11 ianuarie, 2026

Încrederea consumatorilor și a managerilor din mediul de afaceri românesc în economia locală s-a deteriorat ușor în luna decembrie, după ce a revenit pe creștere în noiembrie, conform Indicatorului de încredere (ESI) publicat în fiecare lună de Comisia Europeană (Economic Sentiment Indicator – ESI). În octombrie, ESI a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani.

Noiembrie a fost însă prima lună de creștere după șapte luni consecutive de deteriorare a încrederii în economie, conform datelor ESI. Noiembrie a fost totuși marcată de Black Friday, eveniment sezonier relevant pentru consumatori și comercianți.

În decembrie, altă lună importantă având în vedere sărbătorile de iarnă, ESI a scăzut ușor dar a rămas la un nivel ce indică stabilitate în economie – cu toate că perspectivele companiilor și gospodăriilor sunt afectate în continuare de majorarea taxelor și de procesul mai îndelungat de consolidare fiscală.

Deteriorare a încrederii în servicii și în construcții, unde are loc scăderea sezonieră de activitate. Îmbunătățiri în industrie și comerțul retail


ESI a rămas astfel în zona pe care analiștii Erste o numesc ”recesionistă”. Indicatorul pare totuși să fi atins deja un minim  (”bottom”), de la care, în general, o tendință negativă se inversează.

În graficul de mai jos este ilustrată evoluția indicatorului ESI în paralel cu evoluția PIB-ului real:

”Indicatorul de Sentiment Economic (ESI) a scăzut ușor în decembrie 2025 la 93,1 puncte, de la 94,2 în luna precedentă, rămânând în teritoriu recesionist (sub media pe termen lung de 100 de puncte – n.r.) pentru a opta lună consecutiv. Încrederea consumatorilor s-a deteriorat în continuare, iar sentimentul s-a înrăutățit atât în sectorul serviciilor, cât și în construcții. În schimb, moralul s-a îmbunătățit ușor în industrie și în comerțul cu amănuntul”, notează Vlad Ioniță, economist BCR și analist Erste, într-un raport de analiză.

Erste: În scenariul de bază anticipăm o ușoară revenire economică în T4 față de T3

Conform acestuia, media ESI pentru 2025 s-a situat la 96,7 puncte, față de 103,5 puncte în 2024.


Amintim că scăderea încrederii în economie din 2025 a venit în primă faza ca urmare a incertitudinii electorale și fiscale după anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, în timp ce creșterea taxelor și a inflației în a doua parte a lui 2025 – după trecerea alegerilor prezidențiale repetate – a afectat mai departe planurile de consum ale gospodăriilor.

Ioniță mai punctează că, în ultimul trimestru din 2025 (T4), media indicatorului de încredere s-a situat la 93,1 puncte, sub nivelul de 94,3 puncte din T3 2025.

”Acest lucru ar putea indica o slăbire a activității economice în termeni secvențiali. Datele de la Institutul Național de Statistică acoperă până acum doar prima lună a trimestrului. Rămâne de văzut dacă semnalul sugerat de ESI va fi confirmat de datele oficiale. Deocamdată, în scenariul de bază, continuăm să anticipăm o ușoară revenire economică trimestrială”, afirmă Ioniță în raportul de analiză Erste.

Zgomotul politic a destabilizat economia în 2025 – Consumatorii au rămas cu ”stocuri” de încredere după trecerea Black Friday și a sărbătorilor de iarnă, dar problema scăderii puterii de cumpărare rămâne valabilă

Acesta mai precizează că în 2025 s-a observat în datele ESI o supra-reacție legată de zgomotul politic și de măsurile de consolidare fiscală, în special în rândul consumatorilor.


”Datele PIB au indicat o reacție economică mai moderată. Ne așteptăm ca creșterea PIB să fi fost de 1,3% în 2025. Pentru 2026 anticipăm o ușoară accelerare la 2,1%, însă aceasta depinde în mare măsură de evoluția investițiilor, care sunt condiționate de absorbția fondurilor europene. Ultimul trimestru din 2025 este relevant și pentru creșterea economică din 2026, din cauza efectului (psihologic) de transfer (eng. carry-over effect – n.r.) asupra debutului de an”, mai explică Vlad Ioniță.

