Ministerul Finanțelor a bifat joi două noi licitații ratate de titluri de stat, în contextul reintensificării volatilității pe piețele financiare, conform datelor publicate de BNR. Numărul licitațiilor ratate de la declanșarea războiului SUA/Israel împotriva Iranului a ajuns astfel la 4, din care două au fost joi.
Este vorba despre o licitație de obligațiuni pe 7,5 ani, prin care Ministerul Finanțelor a încercat să vândă fără succes obligațiuni în valoare de 500 de milioane de lei, dar și o licitație de certificate de trezorerie, titluri pe termen scurt (12 luni).
Dacă la exercițiul de vânzare de obligațiuni Finanțele nu au atras decât oferte de 364 milioane de lei (sub prospect, bid-to-cover ratio <1), la certificatele de trezorerie ofertele s-au ridicat la 862,9 milioane de lei, peste valoarea din prospect (500 mil. lei), dar Trezoreria a respins ofertele, cel mai probabil din cauza dobânzilor prea ridicate.
De notat că în perioade de incertitudine mare, investitorii – fondurile de pensii, băncile sau clienții lor – caută să cumpere titluri de stat cu scadență cât mai scurtă. Până acum, în luna martie, Ministerul Finanțelor a bifat patru eșecuri la rând la emisiunile sale regulate de titluri de stat.

Vânzările de obligațiuni continuă. Partea pozitivă: Băncile au în continuare zeci de miliarde excedent de lichiditate pentru finanțarea deficitului bugetar
De notat totuși că Finanțele au un buffer financiar confortabil după ce au făcut prefinanțare pentru acest an în final de 2025 și au avut în primele 2 luni din acest an o execuție bună a planului de finanțare. Necesarul de finanțare din acest an al României se ridică la peste 260 de milioane de lei.
Volatilitatea pe piețele financiare globale s-a reintensificat miercuri și joi după revenirea pe creștere a prețurilor internaționale la țiței, piețele emergente ca România confruntându-se cu ieșiri de capitaluri. Aceste ieșiri de investiții de portofoliu au dus la creșterea dobânzilor suverane, cu dobânda pe 10 ani la obligațiunile de stat ale României la 7,01% cel mai recent, joi, la ora 14:30.

Costul de finanțare pe 10 ani al României a atins luni nivelul de 7,1%, crescând față de vineri cu 35 de puncte de bază (0,35%). Acesta a fost cel mai ridicat nivel din finalul lunii octombrie. Creșterea dobânzilor înseamnă că investitorii (bănci, investitori străini, investitori locali), vând din deținerile lor de obligațiuni și împing costul de finanțare în sus, din moment ce riscul geopolitic și de inflație s-a intensificat.
Obligațiunile țărilor din piețele emergente s-au confruntat la nivel global cu ieșiri de capitaluri în ultimele zile. De notat că inclusiv JP Morgan a recomandat investitorilor săi să reducă expunerea pe obligațiuni în lei și în general plasamentele făcute în țările emergente, după atacul SUA asupra Iranului, avertizând că situația poate aduce oscilații mai puternice pe burse și pe piețele valutare.
Presiuni s-au resimțit marțea trecută (3 martie) și pe piața valutară locală, cu leul trecând pentru scurt timp peste pragul de 5,1 lei pentru un euro, pe piața secundară. BNR pare să fi intervenit în piață pentru a calma din volatilitatea cursului euro/leu. În perioade de tensiuni, investitorii și populația caută active de refugiu, iar în cazul populației românești refugiul tradițional este euro.
Analiștii BCR notează de altfel că, săptămâna trecută, volumul tranzacțiilor de pe piața valutară locală s-a dublat față de acum două săptămâni și a urcat mult peste media pe termen lung. Cele mai multe tranzacții săptămâna trecută au fost făcute marți, reprezentând peste 70% din volumul întregii săptămâni.
Problema cea mai mare: incertitudinea
Potrivit analiștilor, problema principală este incertitudinea. Investitorii erau deja puternic investiți pe piețele emergente, inclusiv pe titluri de stat în lei care au tot avut scăderi mari și relativ rapide ale randamentelor în ultimele luni. Mulți investitori au cumpărat obligațiuni în contextul în care se așteptau viitoare scăderi de dobândă și o scădere a inflației.
Într-un astfel de context, orice escaladare militară poate duce rapid la retrageri de capital și scăderi ale cursului valutar, au punctat analiștii.
„Este posibil să reducem și mai mult expunerea sau, dimpotrivă, să o creștem din nou într-un interval mai scurt decât de obicei, având în vedere imprevizibilitatea conflictelor armate”, au transmis strategii JP Morgan săptămâna trecută.
(Citește și: ”Lichiditatea din sistemul bancar a crescut din nou în februarie, înainte de războiul din Golf – Tensiunile de pe piețe s-au calmat, dobânzile rămân sus”)
(Citește și: ”UPDATE / Se intensifică ieșirile de capitaluri din România – Dobânda pe 10 ani crește la 7,1%. Partea pozitivă: Băncile au în continuare zeci de miliarde excedent de lichiditate pentru a finanța deficitul”)
***