Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funcția de premier pe Sébastien Lecornu (foto), după cinci zile de tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP, preluată de Agerpres și News.ro.
Anunțul a fost făcut de președinția franceză printr-un comunicat, fără a oferi alte detalii. Numirea vine după lungi negocieri pentru a scoate Franța din impasul politic, conform AFP.
”Accept – din datorie – misiunea care mi-a fost încredințată”, a comentat Lecornu pe X, afirmând că noul guvern ”va trebui să întruchipeze reînnoirea” și că ”toate problemele ridicate” în cursul consultărilor din ultimele zile cu grupările politice vor fi ”deschise dezbaterii parlamentare”.
Prioritatea nr. 1: bugetul pentru 2026
Agenția de presă franceză mai notează că Sébastien Lecornu este unul dintre cei mai loiali oameni ai președintelui Macron, iar acesta urmează să aibă sarcina grea de a prezenta şi apăra un buget după această criză.
În răspuns la numirea sa, partidele La France insoumise (Franța rebelă, LFI, populist de stânga), Rassemblement national (Adunarea Națională, RN, populist de dreapta) și Partidul Comunist din Franța au promis că vor cenzura viitorul guvern.
”O nouă insultă adusă francezilor de către un iresponsabil îmbătat de putere. Franța și poporul său au fost umiliți”, a scris coordonatorul LFI pe X, precizând că formațiunea de stânga radicală va depune ”o nouă moțiune de destituire a președintelui” Emmanuel Macron, conform AFP.
Deputații Rassemblement National vor cenzura ”imediat” noul guvern al lui Sebastien Lecornu, a promis vineri seara pe X și liderul partidului de extremă dreapta, Jordan Bardella, denunțând o ”echipă fără viitor”.
Lecornu își prezentase demisia din cauza tensiunilor guvernamentale, considerând că ”nu existau condițiile” pentru a continua în funcție. El fusese numit prim-ministru pe 9 septembrie, după ce centristul Francois Bayrou pierduse o moțiune de încredere.
Palatul Elysee a precizat în comunicat că Lecornu a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern.
Criză politică prelungită. Franța, noua Italie a instabilității politice
Macron se confruntă cu presiuni de timp, deoarece bugetul pentru anul următor trebuie prezentat Parlamentului până luni, iar potrivit Constituției, acest lucru poate fi făcut doar de prim-ministru.
Franța se află într-un blocaj politic de la alegerile anticipate din 2024, când niciun partid nu a obținut majoritatea, iar formațiunea lui Macron, La République En Marche! (LREM, centrist, proeuropean), a pierdut teren în fața extremei drepte.
După reînnoirea mandatului său, Lecornu s-a angajat să ”facă tot posibilul” pentru ca Franța să aibă un buget până la sfârșitul anului.
(Citește și: „Criză politică în Franța – Premierul Sebastien Lecornu a demisionat după mai puțin de o lună de la numire. Ce opțiuni are președintele Macron”)
***