Evoluția pe ramuri. Încrederea în retail a crescut – managerii din comerț au raportat o activitate anterioară mai bună, perspective de afaceri mai favorabile și o scădere a stocurilor

Încrederea în industrie a crescut ușor, cu 0,2 puncte, la -1,8 puncte în decembrie de la -2,0 în noiembrie, evoluție determinată în principal de așteptări mai ridicate privind producția. Nivelurile mai scăzute ale comenzilor au temperat însă avansul.

Conform datelor ESI, moralul în industria de servicii a scăzut ușor, la 0,0 puncte în decembrie, de la 0,4 în noiembrie, managerii raportând o situație a afacerilor din ultimele luni mai slabă și o cerere mai redusă, ceea ce a produs așteptări mai temperate privind cererea din lunile viitoare.

Încrederea consumatorilor a coborât la valoarea de -30,8 puncte în această decembrie, față de -29,7 puncte anterior, rămânând aproape de minimele istorice.


Consumatorii au raportat totuși, în decembrie, o perspectivă ceva mai bună asupra evoluției economice viitoare. Aceasta nu a putut însă compensa așteptările mai pesimiste privind situația financiară personală și intențiile în temperare de a face achiziții importante.

Consumatorii rămân excesiv de pesimiști, probabil din cauza majorărilor de taxe și a inflației persistent ridicate”, a punctat economistul Vlad Ioniță.

Cel mai important, încrederea în rândul managerilor din comerțul cu amănuntul a crescut ușor, la -2,0 puncte în decembrie, de la -2,6 puncte în noiembrie. Managerii au raportat o activitate anterioară mai bună, perspective de afaceri mai favorabile și o scădere a stocurilor.

Încrederea în construcții s-a deteriorat în decembrie, ajungând la -11,9 puncte, față de -11,2 în noiembrie, în condițiile scăderii sezoniere a lucrărilor, prilejuită de venirea sezonului rece. Companiile au raportat, natural, o scădere a nivelului comenzilor.

Intenții de angajare mai bune în retail și industrie. Temerile consumatorilor cu privire la șomaj se mai disipează

În același timp, indicatorul așteptărilor privind ocuparea forței de muncă a crescut la 100,5 puncte în decembrie, de la 99,9 puncte în noiembrie.

Managerii din industrie și comerțul cu amănuntul au raportat per total intenții mai mari de angajare, în timp ce respondenții din construcții și servicii au indicat perspective mai slabe privind ocuparea.

O evoluție pozitivă este faptul că temerile consumatorilor legate de șomaj în următoarele 12 luni au scăzut în decembrie, după ce atinseseră un nivel record în luna precedentă. Ca idee, dispariția temerilor generale privind pierderea locului de muncă va permite o revenire a consumului în primăvară.

De asemenea, așteptările companiilor privind prețurile de vânzare au crescut în industrie, servicii și construcții, dar au scăzut semnificativ în comerțul cu amănuntul în decembrie.

Totodată, așteptările consumatorilor privind prețurile au scăzut la finalul anului 2025.

(Citește și: ”Surpriză: Piața românească a autoturismelor noi a încheiat 2025 pe creștere, după un debut de an extrem de slab. Decembrie a fost cea mai bună lună din ultimii 2 ani”)

(Citește și: ”Deficitul bugetar la 11 luni a fost de 6,4% – Creștere uriașă la cheltuielile cu dobânzile, dar execuția dă semne pozitive în final de 2025. Urmează hopul majorărilor de taxe de la 1 ianuarie”)

(Citește și: ”BNR lasă mai mulți bani în bănci: 23 mld. lei – surplusul de lichiditate al sistemului bancar -Finanțarea se ieftinește”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: