Ce poate face România pentru a accelera economia circulară, într-o lume a războaielor economice pentru resurse

Într-o lume în care resursele și materiile prime sunt disputate prin violente războaie comerciale, economia circulară a fiecărei țări poate fi folosită ca un amortizor. Asta dacă fiecare stat înțelege (și acționează ca atare) că deșeurile unei societăți consumeriste sunt, la rândul lor, o materie primă.
Asta cu atât mai mult cu cât, pe plan global, există state care colectează și reculează mai ieftin.

Ce ar avea nevoie economia circulară a României astfel încât să trasforme deșeurile de toate felurile – de la metal, la hârtie, de la textile la baterii și de la electronice la plastic, pentru a obține o industrie de multe miliarde de euro?

Lista nu e foarte lungă, iar cererile sunt foarte concrete: legislația (acum împărțită la 3 ministere) să fie coerentă și simplă, energia care poate ajunge la 90% din costurile de reciclare să aibă preț competitiv, iar statul să ajute nu cu alocări financiare, ci cu contragaratarea creditelor. Și uneori de buna credință a administrației care se intersectează, nu întotdeauna fericit, cu gestionarea deșeurilor.

Oficiali decidenți, experți și reprezentanți ai organizațiilor active în procesul de reciclare au dezbătut oportunitățile și provocările cu care se confruntă industria circulară din România în cadrul Conferinței „Economia circulară – un AS în mâna României: Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național”, organizată de Conferințele CDG la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Parlamentul României. Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.

Mai jos, intervențiile speakerilor,
iar în zilele următoare vom veni cu temele mult mai aplicate ale fiecăruia dintre ei, în format video, text și documente.
(C. Grosu)

***

Lista speakerilor:

Sándor BENDE, Președinte, Comisia pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

Viorel BĂLTĂREȚU, Secretar de stat, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Cristian Silviu BUȘOI, Secretar de stat,Ministerul Energiei 

Constantin DAMOV, Președinte Coaliția pentru Economie Circulară, Președinte Green Group

Zsuzsa BERESCHI,Director | Energy & Sustainability | EY Parthenon

Ionel CIUCIOI, Director Executiv, Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie din România – ROMPAP

Valentin NEGOIȚĂ, Președinte, ECOTIC 

Dorin MIHAI, Director General, TOMRA Collection România 

Ph. D Constantin APOSTOL, Fondator și CEO AS METAL, membru în consiliul director CERC

Radu MERICA, CEO, RER Group

Elena GAȘPAR-ION, Președinte al Asociației SNRB și membru al Consiliului Director al EUCOBAT

Marius MUNTEANU, membru în consiliul director ARETEX, Manager Național TEXCYCLE Romania

Moderator – Alexandru LAIBǍR, Director Executiv, Coaliția pentru Economia Circulară – CERC

Sándor Bende, Comisia pentru industrii, Camera Deputaților: Trebuie să o spunem sincer: produsele noastre sunt mai scumpe din cauza încercării de a fi verde

Acest domeniu de reciclare, de refolosire, de industrie din materia primă deșeu, este destul de energofag, iar din cauza costurilor ridicate cu energia și cu forța de muncă este este dificil să concureze pe piață, de părere Sándor BENDE, Președinte, Comisia pentru industrii şi servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

„Trebuie să vorbim și să o spunem sinceri: produsele noastre sunt mai scumpe din cauza încercării de a fi verde. Trebuie să fim verde, dar până unde, până când. Europa are o piață de 500 de milioane de cetățeni. Asta este piața UE. În afara UE noi nu suntem competitivi. Nimeni nu va cumpăra produsul nostru de 3 ori mai scump pentru că spunem că este mai verde. Restul statelor dezvoltate sau mai dezvoltate din lume au piață de 7,5 miliarde, plus a noastră. De când omul există pe pământ a vrut să se extindă, în acest caz să își extindă piața. Asta merge așa în continuare. Ori Europa ce face de câțiva ani de zile? Își restrânge piața. Asta este problema întregii UE”, a declarat Bende.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Tema este una pe care trebuie să o punem în prim-plan. Este o posibilitate pentru economia României, să mergem pe această idee de economie circulară. Aici, ca în alte domenii ale economiei din România, eu cred că este loc de mai bine.

• Din foarte multe cauze. Dacă ne uităm cam ce înseamnă economia circulară, aici ar trebui să menționăm cel puțin 2 piloni: pe de o parte, ar trebui să vorbim despre menținerea în uz cât mai mult timp a unui bun, a unui produs, iar aici am putea să discutăm câte societăți, câți producători marșează pe această idee. Dacă luăm un exemplu simplu, telefonul pe care îl avem cu toții, nu știu dacă este proiectat și dacă fabricanții de acest produs se gândesc la economia circulară din acest punct de vedere, al utilizării pentru cât mai mult timp. Este știut de către toată lumea că după un anumit timp, brusc se va strica sau dacă nu își va pierde calitățile, atunci vor apărea alte softuri care pe anumite modele mai vechi nu se mai pot folosi.

• Pe de altă parte este vorba despre regenerarea acestor produse și aici am putea să vorbim și despre reutilizare, reparare, recondiționare și așa mai departe. Lucruri care practic sunt de domeniul trecutului pentru că nu prea sunt posibile reparații la telefoanele mobile, nici la aparatele de uz casnic, nici la mașini, și de obicei produsele nu se mai pot repara. În mare parte. Nu zic că deloc.

• Pe urmă, avem o chestiune de reciclare. Da, într-adevăr, sistemul SGR a fost și este un succes. Ar trebui extins și mai departe. Nu știu în ce fel am putea rezolva această problemă, cel puțin în deșeurile de hârtie. Este bine că sunt aici și reprezentanții companiilor care încearcă să recicleze hârtie sau să producă ceva din hârtie reciclată.

• Mai avem o problemă și aici văd cea mai mare posibilitate: în cazul deșeurilor din construcții și celor textile. Nu este rezolvată această problemă. Vorbim destul de mult despre acest aspect, dar în realitate nu se întâmplă mai nimic. Dacă în jurul orașelor mari, de genul București, Brașov, Cluj și așa mai departe există depozite de acest tip, în restul țării acest lucru lasă foarte mult de dorit. În cazul textilelor nici nu mai vorbesc.

• Din ce cauze am ajuns aici? Eu zic totuși că există o oportunitate, dar printre cauze este nepredictibilitatea. Oarecum, situația neprielnică pentru investiții în general, nu doar în sistemul de reciclare, legislația nefavorabilă, fiscalitatea care se schimbă de pe o zi pe alta… Sunt lucruri care nu ajută. Reglementările care se schimbă și ele, din anumite cauze, destul de des – acest lucru este și el neprielnic. Atunci când cineva se apucă de un business, de o afacere, are nevoie de o predictibilitate pe termen lung. Dacă lucrurile se schimbă des, în timpul jocului, asta poate să însemne faliment, că societățile riscă să piardă bani și nimeni nu dorește să investească în niște societăți care funcționează cu pierderi.

• Pe de altă parte există lipsa forței de muncă, lipsa forței de muncă calificate. Să recunoaștem, acest domeniu are nevoie de muncitori necalificați, dar și de oameni cu inițiativă foarte bine calificați: de chimiști, de alte domenii din învățământul românesc care ar trebui să ne asigure o calificare înaltă pentru că așa cere piața, așa cere acest domeniu. Din păcate, sau din fericire, luați-o cum doriți, școala românească ar trebui să pună pe piață mai mulți specialiști cu înaltă calificare. Nu spun că nu apar deloc, dar pune pe piață foarte puțini. Ar fi loc de mai bine, iar în acest domeniu al reciclării, fără biologi, fără chimiști, fără biochimiști, nu prea avem ce să căutăm, cred eu. Sper că situația se va schimba în bine.

• Aș dori să mai spun că nu trebuie să reinventăm ce înseamnă reciclarea. Acum 50 de ani la școală, un profesor de-al meu de la școală spunea în felul următor: «copii, știți că în Japonia oamenii învață până mor?» La noi nu era așa. Credeam că terminăm școala, liceul, facultatea și cu asta basta, nu mai înveți niciodată. Dar ni s-a spus că ei învață și studiază și așa mai departe. «Dar știți cum a ajuns Japonia atât de bine dezvoltată?». Desigur, nu avea el cum să spună că Japonia era o țară dezvoltată. Dar ne spunea ca o chestie interesantă. «Uitați-vă la Japonia că nu are resurse minerale». Dar adună tot ce aruncăm noi, iar din aceste deșeuri Japonia extrage materialele de care are nevoie.

• Noi, în România, avem și resurse. Și avem și să reciclăm. Nu știu ce ne lipsește ca să devenim, în viitorul apropiat, o anumită Japonie.

• Sunt țări, guverne care au reușit un altfel de tip de guvernare și au reușit ca Ministerul Economiei, Dezvoltării și Ministerul Mediului să fie înglobate în cadrul aceluiași minister. Ca să nu mai existe certuri și să răspundă de toate: și de curățenia aerului, și de economie, și așa mai departe. Nu știu la ce rezultate au ajuns, acel guvern despre care vorbesc eu nu mai există dar eu așa văd lucrurile în ceea ce privește economia și industria. Să aibă un minister separat.

• Eu cred că putem să avem o economie circulară competitivă, așa cum ați spus. Multe lucruri s-au schimbat dar sper din tot sufletul că la Bruxelles nu s-au schimbat doar denumirile și țintele la care vrem să ajungem. Vedeți dvs., nu se mai vorbește despre încălzire globală, ci despre schimbări climatice. În ultimul timp s-a observat că încălzirea globală parcă duce și spre răcire, și este de găsit și un motiv pentru care se și răcește mai mult timpul față de perioadele din anii trecuți.

• Cert este că am fost și eu la o conferință săptămâna trecută, la Copenhaga, și acolo din discursurile mai multor reprezentanți de la Bruxelles am auzit următoarea sintagmă: nu vor o energie ieftină, ci o energie competitivă. Da… nu a fost o scăpare, au spus-o mai mulți, asta este ideea. Să avem o energie competitivă.

• Acest domeniu de reciclare, de refolosire, de industrie din materia primă deșeu, este destul de energofag și atunci când vorbim de prețul de energie mare, de forța de muncă scumpă, nu știu cum putem fi competitivi pe piață. E greu de spus, lucrurile se bat cap în cap, dar răspunsul meu este da, acest domeniu trebuie coordonat de către Ministerul Economiei și în Parlament reglementat de către această Comisie de industrie și servicii.

• Economia Europei este în moarte clinică (din cauza energiei). Cerințele pe care ne obligăm să le avem: energia de 3-4 ori mai scumpă față de pe cea pe care o au alții, din afara UE, forța de muncă mai ieftină decât în UE și în România implicit, duce la faptul că prețul final este același. Dacă aceste componente sunt mari, atunci cumpărătorii deșeurilor de hârtie din România nu pot oferi un preț atât de mare cât oferă restul lumii. Asta e o problemă a Europei. Mai este un aspect, iar cu siguranță sunteți de acord cu mine, deși nu e sigur: pe lume sunt 8 miliarde de oameni, 8 miliarde de posibili consumatori/cumpărători. Europa, cu cerințele ei de înverzire pe care doar Europa le respectă, nimeni altcineva, are o piață unde totul este mai scump.

• Trebuie să vorbim și să o spunem sinceri: produsele noastre sunt mai scumpe din cauza încercării de a fi verde. Trebuie să fim verde, dar până unde, până când. Europa are o piață de 500 de milioane de cetățeni. Asta este piața UE. În afara UE noi nu suntem competitivi. Nimeni nu va cumpăra produsul nostru de 3 ori mai scump pentru că spunem că este mai verde. Restul statelor dezvoltate sau mai dezvoltate din lume au piață de 7,5 miliarde, plus a noastră. De când omul există pe pământ a vrut să se extindă, în acest caz să își extindă piața. Asta merge așa în continuare. Ori Europa ce face de câțiva ani de zile? Își restrânge piața. Asta este problema întregii UE.

• La Copenhaga este o centrală electrică renumită care funcționează pe bază de deșeuri. Trebuie să spun că Danemarca are un consum de energie de aproximativ 35 de TWh. Anual. România are 54. Ceva mai mult. Dar ei 7% din necesarul de energie electrică îl asigură prin centrale care folosesc ca materie primă deșeul. 7% înseamnă un reactor nuclear de la Cernavodă, pentru România. Deci cam pe atât folosesc ei deșeurile pentru energia electrică și termoficare. Deci avem posibilități, nu trebuie reinventată apa caldă.

Întrebare: care este perspectiva industrială pe zona siderurgică?

• Ajungem exact acolo de unde am pornit. Ne împușcăm singuri în picior și după aceea ne întrebăm de ce sângerăm. Ca să dau un singur exemplu: combinatul siderurgic din Leeds. Unul imens, a reușit să-și atingă niște ținte de reducere a CO2-ului prin mutarea unei părți din industrie în Texas. Deci despre asta vorbim. Așa reușește să producă tabla necesară pentru fabricarea vehiculelor Mercedes, Opel, Audi și așa mai departe. Mașini verzi, cu certificate verzi. Vedeți ce se întâmplă pe piața mondială, nu trebuie să mai dau exemple.

• Dar suntem membru al UE și nu avem ce să facem, trebuie să respectăm anumite condiții. Ideea este că nu trebuie să tăcem din gură și va trebui ca Uniunea Europeană, să facem în așa fel încât să își dea seama totuși că am ajuns într-o problemă foarte mare, în care cetățenii din România nu mai au unde lucra, nu mai au ce produce. Au ajuns cetățenii din Europa niște consumatori. Până când își vor permite să fie consumatori nu aș vrea să testez. Trebuie să avem activități prietenoase cu mediul, fără nicio discuție, dar trebuie să fim și competitivi. Aceste 2 lucruri de multe ori se bat cap în cap. Poate găsim o cale de mijloc.  

Viorel Băltărețu, Ministerul Economiei: Vom dezvolta producția internă de materiale de construcții/ Guvernul ar putea veni cu procent de material reciclat la achizițiile publice

Ministerul Economiei are în vedere dezvoltarea la nivel intern a industriei de producție de materiale de construcții, a declarat Viorel Băltărețu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Potrivit oficialului guvernamental, ediția următoare a programului ConstructPlus va include și fonduri pentru stimularea producției locale de materiale de construcții, iar în prezent există discuții cu ministrul Fondurilor și Investițiilor Europene Dragoș Pîslaru pentru găsirea unor soluții de finanțare mai inteligente.

