) au scăzut, pentru că s-au implementat metode de protecție bazate pe filtrarea traficului. Mai vorbim de inginerie socială și aici trebuie să amintim phishing-ul – destul de prezent în societate. De când cu AI, vorbim și de deepfake, care este din ce în ce mai bine realizat, din păcate. În plus, mai avem vishing, spoofing, care vizează atât persoanele fizice, cât și firmele, atacate pentru foloase financiare. Trebuie să amintim și atacurile asupra lanțurilor de aprovizionare. Astfel, când ne digitalizăm, trebuie să ținem cont de întreg lanțul de aprovizionare, nu doar de soluția achiziționată.

• Ce am mai creat noi, DNSC, în plus, pe partea de securitate cibernetică, în ultimii ani – programele de awareness, prin care încercăm să ajungem atât la anumite sectoare din industrie, dar și la cetățeni, să-i facem conștienți de riscurile menționate anterior și de obligațiile și recomandările despre ce ar fi de făcut după ce atacul a avut loc. Pe viitor, ne dorim să realizăm o analiză de risc cibernetic la nivel național. Discutăm inclusiv de inventarierea și clasificarea activelor. Trebuie să știm concret de la ce pornim și către ce vrem să ajungem. Pe locul doi am pus creșterea rezilienței cibernetice naționale și aici discutăm despre implementarea completă a NIS2. S-a subliniat deja importanța parteneriatelor și cooperării internaționale și asta ne dorim să facem și noi la DNSC și ne dorim să reprezentăm, în continuare, România la reuniunile relevante de la UE, OCDE, ONU și NATO. Pe partea de educație și competențe, vom insista destul de tare, iar în privința managementului crizelor și protecției infrastructurilor critice, suntem în stadiul în care vrem să validăm conceptul de „Centru național de gestionare a crizelor de securitate cibernetică”, într-un exercițiu major, realizat cu alte structuri.

• Fiecare etapă a digitalizării poate și trebuie să conțină și o componentă de securitate cibernetică, pentru a diminua riscurile. În prima etapă, vorbim de analiză și planificare și aici ideal ar fi să includem evaluarea riscurilor și a cerințelor. Mergând mai departe, vorbim de design și arhitectură și ar trebui să includem conceptul de „secure by design”, în care luăm în calcul riscurile evaluate anterior, vedem ce putem diminua și cu cât. Și suntem pregătiți și în cazul în care nu putem diminua un risc suficient de mult, cu pașii următori. În partea de dezvoltare și implementare, ne asigurăm că efectuăm toate testele de securitate înainte de a pune în producție o soluție. Iar în integrare și operare discutăm despre monitorizarea atacurilor cibernetice și trebuie să luăm în calcul inclusiv dezafectarea sau migrarea de la o soluție, în momentul în care nu ne mai este utilă sau și-a servit scopul. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că eliminarea datelor se face în siguranță.

• Ne dorim să fim parteneri, în continuare, pe toată durata digitalizării. Colaborăm în mai multe sensuri cu sectorul privat. În ceea ce privește prezența în piață, Directiva NIS2 a fost, inițial, privită ca o reglementare în plus, după care am ajuns, prin diseminare, la beneficiile pe care le oferă real și pentru mediul privat, pentru că li se adresează inclusiv lor. Suntem prezenți alături de ei (companiile din mediul privat, n.r.) prin audituri – să vadă care sunt riscurile la care se expun și cum le pot contracara, dar și prin partea de post-incident. În 2024, există un raport înaintat CSAT în care vorbim de niște milioane de incidente la care DNSC răspunde pe an. Ce facem mai departe? Companiile au descoperit că au un atac, vin către noi, raportează și noi le susținem până la recovery. Tot la componenta de parteneriate cu mediul privat: avem companii din mediul privat pe care le certificăm, care sunt auditori acreditați, avem consultări cu acestea ca să înțelegem nevoia reală din piață de securitate cibernetică, dar și gradul actual de maturitate în piață.

Cristian Pelivan, director executiv ARMO: România a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de utilizatori ai platformelor extracomunitare de comerț online din UE

România a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de utilizatori ai platformelor extracomunitare de comerț online din Uniunea Europeană, a afirmat Cristian Pelivan, director executiv ARMO – Asociația Română a Magazinelor Online.

„O singură platformă, Temu, a raportat la 30 iunie un număr de 4,7 milioane de utilizatori români, lunar, în creștere cu 20% față de precedentele 6 luni. Deci ei, în 6 luni, au crescut cu 20%. E cea mai mare creștere din Uniunea Europeană”, a declarat Pelivan.

Acesta a prezentat un sondaj, realizat în rândul a 511 companii din retail-ul românesc, care arată că 77% din firmele de profil suferă un impact negativ din cauza platformelor extracomunitare de comerț online.

„Noi am făcut un sondaj, am comandat un studiu în rândul a 511 companii din retail – nu doar retail online, ci întreg sectorul de retail, și online și offline. Iar rezultatele au fost cât se poate de îngrijorătoare, pentru că 77% din respondenți au spus că anul acesta le va fi impactată cifra de afaceri ca urmare a concurenței neloiale a acestor platforme. 65% își doresc ca statul să intervină și să îi susțină într-un fel, iar 62% cer ca autoritățile să impună respectarea legilor și de către aceste platforme – pentru că, în momentul de față, noi avem cunoștință despre 900 și ceva de plângeri care sunt la ANPC și pe care ANPC pur și simplu nu le rezolvă, pentru că, spun ei, nu au cum. Pentru că vorbim de o companie care nu are un sediu în România. Vom vedea că, în general, cam toate reglementările care sunt la nivel național sunt impuse, enforced, doar asupra companiilor care au un sediu social sau sunt înregistrate fiscal în România”, a arătat reprezentantul ARMO.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Titlul m-a ajutat să mă inspire. Recent, Charley Ottley a lansat al treilea sezon al documentarului său Flavors of Romania, iar foarte interesant, cred că în episodul 3, cel în care este în Maramureș, discută cu Vasile Berinde, un producător de mezeluri, un român care s-a întors din Italia unde a lucrat parcă 7 ani într-o carmangerie. Zice că a furat acolo meserie, a revenit și face mezeluri destul de scumpe, în România, într-o localitate rurală din Maramureș. Și îl întreabă Charley Ottley: ok, ai un public aici? Cum vinzi? Iar răspunsul: s-au unit mai mulți producători și și-au făcut un magazin online. Se adresează, online, în special locuitorilor din regiune, cei care sunt apropiați, ca să poată face livrările în siguranță.

• Despre asta este comerțul electronic. Despre a deschide noi piețe, indiferent unde ai tu sediul. Deschide foarte multe oportunități și permite unor persoane, cum este și Vasile Berinde, să locuiască și să producă în mediul rural, dar să vândă. Ce ne dorim noi este ca cât mai mulți producători să facă acest lucru și să se adreseze nu doar județului în care trăiesc sau localităților limitrofe, ci național și chiar regional.

• Un alt exemplu este un titlu din presă: Transavia, care investește 150 de mil. euro într-o fabrică de pet-food, în România. Cum vor vinde ei? În regiune, prin marketplace-uri, online. Nu e vorba de o fabrică de frigidere, de calculatoare. Vorbim de pet-food și Transavia chiar are mai multe branduri – brandul Fragedo în principal – pe care îl comercializează foarte mult online, în special partea de semi-preparate și produse care sunt congelate.

• Deci avem 2 exemple, de producător mic, dar și un producător foarte mare, una dintre cele mai mari companii din România.

• Din punctul de vedere al statisticilor, lucrurile arată destul de bine în ceea ce privește sectorul, dar aici trebuie să spun că aici ne referim la banii pe care îi cheltuiesc românii online. Estimăm noi că în 2025, ca procent al valorii cumpărăturilor online, va fi de 3,5% din PIB. Vom ajunge undeva la 13 miliarde de euro, aproximativ, bunuri și servicii. Atâți bani vor cheltui românii, online, anul acesta. Asta ne plasează pe locul 9 în UE, raportat la valoarea PIB.

• Dar avem și o parte mai proastă a lucrurilor și vorbim în principal de concurența neloială a platformelor internaționale extra-comunitare. Pentru că (…) noi avem o piață unică, dar defapt avem 27 de piețe mai mici. Nu avem o piață unică. Și este mai ușor unei companii din afara UE să se adresee tuturor statelor europene și să atace piața unică, mai ales când nici nu respectă reglementările din piața unică: vorbim de reglementări simple precum garanția, un drept basic al consumatorului, nu veți găsi să beneficiați de garanție de la aceste companii din afara UE.

• Noi am făcut un sondaj, am comandat un studiu în rândul a 511 companii din retail – nu doar retail online, ci întreg sectorul de retail, și online și offline. Iar rezultatele au fost cât se poate de îngrijorătoare, pentru că 77% din respondenți au spus că anul acesta le va fi impactată cifra de afaceri ca urmare a concurenței neloiale a acestor platforme. 65% își doresc ca statul să intervină și să îi susțină într-un fel, iar 62% cer ca autoritățile să impună respectarea legilor și de către aceste platforme – pentru că, în momentul de față, noi avem cunoștință despre 900 și ceva de plângeri care sunt la ANPC și pe care ANPC pur și simplu nu le rezolvă, pentru că, spun ei, nu au cum. Pentru că vorbim de o companie care nu are un sediu în România. Vom vedea că, în general, cam toate reglementările care sunt la nivel național sunt impuse, enforced, doar asupra companiilor care au un sediu social sau sunt înregistrate fiscal în România.

• Care este pericolul: România a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de utilizatori ai acestor platforme. O singură platformă, Temu, a raportat la 30 iunie un număr de 4,7 milioane de utilizatori români, lunar, în creștere cu 20% față de precedentele 6 luni. Pentru că aceste rapoarte trebuie publicate la fiecare 6 luni. Deci ei, în 6 luni, au crescut cu 20%. E cea mai mare creștere din Uniunea Europeană.

• Alte autorități din state europene, în special din Franța, au început să sancționeze aceste comportamente. Shein e mai ușor de sancționat pentru că activează mai mult ca un magazin online – Temu activează ca o piață online, și atunci trebuie să te duci împotriva micilor comercianți listați pe platformă, pentru că teoretic Temu nu este direct vânzătorul. Cu toate că avem studii care arată că se comportă și impune acelor comercianți un comportament unitar, deci ar putea fi considerați și ei ca fiind un magazin online și sancționați.

• Din nou, în România, nu avem nicio sancțiune. Vă asigur că produsele alea și practicile pentru care ei au fost sancționați în Franța se petrec și în România – pentru că nu se adresează diferit piețelor, statelor UE. Dar Franța a mișcat. În schimb, unde câștigă România teren – chiar azi și mă bucur că s-a votat în Parlament, s-a acceptat – de la 1 ianuarie vom avea o taxă de procesare a coletelor din afara UE. Dar acesta este doar un pas.

• În continuare vom avea taxate colete care vor conține produse care sunt neconforme. E o altă problemă, foarte multe studii realizate de asociație și de autorități din Germania, Finlanda, Suedia, Belgia, Franța, cred că și Austria… Au comandat produse, aleatoriu, și 80-90% sunt neconforme. Problema este cea mai gravă în rândul produselor destinate copiilor: jucării, haine, care conțin substanțe cancerigene, ftalați (aditivi chimici  folosiți în principal pentru a face materialele plastice mai flexibile și durabile, fiind adăugați în o gamă largă de produse, de la jucării și ambalaje la cosmetice și medicamente – n.r.). Situația este destul de gravă și atunci vom taxa aceste colete dar în continuare trebuie să găsim soluții prin care noi să putem să și verificăm și să împiedicăm de la comercializare produsele care sunt toxice. Pentru că dacă doar le taxăm mare lucru nu am rezolvat.

• Toată această concurență neloială și avalanșă de produse și numărul foarte mare de consumatori duce la închiderea afacerilor românești. Aici aveți un email, de la un fost membru ARMO, e primit săptămâna trecută. De la 200 de comenzi pe zi a ajuns la 4, în doar 1 an și jumătate. Omul îmi spune în acest mail că și-a luat brevetul de navă și se duce să lucreze pe un vas de croazieră. Nu e o companie mică, e o companie care în vârf, în 2022, avea 10 milioane de lei (venituri) și 80% din ce vindea, din zona de produse vestimentare, erau fabricate în România. În 2023 a avut 17 angajați, 2023 coincide cu intrarea acestor platforme pe piața UE. S-au prăbușit vânzările, deci de la 10 milioane de lei (cifră de afaceri), în vârf, a ajuns în 2024 la 3,8 milioane de lei și 5 angajați de la 17 și acum au murit de tot, au închis compania. Deci am pierdut 17 locuri de muncă, directe, la această companie. Pe lângă locurile de muncă pierdute, pe orizontală, în industria textilă.

• Și mi-a trimis și print-screen-uri cu rochii pe care ei le comercializau vândute pe Shein, Trendyol – el le comercializa cu 500 de lei că ăsta era prețul de producție cu material de calitate, iar acolo (pe platforme) erau 60-70 de lei. Deși erau design-uri copiate. S-a confruntat cu această problemă: ei se uitau cam care sunt produsele cerute, le copiau – pentru că ăsta e modelul de ultra-fast fashion – la o calitate mai slabă.

• Ce se întâmplă este: consumatorul comandă, vede calitatea și spune că măcar a fost ieftin. Și avem această discuție deseori cu consumatori care comandă produse electronice și la afirmația că se strică repede și nu beneficiezi de garanție, răspunsul este: ei, măcar a fost ieftin.

• Acest preț este mai mic pentru că – arată un studiu făcut în Suedia – simpla respectare a reglementărilor europene înseamnă un cost cu 120% mai mare, adăugat produsului. Deci ei pot să vină cu prețuri cu 60% mai mici, doar prin faptul că nu respectă reglementări de bază referitoare la protecția consumatorului.

• Ați menționat la început legea majoratului online. Acea lege va fi respectată de toate companiile din România, dacă va fi implementată. Ea va face viața grea și în modul în care a ieșit de la Senat se aplică inclusiv comerțului electronic. Dar nu știu cum va fi ea aplicată pentru Temu și Shein.

• La fel, o altă lege care a ieșit din Parlament și este la promulgare spune că dacă nu accepți să înlocuiești un produs în 30 de zile – pe care clientul l-a cumpărat online sau offline și care constată că este neconform – riști amendă între 5.000 și 25.000 de lei. În comerțul online, dacă refuzi să îi respecți dreptul consumatorului de a returna produsul în 14 zile, amenda este 4.000-15.000. Deci este o amendă mai mare dacă alegi să nu înlocuiești un produs neconform – nu știm ce înseamnă neconform, poate să fie o carcasă de telefon care a venit de la transport puțin julită. Ideea e că nu există niște criterii clare.

• Sunt curios cum vor fi aplicate aceste reglementări acestor companii care nici return nu fac. Uneori îi costă mai mult să proceseze returul și, în anumite cazuri, până în anumite praguri, îți dau direct suma înapoi și rămâi tu cu produsul.

Robert Berza, director executiv Edge Institute: România are o șansă reală de a accelera transformarea digitală numai dacă va exista un centru de comandă, de leadership politic care să aibă și o viziune

Un studiu realizat de Microsoft și publicat vinerea trecută, plasează România pe ultimul loc din Europa la capitolul penetrării inteligenței artificiale în economie și societate, a declarat marți Robert Berza, director executiv al Edge Institute, un think tank dedicat procesului de digitalizare.

„România este în spatele unor țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Și dacă Moldova nu este chiar o surpriză că se află în fața noastră, faptul că ne-au depășit țări precum Serbia și Albania este o surpriză neplăcută. Și suntem cam la o treime ca procent de penetrare față de liderii din UE”, a spus Robert Berza.

El a precizat că România are o șansă reală de a accelera transformarea digitală, dar numai dacă va exista un centru de comandă, de leadership politic care să se preocupe de investiții mari dar să aibă și o viziune care să atragă oameni cheie care să implice în proces. „Prin digitalizare, România poate deveni o țară modernă, prosperă, demnă de încredere pentru toți cetățenii săi”, a adăugat Berza.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Până a intra în detaliile legate de raportul invocat și mai devreme, aș vrea să vă spun de ce cred eu că sunt aici dincolo de invitația din partea echipei Curs de guvernare căreia îi mulțumesc încă o dată.

• Eu cred că sunt aici pentru că Edge Instituite a venit cu o propunere concretă pentru fundația concretă  a oricărui proces de transformare, inclusiv de transformare digitală și anume de guvernanță.

• O propunere pe care am pus-o pe masă sub forma unui raport, la care o mare parte dintre cei invitați aici au participat în sesiuni de interviuri, iar altă parte dintre invitați, și posibil dintre cei care ne urmăresc, l-au citit.

• Aș vrea să explic de ce am întocmit noi acest raport. Tocmai pentru că și noi suntem pentru prima oară la această masă, pentru că nu avem un an de viață la Edge Institute și, ca o echipă nouă, ne-am întrebat cine conduce digitalizarea și cine deține ownership-ul menționat mai devreme.

• Ne-ar ajuta măcar să ne întâlnim cu acea echipă, să spunem că noi am adunat un grup de expertiză, că dispunem de resurse și am putea pune umărul la această construcție.

• Apoi am descoperit în acest an că sunt mai mulți oameni care își pun aceeași întrebare. Și am mai descoperit, la alte evenimente similare cu acesta, că se citează rapoarte de acum cinci sau zece ani, în care guvernanța, ownership-ul și leadership-ul politic sunt cumva readuse la suprafață.

• OECD spune de nouă ani de zile că România, la nivelul digitalizării, are nevoie de o guvernanță mai puternică și un leadership politic mai implicat. Banca Mondială spune același lucru.

• În acest exercițiu, în care nu am înțeles unde este guvernanța și de ce nu este atât de puternic conturată, am zis că poate este o problemă a noastră, a Edge Institute. Că stăm într-un turn de fildeș în București și nu înțelegem ce vor românii. Am luat două studii de research cu Ipsos, unul cu date de anul trecut, altul cu date din acest an, și am aflat: românii își doresc digitalizare.

• Nu vor ceva sec, inclusiv explică prioritățile. Vor un stat care, mai mult sau mai puțin, respectă timpul cetățeanului: servicii simple, predictibile, ușor de înțeles; vor sentimentul că lucrurile funcționează de fiecare dată; că statul nu le creează probleme la interfața cu funcționarul, ci mai degrabă le rezolvă problemele. Și această rezolvare ar elimina cu siguranță neîncrederea în sistem. Iar dacă ne dorim încredere în sistem, cred că vestea proastă este că încrederea nu poate exista fără guvernanță și, evident, nu poate veni fără o viziune. Noi, la institut, avem o viziune comună și am încercat să o validăm și prin ceilalți actori din sistem.

• Viziunea noastră spune așa: prin digitalizare, România poate deveni o țară modernă, prosperă, demnă de încredere pentru toți cetățenii săi. Ca să ajungem la acest obiectiv, probabil că trebuie să trecem printr-un proces de change management, care a fost menționat mai devreme. Inclusiv în raportul pe care l-am făcut împreună cu consultanții estonieni, transformarea digitală este mai mult despre transformare, despre change management, și mai puțin despre tehnologie.

• Și orice proces de change management din sectorul privat vine de la leadership. Raportul a fost realizat din discuțiile cu 19 lideri din mediul privat, public și ONG-uri.

• Și de la toți am auzit același lucru: deși guvernanța pare o etapă birocratică, este o fundație de claritate. Oamenii au nevoie de reguli clare, standarde comune și linii de responsabilitate.

• Și până când România accelerează la nivel de rezultate în digitalizare, până când ieșim de pe ultimele locuri ale clasamentelor, ar fi bine ca subiectul digitalizării să urce în capul listei de preocupări.

• De aceea am venit cu o propunere: România are un scor la digitalizare de 3,1 din 10, iar două dintre lucrurile care pornesc de la fundație, guvernanța și leadership-ul, au fiecare câte 2,5, sub o medie care nici aceasta nu este spectaculoasă. Și de aceea vor repeta aceste mesaje la aceste întâlniri; poate ne va lua 3, 5 sau 7 ani, dar cu siguranță vom întări acest subiect. Pentru a accelera, avem nevoie de un centru de comandă coerent, cu roluri bine definite, și de această instituție în care noi credem: GCIO guvernamental, care lucrează în colaborare cu ministerele cheie și duc împreună proiecte citizen-centric.

• Dacă m-aș mai întoarce la raport, nu vorbim doar de un om. Sintagma „omul sfințește locul” nu este valabilă în acest caz, ci de o echipă la nivel ministerial, un consiliu digital cu 10–12 membri, reprezentanți ai ministerelor cheie. Cu siguranță și Administrația Prezidențială, care are nevoie de un consilier pentru digitalizare, ar putea crea o celulă pentru accelerarea digitalizării. Președintele poate asigura continuitatea între ciclurile electorale, poate promova viziunea unui stat centrat pe cetățean și poate crește așteptările publicului pentru servicii mai bune.

• Altfel, nu doar că vom rămâne în urmă, ci vom rămâne mult, mult mai în urmă.

• S-a discutat mult și despre AI. Fără digitalizare, AI-ul este o chestiune hilară. Așa că, în încheiere, voi prezenta datele dintr-un studiu apărut vinerea trecută despre utilizarea AI. Desigur, metodologia folosită de cei de la Microsoft, autorii studiului, poate fi discutabilă, însă România este plasată pe ultimul loc în Europa după gradul de penetrare al AI-ului în rândul utilizatorilor.

• Și România este în spatele unor țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Moldova nu este chiar o surpriză că se află în fața noastră, însă faptul că ne-au depășit Serbia și Albania este o surpriză neplăcută. Suntem cam la o treime ca procent de penetrare față de liderii din UE. Aceasta în condițiile în care, în urmă cu doar câteva luni, ChatGPT era cea mai descărcată aplicație în România. Deci interes există, însă AI nu este adoptat pe scară largă de întreg ecosistemul.

• Pur și simplu, avem nevoie de acest centru de comandă, de leadership politic, care să se ocupe de investiții mari, dar și de o viziune, care să atragă oameni cheie care să se implice.

Q&A

Putem vorbi de un set de obstacole culturale și/au organizaționale care încetinesc acest proces de digitalizare a României?

• Da. Cu siguranță. Ar fi penibil să n-o fac. Am fost în Estonia de câteva ori. Apoi ne-am uitat pe anumite profile psihologice ale poporului estonian, croat, spaniol, la noi. Și nu mai țin argumente, de genul Estonia este o țară mică, sunt un soi de finlandezi care își fac treaba. Dar am cercetat balcanici care nu mai sunt atât de mici, și lucrurile sunt la fel. Revenind la argumente. Da avem niște blocaje acolo dar nu se justifică. Partenerii estonieni ne-au spus că au lucrat în 30 de țări dar nu întâlnit așa o blazare în administrația centrală ca în România. Pur și simplu sunt oficiali care nu mai cred că se poate. Dar trebuie ținut cont că digitalizarea este un concept nou, AI și mai nou. La un moment dat toate țările au luat același start. Țările care s-au dezvoltat rapid în acest sens au avut oameni foarte buni în administrație, care au făcut lucrurile să se miște.

• De aceea în România reprezentanții mediului privat ai administrației publice, ai mediului academic ar trebui să se întâlnească mai des pentru a găsi soluții.

Edward Crețescu, președinte ANIS: „Să avem mai multe produse IT Made in Romania, exportate în alte țări, și să reușim nu doar la nivel regional”

2025 a fost, probabil, cel mai turbulent an de când există IT în România, dar această industrie s-a dovedit rezilientă, un lucru remarcabil pentru un sector cu mai puțin de 250.000 de profesioniști, a declarat Edward Crețescu, președintele Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii (ANIS).

„Contribuim cu aproape 7% la economie, ceea ce este remarcabil pentru o industrie cu aproximativ 200.000 – 250.000 de profesioniști, cu care ne mândrim, și reușim să începem să construim cât mai multe produse pe care să le trimitem la export”, a spus Edward Crețescu.

„Impactul nostru indirect este susținut, dacă ne uităm și la partea de e-commerce. Estimăm că este undeva la 14% din PIB, în acest moment. Tot ceea ce atinge industria de IT în România se duce undeva spre 15% și sperăm ca acest lucru să crească, pentru că nu ne dorim să mai fim o industrie insulară. Vrem ca în fiecare sector al economiei să avem câte o componentă principală de IT și de digitalizare”, a mai spus președintele ANIS.

Redăm în continuare principalele declarații:

• 2025 a fost, probabil, cel mai turbulent an de când există industria IT în România. S-au scris articole, s-au făcut intervenții legate de criza din IT, de cât rău este acum, ce se va întâmpla pe viitor etc. Realitatea este că, deși au fost unele momente delicate pentru noi, suntem în continuare o industrie rezilientă, noi contribuim cu aproape 7% la economie, ceea ce este remarcabil pentru o industrie cu aproximativ 200.000 – 250.000 de profesioniști, cu care ne mândrim, și reușim să începem să construim cât mai multe produse pe care să le trimitem la export.

• Avem și companii de mai multe miliarde. Deci la partea de valoare pe care industria noastră o aduce, ea există și suntem motorul principal al economiei românești, în ultimii ani. Noi tragem România după noi. Asta este realitatea și încercăm să insuflăm acest spirit, de expediție și de a trage țara după noi, și către celelalte industrii.

• Ce ne interesează pe noi în următorii ani, ca și industrie, ca și țară, este să construim mai mult la noi, în Români . Să avem mai multe produse care sunt Made in Romania, care sunt exportate în alte țări, și să reușim nu doar la nivel regional, unde România este lider, cel puțin în partea noastră de estul Europei, România și Polonia sunt liderii în IT, dar ne dorim să devenim lideri și la nivel european și la nivel global.

• Partea cea mai importantă pentru noi, în perioada următoare, este să ne asigurăm că, la nivel educațional continuăm parteneriatele pe care le avem cu universitățile tehnice din România, pentru că toți acei absolvenți care sperăm noi să facă parte din companiile noastre, vor veni și nu vor pleca în afară. Companiile din străinătate sunt mai mult decât interesate să ia colegii noștri români, nu doar în România, cât și în afară, și doar așa o să putem să ne asigurăm că industria IT va crește la un nivel de 14 – 15, chiar și 20% din PIB. Până la urmă, impactul nostru indirect este susținut, dacă ne uităm și la partea de e-commerce. Noi estimăm că este undeva la 14%, în acest moment. Tot ceea ce atinge IT-ul și industria de IT în România se duce undeva spre 15% și sperăm ca acest lucru să crească, pentru că nu ne dorim să mai fim o industrie insulară. Vrem ca în fiecare sector al economiei să avem câte o componentă principală de IT și de digitalizare.

• În ultimii ani, noi am discutat îndeaproape cu Guvernul și cu entitățile guvernamentale , ne-am văzut în sute de evenimente, discuții organizate, ca să încurajăm să vină cu anumite propuneri fiscale pentru industria IT. Nu mă refer la acelea care au fost scoase, și a căror scoatere a fost o mare problemă pentru noi, pentru a încuraja cercetarea și dezvoltarea în România. Acele propuneri de R&D sunt, până la urmă, în beneficiul oricărei companii care produce și inovează în România. În următoarea perioadă încercăm să ajungem la un consens politic pe această parte, pentru că ne dorim să ajutăm companiile să construiască și să producă în România.

• Per total, deși anul acesta a fost de departe cel mai dificil an pe care noi l-am avut, suntem în continuare o industrie rezilientă. Companiile au avut probleme și s-a văzut la implicarea și la contribuția noastră către economie, dar noi vedem un viitor puternic, în special dacă ne uităm la partea de Inteligență Artificială și sperăm ca în următorul cincinal să putem să avem mai multe companii românești listate la bursă, internațional, să putem să avem mai multe produse, care vor veni și în sprijinul statului. Până la urmă, ne interesează foarte mult să dezvoltăm și industria locală. Fără statul român care să cumpere produse Made in Romania, făcute de companii românești, pentru partea de digitalizare, nu o să putem să avem o industrie domestică puternică.

• În acest moment, majoritatea industriei noastre se duce către export, ceea ce este foarte bine, dar când e vorba de industria domestică și utilizarea domestică a ceea ce produce industria de IT, din păcate acest lucru nu este la nivelul pe care ni-l dorim. Așa încât, pentru următoarea perioadă, pentru următorul cincinal, ne dorim ca acest lucru să crească și, dacă tot suntem aici, cu mai mulți lideri politici la masă, ne bazăm foarte mult pe acest sprijin.

• Da, a fost un an foarte dificil pentru noi, dar suntem o industrie puternică, contribuim mult, tragem România după noi și în următorii ani vrem să atingem și noi un nivel mult mai înalt.

• În continuare avem probleme cu achizițiile, pentru că se insistă pe detalii care nu mai au legătură cu actualitatea.  

Cristian Roșca, Google Cloud: Recomandăm autorităților să consume mai multe produse „on the shelf”, sunt testate, se implementează rapid. Noi vă furnizăm piesele Lego, creația e a dvs., după nevoile dvs.

Cristian Roșca, Account Executive – Google Cloud – Public Sector CEE, recomandă autorităților publice din România să consume mai multe produse de tipul „on the shelf”, testate și verificate, ce oferă o viteză mare de implementare, respectiv să reziste tentației de a reinventa roata în situații în care nu se justifică.

„Mă întorc la tema mea și mesajul pe care aș vrea să-l transmit este că vrem să nu ne mai priviți ca pe un furnizor, ca pe un automat de licențe și de echipamente, ci vrem să ne priviți ca pe o platformă pe care să puneți politicile publice, o infrastructură tehnologică pe care să puneți politicile publice. Ne-am dori, în măsura posibilului, să consumați mai multe produse de tipul „on the shelf” și să nu mai reinventăm roata, o roată digitală de genul acesta. Descriem niște lucruri care sunt în cloudul public de 5–6–7 ani în moduri inventive. Există acolo, sunt testate, sunt verificate, haideți să le utilizăm. Cel mai important lucru pe care îl pot aduce este viteza de implementare, lucru la care noi avem, de obicei, probleme. Asta se reflectă direct în momentul în care putem să consumăm un serviciu public”, a declarat Cristian Roșca.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Într-o companie precum Google, cinci ani reprezintă o eră tehnologică și, încercând să fac un efort, dacă tot vorbim de AI, gândiți-vă că nu mai devreme de iunie 2017 primul concept Transformers era publicat de Google Brain și Google Research. Nu este deloc mult de la momentul în care s-a scris o lucrare științifică despre ce poate să facă această tehnologie până la explozia care este astăzi Gemini, ChatGPT, Anthropic, Perplexity.

• Mă întorc la tema mea și mesajul pe care aș vrea să-l transmit este că vrem să nu ne mai priviți ca pe un furnizor, ca pe un automat de licențe și de echipamente, ci vrem să ne priviți ca pe o platformă pe care să puneți politicile publice, o infrastructură tehnologică pe care să puneți politicile publice. Ne-am dori, în măsura posibilului, să consumați mai multe produse de tipul “on the shelf” și să nu mai reinventăm roata, o roată digitală de genul acesta. Descriem niște lucruri care sunt în cloudul public de 5–6–7 ani în moduri inventive. Există acolo, sunt testate, sunt verificate, haideți să le utilizăm. Cel mai important lucru pe care îl pot aduce este viteza de implementare, lucru la care noi avem, de obicei, probleme. Asta se reflectă direct în momentul în care putem să consumăm un serviciu public. Evident că există un întreg arsenal de cauze care duc la lucrul ăsta, dar ideal ar fi să facem asta. Trebuie să avem mai mult curaj să consumăm AI. Astăzi documentele vorbesc între ele. Modelele de limbaj fac și asta. Vrem să vedem și ca cetățeni interoperabilitatea. Sunt extrem de multe lucruri care pot fi făcute cu AI.

• Zitec, cu tehnologie Google Cloud și Gemini, a făcut un model AI construit special pentru Ministerul Mediului, care să detecteze frauda în SUMAL. Ministerul Mediului are un sistem AI special antrenat pentru frauda în transportul de lemne. În două sau trei zile după ce Zitec a construit modelul, ministerul a reușit să facă munca a 110 angajați, timp de o lună de zile, muncind opt ore pe zi, fără nicio greșeală.

• Vorbeam de cincinal. Sunt lucruri pe care România le-a realizat în ultimii cinci ani din punct de vedere tehnologic; poate ne doream mai mult, poate se putea mai mult. E o cu totul altă discuție. Ucraina are o platformă, DIA, începută în 2020, care este o platformă de servicii acordate cetățenilor. Oamenii aceia sunt în război de patru ani de zile, cu rachete deasupra lor, și totuși cetățenii lor pot să primească servicii digitale. Cred că putem să facem și noi lucrul acesta.

• Avem companii, avem resurse financiare, doar că trebuie să avem deschidere să încercăm să utilizăm aceste tehnologii care ne sunt puse la dispoziție. Imaginați-vă Google ca pe un imens joc de piese Lego. Noi vă furnizăm piesele Lego, șina, pomul, pista; creația e a dvs., după nevoile dvs. Bulgaria are probabil unul dintre cele mai avansate institute de AI din Estul Europei, toți vendorii, inclusiv Google, venind să colaboreze cu ei. Noi de ce nu avem? Poate ne-am dori să fim în această situație. Sunt foarte multe IMM-uri care depun proiecte de digitalizare pe granturi. Haideți să-i ajutăm să consume AI. Diferența fundamentală dintre o companie de 200 de persoane și una de 300 de persoane era că nu putea să scaleze. Azi AI te ajută să faci lucrul ăsta, democratizează accesul la piețe, la beneficiile pe care economia ți le dă.

• Ultimul punct, pentru că vorbeam de faptul că funcționarii publici și nu numai nu au suficiente cunoștințe: cred că trebuie să facem foarte mult pentru training și pentru training vocațional, pe de o parte, și pentru zona de educație pentru studenți, pe de altă parte. Este foarte greu să alegi ce trebuie când nu știi ce face tehnologia.

• De obicei noi colaborăm cu statul prin intermediul partenerilor. Evident că sunt momente în care guvernele vin și întreabă „OK, ce putem să facem?”, dar nu știu dacă lucrul acesta a prins în România ca practică. Statul, când vine, trebuie să știe să-și articuleze nevoile. E foarte greu să faci un parteneriat dacă nu ai idee ce vrei să obții din acel parteneriat.

• Google a investit în ultimii ani în tehnologie și în securitate mai mult decât probabil întreaga țară în ultimii zece ani, de departe. Acum trei-patru ani a fost cumpărată Mandiant cu 3–4 miliarde de dolari, ca să avem o scară a cât se investește. Cred că este aprobată și achiziția Wiz, 32 de miliarde de dolari. Asta este scara de securitate la care Google lucrează din această perspectivă. Există varii forme de criptare, de la criptare în cloud, la chei de criptare ținute on-prem (on-premises). Zona de securitate este la un nivel extrem.

• Avem situații în care partea de support and engineering pentru clienți este făcută, de exemplu, în Europa, de cetățeni UE, astfel încât să nu fie nevoie ca un cetățean din SUA sau din India să acceseze o mașină virtuală a dvs. care nu funcționează. Avem parteneriate în care controalele de securitate pentru o parte a data center-ului sunt date unor companii europene. Probabil avem una dintre cele mai performante soluții de cloud deconectat: o infrastructură de tip cloud complet deconectată de la cloudul public, de la internet, dar în care poți să rulezi platforme și tehnologii într-un mod extrem de „cloud-like”.

• Cred că digitalizarea eficientă trebuie să plece mai degrabă de la o tehnologie care să creeze un „Big Bang”; trebuie să plece de la a înțelege care sunt nevoile care trebuie satisfăcute. Dacă există una sau șapte tehnologii, este irelevant. Pentru mine, ca cetățean, cea mai mare valoare pe care mi-o poate oferi statul este să-mi dea înapoi timp pentru mine și pentru familia mea.

Alexandru Lăpușan, CEO & Co-fondator Zitec: ”Caietele de sarcini în zona de digitalizare au ajuns o compilație a ofertelor comerciale ale celor cu care s-a discutat în etapa de consultare”

România are o problemă în zona de digitalizare a PNRR cauzată din întârzierile dramatice în publicarea caietelor de sarcini, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator al Zitec.

„Avem o problemă din zona asta de PNRR din întârzieri dramatice în publicarea caietelor de sarcini. Înțeleg că echipele din instituții au fost hăituite în ultimul hal ca să scoată acele caiete de sarcini. Au reușit să o facă, cu o întârziere considerabilă și cu o calitate influențată de viteza și presiunea asta. Problema e că neexistând o corelare între momentul în care pui caietul de sarcini cu adevărat în piață, faci licitația, mai trece timpul de contestație, ce să vezi: jalonul de finanțare nu s-a mutat. Și, prin urmare, ai pierdut și timp prin procedura mai rigidă, a mai venit și cineva rău intenționat și a depus poate o contestație abuzivă (…) Deci e foarte important să putem să facem un management al termenelor mai bun și asta se întoarce și la abordarea despre ce punem în caietul de sarcini”, a declarat Alexandru Lăpușan.