„Astăzi la ora 14:00 am o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor. Încă de dinainte de a ajunge secretar de stat discutasem și am spus că avem o problemă cu programul ConstructPlus. Nu la noi, dar undeva, cineva investighează ce s-a întâmplat acolo. Principiul și ideea programului ConstructPlus sunt lucruri foarte corecte și bune. Vrem să creștem și să sprijinim realizarea de produse în zona construcțiilor, în România, tocmai plecând de la nevoile statului român, după aceea a industriei. Să vedem ce lipsește.
Ne lipsește fierul-beton. Bun, când stabilim acel program ConstructPlus – următorul, pentru că trebuie să îi dăm drumul – discutăm și de fonduri. Încercăm cu domnul ministru Dragoș Pâslaru să facem acum niște instrumente de finanțare mai deștepte, mai inteligente. Nu doar să dăm bani de la stat. Dar încercăm și vom pune accent: cu Ministerul Transporturilor mă văd ca să îmi spună ce materiale de construcții au nevoie în următorii 5-7 ani. Pornind de la proiectele lor. Să ne uităm ce se importă și ce se produce. Să plecăm strategic, să spunem: avem nevoie de fier-beton și după să vedem ce facem ca să producem acel fier-beton în România. Pe ce butoane să apăsăm ca niște investitori privați să își dorească să facă acel fier-beton și noi să le spunem: uite, dacă faceți investiția asta, noi o să avem următoarea nevoie în economie, voi trebuie să fiți competitivi și să vă faceți planul de business”, a explicat Viorel Băltărețu.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Mă bucur foarte mult că ați ridicat problema siderurgiei. Radiografia dvs. este foarte bună. Nu am venit aici și nici nu vreau să deplâng situația siderurgiei. Am constatat și eu situația și o știu de multă vreme. Și căutăm soluții. Ca să vă dau foarte concret niște răspunsuri.

• Astăzi la ora 14:00 am o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor. Încă de dinainte de a ajunge secretar de stat discutasem și am spus că avem o problemă cu programul ConstructPlus. Nu la noi, dar undeva, cineva investighează ce s-a întâmplat acolo. Principiul și ideea programului ConstructPlus sunt lucruri foarte corecte și bune. Vrem să creștem și să sprijinim realizarea de produse în zona construcțiilor, în România, tocmai plecând de la nevoile statului român, după aceea industriei. Să vedem ce lipsește. Ne lipsește fierul-beton. Bun, când stabilim acel program ConstructPlus, următorul, pentru că trebuie să îi dăm drumul, discutăm și de fonduri. Încercăm cu domnul ministru Dragoș Pâslaru să facem acum niște instrumente de finanțare mai deștepte, mai inteligente. Nu doar să dăm bani de la stat. Dar încercăm și vom pune accent: cu Ministerul Transporturilor mă văd ca să îmi spună ce materiale de construcții au nevoie în următorii 5-7 ani. Pornind de la proiectele lor. Să ne uităm ce se importă și ce se produce. Să plecăm strategic, să spunem: avem nevoie de fier-beton și după să vedem ce facem ca să producem acel fier-beton în România. Pe ce butoane să apăsăm ca niște investitori privați să își dorească să facă acel fier-beton și noi să le spunem: uite, dacă faceți investiția asta, noi o să avem următoarea nevoie în economie, voi trebuie să fiți competitivi și să vă faceți planul de business.

• Probabil că știți de OUG 115. Cel cu certificatele de CO2. Banii care vin din certificatele (de emisii) pe care le primim gratuit de la UE. Statul le vinde pe piață, și banii aceia îi dă în anumite procente către industrii, către domenii: dă și la AFM, dă și către industria consumatoare, energo-intensivă ca să spun așa. Avem o situația aici: am trimis deja notificări și solicitări către Ministerul de Finanțe, m-am văzut și cu domnul ministru al Energiei Bogdan Ivan pe subiectul acesta și avem nevoie de o creștere a procentului, de la 15% la 25% – bani care să meargă către industria energo-intensivă, astfel încât (să avem) trecerea de la un plafon de 150 de milioane de euro la 300 de milioane de euro. Este propunerea care a plecat din partea mea de la Ministerul Economiei, în momentul de față. Va trebui să conving și Ministerul Energiei și Ministerul de Finanțe ca aceste lucruri să se poată întâmpla. Probabil că știți, sunt deja cereri din partea industriei pe această lege de aproape 300 de milioane de euro, atât a fost anul trecut, iar noi aveam acel plafon la 150 de milioane de euro. Deci le-am alocat banii respectivi, pro-ratat, la 41,7 – anul acesta stăm și mai rău în momentul ăsta.

• 3. Știu și despre CBAM – e o discuție, e încă neclar ce facem, cum facem. Am avut discuții și la Ministerul de Finanțe, întâlniri cu mai multe asociații patronale… E destul de neclar inclusiv la nivelul Comisiei Europene cum se întâmplă lucrurile astea. Sunt discuții în continuare și sunt atent la ele și încerc să sprijin și să duc punctul de vedere al economiei și al mediului economic tocmai în ideea în care aceste măsuri să aibă un impact pozitiv pentru economie, nu un impact negativ. Pentru că din ce mi s-au ridicat ca probleme, aparent noi vrem să ajutăm prin această măsură dar pare că lovim tot mediul economic. Nu am o imagine 100% clară aici, ca să spun e bine așa sau în felul următor, dar urmăresc subiectul și mă ocup de el.

• Cu Liberty Galați: s-a creat o Comisie inter-ministerială la Guvern, domnul ministru Radu Miruță este membru de drept acolo, eu sunt supleantul dânsului. Este o situație complicată, nu ne dorim în niciun caz ca această zonă, atât pentru efectul social cât și pentru efectul economic, să dispară – nu că nu ar fi în moarte clinică. Să vedem cum o putem revigora sau revitaliza. Dar, iarăși, venind din zona privată eu spun intervenția statului trebuie să fie inteligentă, nu ca un ajutor pe care îl dăm și mai băgăm banii într-o gaură neagră. Trebuie să vedem că acest sprijin pe care îl dăm trebuie să fie unul care are o perspectivă de transformare a acelei zone într-o activitate economică eficientă. Este nevoie de produsele lor și cred că există, eu cel puțin așa o văd, o posibilitate să fie transformat. E nevoie de investiții, trebuie să găsim o modalitate să găsim partenerul corect care să investească acolo și care după aceea să își asume, profesionist, să facă un management adevărat. Nu să vadă acea platformă ca pe o vacă de muls.

• Dacă vorbim despre economia circulară și despre reciclare, toată lumea o vede ca pe o problemă a unor deșeuri pe care le avem și să ținem România mai curată. Pe de altă parte, acum, din poziția pe care o am, sunt direct responsabil pentru strategia națională pentru economie circulară în Minister și văd lucrurile diferit. Nu vorbim de reciclare. Economia circulară înseamnă defapt valoare. Valoare adăugată prin această economie. Trăim într-o lume nouă zic eu, din perspectiva provocărilor. Sunt schimbări și economice și geopolitice care ne obligă să luăm niște măsuri curajoase și să ducem mai departe ceea ce înseamnă… pentru că noi la Ministerul Economiei lucrăm în momentul de față la Planul național pentru implementarea economiei circulare. Acel PNIEC pe care probabil îl știți cu toții și chiar mi-aș dori să avem mai multe discuții pe acest plan împreumă cu economia. Nu cred că noi suntem deținătorii, la Minister sau aici în Comisie, a adevărului absolut. Dvs., cei din mediul economic, privat sau de stat, pentru că există și companii care au componentă de stat care se ocupă de zona asta, dvs., știți mai bine care sunt provocările și problemele. Noi ar trebui să le adresăm, să le înțelegem și să transformăm acest PNIEC într-un mecanism care să ne ajute să ne facem treaba mai bine.

• Eu vin din zona privată, toată viața mea am fost antreprenor și fără indicatori măsurabili, fără o mapare a resurselor de acest tip nu cred că putem să ne facem decât că facem. Ați mai spus ceva legat de consumator: părerea mea este că consumatorul trebuie să fie educat, educația nu se termină niciodată. Cu siguranță dacă ne comparăm cu țările nordice cred că este un gap și putem munci aici.

• În ceea ce privește competitivitatea, trebuie să devenim mai competitivi. Cum văd eu lucrurile: fiecare tonă de deșeu neprelucrată, netransformată, este o tonă de PIB irosit. Sigur, când vorbim de competitivitate trebuie să ne gândim cu ce eficiență transformăm aceste deșeuri… Avem o problemă cu costul energiei, dar se lucrează la treaba asta și sper cât de curând să găsim o soluție ca prețul să fie cel puțin aliniat la prețul din UE. Nu e aici locul dezbaterii despre de ce este costul energiei foarte ridicat, dar energia și costul ei este un element semnificativ care ne face industria mai puțin competitivă iar acest subiect trebuie atacat. Consider că inclusiv energia face parte din strategia industrială a României și acest lucru trebuie privit în conexiune directă cu strategia de dezvoltare industrială a României. Nu-l putem exclude și să zicem că e la Ministerul Energiei și nu avem nicio treabă cu el.

• Iar ca să putem să avem o economie circulară trebuie să avem piață. Dacă nu există cerere cu siguranță nimeni nu se apucă să își bage banii într-un business ca să producă ceva ce nu e cerut de piață. Aici iarăși am avut mai multe discuții cu colegii din Guvern și o soluție la care ne gândim, dar trebuie făcută într-un parteneriat cu industriile, este să creem cerere prin adaptarea sistemului de achiziții publice astfel încât să cerem, într-o anumită proporție, să existe produse care includ în ele materiale reciclate. Aici iarăși va trebui să gândim foarte bine pentru că avem tendința să fim foarte entuziaști și să punem niște procente foarte mari. Dar noi va trebui să gândim aceste procente și să le adaptăm în funcție de ce poate economia românească, ca să nu creem cerere pe care nu o putem să o servisăm din economia internă, din ce producem noi. Altfel, creăm iar o cerere care să depășească capacitatea noastră și să fie servisată din alte părți.

• În același timp, trebuie să avem o predictibilitate. Să spunem, de exemplu, că anul ăsta vrem 10% produse (reciclate). Gândiți-vă, statul român, câte agende, pixuri și alte lucruri cumpără. Nici nu vreau să mă gândesc câți bani băgăm în treaba asta. Dacă acolo spunem că x la sută din acele produse au un anumită componentă cu elemente reciclabile sau reciclate, dăm o predictibilitate. Spunem: anul ăsta o să fie 10%, anul viitor 20%, apoi peste încă un an 30%. Companiile își fac un plan de afaceri, își fac investiții, că nu se pot face peste noapte toate produsele în România… Și avem această predictibilitate. Problema noastră este de seriozitate, pentru că nu mai suntem credibili. Eu vin la această masă dar vin de pe cealaltă parte (a statului – n.r.) și trebuie să ne gândim cum ne recâștigăm încrederea. Sectorul privat ne poate trage de mânecă dar poate ne trezim un pic, ca guvernanți, și să ne ținem de ce spunem. Fără a promite lucruri nesustenabile și fără să creăm alte dezechilibre în mediul economic. Așa văd eu lucrurile și sper să am un cuvânt suficient de puternic în cadrul Ministerului și Guvernului astfel încât să avem o predictibilitate mai bună, să ne recâștigăm încrederea, să fim realiști. Mai bune decât promisiunile mari sunt promisiunile de care ne ținem.

• Am avut discuții și pe subiectul bateriilor. Sunt lucruri care țin de o strategie viitoare și o punere în aplicare a acelei directive dar sunt și lucruri mult mai simple și de bază, de exemplu pe partea de recuperare, reciclare. Sunt niște probleme în regulamentele noastre, în modul în care se întâmplă și eu întotdeauna mă duc să mă uit cum se întâmplă lucrurile în viața reală. Acolo sunt lucruri pe care trebuie să le reparăm.

• Sunt deja conștient de ele. Dar ca să revin la ce ați spus dvs., mai devreme, armonizarea între mediu, economie și fiscalitate. Sunt de acord că putem face mai mult și aici probabil că ați auzit de testul IMM: este o lege care spune că orice măsură sau orice nouă legislație ar trebui să treacă acest test și noi la Ministerul Economiei ar trebui să facem acest test și după să ne dăm avizul, pozitiv sau negativ, asupra unei modificări legislative. Atunci, armonizarea asta ar trebui să se întâmple cel puțin de acum înainte.

• Ca să nu rămânem doar la vorbe: spun foarte clar că aștept din partea dvs., a industriei, propuneri concrete de rezolvare a acestor nearmonizări. Să îmi spuneți: aici avem o problemă, nu sunt armonizate, se bat cap în cap. Pentru că, cu siguranță, dvs. le vedeți mai bine. Mai ales că memoria instituțională mi se pare că se află mai repede în zona privată decât în instituțiile de stat, unde fiecare își vede de parceluța lui și nu se uită în stânga sau dreapta, ci doar se ocupă de legislația lui, fără să vadă dacă apar probleme în altă parte. Deci dacă aveți propuneri, cu soluții și argumente – nu e îndeajuns că mă afectează pe mine și nu aș vrea să mă afecteze pe mine – și aș vrea să fie niște lucruri care sunt de bun-simț. Atunci pot adresa către celelalte 2 zone pentru că am o relație foarte bună cu cei de la Mediu în momentul de față. Și cu partea de Ministerul de Finanțe începem să construim un dialog bazat pe haide să rezolvăm probleme, nu doar să discutăm despre ele.

• Despre partea asta de concurență neloială a statelor non-UE, vreau doar să comentez despre faptul că ați spus că deșeurile de hârtie, maculatura, pleacă la export. Eu vreau doar să întreb de ce pleacă la export? E o piață, oferă un preț mai mare. E o piață în care cineva are de vânzare ceva, acest deșeu de hârtie, iar dvs. îl puteți cumpăra sau alții din alte țări. Întrebarea mea e de ce nu îl cumpărați dvs. și îl cumpără alții. Îmi închipui că pentru că alții dau un preț mai mare. De ce nu puteți să dați un preț mai mare? Nu fac eu presiune că trebuie să dați un preț mai mare. Dar trăim într-o economie de piață liberă. Eu nu pot să spun că trebuie să subvenționez, să vă dăm bani ca să puteți să cumpărați.

• Ce înțeleg este că după aceea, prelucrarea și produsul finit, ca să fiți competitivi din cauza prețului energiei, vă pun presiune să cumpărați la un preț mai mic. Dacă vreți să faceți business, trebuie să vă adaptați la această piață. Pe partea de fier vechi avem același subiect, aceeași poveste. La fel îmi spun companiile că foarte mult fier vechi pleacă din România la export.  