Potrivit acestuia, caietele de sarcini sunt o compilație a ofertelor comerciale a celor cu care s-a discutat în etapa de consultare.

„Practic se cere un produs care nu există în piață. Ceea ce, din prima, oricine ar fi câștigătorul, duce într-o zonă în care trebuie să coafeze un pic lucrurile pentru că el nu are produsul concurentului lui și trebuie să zică cumva că face acum și funcționalitatea respectivă”, a mai precizat el.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Fără PNRR, șansa să abordăm măcar discuția de digitalizare, într-un mod serios, nu exista. Pe de altă parte vedem un nivel de absorbție foarte mic, erau foarte mulți bani și dacă ne uităm la ce mai credem că o să livrăm, nu sunt foarte multe lucruri.

• Mai avem o șansă a unor fonduri suplimentare. Avem această decizie de la ECOFIN, mai primim 10,7 miliarde (de euro prin PNRR), să sperăm că între timp poate executăm lucrurile mai bine.

• De aceea, cred că este critic să ne uităm la ce modificăm repede? Pe termen scurt am putea totuși să facem. Unele poate sunt fezabile, unele poate nu. Dar dacă nu livrăm considerăm că pierdem încă o generație de digitalizare.

• O să enumăr câteva dintre probleme. Sunt de acord că, până la urmă, invitația pe care ne-ați făcut-o, dl. Mihaiu, în care să mergem și să avem modificări pe legile care într-adevăr afectează, este corectă. Însă cred că e important să înțelegem efectele pe care modul curent de lucru le introduc în sistem, pentru că pe alea trebuie să le combatem – nu schimbăm legea de dragul de a o schimba.

• Avem o problemă din zona asta de PNRR din întârzieri dramatice în publicarea caietelor de sarcini. Înțeleg că echipele din instituții au fost hăituite în ultimul hal ca să scoată acele caiete de sarcini. Au reușit să o facă, cu o întârziere considerabilă și cu o calitate influențată de viteza și presiunea asta. Problema e că neexistând o corelare între momentul în care pui caietul de sarcini cu adevărat în piață, faci licitația, mai trece timpul de contestație, ce să vezi: jalonul de finanțare nu s-a mutat. Și prin urmare tu ți-ai propus să faci de la alfa la omega, ai pierdut și timp prin procedura mai rigidă, a mai venit și cineva rău intenționat și a depus poate o contestație abuzivă și vine cel care iată este minunatul câștigător al licitației (la autoritatea publică): ’felicitări, ați câștigat licitația și trebuie să faceți în 3 luni ceea ce v-ați angajat în licitație că faceți în 6’. ’Păi noi am ofertat pentru 6 luni’. ’ Aia e, trebuie să faceți în 3’. Ăsta este un lucru care se întâmplă acum și nu e corect. Problema nu e săracul furnizor privat, ci cum credem că poate să iasă proiectul ăla bine și să iasă la un nivel de calitate bun. Adică să avem o cheltuire bună, eficientă, a acelui ban public dacă se face în jumătate din timp dacă toată lumea a căzut de acord că se face în 6. Deci e foarte important să putem să facem un management al termenelor mai bun și asta se întoarce și la abordarea despre ce punem în caietul de sarcini.

• Dacă ne dorim să facem platforme faraonice și proiecte de genul acesta, trans-instituție, este foarte greu ca astea să aibă un volum mic de muncă. Deci prin urmare e mult de analizat. O să am un caiet de sarcini vag, intru în licitație, câștigă cineva și după vine etapa de analiză, în care discutăm, defapt de la zero uneori, cam ce trebuie să se facă. În parametrii caietului de sarcini. Dar cu o libertate mult mai mare. Păi iar nu e normal să se întâmple lucrul acesta.

• Soluția ar fi să reducem scopul proiectelor, în loc să facem proiecte faraonice, platforme naționale – cum puncta și colegul de la Essensys – care dovedit nu au funcționat niciodată în România. Când un proiect costă zeci, sute de milioane de euro, vă garantez că nu o să funcționeze, nu o să îl punem în practică. Mai bine rezolvăm probleme mai mici, fluxuri mai mici.

• Da, tot timpul putem spune că ’în lipsa acelei platforme nu pot să fac nimic’. Dar totuși se pot face, se găsesc soluții și cred că dacă ne orientăm pe o gândire similară cu modul de lucru din IT, avem șanse mai mari să livrăm. Chestii mai mici care dau efecte imediat, care îmbunătățesc viața cetățeanului. Vom eficientiza și frumusețea platformei ulterior. Altfel rămânem orientați către platforme mari, perfecte, extraordinar de complexe, care tot timpul sunt gândite prost și livrate prost.

• Faptul că poți depune contestații cu rea-intenție și să faci un abuz de drept ca să mai întârzii o licitație, care deja e strânsă de un jalon de finanțare. Păi ar trebui să existe și un pic de răspundere pentru companiile care fac asta.

• Lipsa instrumentelor pragmatice la care furnizorul poate apela în cazul abuzului după câștigarea licitației. Vă dau un exemplu: câștigi licitația cu o soluție tehnică, iar în prima întâlnire beneficiarul îți spune ’nu o să ți-o accept niciodată’. Nu contează că ai câștigat o licitație și că spui că respecți tot ce scrie acolo. Ce poți să faci atunci, ca să nu te alegi cu un aviz negativ, cu niște probleme în zona asta. Te duci, din pământ, din iarbă scoți o altă soluție și încerci să convingi să ți-o accepte. Pe banii tăi, pe timpul tău. N-ai ce să faci. Dacă ajungem în instanță ai luat avizul și te mai lupți nu foarte mult.

• Caietele de sarcini sunt o compilație a ofertelor comerciale a celor cu care s-a discutat în etapa de consultare. Practic se cere un produs care nu există în piață. Ceea ce, din prima, oricine ar fi câștigătorul, duce într-o zonă în care trebuie să coafeze un pic lucrurile pentru că el nu are produsul concurentului lui și trebuie să zică cumva că face acum și funcționalitatea respectivă.

• Clarificarea nevoilor și obiectivelor încă de la nivelul caietului de sarcini numeric. Sunt inclusiv licitații la care beneficiarul nu răspunde la întrebări fundamentale legate de caietul de sarcini – am nevoie de un streaming video și sunt întrebat care este volumul de streaming pentru care trebuie să ofertez și răspunsul vine ’nu răspundem’. Poți să participi în licitație, să faci o contestație. Nu e normal să nu existe acolo mecanisme prin care cei din organizația beneficiarului ce face asta să fie trași la răspundere.

• Criteriile de selecție au în continuare verificări foarte mici. Dacă nu intri în licitație nici nu poți să o contești. Dar cum să intri în licitație când autoritatea centrală pune un criteriu de cifră de afaceri pe care îl satisfac doar fix alea 3 firme din domeniul ales.

• Ar trebui ca această etapă de consultare reală cu piața să fie mai degrabă obligatorie decât opțională. E o șansă pentru echipele beneficiarilor să se și educe în acele discuții. Ok, am înțeles că ăsta e nivelul, nu putem să îi schimbăm peste noapte. Dacă ei chiar au o consultare reală în piață mai adună una-alta, mai vorbesc, mai pun întrebări – eu zic că ies mai bine echipați în urma acelor discuții decât dacă ies ei direct cu caietul de sarcini fără să discute cu nimeni.

• Procesul decizional din partea instituției, beneficiarilor, mai ales în zona unor instituții… Nu există un proces decizional transparent. Îți vin hârtii, nici nu poți să vorbești, nici nu ai cu cine să te consulți, e foarte complicat atâta timp cât procesul decizional în legătură cu o licitație nu este clar.

• Aș ieși din zona asta legată de PNRR și m-aș duce în ce s-a discutat în rest, în această abordare etatistă, nepractică și aș zice pe alocuri și neprofesionistă. Statul cred că nu ar trebui să caute experți sau programatori. Am vorbit foarte mult despre  ’luăm programatorul’, ’luăm consultantul’… Gândirea asta că eu rezolv o problemă dacă îmi iau oameni și arunc către ea (cu ei) nu funcționează tot timpul în IT. Problemele complexe au nevoie de echipe complexe ca să le rezolve. Nu e un om providențial care vine și rezolvă el tot. Asta nu poate fi construită ușor într-o companie și cred că e imposibil să fie construită într-o instituție. Atunci trebuie să am un minim, o cunoștință generală ca să pot să-mi dau seama cine e un consultant bun, cum îl selectez, și mai departe consultantul să fie cooptat pe tot parcursul implementării și chiar în etapa de recepție pentru că e mai bine echipat să pună întrebările potrivite. Evident, presupunem că îi găsim pe ăia corecți și că și pe partea beneficiarului e corect… Vorbim într-o lume ideală. Dacă plecăm de la ideea că toți sunt hoți oricum nu mai are…

Întrebare Radu Mihaiu: Întrebarea este cum selectăm acei consultanți care sunt corecți și care nu pot fi acuzați după aceea că au interese? Asta este cea mai dificilă parte în zona de achiziții publice din partea instituțiilor publice. Altfel toată lumea va spune consultantul meu este cel mai corect din lume și va indica una din cele 3 firme de care spuneați dvs. pt că… 15 milioane de motive.

Răspuns:

• Este un subiect într-adevăr valabil. Dar este importantă treaba asta, să înțelegem că nu poți să faci o digitalizare cu 1 expert sau cu 1 consultant. Ai nevoie de echipe care au în spate procese, investiții, echipe care investesc în învățarea și utilizarea de tehnologii noi. Este ceva foarte greu de construit în cadrul unei instituții de stat și nu cred că ar trebui să ne propunem să facem asta. Scopul proiectelor ăsta al trebui să fie: nu livrăm platforma cu aceste funcționalități neapărat, ci schimbăm acești KPI care impactează viața cetățeanului. Pe ăștia nu prea îi vezi în caietele de sarcini. Vreau ca acele fluxuri să aibă loc doar online și vreau să dureze maxim 24 de ore fluxul respectiv. Dă-mi o soluție care să livreze asta. Dar noi vorbim despre ’trebuie să aibă câmpurile astea’, digitalizăm ce există în spate pe hârtie, punem în cerințe… și ies niște softuri mamut care din momentul în care vor ieși pe ’poarta fabricii’ deja sunt perimate pentru că implementează niște fluxuri care sunt perimate.

• Împărțirea în soluții mici ne-ar ajuta și pe zona de bugete. Dacă am sparge problemele în probleme mai mici am putea să avem și bugete mai mici, iar de aici vine o simplificare pe tot fluxul acesta și eu cred, din experiența mea pentru că asta facem și în mediul privat, împărțind în proiecte mai mici îți cresc șansele de succes. Cu cât e mai complexă problema, cu cât e mai stufoasă, cu cât ai mai multe zeci de oameni la masă – de la beneficiari la furnizori – cu atât ineficiența va fi mai mare, iar șansele de succes scad.

• Asta ar fi principala idee, pe lângă legea de achiziții publice. Avem nevoie să ne alegem niște bătălii mai mici, de niște victorii. Cetățenii au nevoie de niște victorii, mici, că ne-am bucurat atât de mult când… Ok, dau click în Ghișeul.ro dar apoi tot pe site-ul MAI ajung și îmi iau certificatul respectiv. Dar m-am bucurat și pentru ăla, pentru că m-a scutit de niște drumuri. Ce frumos ar fi să mai avem încă vreo 50 de victorii de genul ăsta. Deci nu proiecte faraonice, ci niște proiecte mici.

Comentariu Radu Mihaiu: O problemă majoră în administrația publică nu este că nu există mecanisme pentru a opri acele contestații rău-voitoare. Există mecanisme. Problema e că administrația publică, de multe ori, nu le folosește. Am văzut eu personal, la prima mână. Contestă cineva o licitație, pierde contestația licitației, iar administrația publică nu execută garanția. Asta înseamnă că data viitoare acel om va contesta încă odată, pe gratis. Garanția fiind ceva semnificativ, 1% dacă nu mă înșel din valoarea licitației. Nu îți permiți să contești degeaba ceva când poți să pierzi 1% din valoarea licitației.

Partener instituțional:

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Camera Deputaților, Parlamentul României

Parteneri:

eMAG

Zitec

Catena

Edge Institute

Essensys

Asociația Cronica Europeană

***