• Mă simt dator să răspund: 200 de milioane, dacă vorbim de cazul cu micrometalurgia, poate să fie mult sau puțin. În spatele acelui necesar de 200 de milioane există un plan de afaceri. Există o rată de recuperare a investiției și dacă nu arată sexy pentru niște investitori, automat investiția aceea mai mult stă pe loc. Din perspectiva dezvoltării industriei și economiei circulare sunt mai multe lucruri pe care le privim din perspectiva statului. Unele lucruri sunt niște probleme strategice. Și dvs. ați vorbit despre critical raw material act. Începe să fim mai sensibili la treaba asta și începe să devină o problemă importantă pentru Europa și România și România are niște avantaje, pur și simplu de ce resurse avem și putem deveni un jucător important în zona asta. Eu văd potențial mult și pentru economia circulară pentru că avem multe zone din care putem extrage aceste materiale, nu din resurse primare, ci din resurse secundare. Cred că e foarte important să le identificăm și să lucrăm împreună, să punem pe masă, în România și apoi către UE și Comisia Europeană și să le spunem: uite, noi am putea să facem treaba asta. Pentru că o să fie destul de mulți bani.

• Apoi trebuie văzută rentabilitatea economică a acestor viitoare business-uri. Aici trebuie să discutăm, să ne ducem către o rentabilitate economică. Trebuie combinate, atât interesul strategic al României, cât și rentabilitatea economică, măcar una minimă – și acolo unde nu se vede clar, ea măcar să o avem în vedere. Nu putem să o susținem doar pentru că ne trebuie acel material. Pentru că la un moment dat acea materie primă, sau material sau ce obținem în urma acelui proces va fi competitiv sau nu. E foarte important să înțelegem asta.

• Trebuie adresate problemele sau ideile astea mai cu curaj. Înțeleg că sunteți oameni de afaceri, dar e nevoie de specialiști, de oameni care să înțeleagă și pe partea cealaltă a mesei. Dacă vorbiți cu unii care habar nu au despre ce se vorbește e foarte greu să îi convingeți. Poate faceți pasul să mergeți și către politică.

• Susțin partea de garantare a investițiilor. Mie mi se pare că IMMInvest, acel program de garantare a investițiilor, cu toate hibele lui, a avut un rezultat foarte bun în perioada 2021-2023 și am primit feedback-uri foarte bune de la mulți antreprenori care au spus că i-a ajutat să treacă peste o perioadă grea, să facă investiții sau să aibă capital de lucru – iar asta neapărat fără să le dai bani, doar ai garantat. Sigur, a fost și un default și trebuie să ne așteptăm la el, dar efectul de multiplicare este mult-mult mai mare. Băncile vin și spun că merită să îi dai bani unei firme, iar ea oricum nu are un interes să aibă default, chiar dacă își primește banii (de la stat) după aceea. Modul acesta de lucru l-am discutat cu domnul Pîslaru și vrem să-l ducem mai departe.

Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară: Statul trebuie să sprijine economia circulară prin fonduri de garantare și energie la prețuri competitive, nu ajutoare de stat

Pentru a dezvolta o economie circulară competitivă, România ar trebui să sprijine companiile prin instrumente de tip fonduri de garantare, nu ajutoare de stat, dar și să rezolve problema prețului la energie, consideră Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară și președinte Green Group.

„Dacă vrem să ne luptăm cu toți ceilalți — nu să primim bani de la stat pentru investiții, pentru că așa creăm un jucător gras care ar tot mânca — noi trebuie să rămânem competitivi, să alergăm, să fim bancabili. Ce s-ar putea face? Două lucruri. Pentru a nu crea aceste ajutoare de stat care vin prin fonduri europene pentru niște construcții de capacități care nu sunt justificate (…) probabil că s-ar putea face niște fonduri de garantare. Companiile astăzi au business planuri, dar băncile cer atâtea garanții încât noi nu mai suntem capabili să ne mai dezvoltăm. (…) Foarte mulți jucători intră în acest domeniu, orbiți de fondurile europene. După aceea văd că nu au capital de lucru, nu au oameni care să vândă, nu sunt acceptați pe piețe și intră într-o spirală a disperării. Statul ar putea să facă un mecanism de garantare pentru acele investiții care au sens. Să se extragă mâine galiu, germaniu, indiu, europiu — există și europiu în telefoanele noastre — aceste materiale, dacă se pot extrage, investițiile sunt foarte mari și nicio bancă nu ți le va da”, a explicat Constantin Damov.

Spre exemplu, o linie de extragere de metale din plăci de bază ar costa în jur de 200 de milioane de euro, sumă pe care nicio bancă sau consorțiu nu ar acorda-o.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Ne aflăm într-un loc în care economia circulară nu prea a ajuns. Noi discutăm defapt despre un model economic, iar la noi în țară economia circulară este guvernată mai mult emoțional, în zona mediului. Ne bucurăm că suntem la această Comisie, că îl avem lângă noi și pe dl. secretar de stat de la Ministerul Economiei.

• Pentru a face pași importanți, credeți că guvernanța modelului de economie circulară trebuie adusă tot mai mult către Comisia de Industrii, către Ministerul Economiei? Pentru că economia circulară are peste 200 de definiții, una dintre ele este că este un model economic fără deșeuri. La Mediu se gestionează deșeurile, acolo e ceva rău deșeul, poluează, ne încurcă activitatea, e un cost. Noi, cei din industrie îl vedem ca o resursă, îl plătim de multe ori și nu-l găsim. Ne dorim foarte mult, cei din industrie, din economie, să trecem de la dezbateri emoționale, de la taxe și de la ținte pe care le stabilim în birou în zona în care să putem să discutăm aplicat pentru realizarea unor modele economice.

• Credeți că în viitor putem să avem discuții aplicate pe fluxuri speciale? Ați menționat hârtia, ca exemplu. Dar sunt multe alte lucruri în modelul economiei circulare, dar din păcate reciclarea a absorbit discuția, dar sunt multe până la reciclare.

• Pentru că mereu am fost chemați, din păcate, numai în direcția: «haideți să facem un mediu mai curat, să educăm lumea», de parcă consumatorul nu e informat. La Bruxelles, unde am fost de curând, directoratul general nu se mai numește Directoratul pentru Mediu și Economie Circulară, ci i-au schimbat schimbat denumirea în Directoratul General de Economie Circulară Competitivă. Pentru că economia circulară, dacă nu va fi competitivă, nu va putea fi separată de economia națională.

• Ați întrebat de ce nu avem un model în piață. Pentru că modelul care pleacă de la consum și mergem în reciclare cere și piață. O să vedeți, piața definește modelul. Nu faci un lucru dacă nu ai o piață. Întrebarea deci, este: credeți că vom putea să mutăm, împreună, la dvs. la Comisie și la Ministerul Economiei, mai departe, dezbaterea? Pentru că altfel vom rămâne în zona emoțională.

• S-au spus multe lucruri aici, dar din nou plecând de la nivelul emoțional. Sunt sute de rezolvări pe care noi am putea să le găsim împreună și sper să ne ducem în zona aceasta. Din discuția noastră, economia circulară, astăzi, a murit, dar s-a născut economia circulară competitivă, la Comisia dvs.

• O să mă activez mai mult ca președinte al Coaliției pentru Economie Circulară, pentru că am o responsabilitate în momentul de față, deoarece reprezint circa 100 de companii din România. Când am înființat Coaliția în urmă cu opt ani, nu am crezut că în economie se va genera un astfel de efect. Avem aproape toate zonele economice, inclusiv agricultura și sistemul bancar, în această organizație, care nu apără un anumit grup de industriași, ci pur și simplu încercăm să accelerăm modelul de economie circulară în economia românească. Avem deja exemple de industrii la noi care se bazează în totalitate pe reutilizarea materialelor care provin din consum, și aici vorbim de siderurgie, metalurgia neferoasă, producția de hârtie și carton în România. Nu se mai taie copaci în România; se utilizează în proporție de 100% cartonul și hârtia la sfârșitul ciclului de viață. Plasticul este o încercare bună și putem să continuăm, iar circularitatea nu este doar la nivelul deșeurilor pe care noi le consumăm. Există și circularitatea apei și a aerului, și cei din organizația noastră, pe grupuri de lucru, dezbat și pregătesc modele și inițiative. Ce ne dorim este să avem o ușă deschisă.

• Economia circulară este clar că e o zonă foarte puțin evaluată, cum să reducem consumul. Avem mai multe forme de reducere: a numărului de parlamentari, a cheltuielilor. În Europa este o abordare bună: primul lucru care trebuie făcut este reducerea. Pentru ce să consumăm în plus datorită marketingului? Vorbim de educație în acest domeniu. Din păcate, discutând cu actualul ministru al Educației acum doi ani, înainte să devină ministru, dl David spunea că o persoană poate fi educată până la 11 ani. După aceea, mediul în care trăiește are o influență asupra lui. Marketingul astăzi înghite peste 1.500 de miliarde anual. Este o presiune asupra fiecărui copil, asupra noastră, să cumpărăm, să cumpărăm. Am văzut reclame: „Cumpărați două bormașini la preț de una”. Câte găuri vrem să dăm? Există foarte multe lucruri în jurul nostru care ne apasă să cumpărăm. Noi încercăm să facem discuții și limitări acolo unde ne putem implica: la școli, la universități. Eforturile trebuie să continue; avem ONG-uri care ne ajută.

• Avem o singură economie care poate avea un comportament mai mult sau mai puțin circular. Ce încercăm noi este ca, în economia românească, modelul circular să crească și să devină predominant. De ce? Europa își extinde lista de materii prime critice. Sunt de acord că India și China sunt mai eficiente decât noi. Cu ce preț vom vedea. (Mâine avem o mare discuție europeană unde vom fi 100 de jucători de pe această piață, referitor la plastice, unde este un fenomen global în Europa.)

• Materiile prime critice sunt în consumul nostru. Important este cum dozăm cheltuielile, costurile, costul de colectare, costul de sortare. Nu acordăm importanța feed-stock-ului; doar s-au aruncat niște ținte și ne ținem de ele. Țintele sunt numai de colectare și de reciclare. Mai departe, pe baza criteriilor end of waste, orice deșeu care este colectat, sortat, reciclat și nu este vândut rămâne totuși un deșeu. Un deșeu care a fost reciclat, dar nu a fost vândut, este un deșeu într-o formă avansată de reciclare. De aceea, importanța pieței este covârșitoare.

• Dacă vrem o economie circulară competitivă, este clar că nu putem să luăm o pereche de jeansi pe care să o colectăm la un preț, să o spălăm, să o călcăm și să o punem pe piață cu 30% mai scumpă decât o pereche de jeansi noi. Este un act care nu are sens. Va trebui ca lucrurile acestea să le facem prin resorturi economice, prin legile concurenței și tot mai puțin prin intervenția statului.

• Intervenția statului este predominantă, și foarte multe legi, fonduri, injecții de bani sunt făcute mai mult emoțional decât practic. Vă dau un exemplu: am avut lista de fabrici de reciclare în România, AFM, nu știu cum au fost selectate de către Ministerul Mediului, de către o unitate care ar trebui să controleze; fără să avem o bancă în spate, nu am văzut bancabilitatea modelelor care au primit banii. Putem să prăpădim mulți bani și să avem o mortalitate în avalanșă a investițiilor pe care noi le facem. Dacă vom analiza, vom vedea că avem o creștere a capacităților în zona în care avem capacități și lipsa aducerii de tehnologii noi, așa cum se vorbea mai devreme, de exemplu în industria reciclării bateriilor la noi în țară. În momentul în care noi vom scoate acele materii prime, le putem vinde pe piața globală. Și atunci apar competiții care avantajează pe cei care au avut acces la bani față de cei care au mers și au fost eroi de-a lungul anilor.

• Trebuie să ne uităm și la componente fiscale. O să vă pun pe masă problema plasticelor. Europa vrea un conținut de plastic și se poate, pentru că a fost inițiativa brandurilor; au fost trei mari branduri care au semnat: Coca-Cola, Pepsi Cola și Danone; au semnat o inițiativă că ei vor îngloba 25% plastic reciclat, și aceasta s-a transformat într-o directivă care a început să creeze un motor economic.

• Europa rămâne, din păcate, o piață deschisă, și iată că țări non-UE, care la ei acasă nu au dorința aceasta, văd o singură piață: Europa. Și astăzi, China, India, Turcia, Egipt — e o listă lungă — adună niște lucruri la o țintă minimală, nu la ținta pe care și-o propune Europa, și după ce spală, aruncă apa în ocean. La noi se fac analize, astfel încât apa rezultată să fie tratată, să nu intoxicăm mediul, să fie lacrimi de prințese. Oamenii sunt protejați de echipamente la noi; avem o grămadă de legi sociale: le dăm apă, oprim când temperatura trece de 40 de grade. Dacă vrem să devenim competitivi, eliminăm toate lucrurile acestea! Ținem oamenii 14 ore, desculți, și o să devenim competitivi. O să folosim și energie de la stat și subvenții pentru a avea acces pe alte piețe.

• Sunt multe lucruri de spus despre zona de finanțare și intervenție a statului. Trebuie să fie limitată și foarte bine gândită, nu doar emoțional; am tras atâția bani din banii europeni. Bun, și care sunt rezultatele? Propun ca în următorii 3–4–5 ani să vedeți că și cu alte programe, astăzi găsim foarte multe echipamente finanțate din bani europeni pe care le găsim pe OLX, la niște prețuri foarte convenabile.

• O economie verde ar avea așa: modelul circular și energia verde în spate, în așa fel încât, prin reciclare, să nu ai impact asupra mediului și să fii un element foarte natural în toată industria aceasta de sinteză care produce lucruri pe care natura nu le înțelege. Pentru a obține aluminiu reciclat, în comparație cu aluminiul de primă fuziune din bauxită, se scade cu 95% cantitatea de energie. Aluminiul reciclat consumă numai 5% comparativ cu aluminiul virgin.

• Dacă vrem să ne luptăm cu toți ceilalți, nu să primim bani de la stat pentru investiții, pentru că creăm un jucător gras care ar tot mânca. Noi trebuie să rămânem competitivi, să alergăm, să fim bancabili. Ce s-ar putea face? Două lucruri. Pentru a nu crea aceste ajutoare de stat care vin prin fonduri europene pentru niște construcții de capacități care nu sunt justificate, să facem o supradezvoltare și să nu avem materiale pentru un anumit flux, probabil că s-ar putea face niște fonduri de garantare. Companiile astăzi au business planuri, dar băncile cer atâtea garanții încât noi nu mai suntem capabili să ne mai dezvoltăm. Asta înseamnă că noi luăm bani rambursabili la care nu mai avem acces. Foarte mulți jucători intră în acest domeniu, orbiți de fondurile europene. După aceea văd că nu au capital de lucru, nu au oameni care să vândă, nu sunt acceptați pe piețe și intră într-o spirală a disperării. Statul ar putea să facă un mecanism de garantare pentru acele investiții care au sens. Să se extragă mâine galiu, germaniu, indiu, europiu — există și europiu în telefoanele noastre — aceste materiale, dacă se pot extrage, investițiile sunt foarte mari și nicio bancă nu ți le va da.

• Al doilea lucru este dacă energia pe care o putem consuma în zona aceasta a economiei circulare — s-au primit bani de consum pentru agricultură — poate economia circulară să fie un domeniu în care se primește — cum se dau astăzi prin AFIR până la 100% bani pentru energie. Dacă energia noastră aproape de zero astăzi, multe dintre soluțiile și costurile noastre ar fi rezolvate. Un ajutor o singură dată pentru a avea un sistem de energie propriu și să fie un autoconsum care să satisfacă producția industrială în mare parte. Industria hârtiei ar putea să cumpere la prețuri foarte bune cartonul dacă energia ar fi mult mai ieftină. Și atunci, în lupta aceasta, trebuie găsite soluții care să nu pară niște ajutoare de stat sau să fie niște lucruri cu care ne luptăm cu competitivitatea, ci niște ajutoare pentru progresul nostru și acolo unde ele pot avea efecte extraordinare. Energia reprezintă minimum 30% din ceea ce consumă modelele economiei circulare.

• Să trecem la modelul de economie circulară competitivă. Am discutat foarte mult la Ministerul Mediului. Este bine unde am ajuns, dar vrem să eliminăm acei bani aruncați pe rable de tot felul, care n-au adus în niciun fel un progres în industria noastră.

Întrebare: Cum vede zona de economie circulară legată de progresul tehnologic, ținând cont că materialele necesare progresului tehnologic nu prea pot să vină dintr-un trecut, pentru că nu au existat niciodată?

• Tehnologiile noi au nevoie de un feed-stock să le facă bancabile. Dacă astăzi ne facem o linie de reciclat panouri fotovoltaice, în capitalul nostru, CAPEX-ul va trebui să includă și pierderile pentru primii doi–trei ani. Mie mi s-a întâmplat de-a lungul timpului, când am pornit reciclarea de electronice: nimeni nu strângea electronice. Când am început să colectăm PET acum 25 de ani, nimeni nu colecta PET, și atunci îți trebuie o rezistență pentru a crea piața. Din experiența noastră, pentru a crea o nouă piață ai nevoie de doi–trei ani. Acum depinde și căror fluxuri ne adresăm în viitor, dar, într-adevăr, mobilitatea electrică creează o nouă piață; panourile fotovoltaice creează și ele o nouă piață; bateriile litiu-ion — și aici există și riscuri — pentru că nu știi cum va evolua tehnologia și dacă de la litiu-ion nu se va trece la germaniu-staniu sau oxid de fier, sunt tot felul de discuții și poți să ai o linie tehnologică pregătită să recicleze ceva ce nu se mai produce.

• Și statul român ar avea niște interese. Am avut o discuție în trecut cu oficiali guvernamentali la una dintre unitățile unde reciclăm echipamente electrice și electronice. Aveam fracții de plăci de bază; acolo se găsesc toate metalele din tabelul lui Mendeleev, doar că noi în țară nu avem capacitatea să facem micrometalurgie, și toate aceste materiale merg în Belgia, Germania, Suedia, Franța. Și am fost întrebat de acel prim-ministru: ce vă oprește să verticalizați, să extrageți aceste metale? Ne-a spus că ne despart 200 de milioane de euro. Este un prag minimal, și nicio bancă, niciun consorțiu de bănci nu va da pentru o nouă investiție în România 200 de milioane de euro. „Nu e mult”, spunea domnul prim-ministru de atunci. Așa se vede din partea dvs., am spus. Din partea noastră, acolo unde accesul la capital este foarte greu și la niște costuri foarte mari… putem să facem în România o inițiativă; aici statul ar putea să ajute, acolo unde nu există piață, dar există speranță și siguranță.

• România poate să devină o piață de materii prime critice. Noi putem să oferim serviciul de reciclare, nu mai devenim proprietari, și toate aceste elemente chimice extraordinare pot fi într-o bază de materiale a României. Iată un model. Aceste modele se discută la o întâlnire, după care toată lumea are lucruri mult mai simple de făcut în viața personală și nu ajungem să clădim asemenea lucruri impresionante care ne sunt la îndemână.

• Avem aici reprezentanți din industria hârtiei, metalurgie și industria reciclării materialelor plastice, unde componenta de cost a energiei merge de la 35% la 95% din costul de producție. Europa folosește material reciclat, impune ținte de reciclare pe motivul unei economii circulare competitive. Însă industria europeană se aprovizionează cu materii prime din alte țări, deoarece sunt mai ieftine. Nu este doar problema industriei de reciclare, dar trebuie să venim cu soluții pentru că sunt costuri sociale foarte mari. Economia circulară utilizează tot ce a ajuns la finalul ciclului de viață.

• Au fost programe derulate prin Ministerul Energiei pentru a ne asigura propriul consum energetic. Este o soluție foarte bună. Doar că deși UE asigură 50% din investiții, restul este aportul companiei, provenit de regulă din împrumuturi bancare. Însă băncile refuză împrumuturile pentru companii care vor să-și asigure autoconsumul pe motivul că producția de energie nu este activitatea de bază, care nu este bancabilă. Acesta este motivul pentru care multe companii nu au reușit să-și asigure autoconsumul, chiar dacă au câștigat, au renunțat la proiect pentru că nu puteau să-i asigure cofinanțarea. Există modele, cum am văzut la AFIR de curând în care se poate asigura până la un nivel de 100% a creditelor. Este o modalitatea care ne-ar putea face competitivi.

Cristian Bușoi: Trebuie să avem așteptări moderate – Uniunea Europeană nu are soluții pe termen scurt pentru ieftinirea semnificativă a energiei

Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerului Energiei, a declarat luni că România este hotărâtă să se implice activ în tranziția energetică impusă de Pactul Verde European, vizând obiectivele Uniunii Europene pentru 2030 și 2050. El a subliniat că, pe lângă dezvoltarea surselor regenerabile, precum energia solară și eoliană, proiectul Neptun Deep din Marea Neagră reprezintă o resursă esențială pentru tranziție în procesul de renunțare treptată la cărbune, contribuind totodată la securitatea energetică a țării.

El a arătat că instituția este pe deplin aliniată cu politicile europene și sprijină puternic producerea de energie curată, în special solară și eoliană, prin fonduri din PNRR și din Fondul pentru Modernizare.

Ministerul a lansat scheme de finanțare pentru investițiile private și proiecte destinate consumului propriu al instituțiilor publice, precum și apeluri pentru contracte de diferență care garantează un preț stabil al energiei regenerabile pe termen lung.

„Suntem deplin aliniaţi cu obiectivele europene, susţinem masiv sursele curate, regenerabile, de producere de energie, în principal de electricitate. Ministerul Energiei, cu bani europeni, fie că vorbim de PNRR, fie că ne referim la Fondul pentru modernizare, a susţinut şi va susţine în continuare capacităţi de producţie din energie regenerabilă, în principiu, evident solar şi eolian, dar nu numai.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Sunt bucuros și onorat să fiu la evenimentul organizat de Curs de Guvernare, o platformă care m-a inspirat foarte mult, cu multe informații, analize valoroase pe care le-am folosit în aparițiile mele TV, sau în perioada cât am condus Comisa de Industrii și Energie din Parlamentul European, fără a putea cita întotdeauna sursa, însă mi-au fost extrem de utile și sunt convins că și multor alți colegi.

• În paralel avem aici în Palatul Parlamentului o reuniune foarte importantă la care participă și Comisarul UE pentru Energie, dl Dan Jørgensen, reuniunea miniștrilor energiei din 17 state din regiune, sunt chestiuni legate de interconectări, de piața gazului natural, urmările invadării Ucrainei de către Rusia, la lucrări participând și ministrul ucrainean al Energiei. Astfel că din păcate nu voi putea participa pe toată durata discuțiilor, fiind nevoit să mă întorc, să fiu gazdă pentru oficialii străini.

• Pentru că energia a fost amintită, și desigur proiectele din energie sunt deosebit de importante în contextul economiei circulare, a pactului verde european (Green Deal), a transformării pe care UE încearcă s-o realizeze, și va reuși s-o facă până în 2050, cu obiective ambițioase pentru 2030. Vreau să vă informez că există o determinare puternică a Ministerul Energiei să susțină tot acest proces. Suntem pe deplin aliniați cu obiectivele europene. Susținem masiv sursele curate regenerabile de producere de energie, în principal de electricitate. Ministerul Energiei cu bani europeni, fie că vorbim de PNRR, fie că ne referim la Fondul pentru modernizare a susținut și va susține în continuare aceste unități de producție cu energii regenerabile, în principiu solar și eolian, dar nu numai. Am avut programe de susținere a investițiilor inițiale, parte din Capex, atât prin PNRR cât și Fondul de modernizare, pentru investitori privați și în cazul Fondului de modernizare pentru Unități Administrativ Teritoriale sau instituții publice, vorbim despre autoconsum, și am lansat cu mult succes două apeluri pentru contactele pe diferență, oferind un preț stabil pentru următorii 15 ani, pentru energii regenerabile.

• Sigur că în paralel avem proiectul strategic Neptun Deep, pentru exploatarea de gaze naturale din Marea Neagră. România poate fi un furnizor de securitate energetică. Dincolo de economia verde, decarbonizare, mai sunt cel puțin două elemente foarte importante, ce țin de consumul energetic: securitatea energetică și prețul energiei, deoarece fără prețuri competitive, fără ca ele să scadă va fi foarte dificil să asigurăm suportul populației, al decidenților politici pentru tranziția verde, și aici evident pentru perioada de tranziție gazele naturale din Marea Neagră joacă un rol important.

• Ultimul proiect strategic pe care îl avem în vedere este energia nucleară, investițiile pentru reparațiile capitale la Reactorul 1 de la Cernavodă și finalizarea construcției reactoarelor 3 și 4. Energia nucleară nu este o sursă regenerabilă dar ne ajută să ne atingem țintele de decarbonizare și ne asigură și securitatea aprovizionării. Mai este parteneriatul cu SUA pentru construcția reactoarelor mici și modulare de la Doicești.

• Există și o sursă de energie pe care România nu a exploatat-o până în prezent, cea a centralelor alimentate cu deșeurile din marile orașe. Am văzut că au fost unele inițiative de a folosi aceste deșeuri municipale în scopul producerii de energie electrică și termică. Este un model utilizat la nivel mondial, și în multe orașe europene.

• Altfel, Ministerul Energiei nu interferează în mod direct cu partea de colectare și reciclare a deșeurilor, doar indirect, ca parte a guvernului României și ca instituție avizatoare pentru unele proiecte. Realizăm importanța utilizării deșeurilor într-o economie circulară, inclusiv prin producerea de energie. Astfel că Conferința Curs de Guvernare de astăzi „Cum înmulțim miliardele de euro din deșeuri în PIB-ul național” este binevenită și vă asigur de determinarea Ministerului Energiei de a fi parte la acest proiect cu competențele și toate implicațiile posibile.

• Principalul scop al Ministerului Energiei este să reducem costul energiei, în special în cazul electricității. Acesta este obiectivul nostru primordial. Există un plan elaborat la Ministerul Energiei și care este în plină desfășurare. Acum aș vrea, și cu experiența de 16 ani în Parlamentul European, și 5 ani ca președinte al Comisiei de Industrii și Energie să spun, fiind și la o conferință cu profesioniști în domeniu, nu la o dezbatere televizată, că așteptările privind ieftinirea energiei să fie rezonabile. Cât timp suntem în UE, cât timp suntem în piața unică europeană, cât timp putem teoretic exporta către alte țări, capacitatea de interconectare a României este limitată – avem un punct de congestie la conexiunea Ungaria-Austria și Slovacia-Austria – aceste lucruri au efecte asupra României. La orele de vârf nu putem importa energie din nordul și vestul UE la un preț competitiv și toată zona noastră plătește un preț mult mai ridicat pentru energia electrică. Și atât timp cât suntem în piața comună europeană nu trebuie să ne așteptăm la reduceri semnificative ale prețului energiei electrice. Toate inputurile vor face ca prețurile la energia electrică să rămână mari în Uniunea Europeană și ne vom confrunta cu o lipsă de competitivitate.

• Ceea ce putem face este să găsim anumite instrumente, respectând regulile economiei de piață, de a ajuta anumite sectoare economice pe partea de costuri operaționale sau dând prioritate încheierii de contracte de furnizare energie pe termen lung. Și nu doar patronatul hârtiei se confruntă cu această impredictibilitate a prețului energiei. Eu personal văd migrarea către contracte bilaterale transparente nu ca cele din trecut încheiate cu „băieții deștepți din energie”. Cred că este cea mai bună metodă pentru ieftinirea energiei electrice pe teren scurt. Atâta timp cât cea mai mare parte din consumul de energie electrică va fi tranzacționat pe PZU (piața pentru ziua următoare), vom avea fluctuații, vom avea speculații, toți jucătorii din piață vor încerca să își optimizez pozițiile și rezultă o spirală a creșterii prețului, plus costul marginal care aliniază toate prețurile la cel mai mare preț de pe PZU pentru care există cerere. În toate aceste situații vom rămâne cu prețuri foarte mari la energie. În concluzie trebuie să avem așteptări moderate, pentru că Uniunea Europeană nu are soluții pe termen scurt pentru ieftinirea semnificativă a energiei electrice și pentru a fi competitivă cu Statele Unite, cu Asia sau cu Turcia. Și vă veți confrunta în continuare cu această situație.

• În ceea ce privește chestiunea legată de autoconsum, într-adevăr pentru UAT-uri și instituții publice, gradul de finanțare pentru a ajunge la autoconsum a fost mult mai mare, spre 100%. Pentru că am avut un buget limitat, am avut două variante: să acordăm unui număr mai mare de companii finanțări pentru autoconsum însă în sumă limitată, sau să acordăm finanțări consistente unui număr redus de companii. La ultimul call, am avut un număr mult mai redus decât la cel dinainte. Este un punct de reflexie pentru a vedea cum vom proceda în continuare.

• Referitor la Neptun Deep, producția de gaze va fi direcționată cu prioritate spre satisfacerea necesarului de pe piața internă și apoi pentru exporturi. Vom dubla capacitatea de extracție de la 9 miliarde metri cubi la 18 mld în a doua jumătate a anului 2027. Intră în producție toamna viitoare termocentrala de la Mintia, sper că va intra în funcțiune și Iernut, trebuie găsite soluții legale pentru acest obiectiv care este finalizat în proporție de 98%, mai sunt și alte proiecte, inclusiv repornirea Azomureș, și altele care necesită gaze naturale și o mică parte va fi destinată exportului.

• Pentru încheierea de contracte pe termen lung suntem total de acord. Va trebui să convingem furnizorii, traderii sau să găsim modalități de impunere a unei legislații dar fără contracte pe termen lung,l fără contracte multianuale nu văd nicio soluție pentru a obține predictibilitate.

Zsuzsa Bereschi, EY Parthenon: Trebuie să ne protejăm industria de concurența din țările non-UE

Cadrele legislative europene există pentru reducerea deșeurilor și creșterea reciclării, dar succesul depinde de aplicarea locală și de protejarea industriei UE față de materiale reciclate din afara UE. Accentul trebuie să fie pe standarde tehnice unitare, predictibilitate legislativă, stimulente pentru investiții și trasabilitate digitală a materialelor, susține Zsuzsa Bereschi, director Energy & Sustainability la EY Parthenon

„Așa cum spunea domnul Damov, pentru atingerea acelei ținte de 25% plastic reciclat în ambalajele de plastic trebuie să ne gândim la faptul că, dacă vrem ca acel plastic să fie plastic reciclat din România sau măcar de la nivelul UE, trebuie să protejăm industria de concurență. Nu doar materiale virgine venite din țări non-UE, ci și acele materiale reciclate în țări non-UE unde noi nu controlăm, nu avem deloc viziune, instrumente de control pe cum sunt reciclate. Și rezultatul este că materialele reciclate în țări non-UE sunt adesea mai ieftine decât cele în țări UE”, a declarat Zsuzsa Bereschi.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Sunt economist și vin dintr-o firmă de consultanță de business în care într-adevăr lucrăm și cu autorități ale statului, dar predominant cu mediul de business. Ca să mențin un spirit glumeț, concluzia pe care am tras-o până acum din discuții este că în economia circulară, bineînțeles, că avem o problemă cu marketingul. Și atunci vom ajunge cum era pe vremuri: cred că de la americani venea bancul cu ce înseamnă 2 avocați pe fundul mării, și așa vom spune și noi în curând, ce înseamnă 2 oameni de marketing pe fundul mării? Un bun început pentru economia circulară.

• Sigur că noi suntem alături, cum spuneam, mai mult domeniul de business, dar suntem foarte deschiși pentru dialog, pentru ajutor și pentru autorități centrale și locale în ceea ce privește sprijinirea unor măsuri, planuri pentru tranziția către economia circulară. Dar având în vedere că am primit această temă de a veni cu niște idei referitor la propuneri legislative, aș vrea să punctez câteva lucruri. Mai mult să structurez idei ale antevorbitorilor, nu sunt în măsură să spun lucruri noi.

• Avem foarte multe reglementări europene care sunt adresate în special pe materiale. De exemplu regulamentul de prevenire a ambalajelor și a deșeurilor din ambalaje, single-use plastic directive, pe textile, pe baterii. Deci cadrul de reglementare există, el prevede în general reducerea materiilor pierdute, a deșeurilor, prevede rate de reciclare. Avem landfill directive… Dar depinde foarte mult de cum reușim să le aplicăm la nivel local și care este ritmul de implementare pe care îl vom stabili.

• Așa cum spunea domnul Damov, pentru atingerea acelei ținte de 25% plastic reciclat în ambalajele de plastic trebuie să ne gândim la faptul că, dacă vrem ca acel plastic să fie plastic reciclat din România sau măcar de la nivelul UE, trebuie să protejăm industria de concurență. Nu doar materiale virgine venite din țări non-UE, ci și acele materiale reciclate în țări non-UE unde noi nu controlăm, nu avem deloc viziune, instrumente de control pe cum sunt reciclate. Și rezultatul este că materialele reciclate în țări non-UE sunt adesea mai ieftine decât cele în țări UE.

• Depinde de noi, nu doar la nivel de România, de cum putem să accelerăm implementarea reglementărilor care există în favoarea industriei, dar și să avem niște măsuri de protecție, sigur, respectând principiile economiei de piață. Dar niște măsuri de protecție a țărilor din UE pentru industria de reciclare.

• De asemenea, pentru cei care activează momentan în industria reciclării, trebuie să existe niște standarde de performanță. Standarde tehnice, unitare, recunoscute. Spuneați de faptul că există o listă de proiecte de fabrici de reciclare finanțate prin PNRR. Acestea trebuie să aibă în spate, pe de o parte, tehnologii avansate, plan de afaceri foarte clar, foarte bine fundamentat – dar aici ne întoarcem și la ce trebuie să aibă orice plan de afacere bine fundamentat, adică niște ipoteze de planificare. Iar acele ipoteze sigur că vor trebui să fie transparente, dar vor trebui să se bazeze pe o predictibilitate a domeniului, a reglementărilor, a fiscalității în domeniu și așa mai departe.

• Stimulentele pentru investiții. De tipul, de exemplu, rată de TVA mai scăzută pentru utilizarea materialelor reciclate. Trebuie să fie aliniate cu întregul PNIEC, dacă se poate. Trasabilitate digitală asupra materialelor reciclate, similar cum este e-Transport. Să putem urmări materiale, volume, cine cu ce a contribuit la această economie circulară. Momentan, din câte știu, există mari diferențe de date la nivel național, la nivel local, și trasabilitatea este foarte redusă.

• Până acum am vorbit doar despre partea aceasta de deșeuri. Dar, defapt, cel mai important pentru economia circulară este să intervenim în zona de prevenție. Prevenția este primul segment din ierarhia deșeurilor. Aici, sigur, că trebuie să ne gândim la reducerea ambalajelor, a consumului, creșterea durabilității materialelor, creșterea gradului de reparabilitate. Trebuie să gândim și în zona de eco-modulație, adică materialele care au o componentă mai mare de materiale greu de reciclat trebuie să contribuie mai mult, prin acele taxe de economie circulară.

• Sigur că există multe puncte, dar eu cred că dacă reușim să avem o predictibilitate suficient de mare, în domeniu, atunci se pot crea aceste parteneriate, atât între autorități publice locale sau centrale și companiile din zona privată, astfel încât să se deblocheze sigur anumite materiale din zona asta de economie circulară.

Întrebare: Energie. Cum facem să îi scădem prețul pentru industrie? Opinia dvs. de consultant?

• Este o temă foarte complexă care nu cred că poate să fie rezolvată aici. Dar ține de diversificarea surselor. Această obsesie cu energie regenerabilă trebuie să aibă anumite limite fiindcă și energia regenerabilă are componente care țin de amprenta de carbon pe durata de viață și care nu trebuie ignorată. Deci diversificarea surselor, ține de rețele, de echilibrarea de pe piața de energie, de interconectarea țărilor fiindcă suntem tot mai interconectați la nivel european. Deci ține și de piețele europene. Nu știu dacă e ceva ce putem rezolva aici. Sigur că putem contribui, prin reciclare, dar e foarte importantă gestiunea consumului, anume a eficienței energetice și a consumului inteligent.

Ionel Ciucioi, ROMPAP: Un sfert din maculatura colectată pentru reciclare este exportată, reciclată și importată ca produs finit/ Principala problemă o reprezintă avantajele concurențiale neloiale legate de costurile cu energia, forța de muncă și legislația.

Un sfert din maculatura colectată în România pleacă la export unde este reciclată și reimporată ca materie primă, a avertizat Ionel Ciucioi, director executiv, Patronatul Industriei de Celuloză și Hârtie din România – ROMPAP, adăugând că multe state își protejează industria circulară prin interzicerea acestor comportamente.

„Problema pe care vreau să o ridic este cea a concurenței industriei noastre, în special în sectorul hârtiei, unde ne confruntăm cu o concurență neloială din partea statelor non-UE. Ca date, din maculatura colectată în România, un sfert pleacă la export și nu este reciclată în țară, deși avem capacități — capacități care nu sunt folosite integral. Principala problemă o reprezintă avantajele concurențiale neloiale legate de costurile cu energia, forța de muncă și legislația”,

El a precizat că în alte state există un cadru legislativ care să încurajeze prelucrarea resurselor în interiorul țării.

„Unele țări își protejează piața: nu se poate exporta deșeu din acele țări, datorită cadrului legislativ, după cum nu se poate importa în acele state produsul finit.
În cazul nostru, însă, deșeul pleacă în aceste țări și se întoarce sub formă de hârtie – produs finit –, datorită avantajelor competitive pe care acestea le au comparativ cu industria noastră. Nu este vorba că nu putem plăti; plătim, dar ne confruntăm cu avantaje pe care ele le au, iar noi nu, precum și cu un cadru legislativ în acele țări care ne împiedică, de exemplu, să exportăm hârtie acolo sau să importăm deșeu de acolo”, a declarat directorul executiv ROMPAP.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Colectarea și reciclarea nu sunt nici ieftine, nici competitive, în special pentru că nu sunt luate în considerare toate costurile asociate. Se acționează rapid, alegând varianta cea mai ieftină, astfel încât să scăpăm de o problemă, nu să aducem valoare adăugată.
  Implementarea nu se poate realiza fără un cadru legislativ corect și fără aplicarea corectă a principiului poluatorul plătește, astfel încât să susțină colectarea și reciclarea.

• Problema pe care vreau să o ridic este cea a concurenței industriei noastre, în special în sectorul hârtiei, unde ne confruntăm cu o concurență neloială din partea statelor non-UE. Ca date, din maculatura colectată în România, un sfert pleacă la export și nu este reciclată în țară, deși avem capacități — capacități care nu sunt folosite integral. Principala problemă o reprezintă avantajele concurențiale neloiale legate de costurile cu energia, forța de muncă și legislația.

• Nu vorbim aici despre țările UE — cea mai mare parte a deșeurilor pleacă în țări non-UE —, iar soluția găsită de alte state este existența unui cadru legislativ care să încurajeze prelucrarea resurselor în interiorul României, respectiv în interiorul UE.
  Unele țări își protejează piața: nu se poate exporta deșeu din acele țări, datorită cadrului legislativ, după cum nu se poate importa în acele state produsul finit.

• În cazul nostru, însă, deșeul pleacă în aceste țări și se întoarce sub formă de hârtie – produs finit –, datorită avantajelor competitive pe care acestea le au comparativ cu industria noastră. Nu este vorba că nu putem plăti; plătim, dar ne confruntăm cu avantaje pe care ele le au, iar noi nu, precum și cu un cadru legislativ în acele țări care ne împiedică, de exemplu, să exportăm hârtie acolo sau să importăm deșeu de acolo.

• În domeniul hârtiei și cartonului, avem o industrie solidă, o industrie funcțională, una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere al reciclării. Hârtia este printre cele mai colectate și reciclate materiale: aproximativ 75% al nivelul Uniunii Europene și 65%-70% în România.

• Cea mai mare problemă în partea de colectare o reprezintă legislația și costurile și, mai ales, cultura și modul cum este privită colectarea de cetățeni. Colectarea la nivel industrial merge foarte bine. Am lucrat în domeniu, am condus inclusiv cel mai mare lanț de colectare din România în domeniul industriei de hârtie și știu cum funcționează. Din partea populației, însă, avem mari probleme. Nu se colectează selectiv pentru că nu există această cultură. Oamenii nu știu cum să colecteze selectiv. Pe lângă educație, trebuie și legislație, trebuie și amenzi și aplicarea consecventă a acestora.

• Nu avem nevoie de subvenții neapărat. Bineînțeles, ele sunt bune și în anumite cazuri trebuie, dar nu aceasta este problema. O economie de piață funcțională înseamnă, în realitate, crearea unui cadru corect și are nevoie de o concurență loială din toate punctele de vedere și în toate sectoarele. Uniunea Europeană, din păcate, merge în alt sens: foarte multe restricții, foarte multe taxe, ceea ce creează, din punct de vedere al competitivității, un mare dezavantaj pentru noi.

• Ca și încheiere, avem nevoie de o cultură a reciclări și avem nevoie ca reciclarea să nu mai fie văzută ca o conformare, ca o obligație legislativă, ci trebuie inclusă în lanțul de valoare și în crearea de valoare pentru societăți.

Valentin Negoiță, președintele ECOTIC: În România, 40% din colectare vine din retail – în Cehia, Ungaria sau Slovenia, centrele municipale reprezintă 70% din sursele de colectare

România depinde de retail în proporție de 40% pentru colectarea deșeurilor, a avertizat Valentin Negoiță, președinte, ECOTIC, punctând că în alte state din regiune centrele municipale reprezintă 70% din sursele de colectare.
ECOTIC se ocupă de colectarea și reciclarea deșeurilor electrice și electronice.

La ora actuală, în România sunt funcționale cinci centre de aport voluntar din 585 pentru câte avea finanțare Ministerul Mediului.

„La nivelul anilor din urmă, colectarea în România s-a bazat pe retail. ECOTIC atrage din retail 40% din volumele pe care le raportăm ca fiind colectate în sistem, lucru care nu se întâmplă în Europa. În țări precum Cehia, Ungaria sau Slovenia, care sunt mai apropiate de noi, centrele municipale reprezintă 70% din sursele de colectare”, a declarat Valentin Negoiță.

Redăm în continuare principalele declarații:

• M-aș opri asupra sintagmei parteneriat. Fără parteneriat nu se poate face nimic, iar parteneriatul privește autoritățile — atât cele din zona economică, cât și cele de mediu — și coboară spre industrie, spre organizațiile care reprezintă industria, atât businessurile, cât și organizațiile non-profit, pe care le reprezint eu, prin ECOTIC, în zona de gestionare a deșeurilor electrice și electronice.
  Fără acest parteneriat, care în ultimă instanță îi include și pe consumatori — utilizatorii de echipamente — nu putem ajunge la ceea ce ne dorim: un grad de circularitate mai mare decât cel din România în acest moment, de 1,4–1,5%, media europeană fiind undeva la 12%. Susțin această idee de parteneriat.

• În urmă cu 20 de ani, Ministerul Economiei și Ministerul Mediului au organizat un discovery tour pentru a vedea cum funcționează economia circulară în Olanda. Timp de o săptămână am vizitat atât autoritățile, cât și uzinele de reciclare, retailul, organizațiile consumatorilor și am observat cum funcționează, într-un astfel de parteneriat, o economie mică, dar foarte puternică, dinamică.
  Un slogan pe care îl țin minte și acum este cel afișat de incineratorul din Amsterdam, pe care scria Waste is gold. Sloganul funcționa foarte bine, deoarece în urma arderii acestor resurse în incinerator, circa 70% dintre gospodăriile din Amsterdam și împrejurimi erau asigurate cu energie electrică.

• Deșeurile trebuie privite ca o resursă, iar noi încercăm să promovăm această idee atât în rândul partenerilor, cât și al populației, fără sprijinul căreia nu putem avansa. Încrederea populației în economia circulară trebuie sădită pas cu pas.

• Ne apropiem de 20 de ani de activitate. Pentru a intra în miezul problemelor, aș aborda faptul că economia circulară este în continuare o direcție prioritară pentru UE pentru, pe de o parte, reducerea presiunii asupra resurselor naturale ale continentului, pentru protejarea biodiversității și edificarea unei economii mai puternice și mai competitive.
  În vara acestui an, Comisia Europeană a lansat o consultare publică pentru viitoarea reglementare, Circular Economy Act, act care va fi adoptat în cursul anului viitor. Într-o discuție pe care am avut-o împreună cu colegii de la WeForum cu doamna comisar Jessika Roswall, comisar pentru Mediu, Reziliența Apei și o Economie Circulară Competitivă, dânsa a insistat asupra importanței răspunsurilor industriei pe de o parte și a autorităților naționale pe de altă parte la acest chestionar de 30 de întrebări pe care Comisia l-a lansat în luna iulie în acest an. Invitația este implicită de a contribui și noi cu inputurile proprii, din perspectivele proprii, la această consultare publică lansată de CE.

• Trecând pe plan național, în România avem o rată mică de circularitate a materiilor prime, de circa 1,4% potrivit datelor Eurostat din 2022. Poate că o explicație ar fi faptul că acest grad de circularitate nu a ținut pasul cu creșterea cantității de deșeuri generate în ultimii ani, care se pierd în fluxuri paralele de fier vechi sau se deviază spre gropile de gunoi și așa mai departe.

• Pe lângă direcțiile din planul de acțiune pentru tranziția la economia circulară a României, adoptat în septembrie 2022, plan care a ales șapte sectoare cheie în funcție de potențialul de circularitate, există și câteva priorități ale domeniului pe care îl reprezint, al managementului deșeurilor electrice și electronice. Voi sumariza câteva dintre direcțiile pe care le considerăm prioritare: reglementări legislative privind dezvoltarea pieței economiei circulare în România, reglementări pentru dezvoltarea unei rețele naționale de ateliere de reparații așa cum există în multe țări europene, începând cu Franța, Austria etc., măsuri de stimulare a achizițiilor publice de echipamente recondiționate, accelerarea dezvoltării infrastructurii de colectare a deșeurilor electrice și electronice, așa-numitele centre de aport voluntar finanțate prin PNRR și unde suntem lăsați în urmă.

• Aș spune că, pe lângă condițiile de creare a unei piețe a economiei circulare în România, ar trebui avut în vedere măsuri de protejare a pieței economiei circulare. E nevoie de un enforcement pentru limitarea influxurilor paralele de deșeuri electrice și electronice în România, fluxuri care absorb, din motive de business, în mare parte, circa 50% din volumele de deșeuri electrice și electronice din țară. Această proporție este similară și cu ceea ce se întâmplă în Vestul Europei; acest business de a absorbi aceste deșeuri electrice și electronice, pentru că ele au o valoare pozitivă, se întâmplă în majoritatea țărilor din Europa, și, din păcate, enforcementul nu funcționează cum ar trebui pentru a proteja această piață în dezvoltarea economiei circulare.

• Nu în ultimul rând, spuneam că ar fi necesar ca cetățenii români să fie încrezători și să se implice în direcția unei economii circulare și a unui consum adecvat al produselor electrice și electronice, prin nevoia unor campanii de conștientizare privind tranziția la economia circulară, pe care, implicit, împreună cu CERC, intenționăm să o dezvoltăm în perioada următoare, pentru că este miza noastră de a informa, conștientiza și convinge cetățenii români despre atuurile pe care le reprezintă utilizarea eficientă a resurselor și, implicit, comportamentul adecvat pentru economia circulară.

• Colectarea deșeurilor electrice și electronice în sistemul nostru, în sistemul ECOTIC, în perioada 2009-2024, s-a materializat în colectarea a peste 500 de mii de tone, anticipat la finalul acestui an. Gradul de colectare a acestor deșeuri a reprezentat între 85% și 90% din tonele colectate de noi. Astfel, cantități importante de materii prime au fost valorificate de reciclatori în România și, evident, ulterior aceste fracții pozitive au fost integrate de către producătorii de echipamente electrice și electronice în noi procese de producție.

• În paralel cu colectarea și reciclarea am dezvoltat o infrastructură de colectare a deșeurilor electrice și electronice și, respectiv, de baterii și acumulatori. Această infrastructură proprie se materializează în prezența a peste 13.000 de puncte de colectare cu acest profil pe teritoriul României.

• În paralel cu activitățile de colectare și dezvoltare a infrastructurii proprii de colectare, aș menționa și un aspect inedit al activității noastre, dar care vine în consonanță cu dezvoltarea economiei circulare în România: repararea și reutilizarea echipamentelor IT. În acest sens, avem un parteneriat solid, de 18 ani, cu Ateliere fără Frontiere, o organizație cu profil de inserție profesională și socială. Prin acest parteneriat, ECOTIC a susținut pregătirea, reutilizarea și donarea către școli din mediul rural și comunități defavorizate din România a peste 35.000 de echipamente – laptopuri, calculatoare, ecrane, imprimante și telefoane inteligente. Aceste echipamente au fost donate începând cu anii pandemiei, pentru a sprijini accesul la educație în comunitățile defavorizate din România. Între ultimele campanii pe care le-am avut împreună cu Ateliere fără Frontiere a fost „Intră în cercul solidarității”. În acest an am donat și recondiționat 50 de calculatoare pentru școli din Buzău și Ploiești și recondiționarea a 50 de calculatoare oferite elevilor din Broșteni, în urma inundațiilor din vara acestui an.

• Țintele de colectare sunt de 65% din echipamentele puse pe piață în ultimii trei ani. Problemele pe care le avem noi în România, așa cum de altfel și în discuția pe care am avut-o cu comisarul de Mediu, care a vizitat România și a stat de vorbă cu reprezentanții Ministerului Mediului, în urmă cu circa o lună, sunt legate de precaritatea sistemului de colectare din România. Infrastructura de colectare din România este una dintre cele mai precare de pe continentul european. Noi am încercat, alături de alte organizații ale producătorilor, să suplinim această lipsă de centre de colectare. Din păcate, la acest moment, cele 585 de CAV-uri (centre de aport voluntar, n.r.) pe care ministerul le avea finanțabile pentru 2024-2026 se materializează în prezent pe degetele de la o mână. Așa cum doamna ministru Dana Buzoianu a menționat în urmă cu o săptămână, în următorul an vor putea fi finanțate, instalate și operaționalizate circa 200 de centre de colectare.

• Pe lângă dezideratul comun de a dezvolta centrele de colectare cu aport personal, ne dorim și campanii de informare. La nivelul anilor din urmă, colectarea în România s-a bazat pe retail. ECOTIC atrage din retail 40% din volumele pe care le raportăm ca fiind colectate în sistem, lucru care nu se întâmplă în Europa. În țări precum Cehia, Ungaria sau Slovenia, care sunt mai apropiate de noi, centrele municipale reprezintă 70% din sursele de colectare.

• Reglementările ar trebui să fie măsuri de stimulare a pieței, prin dezvoltarea unor facilități fiscale, de ce nu, pentru atelierele de reparații. Putem lua modelul francez, care a alocat 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea acestei rețele.

Dorin Mihai, CEO TOMRA Collection România: Infrastructura de colectare a făcut ca 80% din ambalajele de plastic să fie colectate prin SGR. 86% la sticlă, 82% la aluminiu

La aproape 2 ani de la lansarea sistemului de garanție-returnare (SGR), procentele de colectare au crescut puternic și au ajuns în luna septembrie la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață, de 86% la sticlă și 82% la aluminiu, cu o rată destul de mare de reciclare a acestora, a declarat Dorin Mihai, directorul general al TOMRA Collection România.

„Dacă ne uităm la răspunderea extinsă, înțelegem că ecosistemul poate lucra doar prin colaborare. Colaborarea părților. Și dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent cu sistemul de garanție-returnare, vedem că acești stakeholderi au conlucrat pentru a face acest lucru posibil, bineînțeles, și cu legiuitorul care a creat acest cadru. Astfel, producătorul, retailerul, consumatorul, partea de colectare-sortare-reciclare, inclusiv procesarea acestor ambalaje, au reușit să creeze un ecosistem care a reușit să funcționeze.
Acesta poate fi un model de gestionare eficientă a acestor resurse. Putem să vedem și rezultate destul de mari. Dacă ne uităm la aproape 2 ani de la începutul acestui sistem, unde noi am susținut și am livrat foarte multe echipamente ca infrastructură pentru facilitarea colectării, vorbim despre procente care luna trecută au ajuns la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață și 86% la sticlă, aluminiu 82%, dar și o rată destul de mare de reciclare a acestora. Deși ca un procent total din volumul din piață nu reprezintă la fel de mult, dar putem vedea efectul pe care l-a creat în piață”, a declarat directorul general al TOMRA.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Noi susținem economia circulară și, mai mult, susținem și ducem mai departe revoluția resurselor. Așa cum am văzut, o mare parte din provocările amintite aici, menționate de fiecare, își pot avea soluțiile în dezvoltarea infrastructurii (de colectare, sortare, reciclare etc.). Noi avem soluții pe mai multe paliere. Când vorbim de soluții vorbim de soluții pentru colectare, pentru sortare, pentru zona alimentară, minerit și altele în curs de dezvoltare.

• Încă de acum 50 de ani am pornit la drum cu obiectivul de a crea o soluție pentru zona de colectare și avem în gând această idee, de a menține resursele (în circuitul economic), de a opri risipa alimentară, de a reduce amprenta de carbon prin tot ceea ce facem. Astfel că în zona alimentară avem inclusiv soluții cu senzori care pot sorta de la fabrică până și o nucă, să știm dacă are sau nu are conținut și nu cărăm degeaba o cantitate sau un volum mai departe, în zona de vânzare. La fel și pentru cartofi, struguri, cireșe și orice tip de produs alimentar îl putem sorta încă de la început.

• Pe zona de sortare și reciclare, iarăși avem soluții care pot ajuta în devierea de la groapă a foarte multe tipuri pe plastic care au valoare mare atunci când sunt sortate corespunzător. Și vedem în asta o soluție pentru companiile care vor să devieze de la groapă și să obțină un venit mai mare din procesarea pe care o fac.

• Pe zona de colectare, zonă pe care o reprezint mai mult în România, avem o experiență destul de mare. În peste 50 de ani de experiență am ajuns la nivel global, în foarte multe țări, să colectăm miliarde de ambalaje prin infrastructura pusă la dispoziție partenerilor noștri.

• Iarăși, dacă ne uităm la răspunderea extinsă a producătorului, înțelegem că ecosistemul poate lucra doar prin colaborare. Colaborarea părților. Și dacă ne uităm la ce s-a întâmplat recent cu sistemul de garanție-returnare, vedem că acești stakeholderi au conlucrat pentru a face acest lucru posibil, bineînțeles, și cu legiuitorul care a creat acest cadru. Astfel, producătorul, retailerul, consumatorul, partea de colectare-sortare-reciclare, inclusiv procesarea acestor ambalaje, au reușit să creeze un ecosistem care a reușit să funcționeze. Acesta poate fi un model de gestionare eficientă a acestor resurse. Putem să vedem și rezultate destul de mari. Dacă ne uităm la aproape 2 ani de la începutul acestui sistem, unde noi am susținut și am livrat foarte multe echipamente ca infrastructură pentru facilitarea colectării, vorbim despre procente care luna trecută au ajuns la peste 81% la colectarea plasticului pus pe piață și 86% la sticlă, aluminiu 82%, dar și o rată destul de mare de reciclare a acestora. Deși ca un procent total din volumul din piață nu reprezintă la fel de mult, este adevărat că putem vedea și efectul pe care l-a creat în piață.

• De ce am ajuns aici? Pentru că exista, într-adevăr, o poluare masivă atât în ape, în păduri, pe drumurile noastre, străzi. Iar astăzi, toate aceste ambalaje sunt transformate în resurse, resurse secundare. Chiar dacă unele, acum câțiva ani, aveau o valoare mare iar astăzi au mai scăzut, dar sunt altele care și-au păstrat valoarea și importanța pentru economie, dacă vorbim de aluminiu, dacă vorbim de sticlă.

• Și înțelegem că infrastructura, fiind importantă, vedem și nevoia de a ne adresa consumatorilor cât mai deaproape. Poate fi un model de urmat și pentru alte materiale, pentru alte industrii, astfel încât aceste soluții să poată ajunge în comunitate, în marile magazine sau oriunde este nevoie. Avem un portofoliu mare de soluții care să poată ajuta în această direcție, dar ceea ce facem mai departe este să susținem, să reducem amprenta de CO2 prin compactarea ambalajelor direct la punctul de colectare, prin consumul unui volum de energie mai mic. Desigur, iată că și acestea funcționează tot cu energie și sunt impactate mai mult sau mai puțin.

• Dar suntem încrezători pe efectul pe care l-am adus până acum cu tehnologia din piață și asupra mediului înconjurător. Se văd prin procentele care au crescut de la lună la lună și mai departe vedem nevoia ca această infrastructură să ajungă și mai departe pentru a reduce transportul unor volume de ambalaje goale care ca volum și greutate sunt foarte mici dar consumă foarte mult combustibil.

• Dar iată un exemplu că economia circulară a anumitor ambalaje a funcționat și susținem mai departe acest lucru, inclusiv pentru alte tipuri de ambalaje.

• Creșterea ratei de colectare am observat că a fost unul din punctele eficiente. Un alt rezultat bun a fost creșterea purității și calității materialelor colectate prin infrastructura adecvată. Implicarea consumatorilor a fost iarăși de bun augur și amplificarea efectelor pentru celelalte elemente din zona de ambalaje sau zona de colectare prin acest incentive, această motivație care poate fi utilizată. Putem observa cu toții beneficiile economice atât pe termen scurt și mediu, dar și pe termen lung.

Întrebare: SGR și implementarea la care ați participat este cu siguranță un succes, ne aduce materie primă secundară de calitate superioară. Va putea fi extins și pe alte tipuri de ambalaje, cu siguranță. Întrebarea se referă la alte tipuri de materiale care deocamdată au oareșce probleme, mă refer la construcții și la textile. Cum sunteți, tehnologic vorbind, în ceea ce privește fluxul de deșeuri textile? Mă refer la sortare și la reciclare.

• Lucrăm și în această zonă și avem în testare un echipament, o soluție care poate sorta aceste elemente, textilele de tot felul de polimeri sau materiale naturale sau amestecuri. Deci atât pe polimeri cât și pe culori, dacă este cazul. Și putem ajuta inclusiv la testarea unui sistem de genul acesta pentru cei interesați. Vedem că acest lucru crește de la o zi la alta, dar sortarea cât mai aproape de sursă este iarăși importantă.

Constantin Apostol, AS METAL: România are investiții gigantice în infrastructură, dar importă fier-beton pe care l-ar putea produce din reciclarea ambalajelor metalice feroase

România desfășoară investiții uriașe în infrastructură, însă nu are nicio unitate de producție de fier-beton, în condițiile în care acesta ar putea fi obținut din reciclarea ambalajelor metalice feroase, a atras atenția Constantin Apostol, fondator și CEO AS METAL.

„România a făcut investiții gigantice în ultimii ani în zona de infrastructură. Consumul de fier-beton: în România totuși nu am reușit să pornim nicio producție internă de un asemenea material. Discrepanța între prețul scrapului și importul de semifabricate este gigantică, motivele nenumărate.
Ambalajele spre exemplu, ambalajele metalice feroase, pot fi utilizate în producția de fier-beton. Producție de oțel pentru fier- beton nu există în România. Unde pleacă? Unde se poate. Aceeași situație o avem pe sticlă. Vorbesc din prisma reciclatorului final pentru că până la urmă reciclarea metalului nu o facem nici în sectorul trei, nici acasă, ci în mari combinate siderurgice, cu mari consumuri energetice, cu personal, cu program de lucru continuu, cu tot ce ține”, a declarat Constantin Apostol, fondator și CEO AS METAL, membru în consiliul director CERC.

El a avertizat totodată și asupra efectelor în lanț generate de dificultățile industriei siderurgice, forțată să închidă combinate din cauza costurilor foarte mari cu energia, dar și a legislației de mediu.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Reprezint zona de metalurgiei și ați vorbit despre fierul vechi. Situația siderurgiei europene este dificilă, situația siderurgiei românești este mult mai dificilă, dar vreau să remarc un paradox. România a făcut investiții gigantice în ultimii ani în zona de infrastructură. Consumul de fier-beton: în România totuși nu am reușit să pornim nicio producție internă de un asemenea material. Discrepanța între prețul scrapului și importul de semifabricate este gigantică, motivele nenumărate.

• Ambalajele spre exemplu, ambalajele metalice feroase, pot fi utilizate în producția de fier-beton. Producție de oțel pentru fier- beton nu există în România. Unde pleacă? Unde se poate. Aceeași situație o avem pe sticlă. Vorbesc din prisma reciclatorului final pentru că până la urmă reciclarea metalului nu o facem nici în sectorul trei, nici acasă, ci în mari combinate siderurgice, cu mari consumuri energetice, cu personal, cu program de lucru continuu, cu tot ce ține.

• Toate aceste impedimente, obligații, țin de zona industrială, nu țin de zona de mediu. Expertiza în zona de mediu nu este asta. Nu există posibilitatea acestui dialog nu pentru că nu vrea poporul să vorbească, vrea, dar limbile sunt diferite, specialitățile sunt diferite.

• Există vreo perspectivă cu (Liberty) Galați, Târgoviște, așa încât întreaga linie de la producție, consum, cererea pe piață să fie creată în România?

• Eu mă ocup cu reciclarea aluminiului. O parte din zona mea de vânzare era reprezentată de aluminiu pentru dezoxidare în zona siderurgică. Vindeam în România 4-500 de tone lunar. Acum vând 40 de tone lunar. Gândiți-vă ce înseamnă eforturile logistice. Perspectiva este cât se poate de negativă. De la 1 ianuarie intră în vigoare taxa pe carbon la frontieră (CBAM). Nimeni nu știe nimic, nimeni nu evaluează nimic. Toată lumea vorbește despre decarbonizare, dar numai la nivel de discurs, pentru că singurii care au făcut calcule, au obținut certificări din punctul ăsta de vedere este zona industrială, obligați fiind de politica comercială impusă de Uniunea Europeană, nu din spirit patriotic. La noi nu am auzit nimic în domeniul ăsta. Concentrarea finanțărilor în zona de colectare, da, facem foarte bine curat. Era normal ca rata de reciclare să scadă, cu toate că sistemele funcționează mult mai bine, dar n-au capăt, n-au finish.

• În zona metalurgiei, în zona reciclării, concluzia este că perspectiva momentană în România nu este deloc optimistă. Evident, metalele au însoțit dezvoltarea umană de-a lungul timpului și nu-și vor pierde importanța. Baza civilizației a reprezentat-o și o reprezintă acest aspect industrial. Sper să reușim să parcurgem cu bine toate vremurile care se anunță a fi destul de complicate. Nu că în trecutul recent ar fi fost mai simplu.

• În ceea ce privește economia circulară, am impresia că privim lucrurile dintr-o bulă teoretică și uităm zonele pragmatice pe care le trăim. Dorințele și putințele sunt într-o contradicție desăvârșită. Sunt state, inclusiv în Europa, care reușesc să aibă mecanisme de sprijin, care reușesc să aibă soluții chiar și pe termen scurt, pentru că astăzi aceste soluții pe termen scurt sunt extrem de importante. Termenul mediu, lung — da, trebuie să existe —, dar, deocamdată, realitatea vremurilor în permanentă schimbare ne obligă la soluții de moment, care mai trebuie să fie și inspirate.

Întrebare: Ați spus că siderurgia reciclării ar trebui să fie o industrie strategică. Dacă ar fi să luați o singură măsură, cu impact imediat — care ar fi aceea?

• O singură măsură? Repornirea industriei, care implicit asigură o cerere în piață. Putem subvenționa, spre exemplu, un produs, dar este o cerere de moment. Ar trebui început cu coada: produse metalurgice, necesarul de produse metalurgice, și automat tot fluxul de producție se va alinia în baza acestei cereri obiective.

Radu Merica, CEO RER Group: Problema economiei circulare e administrația / Deșeurile din construcții trebuie tratate pe fluxuri separate pentru a fi reintegrate în economie

Reintegrarea în economia României a deșeurilor din construcții și demolări este una dintre problemele serioase ale țării în materie de economie circulară, iar deșeurile care rezultă în urma activității de construcții ar trebuie tratate pe fluxuri separate, a declarat Radu Merica, directorul general al RER Grou.

„Aceasta este una dintre problemele destul de serioase ale României. În primul rând, dacă ne referim la micul aport voluntar, la centrele de aport voluntar, în măsura în care deșeurile din construcții și demolări sunt curate ele pot fi tocate, refolosite, betonul concasat poate fi amestecat cu betonul – pentru anumite calități de beton, dar nu neapărat pentru structuri de rezistență. Acolo e mai greu. Dar pentru fundații, plăci, da, se poate folosi foarte bine beton reciclat.
Problema vine, din nou, din faptul că un șantier de construcții generează foarte multe tipuri de deșeuri. Începi cu săpătura, ăla deja e un deșeu, pământul de la săpătura fundației, apoi lemn, foarte mult lemn de la cofrajele pentru beton, după care începe partea de plastice, de izolație, vată minerală pusă… Există o gamă largă de deșeuri din construcții care rezultă în urma activității de construcții și care fiecare ar trebui luată pe flux separat, tratată corespunzător. Și din păcate încă suntem departe de a reuși să dirijăm pe fluxul de reciclare toate materialele care sunt generate în activitatea de construcții și demolări”, a declarat directorul general al RER Group.

Redăm în continuare principalele declarații:

• S-au dezbătut multe teme astăzi pe partea de economie circulară și eu cred că România nu va ajunge niciodată să recicleze absolut tot ce se poate recicla și va avea fabrici de reciclare. Pentru că acest trend l-am pierdut și nu neapărat din vina noastră. Imaginați-vă de exemplu ce face domnul Damov, acel concentrat de electroni și de microelectronice. Niciodată în Europa nu vor exista mai mult de 2-3 fabrici de volum care să extragă acele metale rare și toate resursele. Deci este exclus ca o asemenea fabrică să mai ajungă să se construiască în România.

• La fel, din domeniul materialelor plastice speciale. Nu cred că asta ar trebui să fie ambiția noastră. Noi ar trebui să ne concentrăm mai mult pe ce avem. Avem în metale, în aluminiu, am putea avea și în oțel, din nou. Iarăși, ce se întâmplă în România: avem foarte multe centre de dezmembrări, mașini, care se dezmembrează la modul foarte primitiv și nu se recuperează materiale care poate ar mai putea fi recuperate: magneziu de exemplu.

• Avem o industrie foarte de succes în incendierea pieselor auto pe câmpuri și recuperarea sârmei de peste tot, a cablurilor electrice, dar nu avem un centru adevărat de procesare a deșeurilor auto care să aibă toată trasabilitatea.

• Deci pe de o parte industria poluatoare la negru pare că funcționează foarte bine, cu concursul și pe alocuri chiar și cu susținerea autorităților locale care se văd că nu observă aceste incendieri ilegale de deșeuri care au scopul de a recupera ce-i de recuperate. Pe de altă parte, să faci o asemenea unitate de tratare, de sortare, poate chiar și de reciclare, pentru a o face legal, vezi că îți trebuie defapt o sută de mii de avize și autorizații, ești plimbat de la o instituție la alta ani de zile.

• Acum, am avut aici reprezentanți din partea Ministerului Economiei și Energiei, mai puțin de la Mediu. Dar, în general, aceste proiecte de economie circulară au o importantă componentă de mediu și aici o să dau un exemplu pentru că domnul secretar de stat de la Energie ne-a povestit despre incineratoare de energie care funcționează așa de bine în alte țări. Deci să faci energie din deșeuri, da, există incineratorul classic și mai există acel biodigestor pentru deșeurile biodegradabile, care iarăși funcționează foarte bine peste tot în lume. Și stăteam să mă întreb de ce nu s-au putut face la noi? Resursa există, tehnologia există, nu trebuie să inventăm nimic, nu ne luptăm cu nimeni, nu avem concurență din afară, nu avem prețuri de dumping din afară. Deci pur și simplu sunt toate condițiile să faci peste tot unități din acestea. De ce nu s-au făcut până în prezent? Păi în primul rând trebuie să se definească clar cine… De exemplu Ministerul Mediului poate, sau cei de la Mediu ar vrea să facă, dar Ministerul Agriculturii spune știți ce iese de acolo – compost, dar noi nu știm ce este compostul, așteptăm să îl definim. Ministerul Energiei nu are încă o schemă de finanțare pentru biometan și apoi trebuie să te uiți unde îl vinzi – în piața europeană… Acel biometan cumpărat ca să fie amestecat cu metanul extras, cu niște prețuri foarte bune. La noi iarăși nici acest lucru nu este foarte bine reglementat…

• Deci, în final, totul se blochează la administrație, acolo unde Ministerul Energiei nu știe ceva, Ministerul Economiei nu știe altceva, administrația locală nu ar prea vrea, adică să treacă totuși pe la ei, să aibă ei controlul și bineînțeles că ei nu fac nimic…

• Să închei: senzația mea e că noi vorbim, noi auzim. Dacă e să trecem din zona teoretică în zona practică vedem că peste tot există mici blocaje administrative și acestea ne țin în loc.

Întrebare: Modelul de circularitate are influență în zonă la care nu ne-am gândi în primă instanță. Voiam să vă întreb ca operator de waste-management la nivel de municipalități, inexistența unor soluții mai departe de tratare civilizată induce un cost social mai mare? Adică primăriile – zona de costuri comune, a unei comunități, crește? Sau nu? Pentru că dacă nu există o necesitate pentru comunitate, vorbind de partea cealaltă de o piață, dar aici vorbind de un cost social pe care trebuie să îl manageriem. În primă instanță primăria, cu o companie așa cum sunteți dumneavoastră, și mai departe dacă sunt soluții. Pentru că în România vedem la nivel municipal o depozitare care merge între 85% și 90%. Dvs. știți mai bine. Cel puțin asta spun niște statistici de la Garda de Mediu. Deci există niște costuri sociale care pot fi modificate dacă avem un model de economie circulară funcțional, adică tratări civilizate?

• Acum vreo 10 ani, specialiștii de la Uniunea Europeană au impus în România acea taxă la groapă. Care astăzi se numește contribuția pentru economia circulară. Cu toate că banii sunt folosiți în cu totul alte direcții – banii sunt luați și numai în economie circulară nu ajung, ci în programul Rabla, în eu știu ce salarii pe la Fondul de Mediu. Și a fost un instrument economic și au 2 instrumente economice care să contribuie la gândirea unui sistem, regândirea sistemului de management a deșeurilor: asta a fost taxa și al 2-lea era sistemul de plată individuală la volum sau la greutate… Astea funcționează peste tot în lume și sigur că dacă faci depozitarea mai scumpă ajungi să fie bani în sistem pentru procesare și atunci deviezi (deșeurile).

• Idee foarte bună. Punerea ei în practică, apropo de costurile sociale, s-a constatat că capacitățile alea care ar trebui să proceseze deșeurile nu există. De ce? Pentru cel care trebuie să le facă, respectiv Consiliile județene, aveau posibilitatea să ceară fonduri europene și să investească în infrastructura de gestiune a deșeului, aceste entități nu sunt funcționale. Adică maxima competență a unui Consiliu Județean a fost să facă niște gropi de gunoi care să zicem că sunt conforme. Dar problema nu e colectarea de la populație, problema e sortarea. Stațiile de sortare, care sunt făcute manual, nu mai fac față. Nu există nicăieri în România vreo stație de sortare făcută de vreun Consiliu Județean care să aibă cât de cât automatizare, folosind sortatoare optice Tomra, folosind separatoare balistice și aeolitice – nu există așa ceva. Și cei care ar trebui să o facă… Apropo, privații nu au voie să facă așa ceva. Privatul nu are voie să facă investiții de capul lui. Totul e la noi – nu știu cine sunt noi… Noi statul, noi Consiliul Județean, noi ADI (Asociații de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale – n.r.)… Dar e la noi. Atunci, sigur că, partea de colectare de la agenții economici și industriali merge foarte bine pentru că acolo totul e în mâini private și se organizează pe principii economice, logistice… Apoi partea de Municipal, de la populație, e așa o chestie teoretică.

• Și apropo de costul politic, din momentul în care s-au format aceste ADI-uri și practic primăriile au cedat responsabilitatea unei entități de asociere a tuturor comunelor, primarii spun: domne, nu mă mai interesează, asta e la ei, să o descurce și să o facă ei. Deci răspunderea politică e undeva la primar că, desigur, locuitorii votează primarul și spun că e gunoiul prea scump, partea de ADI, cu răspunderea administrativă, e ficțională pentru că nu răspund în fața nimănui. Cam asta e realitatea.

• Inevitabil, costul cu gestiunea deșeurilor crește. Au crescut salariul minim, motorina, toate. Partea de tratare-eliminare a crescut doar datoria acestei contribuții și care era bine gândită să asigure o deviere de la depozitare.

Întrebare: Există o cantitate foarte mare de deșeuri din construcții și demolări. O parte ajung la dvs., au acestea o valoare economică, reușiți să le reintegrați în economia României?

• Da, aceasta este una dintre problemele destul de serioase ale României. În primul rând, dacă ne referim la micul aport voluntar, la centrele de aport voluntar, în măsura în care deșeurile din construcții și demolări sunt curate pot fi tocate, refolosite, betonul concasat poate fi amestecat cu betonul, pentru anumite calități de beton, dar nu neapărat pentru structuri de rezistență – acolo e mai greu. Dar pentru fundații, plăci, da, se poate folosi foarte bine beton reciclat.

• Problema vine, din nou, din faptul că un șantier de construcții generează foarte multe tipuri de deșeuri. Începi cu săpătura, ăla deja e un deșeu, pământul de la săpătura fundației, apoi lemn, foarte mult lemn de la cofrajele pentru beton, după care începe partea de plastice, de izolație, vată minerală pusă… Există o gamă largă de deșeuri din construcții care rezultă în urma activității de construcții și care fiecare ar trebui luată pe flux separat, tratată corespunzător. Și din păcate încă suntem departe de a reuși să dirijăm pe fluxul de reciclare toate materialele care sunt generate în activitatea de construcții și demolări.

Elena Gașpar-Ion, SNRB: Deși reciclarea bateriilor este un domeniu cu potențial mare pentru România, legislația economică, fiscală și de mediu se bat cap în cap

Reciclarea bateriilor este un domeniu cu potențial pentru România, însă legislația adesea contradictorie, emisă de multiple ministere cu atribuții pe acest segment, de la Finanțe, la Economie, Mediu și chiar Energie, poate bloca activitatea companiilor, a avertizat Elena Gașpar-Ion, președinte al Asociației Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) și membru al Consiliului Director al EUCOBAT.

„Întrebarea pe care o am după atâția ani de zile în industrie: credeți că avem un orizont de timp în care toată legislația să fie armonizată – legislația de mediu, cu legislația economică și cu legislația fiscală pentru că fiecare zonă adoptă o parte de legislație care după se bate cap în cap, cel din zona de mediu se trezește cu o legislație fiscală care nu se potrivește cu ce îi cere lui regulamentul”, a comentat Elena Gașpar-Ion.

Mai exact, domeniul se află „la intersecția între Ministerul Economiei — deoarece o parte dintre prevederile regulamentului țin de acest minister — și Ministerul Mediului, care gestionează cea mai mare parte a prevederilor. Printre acestea se numără metoda de calcul a amprentei de carbon pe întreaga durată de viață a unei baterii, aspect care se referă în mod specific la vehiculele electrice și hibride. În acest context, există în prezent o discuție amplă între cele două ministere privind responsabilitatea pentru efectuarea acestui calcul.”

Redăm în continuare principalele declarații:

• Partea de management a deșeurilor de baterii — respectiv directiva privind deșeurile de baterii — a fost prima directivă revizuită și transformată în regulament. Regulamentul a intrat în vigoare anul trecut, la data de 18 februarie. (…) Începând cu 18 august anul acesta, a intrat în vigoare capitolul opt al regulamentului, care introduce noi categorii de baterii și impune producătorilor mai multe obligații.

• Regulamentul nu este încă complet gata, deoarece mai există capitole care fac obiectul unor acte delegate — ultimul dintre acestea fiind capitolul 11, care prevede posibilitatea de îndepărtare (removability) a bateriilor din orice obiect, în orice moment al duratei de viață, de către utilizatorul final. Acest capitol va fi ultimul act delegate care va fi adoptat, deoarece el are legătură și cu revizuirea directivei privind deșeurile electrice, în care va fi introdus acest aspect, urmând să intre în vigoare, e posibil să greșesc, în anul 2028.

• De ce spun că este un domeniu „cobai”? În primul rând, pentru că a fost primul domeniu transformat într-un regulament; în al doilea rând, pentru că este domeniul cu cele mai mici venituri și cele mai mari cheltuieli. Este domeniul în care potențialul economic pentru România este cel mai mare pe partea de reciclare, dar nu există o dorință foarte mare de investiție pentru break-even point-ul pentru o instalație de reciclare a bateriilor litiu-ion este atins cel mai devreme după patru ani, iar investitorii nu sunt foarte dornici să aștepte 4 ani până la break-even.

• Este, într-adevăr, un domeniu aflat la intersecția între Ministerul Economiei — deoarece o parte dintre prevederile regulamentului țin de acest minister — și Ministerul Mediului, care gestionează cea mai mare parte a prevederilor. Printre acestea se numără metoda de calcul a amprentei de carbon pe întreaga durată de viață a unei baterii, aspect care se referă în mod specific la vehiculele electrice și hibride. În acest context, există în prezent o discuție amplă între cele două ministere privind responsabilitatea pentru efectuarea acestui calcul.

• Din punctul meu de vedere, toată povestea cu economia circulară în România este că ne furăm singuri căciula de mulți ani de zile și nu reușim să ne așezăm împreună. Pentru noi conceptul de echipă este doar unul de conferințe. În momentul în care trebuie să așezăm cu toții la masă, industria cu autoritățile, fiecare își aduce aminte că mai are încă o agendă personală. Eu vin dintr-o industrie care este cobaiul legislației europene, suntem prima directivă transformată în regulament și nici ăla nu e gata, încă mai sunt acte delegate la acest regulament al bateriilor.

• Întrebarea pe care o am după atâția ani de zile în industrie: credeți că avem un orizont de timp în care toată legislația să fie armonizată – legislația de mediu, cu legislația economică și cu legislația fiscală pentru că fiecare zonă adoptă o parte de legislație care după se bate cap în cap, cel din zona de mediu se trezește cu o legislație fiscală care nu se potrivește cu ce îi cere lui regulamentul?

• Reprezint Cenușăreasa sistemului. Încă nu ne-am găsit pantoful de cristal, dar cred că ne apropiem vertiginos de el. Este fluxul cu cele mai mari costuri în ceea ce privește reciclarea, dar cu cele mai mici venituri. În toată povestea asta, în care vorbim de economie circulară, uităm că producătorii nu sunt întotdeauna dispuși să susțină costurile pentru reciclare.

• Noi avem mai multe campanii de educare. Printre altele, avem o competiție de dezbateri online pentru copii. Una dintre teme a fost economia circulară și mi-a plăcut foarte tare cum a spus un copil de clasa a patra: economia circulară e atunci când linia devine cerc. El a văzut-o foarte bine; problema este că noi nu reușim să închidem cercul pentru că avem o industrie care este reglementată din mai multe bucăți. O parte la economie, o parte la mediu, o parte la energie – lucrurile nu se închid întotdeauna. La fel, în continuare suntem guvernați de următoarele sintagme: „să moară capra vecinului”, „lasă că merge și așa” și „să se facă” – să se facă cine?

• Sunt de acord că trebuie să facem parteneriate, nu trebuie să așteptăm. Dacă eu aștept ca un ministru – nou, vechi – sau o autoritate locală să se facă, pot să aștept mult și bine. Dacă ne ducem către acele autorități, putem să realizăm aceste parteneriate, pentru că niciodată nu o să avem absolut nimic dacă nu facem împreună. Orice lucru este un sport de echipă. Tot ce înseamnă industrie de reciclare, indiferent că vorbim de baterii sau de deșeuri electrice, este un sport de echipă.

• Bateriile erau o chestiune care nu conta, după care au început să apară mașinile hibride și electrice. Norvegia are cele mai multe mașini electrice pe străzi și tot Norvegia este cea care începe să impună taxe pentru fiecare mașină electrică pusă pe piață, pentru reciclarea bateriilor din aceste mașini. UE apasă tare pedala acestui second life, inclusiv pentru bateriile litiu-ion. Este o idee bună, doar că există și aici un decalaj. Tehnologia, în ceea ce privește producția de mașini electrice, hibride, trotinete, biciclete, hoverboarduri și sisteme de stocare pentru panourile electrice, a luat-o mult înaintea industriei reciclării și cu mult înaintea ideilor de a face ceva pe second life. În România, noi suntem foarte inventivi; sunt mulți bine intenționați care vor să facă sisteme de stocare pentru energia din panourile electrice, din elementele de la mașinile electrice, fără să întrebe dacă se poate, fără să se gândească că utilizează o bombă. Reciclatorii, cu siguranță, și-au pus această problemă, pentru că cei care au intrat în această zonă știu cu ce se confruntă. Pentru litiu-ion există, în România, o aprobare prin PNRR pentru o facilitate de reciclare. O așteptăm cu mare drag. Mai există o facilitate care face câte ceva și cam pe acolo suntem. Mai este un colector–reciclator–valorificator care tocmai și-a luat licență pentru reciclare și știu că a investit într-o linie de sortare automată pentru baterii, dar toate lucrurile astea durează. Avem o directivă abrogată, un regulament care încă nu a fost implementat.

• Colaborăm cu Ministerul Mediului, care a fost mai mult decât deschis, ca să implementăm această „distracție”. Când vorbesc pe tema asta, deschid drumul și pentru ceilalți, pentru că și directiva pe deșeuri electrice este în revizuire și se transformă într-un regulament și, ca la orice lucru făcut de Comisie, și alea bune, și alea rele se repetă.

• Tot ce înseamnă baterie și ce rezultă din tocare – masa neagră – este considerat materie primă critică și nu are voie să părăsească UE. Ce ne interesează pe noi este ca, acolo unde avem facilități de reciclare, să avem și facilități de producție care să nu exporte ceea ce produc. Avem două facilități de producție în România, amândouă exportă, una în Germania. Cantitățile vor crește foarte mult în următorii ani și vor crește exponențial. În momentul acesta, avem încă timp să ne calibrăm.

Marius Munteanu, membru în consiliul director ARETEX, Manager Național TEXCYCLE Romania: Trăim într-o eră cu o piață invadată de produse din spațiul asiatic și costurile lor sunt mult sub costurile noastre de colectare și punere pe piață a produselor reutilizabile

Colectarea de textile din România se ridică la 0,5 – 0,7 kilograme pe an, pe cap de locuitor, a precizat Marius Munteanu, membru în consiliul director ARETEX, manager național TEXCYCLE Romania, în condițiile în care trăim într-o perioadă în care costurile de fabricație ale produselor asiatice sunt mai reduse decât costurile de colectare ale reciclatorilor.

„Trăim într-o eră cu o piață invadată de produse din spațiul asiatic și costurile lor cu mult sub costurile noastre de colectare și punere pe piață a produselor reutilizabile. Motiv pentru care, și aici ar trebui să gândim un ajutor, o încurajare a punerii pe piață a produselor reutilizabile, și nu de stimulare a producției, pentru că resursele producției de textile sunt enorme – apă, energie și toate celelalte sunt la prețuri foarte mari.
Colectarea pe cap de locuitor este între 0,5 – 0,7 kilograme pe an. Cu proiecte pilot, am reușit să o ducem unde la 2 – 2,5 kg pe cap de locuitor, anual, cu eforturi. Considerăm că, dacă am putea primi ajutor din partea celor legiferează fluxul, am putea să creștem”, a declarat Munteanu.

Redăm în continuare principalele declarații:

• Vin aici ca membru în consiliul director al ARETEX, Asociația Română de Reutilizare și Reciclare Textile. Acum 2 ani ne-am dat seama că nu putem să avem o punte de legătură și de dialog cu autoritățile, fără să ne strângem toți sub o pălărie. Am numit-o ARETEX și încercăm să împăcăm și Ministerul Mediului, și Ministerul Economiei, și alte autorități care sunt implicate în activitatea noastră.

• Ca asociație, venim după 2024, un an în care practic am manageriat peste 7.000 de tone de textile colectate în România, lucru ce părea imposibil în 2021 – 2022. Avem în asociație colectori, reciclatori, avem centre de sortare care urmează o cale naturală și normală de la colectarea textilului, până la repunerea lui în circulație, și până la despicarea lui în fibre și până la vânzarea, ipotetică acum, a acestor fibre. Ajungem iarăși la discuția privind o lipsă a pieței pentru produsul reciclat.

• În urma cu ceva timp ne puteam lăuda că, practic, sistemul se autofinanța. Crizele din ultimii ani a făcut ca piața de vânzare a textilelor reutilizabile să se prăbușească și să nu se mai poată autofinanța toată activitatea noastră. De aceea, trebuie să gândim pentru viitor niște scheme de finanțare. Ele sunt deja puse în practică în Europa, implică foarte mult și producătorii, prin răspunderea extinsă a producătorilor. Aceasta trebuie implementată foarte curând și în România, dacă vrem să mai avem colectori și dacă vrem să creăm acest flux care să ducă la circularitatea produsului textil.

• Trăim într-o eră cu o piață invadată de produse din spațiul asiatic și costurile lor cu mult sub costurile noastre de colectare și punere pe piață a produselor reutilizabile. Motiv pentru care, și aici ar trebui să gândim un ajutor, o încurajare a punerii pe piață a produselor reutilizabile, și nu de stimulare a producției, pentru că resursele producției de textile sunt enorme – apă, energie și toate celelalte sunt la prețuri foarte mari.

• Colectarea pe cap de locuitor este între 0,5 – 0,7 kilograme pe an. Cu proiecte pilot, am reușit să o ducem unde la 2 – 2,5 kg pe cap de locuitor, anual, cu eforturi. Considerăm că, dacă am putea primi ajutor din partea celor legiferează fluxul, am putea să creștem.

• Scopul nostru este crearea acestei punți de dialog dintre noi și autorități, și găsirea unor sisteme de finanțare pentru partea de colectare selectivă și partea de reciclare. Discutăm foarte mult despre colectarea selectivă a textilelor, dar punem căruța în fața cailor – putem să colectăm selectiv, foarte multă lucrul acesta acum, dar întrebarea naturală este Ce se întâmplă cu ele mai departe, ce se întâmplă atunci când colectăm?

• Din punct de vedere awareness-ului, avem mult de lucru, suntem la început, dar, pas cu pas, cu siguranță o să ajungem unde trebuie. Am pierdut câteva trenulețe, dar cred că suntem pe drumul bun.

Întrebare: Cum se reciclează diferitele tipuri de textile și ce rezultă în urma reciclării, care este stadiul în care ne aflăm?

• Primul accent se pune pe pregătirea pentru reutilizare. Este lucrul care stă la baza piramidei de reciclare. Pregătirea produsului pentru reutilizare înseamnă intrarea produsului într-un centru de sortare corect, separare pe fibre, pe compoziții fibroase, și încercarea valorificării, cât de mult se poate, a produsului respectiv. Practic, ducerea către circularitate. Nu se reușește 100%. Un alt lucru important, în urma acestui procedeu, partea de depunere pe groapă este de doar 0,3%. Adică, tot ce colectăm în momentul de față merge către reintroducere în sistem, ca produs reutilizabil, despicarea în fibre pentru tot felul de industrii. Și mai este partea de bumbac, absorbant, care se duce tot către industrie. Acestea sunt principalele trei canale de reciclare a textilului, în momentul de față. Sperăm să vină TOMRA cu o idee, toată lumea să vină cu idei palpabile, care să permită unui privat o investiție, pentru că toate ajung la costuri foarte, foarte mari.  

Întrebare: Dacă mâine am avea sistemul de răspundere extinsă a producătorului, în cât timp am putea să avem reutilizare bună în piața din România, pornind de la deșeul românesc?

• Părerea mea personală este că am trebui să plecăm de la cei care vin în spatele nostru și să-i convingem să facă anumite lucruri. Probabil că, realist, nu mai devreme de 7 – 10 ani, pentru că trebuie puse la punct lucrurile, de jos, trebuie educație. Nu pot face mai devreme lucrurile mai bine

Parteneri instituțional:

Comisia pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Parlamentul României

Parteneri:

EY România

ECOTIC

RER Group

TOMRA

SNRB

Asociația Cronica Europeană

***